ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6301/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj-Napoca, cu nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea, în tot, a Ordinului Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgența nr. x din 03.11.2020 prin care s-a dispus prelungirea detașării reclamantei cu 15 zile, precum și suspendarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a executării actului administrativ individual constând în Ordinul Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență nr. x din 03.11.2020, în raport de prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 167 din data de 16 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Napoca, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și, în consecință, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu acest pârât; s-a respins excepția lipsei de obiect a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentului pentru Situații de Urgență; s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență, prin dr. B. - Secretar de Stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență; s-a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare; s-a respins cererea de suspendare a executării Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/3.11.2020 și s-a dispus anularea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/03.11.2020.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 167 din data de 16 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj-Napoca, secția a III-a contencios administrativ a declarat recurs pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, să se admită excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/3.11.2020.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Prin acțiunea introductivă, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Ordinului Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgența nr. x din 03.11.2020 prin care s-a dispus prelungirea detașării reclamantei cu 15 zile, suspendarea executării actului administrativ individual, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În apărare a formulat întâmpinare pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență, solicitând admiterea excepției necompetentei teritorială a Curții de Apel Cluj, admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare a Ordinului 4659802/03.11.2020 Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență și respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj, a invocat dispozițiile art. 19 alin. (5), art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020 și art. 107 alin. (1) C. proc. civ. iar referitor la cererea de suspendare a arătat că nu este posibilă, având în vedere termenele extrem de scurte în procesul de contestare a ordinelor.

Consideră că este aplicabil art. 15 din Legea nr. 136/2020 și, deci cererea de suspendare este inadmisibilă; de asemenea, cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect având în vedere art. 4 din Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/06.11.2020.

Analizând cererea de chemare în judecată formulată în cauză, Curtea a reținut că prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x din 03.11.2020 s-a dispus prelungirea detașării reclamantei, în calitate de medic specialist ATI de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie "Prof. C." Cluj-Napoca la Spitalul Județean de Urgență Pitești pentru perioada 4.11.-17.11.2020; dar, ulterior prin Ordinul emis de aceeași autoritate sub nr. x din 06.11.2020 s-a dispus (la art. 4), anularea Ordinului emis sub nr. x din 03.11.2020, începând cu data de 09.11.2020.

Curtea, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. s-a pronunțat asupra excepțiilor formulate că, reținând că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cererea de despăgubiri formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 trebuie să aibă aceeași configurație procesuală ca și cererea de anulare a actului administrativ și, mai mult, împrejurarea că numai pârâtul MAI are patrimoniu propriu nu prezintă relevanță de vreme ce autoritatea administrativă emitentă a actului presupus nelegal face parte din structura administrativă a MAI și, deci, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a respins cererea de chemare în judecată față de acest pârât.

Cu referire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Ordinului atacat, s-a reținut că în raport de art. 15 din Legea nr. 136/2020, referitor la instituția suspendării actelor administrative, singurele norme derogatorii sunt prevăzute expres la alineatul final care vizează actele administrative cu caracter normativ prevăzute la alin. (4) al aceluiași text legal; or, în speță actul administrativ atacat are o natură juridică diferită, respectiv este un act administrativ individual și deci nu se circumscrie restricțiilor impuse cu caracter derogator la art. 15 alin. (21) din Legea nr. 136/2020; astfel că, excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării a fost respinsă.

În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, s-a reținut că, în raport de Decizia nr. 2749/21.10.2016, pronunțată de ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta este fundamentată pe împrejurarea că prin art. 4 din Ordinul emis sub nr. x din 06.11.2020 s-a dispus, între altele, anularea Ordinului emis sub nr. x din 03.11.2020; însă, ceea ce omite pârâtul este că în conținutul art. 4 din Ordinul emis sub nr. x/2020 s-a specificat expres că efectul încetării detașării se produce începând cu data de 09.11.2020. Mai mult, efectele actului administrativ unilateral cu caracter individual se produc efectiv sub condiția comunicării actului administrativ cu beneficiarul acestuia; or, cel puțin în perioada 04.11-09.11.2020, ordinul contestat în cauză a produs efecte juridice ce au privit prelungirea detașării reclamantei; astfel că, ceea ce s-a dedus judecății, respectiv anularea actului administrativ ce viza prelungirea detașării pe perioada 04.11 -17.11.2020 nu a fost anulat (în realitate și din punct de vedere juridic, revocat) în totalitate așa cum greșit pretinde pârâtul ci, doar parțial, adică numai pentru perioada ce excedează datei de 09.11.2020, respectiv pentru perioada 04.11-9.11.2020. Ordinul a produs consecințe juridice și deci cererea de chemare în judecată ce vizează controlul de legalitate al ordinului nu poate fi paralizată integral prin invocarea faptului că pretenția dedusă judecății de reclamant a fost executată de pârât de bună voie urmare a unei împrejurări intervenite ulterior datei înregistrării cererii în anulare și, pe cale de consecință solicitarea de a se respinge cererea în integralitate ca rămasă fără obiect nu este fondată.

Referitor la cererea de anulare a ordinului contestat, s-a reținut că măsura prelungirii detașării excede limitelor de aplicare a art. 19 din Legea nr. 136/2020 în temeiul căruia a fost emis actul administrativ și, astfel, din conținutul și logica internă a art. 19 din Legea nr. 136/2020, rezultă neîndoios că autoritatea administrativă are competența să dispună detașarea personalului medical, paramedical și auxiliar de specialitate din sistemul public, fără acordul persoanei detașate, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În speță, reclamanta a fost detașată fără acordul acesteia în condițiile art. 19 din Legea nr. 136/2020 pe o perioadă de 30 de zile prin Ordinul emis de pârât sub nr. x/2020 începând cu data de 05.10.2020; dar, din conținutul normativ al art. 19 din Legea nr. 136/2020 rezultă că, în lipsa acordului persoanei detașate, măsura prelungirii detașării pe o perioadă ce depășește termenul maxim de 30 de zile este nelegală.

Cu privire la cererea de suspendare a executării Ordinului nr. x/2020, deși la data formulării cererii de suspendare acesta producea efecte juridice, la data pronunțării sentinței acesta nu mai producea efecte juridice pentru reclamantă (fiind revocat începând cu data de 09.11.2020); astfel că, forța sa executorie a încetat începând cu acea dată și, deci, cererea de suspendare nu mai poate fi analizată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind lipsită de fundament factual și legal, astfel că a fost respinsă.

Avînd în vedere invocarea, din oficiu, în baza prevederilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., de către instanța de control judiciar a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este necesară soluționarea prioritară a acestuia, anterior celui invocat de către recurent - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - din perspectiva faptului că o eventuală alcătuire, contrară dispozițiilor legale, a instanței care a soluționat cauza în fond, reprezintă un motiv de ordine publică și, ar atrage casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În aceste condiții, este de observat că prevederile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 136/2020 potrivit cărora "Ordinul de detașare emis conform alin. (1) poate fi atacat în termenul legal la instanța de contencios administrativ competentă.", face trimitere la norma de drept comun, care în speță este reprezentată de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) teza I din Legea nr. 304/2004, "Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale."; iar dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor precitate - art. 19 alin. (5) din Legea nr. 136/2020, art. 54 alin. (1) teza I din Legea nr. 304/2004 și dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - rezultă că în cauza dedusă judecății, competența de primă instanță a curții de apel revine unui complet format dintr-un judecător.

Această soluție se impune, în detrimentul celei împărtășite de instanța de fond care a soluționat cauza, în complet de trei judecători, din cel păuțin două considerente.

În primul rând, această din urmă alcătuire a instanței - în complet de trei judecători - este impusă de legiuitor doar în condițiile formulării unei acțiuni, reglementate de art. 15 din Legea nr. 136/2020, care are ca obiect anularea ordinelor emise de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență sau de persoana desemnată de acesta (alin. (1), care reprezintă acte administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor prevăzute de lege (alin. (4).

În al doilea rând, deși Legea nr. 136/2020 cuprinde proceduri judiciare derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ - de natura celor reglementate de art. 15, 16 sau 17 din lege - în cazul ordinului de detașare, care reprezintă un act cu caracter administrativ individual, a fost prevăzută prin dispozițiile art. 19 din lege, posibilitatea atacării acestuia la instanța de contencios administrativ competentă, care va fi stabilită, în raport de considerentele precedente, în condițiile dreptului comun în materie.

Pentru aceste considrente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Inalta Curte va admite recursul, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 496 C. proc. civ., va casa în tot sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, în complet format dintr-un judecător, Curții de Apel Cluj-Napoca, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Departamentul pentru Situații de Urgență împotriva sentinței civile nr. 167/2020 din data de 16 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Cluj-Napoca, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.