ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 230/2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 noiembrie 2020, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat suspendarea executării Ordinului Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență nr. x din 03.11.2020, prin care s-a dispus prelungirea detașării reclamantei cu 15 zile, până la soluționarea în fond a cauzei având ca obiect anularea ordinului contestat.

2.1. Prin decizia civilă nr. 175 din 18 noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, care conferă competență specială Curții de Apel București în soluționarea acțiunilor în anulare formulate împotriva ordinelor Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, atât a celor cu caracter individual, cât și a celor cu caracter normativ.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1349 din 7 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Motivând hotărârea astfel pronunțată, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că nu este aplicabilă cauzei norma derogatorie prevăzută de art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, ci prevederile generale ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în raport de conținutul ordinului contestat, prin care se dispune prelungirea detașării reclamantei, iar nu măsura instituirii carantinei.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat suspendarea prevederilor Ordinului Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență nr. x din 03.11.2020, prin care s-a dispus prelungirea detașării reclamantei, cadru medical, într-o altă unitate spitalicească decât cea cu care a încheiat contractul de muncă.

Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a întemeiat această măsură pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 136/2020, alin. (1) al acestui articol prevăzând că:

"În situația existenței unui deficit de personal medical constatat de către direcția de sănătate publică sau de inspectoratul județean pentru situații de urgență sau al municipiului București, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, personalul medical, paramedical și auxiliar specializat din sistemul public poate fi detașat cu acordul persoanei detașate, iar în lipsa acestuia, în condițiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătății, al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituției angajatoare.", iar alin. (5) dispunând că: "Ordinul de detașare emis conform alin. (1) poate fi atacat în termenul legal la instanța de contencios administrativ competentă.".

Prin urmare, cererea de suspendare a Ordinului Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență nr. x din 03.11.2020 va fi analizată în condițiile art. 19 din Legea nr. 136/2020, inclusiv sub aspectul instanței competente să soluționeze cererea, iar mențiunile din cuprinsul alin. (5) al acestui articol cu privire la "instanța de contencios administrativ competentă" nu pot fi interpretate decât prin raportare la norma de drept comun, respectiv la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, atât timp cât nu este indicată în mod expres competența unei anumite instanțe.

Într-adevăr, prevederile art. 11 și art. 15 - 17 din Legea nr. 136/2020, invocate de Curtea de Apel Cluj, cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ cu privire la competența instanței de judecată, dar, din modalitatea de configurare a textelor de lege, rezultă că legiuitorul a intenționat să instituie proceduri speciale doar în situația instituirii carantinei zonale sau a izolării ori carantinării personale, măsuri care presupun o restrângere a unor drepturi și libertăți fundamentale (precum libertatea de circulație), într-o situație excepțională de risc epidemiologic și biologic.

Situația dedusă judecății nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale, întrucât, deși emis de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, actul administrativ atacat are un alt obiect, respectiv prelungirea detașării unui cadru medical la o unitate spitalicească, măsura fiind dispusă în condițiile unei reglementări diferite, și anume art. 19 din Legea nr. 136/2020.

În susținerea acestei concluzii este și împrejurarea că, atunci când a intenționat să instituie o procedură specială pentru contestarea actelor administrative emise în temeiul Legii nr. 136/2020, inclusiv din perspectiva instanței competente să judece aceste acțiuni specifice, legiuitorul a prevăzut-o expres în cuprinsul legii (a se vedea în acest sens art. 11, art. 15 și art. 17, indicate anterior).

Reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din acest act normativ, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este curtea de apel din circumscripția județului Cluj, unde este situat domiciliul reclamantei A..

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe privind pe reclamanta A. și pe pârâții Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.