ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, anularea în tot a Ordinului Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență nr. x din 03.11.2020 prin care s-a dispus prelungirea detașării reclamantei cu 15 zile și suspendarea în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 pană la soluționarea definitivă a cauzei a executării actului administrativ individual.

Prin sentința civilă nr. 3/2021 din 11 ianuarie 2021Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne București.

A dispus anularea parțială a Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/03.11.2020, în ceea ce privește prelungirea detașării reclamantei la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

A respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării ordinului.

A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.798 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 3/2021 din 11 ianuarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs Departamentul pentru Situații de Urgență, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant solicită, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și, în rejudecare, respingerea obligației pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2798 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în subsidiar reducerea cheltuielilor de judecată

Cu referire la prevederile art. 454 C. proc. civ., recurentul susține că recunoașterea efectivă de către pârât a pretențiilor reclamantei a fost efectuată necondiționat, încă de la primul termen de judecată, când s-a solicitat instanței să ia act de faptul că prin Ordinul emis de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/06.11.2020 s-a dispus anularea Ordinului nr. x/03.11.2020 referitor la prelungirea detașării reclamantului la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Arată că stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată de către pârât ar trebui raportată la complexitatea și circumstanțele cauzei, sens în care Ordinul atacat nu a produs efecte juridice.

Reiterează și faptul că art. 15 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, cu modificările și completările ulterioare, reglementează o procedură specifică în ceea ce privește emiterea, contestarea și anularea ordinelor emise de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, pe perioada situației de risc epidemiologic la nivel național.

Astfel, actul normativ menționat instituie norme derogatorii de la prevederile dreptului comun în ceea ce privește întreaga procedură a emiterii ordinelor Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative, emise în temeiul acestei legi, însă nu se stabilesc norme derogatorii de la prevederile C. civ. în ceea ce privește punerea de drept în întârziere.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și, în rejudecare, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, la plata cărora a fost obligat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la posibilitatea instanței de a reduce, din oficiu, partea din cheltuielile de judecată prezentând onorariul avocaților.

Apreciază că instanța nu a analizat natura sumelor solicitate, motiv pentru care pârâtul nu poate fi obligat decât la plata acelor cheltuieli de judecată ocazionate de probarea temeiniciei acțiunii în justiție.

Prin urmare, coroborând prevederile art. 451 alin. (2) cu cele ale art. 453 alin. (2)

1

C. proc. civ.,

referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, precizează că, în cazul în care acțiunea a avut mai multe capete de cerere, dintre care numai unul a fost admis, iar celelalte au fost respinse, instanța ar trebui să aprecieze în ce măsură fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, cu titlu de practică judiciară invocă Decizia nr. 1904/2014, pronunțată de secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia "Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că se impune reducerea cheltuielilor de judecată la jumătate, apreciind că suma de bani solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat în faza procesuală a recursului".

În fine, recurentul-pârât arată că speța dedusă judecății, menționăm faptul că cererea de chemare în judecată a reclamantei A. a fost admisă în parte, motiv pentru care apreciază că admiterea parțială a cererii de chemare m judecată atrage culpa procesuală a ambelor părți, solicitând reducerea proporțională a cuantumului cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește starea de fapt care a condus la situația litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, anularea în tot a Ordinului Șefului Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență nr. x din 03.11.2020 prin care s-a dispus prelungirea detașării reclamantei cu 15 zile și suspendarea în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 pană la soluționarea definitivă a cauzei a executării actului administrativ individual.

Curtea de apel a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea parțială a Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/03.11.2020, în ceea ce privește prelungirea detașării reclamantei la Spitalul Județean de Urgență Pitești, a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării ordinului și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.798 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În principal, recurentul-pârât a criticat soluția primei instanțe prin care fost obligat la plata sumei de 2.798 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, solicitând exonerarea sa.

Înalta Curte reține că soluția instanței de fond este legală, aceasta interpretând în mod corect dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat în sensul că "art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. determină debitorul obligației de plată a cheltuielilor de judecată (partea care pierde procesul) și creditorul obligației având ca obiect cheltuielile de judecată (partea care câștigă), înlocuind formularea codului anterior din 1865 de "parte căzută în pretenții". Această diferență terminologică nu schimbă însă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală și despăgubirea integrală a părții câștigătoare. Buna-credință a părții care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obținut câștig de cauză, dreptul ei fiind recunoscut prin hotărâre, și partea care acceptă judecata și pierde procesul, riscul acestei situații trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat pe partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Așa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia desfășurării procesului."

Se observă astfel că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.

În speță, procesul a fost declanșat din culpa pârâtului Departamentul de Stat pentru Situații de Urgență care a emis la 03.11.2020 Ordinul nr. x/03.11.2020 de prelungire a detașării reclamantei, cererea de chemare în judecată fiind introdusă pe rolul instanței la 05.11.2020.

Ulterior, pe parcursul derulării litigiului, pârâtul Departamentul de Stat pentru Situații de Urgență a emis Ordinul nr. x/06.11.2020, în cuprinsul acestuia menționându-se la art. 4 faptul că se anulează Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/03.11.2020 (atacat în prezenta cauză), începând cu data de 09.11.2020.

Este evident că în speță subzistă culpa procesuală a pârâtului, atât timp cât acesta a procedat la emiterea ordinului nr. x/06.11.2020 după promovarea acțiunii și după ce reclamanta a angajat cheltuieli legate de plata onorariului pentru avocat.

Astfel, litigiul a implicat cheltuieli de judecată pentru partea reclamantă, constând în onorariul avocațial în sumă de 2798 RON, achitat de reclamantă potrivit dovezilor aflate la dosarul de fond.

Având în vedere aceste argumente, precum și faptul că ordinul atacat a fost revocat pentru viitor începând cu data de 09.11.2020, producând efecte juridice în perioada 04.11.2020 - 09.11.2020, Înalta Curte apreciază că poziția procesuală exprimată de partea pârât pe parcursul judecății nu este suficientă pentru ca acesta să nu datoreze cheltuieli de judecată, din perspectiva prevederilor art. 454 din C. proc. civ., invocat în cererea de recurs.

Celelalte susțineri reiterate de recurentul-pârât cu privire la procedura specifică pentru emiterea, contestarea și anularea ordinelor emise de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, pe perioada situației de risc epidemiologic la nivel național sunt lipsite de relevanță juridică, câtă vreme temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală.

Cu privire la criticile formulate în subsidiar, prin care recurentul-pârât a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile Deciziei nr. 3 din 20.01.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., prin care s-a statuat că, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..", motiv pentru care aceste critici nu pot fi primite.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge criticile privind cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, acordate de prima instanță, atât cele care vizează compensarea, cât și cele care vizează cuantumul acestora, întrucât țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență împotriva sentinței civile nr. 3/2021 din 11 ianuarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.