ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5120/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, la data de 15.06.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul - Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei Inspectorului General nr. 1298/IG din 24.03.2021 de sancționare disciplinara cu «diminuarea soldei de funcție cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni» și obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute în baza acestei sancțiuni și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința civilă nr. 256/CA din 13 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității și respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Departamentul Pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență, ca inadmisibilă. Totodată, a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 298,29 RON reprezentând cheltuieli transport.

Împotriva sentinței nr. 256/CA din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A. criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, după o succintă prezentare a situației de fapt, recurentul-reclamant a arătat că instanța nu a ținut cont de aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 35

14

din Legea nr. 80/1995, în măsura în care, presupusele abateri disciplinare au fost săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război (în luna februarie 2021), astfel încât, actul administrativ prin care s-a aplicat sancțiunea, respectiv Decizia nr. 1298/IG din 24.03.202, putea fi contestat direct la instanța de contencios administrativ potrivit legii.

A susținut că întreaga situație juridică privind starea de urgență, de alertă, de asediu, a suferit puternice reglementări odată cu izbucnirea pandemiei Covid 19, însăși modificarea art. 35

14

din Legea nr. 80/1995 survenind în data de 31.03.2020, după declanșarea stării de urgență din data de 15.02.2020.

Prin aceste acte starea de alertă reglementată după acest moment a fost asimilată stării de urgență, astfel că dispozițiile legislative menționate de instanța de fond, respectiv prevederile art. 35

11

alin. (3)

din Legea nr. 80/1995 nu mai produceau efecte fiind înlocuite cu noile acte normative emise pe parcursul anilor 2020 și 2021.

Concluzionând, având în vedere că presupusele abateri disciplinare au fost săvârșite în situațiile excepționale prevăzute de legiuitor, în contextul național și mondial privind pandemia de Covid19, în conformitate cu dispozițiile art. 35

14

din Legea nr. 80/1995, consideră că în mod corect și legal a solicitat anularea actului sancționator respectiv a Deciziei Inspectoratului General nr. 1298/IG din 24.03.2021.

În continuarea cererii de recurs recurentul-reclamant a prezentat, pe larg, argumentele pentru care consideră întemeiată contestația formulată în cauză.

Intimatul-pârât Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului raportat la faptul că recurentul nu a arătat care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate și nici nu și-a încadrat în drept cererea de recurs pe unul din punctele prevăzute de aert. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond a solicitat respingerea recursului reclamantului cu consecința menținrii ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

În esență a arătat intimatul-pârât că la data săvârșirii abaterilor disciplinare (februarie 2021) era instituită starea de alertă, conform H.G. nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021. Or, dispozițiile art. 35

14

din Legea nr. 80/1995, învocate de recurentul-reclamant se referă doar la starea de urgență, de asediu, de mobilizare și de război, astfel că acesta avea obligația respectării prevederilor art. art. 35

11

din Legea nr. 80/1995.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin întâmpinare, considerând că motivele dezvoltate în cererea de recurs se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Decizia Inspectorului General nr. 1298/IG din 24.03.2021, a fost aplicată sancțiunea disciplinară a "Diminuării soldei de funcție cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni" domnului colonel B. - comandant detașament I - Detașamentul de Pompieri "Sublocotenent C." Constanta Oraș din cadrul I.S.U. "Dobrogea", pentru că a manifestat superficialitate în asigurarea pregătirii de specialitate la un nivel adecvat îndeplinirii misiunilor din competența personalului operativ din subordine și nu a depus măsuri pentru corectarea disfuncționalităților la locul intervenției, faptă săvârșită prin încălcarea prevederilor art. 8 lit. b) alin. (1) teza II și lit. d) din Legea 90/1995 privind statutul cadrelor militare, cele ale art. 7 lit. a) teza I și lit. e) din O.M.A.I. 1489/03.11.2006 pentru aprobarea Codului de etica și deontologie a personalului din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și din structurile subordonate, coroborate cu cele ale art. 13 alin. (1) cap. IV din Ordinul Inspectoratului General al I.G.S.U. nr. 7/IG/21.03.2019 privind organizarea și desfășurare a formarii profesionale continue a personalului operativ din subunitățile de intervenție ale serviciilor de urgență profesioniste ISU 06/2019 și fișa postului nr. x/12.04.2019.

În acest context, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei Inspectorului General nr. 1298/IG din 24.03.2021 de sancționare disciplinară cu «diminuarea soldei de funcție cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni» și obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute în baza acestei sancțiuni și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința recurată, a fost admisă excepția inadmisibilității și s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca inadmisibilă, instanța reținând, în esență, că în privința procedurii de contestare a deciziei de sancționare disciplinară legea face distincție în funcție de gravitatea sancțiunii aplicate, iar prevederile art. 35

12

din Legea nr. 80/1995 ce prevăd posibilitatea contestării sancțiunii la instanța de contencios administrativ se aplică doar pentru sancțiunile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e)-g) din același act normativ.

Totodată, judecătorul fondului a constat că prevederile art. 35

14

din același act normativ nu sunt incidente în cauză întrucât acestea vizează doar deciziile de sancționare emise în perioada stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război.

Împotriva acestei soluții reclamantul a formulat recurs, pe care Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefundat pentru argumentele în continuare arătate.

Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acestora li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare:

a) avertisment;

b) mustrare scrisă;

c) diminuarea soldei de funcție cu un procent de până la 10% pe o perioadă de maximum 3 luni;

d) diminuarea soldei de comandă cu un procent de 5-10% pe o perioadă de maximum 3 luni;

e) amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an sau 2 ani;

f) retrogradarea în funcție până la cel mult nivelul gradului deținut;

g) trecerea în rezervă.

Art. 35

11

prevede:

(1) Cadrele militare au dreptul să conteste aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a) - d) în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei de sancționare, prin raport adresat în scris comandantului/șefului ierarhic superior celui care a emis decizia.

(2) Comandantul/șeful ierarhic prevăzut la alin. (1) se pronunță prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării contestației, pe baza unei cercetări efectuate în condițiile prevăzute la art. 35

5

-35

7

, astfel:

a) menține decizia contestată, când constată că este temeinică și legală;

b) anulează decizia contestată, când constată că aceasta a fost emisă fără temei legal sau asupra altei persoane;

c) anulează decizia contestată și aplică o sancțiune mai ușoară, când constată că sancțiunea aplicată este prea aspră în raport cu gravitatea faptelor;

d) Abrogat prin Lege 259/2019.

e) anulează decizia contestată și decide trimiterea în fața consiliului de onoare, pe baza propunerilor cuprinse în raportul de cercetare, când gravitatea faptelor săvârșite impune aplicarea unei sancțiuni mai aspre.

(3) Decizia prevăzută la alin. (2) este definitivă, se comunică cadrelor militare contestatare în termen de 5 zile de la data pronunțării și poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii.

Totodată, art. 35

12

din același act normativ stabilește posibilitatea contestării sancțiunilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e) - g) în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sancționare, la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că doar sancțiunile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e) - g) pot fi contestate la instanța de contencios administrativ competentă nu și cele prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a) - d) pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării prin raport adresat în scris comandantului/șefului ierarhic superior celui care a emis decizia.

Ulterior, prin art. 35

14

introdus prin O.U.G. nr. 36/2020 de la data de 31 martie 2020 s-a prevăzut că:

"Actul administrativ prin care se aplică sancțiunea pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia și poate fi contestat direct la instanța de contencios administrativ, potrivit legii".

În speță, Înalta Curte constată că Deciziei Inspectorului General nr. 1298/IG de sancționare disciplinara a recurentului-reclamant cu diminuarea soldei de funcție cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni, a fost emisă la data de 24 martie 2021, pe timpul stării de alertă.

Cum dispozițiile art. 35

14

din Legea nr. 80/1995 vizează deciziile de sancționare emise pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, acestea nu sunt incidente în cauza de față, în care decizia de sancționare a fost emisă pe timpul stării de alertă, astfel că, susținerile recurentului-reclamant privind aplicabilitatea în speță a acestor prevederi legale, sunt nefondate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 256/CA din 13 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.