ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2022

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 23.02.2017 și înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Hotărârii nr. 472626/01.02.2017 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului și anularea Deciziei de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 a Corpului de Control al Ministrului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2016, reclamanta B. a solicitat anularea Hotărârii nr. 472627/01.02.2017 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului și anularea Deciziei de imputare nr. 442083/25.11.2016 emisă de Corpul de Control al Ministrului. Această cauză a fost conexată la cauza 110/36/2017.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. sub nr. x/2017, reclamantul C. a solicitat anularea Hotărârii nr. 472628/30.01.2017 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului și anularea Deciziei de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 emisă de Corpul de Control al Ministrului. Această cauză a fost conexată la cauza 110/36/2017.

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța și înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul D. a solicitat anularea Hotărârii nr. 472529/30.01.2017 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului și anularea Deciziei de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 emisă de Corpul de Control al Ministrului. Această cauză a fost conexată la cauza 110/36/2017.

Prin sentința civilă nr. 20/05.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea principală și acțiunile conexe formulate de reclamanții A., C., B. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, au fost anulate Hotărârile nr. 472528/30.01.2017, 472529/30.01.2017, 472626/01.02.2017, 472627/01.02.2017 emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne și Decizia de imputare nr. 442083/25.11.2016 a Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne.

Prin Decizia nr. 1947/20.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 20 din 5 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casată sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare, urmând ca instanța să se pronunțe, după punerea în discuția părților litigante, asupra excepției tardivității introducerii acțiunilor formulate de reclamanții C. și D., astfel cum a fost invocată de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Prin sentința nr. 139 din 19 octombrie 2020, în rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantul C. și de reclamantul D. ca nefondată. A admis cererea principală și cererile conexe promovate de reclamanții A., C., B. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. A anulat Hotărârile nr. 472528/30.01.2017, nr. 472529/30.01.2017, nr. 472626/01.02.2017 și nr. 472627/01.02.2017 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne. A anulat Decizia de imputare nr. 442083/25.11.2016 emisă de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne. A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3600 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat fond și recurs).

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate și respingerea cererilor principale.

Cu privire la respingerea excepției de tardivitate a acțiunii reclamanților C. și D., a arătat că toate susținerile instanței de fond referitoare la faptul că decizia de imputare nu este un act administrativ-jurisdicțional nu au nicio legătură cu soluționarea prezentului dosar, întrucât, în apărare, Ministerul Afacerilor Interne nu a afirmat niciodată contrariul, iar invocarea excepției indicate nu are legătură directă cu decizia de imputare, ci cu hotărârile comisiilor de soluționare a contestației, temeiul de drept indicat de către minister lămurind acest lucru, în condițiile în care art. 6 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ se referă la acte administrative (decizii de imputare), iar în apărare se invocă explicit dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea contenciosului administrative, care vizează actele administrativ-jurisdicționale

În esență, argumentul "decisiv" al instanței de fond, în temeiul căruia, în speță, Curtea de Apel Constanța a decis respingerea excepției de tardivitate a acțiunii, se referă la inaplicabilitatea, în cauză, a art. 6 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, pe de o parte, în mod evident, în aplicarea principiului de drept tempus regit actum, O.G. nr. 121/1998 nu poate să respecte normele juridice din cuprinsul Legii nr. 554/2004, pe de altă parte, în speța dedusă judecății sunt aplicabile, mutatis mutandis, concluziile obligatorii din cuprinsul pct. 34 al Deciziei Curții Constituționale nr. 34/2018. Susținerile Curții de Apel Constanța nu sunt favorabile nici măcar reclamanților, în condițiile în care aceștia au indicat, ca normă juridică incidentă, pentru renunțarea la calea de atac în fața Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, tocmai temeiul de drept (art. 6 din Legea nr. 554/2004) pe care instanța de fond îl apreciază că nu este aplicabil în prezenta cauză. situația potrivit căreia art. 6 poate fi invocat și folosit ca temei juridic numai de către una dintre părțile litigante nu poate fi avută în vedere decât cu încălcarea principiului nediscriminării.

Instanța de fond a făcut o analiză superficială a dispozițiilor legale incidente cauzei și, implicit, o aplicare greșită a acestora. Cu privire la pretinsa nelegalitate a constituirii unei noi comisii de cercetare administrativă, la nivelul Corpului de Control al Ministrului, a arătat că temeiul juridic infralegal al efectuării unei noi cercetări administrative îl constituie art. 118 alin. (3) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013. Conform precizărilor Corpului de Control al Ministrului, Adresa nr. x din data de 17 decembrie 2020, noua cercetare administrativă a fost efectuată fără a ține seama de constatările comisiei anterioare, întrucât Comisia desemnată la nivelul Corpului de Control avea obligația, izvorâtă din dispozițiile normative, de a analiza cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Cu privire la pretinsa autoritate de lucru judecat a Hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, a arătat că susținerea potrivit căreia un act administrativ cu caracter jurisdicțional se bucură de autoritate de lucru judecat, eventual, după parcurgerea tuturor gradelor din interiorul jurisdicției administrative care a confecționat un astfel de act, nu poate fi primită. În mod evident, o autoritate publică administrativă nu poate fi asimilată cu o instanță judecătorească, niciun act administrativ - nici măcar unul cu caracter jurisdicțional - nu se poate bucura de autoritate de lucru judecat, atât timp cât acesta poate fi schimbat în tot sau numai în parte de către o instanță de judecată.

Într-adevăr, un atare act se bucură de stabilitate, se poate accepta, în speță, o autoritate de lucru soluționat a hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, dar în niciun caz nu poate fi vorba despre o autoritate de lucru judecat de care să beneficieze acest act administrativ-jurisdicțional.

Referitor la cele reținute de către instanța de fond cu privire la faptul că "Unitatea Mobilă de Jandarmi Constanța avea serviciu contabil propriu, iar O.M.A.I. nr. 11/3045/15.05.22015 a fost corect adresat acestei unități", a arătat că, în cadrul activităților derulate, comisia de cercetare administrativă din Corpul de Control al Ministrului a constatat că, deși prin Ordinul M.A.I. nr. S/32/21.04.2015 Gruparea de Jandarmi Mobilă a dobândit, în data de 01 mai 2015 calitatea de ordonator de credite, prin același act administrativ s-a hotărât ca, până la operaționalizare, finanțarea să fie asigurată tot către de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța. În baza acestei prevederi, asigurarea financiară și materială pentru Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța a fost realizată, până la data de 01.07.2015, de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța.

Deși prin Ordinul M.A.I. nr. S/32 din 21.04.2015 Gruparea de Jandarmi Mobilă a dobândit în data de 01.05.2015 calitatea de ordonator de credite, în fapt, până la data de 01.07.2015, când s-a efectuat transferul patrimoniului, nu îndeplinea toate elementele constitutive ale persoanei juridice, întrucât nu avea patrimoniu și buget propriu. În situația de față, conform aprecierilor Corpului de Control al Ministrului, membrii comisiei de cercetare administrativă din cadrul Corpului de Control al Ministrului au acționat ținând cont de mandatul atribuit, cu privire la o situație de fapt identificată în cadrul cercetării

În conformitate cu art. 59 lit. b) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, comisia de cercetare administrativă constituită la nivelul Corpului de Control al Ministrului avea obligația să stabilească cauzele și împrejurările producerii pagubei, respectiv a neefectuării în termen a cercetării administrative, îndeplinirea condițiilor obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale sau a cauzelor care apără de răspundere materială după caz, probele pe care se fundamentează concluziile cercetării, elementele care conduc la stabilirea răspunderii în comun și felul acesteia, nu putea să ignore prevederile art. III din Ordinul M.A.I. nr. S/32/21.04.2015, potrivit cărora, până la operaționalizarea structurilor financiare, finanțarea grupărilor de jandarmi mobile se asigură de către inspectoratele de jandarmi județene, din județele de reședință al acestora. De asemenea, pe timpul efectuării cercetării administrative, comisia din cadrul Corpului de Control al Ministrului nu putea să nu ia act de faptul că ordinul privind trecerea în rezervă a numitului E. a produs consecințe patrimoniale la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, astfel:

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța a devenit operațională la data de 01 iulie 2015, ulterior producerii prejudiciului, transmiterii la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a Ordinului V.M.S.N.M.A.I. nr. 11/3045/15.05.2015 și efectuării cercetării administrative de către această unitate, iar comandantul acestei unități nu era competent să constate existența unui prejudiciu.

Totodată, deși prin Ordinul M.A.I. nr. S/32/21.04.2015, Gruparea de Jandarmi Mobilă a dobândit calitatea de ordonator de credite, prin același act normativ s-a hotărât ca, până la operaționalizare, finanțarea acestei structuri să fie asigurată de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța și, în fapt, în perioada 01 mai 2015 - 30 iunie 2015, gruparea nu a dispus de un patrimoniu propriu și nici de buget.

Practic, în condițiile în care Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a procedat Ia recuperarea, în fapt, de la domnul E., a prejudiciului constând în norma de hrană acordată acestuia pentru perioada 21 mai 2015 - 31 mai 2015, cât și a contravalorii indemnizației de instalare, această instituție trebuia să recupereze și cheltuielile de școlarizare, prin cercetarea administrativă ce a fost de fapt dispusă de comandantul competent.

Referitor la termenul de finalizare a cercetării administrative, precizează faptul că, deși desemnarea comisiei a avut loc cu întârziere, termenul de finalizare a cercetării administrative stabilit prin Ordinul de zi pe unitate nr. S/112/12.06.2015, al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, din data de 10 iulie 2015, este în interiorul termenului legal de 60 de zile prevăzut de O.G. nr. 121/1998, calculat de la data de 21 mai 2015, la care a fost înregistrat Ordinul V.M.S.N.M.A.I. nr. 11/3045/2015. Dacă s-ar fi respectat termenul de finalizare a cercetării administrative, cercetarea administrativă s-ar fi desfășurat în interiorul termenului legal de 60 de zile prevăzut de O.G. nr. 121/1998, de la data de 21.05.2015, la care a fost înregistrat Ordinul V.M.S.N.M.A.I. nr. 11/3045/2015.

Faptul că nici membrii comisiei de cercetare administrativă de la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și nici inspectorul șef al unității nu au sesizat că acest termen a fost depășit atrage răspunderea acestora, în conformitate cu prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 care stipulează că, după expirarea termenului legal, paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative.

Precizează recurentul și faptul că la emiterea Deciziei de imputare nr. x/13.08.2015, ce constituie titlu executoriu, semnată de către inspector șef - col. C., vizată pentru control financiar preventiv propriu de către contabil șef - mr. F. și avizată pentru legalitate de către consilier juridic - mr. G., niciunul din semnatari nu a semnalat că ar fi vorba de o cercetare administrativă în care Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța nu ar fi avut competență materială. De asemenea, nici la elaborarea Hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor nr. x din 14.10.2015, niciunul din semnatari nu a semnalat că ar fi vorba de o cercetare administrativă în care Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța nu ar fi avut competență materială. Cu toate acestea, după ce Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor s-a pronunțat în sensul că cercetarea administrativă efectuată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța s-a executat cu depășirea termenelor legale, reclamanții susțin că nu au avut competența să efectueze cercetarea în cauză.

În concluzie, recurentul a precizat că Dispoziția directorului Corpului de Control al Ministrului respectă în totalitate prevederile art. 22 din O.G. nr. 121/1998 și art. 49 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, iar comisia desemnată a executat întocmai, conform acestei dispoziții, cercetarea administrativă în temeiul art. 34 din O.G. nr. 121/1998, așa cum, de altfel, se prevede și în Hotărârea nr. 63 din 05.07.2016 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor a M.A.I. Decizia de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 a Corpului de Control al Ministrului a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 22 din O.G. nr. 121/1998, coroborat cu prevederile art. 45 lit. a) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013.

Intimații reclamanți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția netimbrării recursului, excepția tardivității, excepția nulității și excepția lipsei de interes. La termenul de judecată din data de 5.05.2022, intimații nu au mai susținut excepția de netimbrare.

Cu privire la excepția tardivității, au arătat că data trimiterii hotărârii este 07.12.2020, această dată fiind aceeași pentru toate părțile, așadar ultima zi în care recursul mai putea fi depus în termen este data de 24.12.2020, iar nu 28.12.2020, după cum acesta a fost depus.

Cu privire la excepția lipsei de interes, având în vedere faptul că începând exact cu data trecerii în rezervă a slt. E. acesta a redevenit militar prin încadrarea lui la Serviciul de Protecție și Pază, apreciază că nu există pagubă și că MAI nici nu ar fi trebuit să acționeze pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare, comisiile de cercetare neverificând vreodată situația fostului militar al Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța. Potrivit Legii nr. 191/1998, în baza căreia funcționează SPP, acesta este organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, specializat în asigurarea protecției demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul șederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competențelor legale, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și a reședințelor. Rezultă din coroborarea prevederilor legale că practic a fost un transfer de la o armă la alta, de la un sistem cu militari la un alt sistem cu militari sau la un sistem cu atribuții în domeniul siguranței naționale, care are, conform legii, personal militar. Astfel, nu există nicio justificare spre a fi recuperați banii de școlarizare, deoarece nu se poate aprecia că există vreun prejudiciu. Față de aspectul că, în aceeași zi în care s-a dispus trecerea în rezervă pentru E., acesta a fost reîncadrat ca militar în SPP, că a terminat studiile militare în anul 2014 și acum este în interiorul celor 10 ani pentru care s-a angajat că va rămâne în sistemul militar, interesul MAI nu este nici născut și nici actual (confirmă și legiuitorul, care a modificat art. 110 alin. (2) din Legea 80/1995, prin Legea nr. 259/2019, pct. 30, la alin. (2) fiind prevăzut acum că "în situația transferului prevăzut la alin. (1), precum și în cazul rechemării în activitate în termen de 60 de zile de la data trecerii în rezervă, instituția la care se transferă/încadrează preia toate drepturile și obligațiile care decurg din contractele și angajamentele încheiate potrivit art. 41^1, 41^2, 91 și 91

Intimații au apreciat că pe fondul cauzei MAI nu a arătat niciun text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greșit de instanță, nu este indicat niciun articol sau vreo prevedere legală anume care să fi fost încălcate. Recurentul nu aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, fiind doar nemulțumit de soluția pronunțată.

Cu privire la respingerea excepției tardivității acțiunilor reclamanților C. și D., au arătat că numai actele emise de comisia de jurisdicție a imputațiilor sunt acte administrativ-jurisdicționale, decizia de imputare este act administrativ, iar în situația celor doi militari, C. și D., M.A.I. a calculat termenul de la primirea hotărârilor de la comisiile de soluționare a contestațiilor, iar nu de la comisia de jurisdicție a imputațiilor, ceea ce înseamnă că altul este termenul de promovare a acțiunii în fața instanței, iar nu cel de 15 zile. Consideră că în baza principiului stabilit prin Legea nr. 554/2004, prevăzut la art. 23, efectele hotărârii se răsfrâng asupra tuturor celor implicați, ca urmare a anulării actului de impunere, deoarece nu există nicio rațiune pentru care să se aplice un tratament diferențiat celorlalte persoane implicate în decizia de impunere, din punctul de vedere al efectelor pe care le produce actul anulat (principiul existând și în O.G. nr. 121/1998).

În continuare, intimații au arătat că sunt nefondate susținerile privind nelegala constituire a unei comisii de cercetare administrativă la nivelul Corpului de Control al Ministrului, cu privire la pretinsa autoritate de lucru judecat a Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor, privind faptul că unitatea mobilă de jandarmi avea serviciu contabil propriu, iar Ordinul MAI nr. II/3045/15.05.2015 a fost adresat corect acestei unități. Se arată ce a efectuat comisia de cercetare administrativă de la nivelul Corpului de Control, fără a se critica anume vreo prevedere legală, iar cu privire la termenul de finalizare a cercetării, prin Hotărârea nr. 63/2016 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor s-a stabilit cu titlu definitiv că această cercetare, efectuată de comisia constituită la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, este lovită de nulitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului, excepției nulității și excepției lipsei de interes în formularea recursului, invocate de intimații reclamanți.

Excepția tardivității recursului este neîntemeiată și va fi respinsă. Sentința recurată a fost comunicată pârâtului la data de 9.12.2020 (conform dovezii aflate la dosarul de fond), iar cererea de recurs a fost comunicată prin fax la data de 23.12.2020, în termenul legal de 15 zile de la comunicarea sentinței, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", se reține că prin cererea de recurs este invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., fiind invocate critici care se circumscriu în concret, potrivit conținutului acestora, acestui motiv de casare, a căror temeinicie va fi examinată pe fondul recursului, considerente pentru care va fi respinsă excepția nulității recursului.

Excepția lipsei de interes este neîntemeiată, de asemenea, și va fi respinsă. Susținerile invocate de recurenți, care apreciază că nu există pagubă, întrucât cheltuielile cu școlarizarea ar fi fost de recuperat dacă cel în cauză nu mai era în structurile militare, însă, începând exact cu data trecerii în rezervă a slt. E., acesta a redevenit militar prin încadrarea lui la Serviciul de Protecție și Pază, nu sunt de natură să conducă la lipsa de interes în formularea recursului.

Interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune ce trebuie îndeplinită inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recursul prezent are ca obiect sentința prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți, prin care au fost anulate pentru motive de nelegalitate actele administrative emise de către pârât, acesta justificând interes în formularea recursului prin care solicită casarea sentinței și respingerea acțiunii, având, astfel, ca finalitate, menținerea actelor administrative emise. Lipsa pagubei pentru a cărei recuperare a fost emisă decizia de imputare ar fi constituit, eventual, motiv de nelegalitate a acesteia, și nu conduce la lipsa interesului în formularea recursului, față de împrejurările menționate.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererile de chemare în judecată conexate, soluționate prin sentința recurată, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriul cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat anularea Deciziei de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 emisă de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne și a Hotărârilor nr. 472529/30.01.2017, nr. 472626/01.02.2017, nr. 472627/01.02.2017, nr. 472628/30.01.2017 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne.

Prin Decizia de imputare nr. x/13.08.2015 emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, a fost imputată slt.(r) E., care a activat în cadrul Grupării de Jandarmi Mobila Constanța, trecut în rezervă începând cu data de 20.05.2015, prin demisie, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, suma de 23.154,17 RON, reprezentând cota parte din cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul școlarizării. Prin Hotărârea nr. x/14.10.2015, Comisia de soluționare a contestației constituită la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a respins contestația formulată de slt.(r) E. ca neîntemeiată.

Prin Hotărârea nr. 200/18.12.2015, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a admis plângerea slt.(r) E., a desființat Hotărârea nr. x/14.10.2015 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, a anulat Decizia de imputare nr. x/13.08.2015 emisă de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța și a dispus efectuarea în cauză a unei cercetări administrative de către o comisie constituită la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în ceea ce privește aspectele sesizate în conținutul hotărârii și implicit a reparării pagubei. În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut tardivitatea efectuării cercetării administrative de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, au fost avute în vedere dispozițiile art. 23 alin. (1) și art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Prin Hotărârea nr. 4 din 25.02.2016, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a respins cererea de revizuire a Hotărârii nr. 200/18.12.2015 formulată de Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, prin care s-a invocat faptul că Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța nu se afla în subordinea Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, s-a reținut faptul că aspectele invocate de revizuent în conținutul cererii de revizuire urmează a fi avute în vedere de comisia de cercetare administrativă ca urmare a punerii în aplicare a pct. 4 din Hotărârea nr. 200/18.12.2015

Prin Deciziile de imputare nr. 361660/04.03.2016, nr. 36159/04.03.2016, nr. 36158/04.03.2016, ca urmare a Procesului Verbal de cercetare administrativă nr. 35668/10.02.2016 întocmit de comisia numită prin O.Z.U. nr. S/253 din 31.12.2015 de către conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, paguba de 23.154,17 RON a fost imputată comisiei de cercetare administrativă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, alcătuită din col. A., mr. D. și plt. adj. șef B., în conformitate cu prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 și art. 110 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, motivat de faptul că aceștia sunt vinovați de producerea pagubei ca urmare a nerespectării termenului de efectuare a cercetării administrative.

Contestațiile depuse de către col. A., mr. D. și plt. adj. șef B. împotriva acestor decizii de imputare au fost respinse prin Hotărârile nr. 37943/27.04.2016, nr. 37944/27.04.2016 și nr. 37945/27.04.2016 ale Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Prin Hotărârea nr. 63/05.07.2016, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a admis plângerile formulate de col. A., mr. D. și plt adj șef B., a desființat hotărârile de soluționare a contestațiilor, a anulat și deciziile de imputare și a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative de către Corpul de Control al Ministrului, cu motivarea că cercetarea administrativă declanșată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța este lovită de nulitate, având în vedere calitatea juridică dobândită de Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța începând cu 01.05.2015, respectiv că cercetarea administrativă în cauză trebuia efectuată la nivelul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, iar nu la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

Prin Decizia de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 a Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne, a fost imputată reclamanților col. A., mr. D. și plt adj șef B. și C. suma de 23.152,85 RON, reprezentând prejudiciul creat prin finalizarea activității de cercetare administrativă și înregistrarea actului de cercetare cu depășirea termenului stabilit de O.G. nr. 121/1998, răspunderea materială fiind stabilită conform art. 2 din O.G. nr. 121/1998 și art. 7 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, art. 34 din O.G. nr. 121/1998, respectiv art. 110 alin. (2), (3) și (4) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, fiind avută în vedere imputarea pagubei celor vinovați de neefectuarea în termen a cercetării administrative.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestații la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului, respinse prin Deciziile nr. 472529/30.01.2017, nr. 472626/01.02.2017, nr. 472627/01.02.2017, nr. 472628/30.01.2017 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului.

Ulterior, reclamanții s-au adresat instanței și au solicitat anularea Deciziei de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 a Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne și a Deciziilor nr. 472529/30.01.2017, nr. 472626/01.02.2017, nr. 472627/01.02.2017, nr. 472628/30.01.2017 ale Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului, cererile conexate fiind soluționate, după casarea cu trimitere spre rejudecare, prin sentința recurată.

Motivul de recurs care vizează respingerea greșită a excepției tardivității, invocată de pârât cu privire la cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții C. și D., întrucât sesizarea Curții de Apel Constanța a fost făcută, de către acești reclamanți, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, direct aplicabil în prezenta cauză, este nefondat.

Reclamanții au formulat contestații împotriva Deciziei de imputare nr. 442083 din 25.11.2016 emisă de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, în temeiul dispozițiilor art. 30 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, potrivit cărora "(1) Persoana care consideră că imputarea sau reținerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum și cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parțial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestație, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată. (2) Contestațiile se depun la unitatea care are în evidență debitul și se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată. (3) Verificarea temeiniciei contestației poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluționare a contestației, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative. (4) Hotărârea asupra contestației se pronunță în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia și se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare, unității care are în evidență debitul, precum și celui în cauză".

Acțiunea în instanță a fost formulată, ulterior soluționării contestațiilor, împotriva deciziei de imputare și a deciziilor emise în soluționarea contestațiilor, fără ca reclamanții să mai formuleze, conform art. 31 din O.G. nr. 121/1998, care prevede că "(1) Împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației cel nemulțumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii", plângere împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației, care ar fi fost soluționată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, situație în care hotărârea acestei Comisii de jurisdicție ar fi format obiectul acțiunii adresate instanței, potrivit art. 43 din O.G. nr. 121/1998.

Dispozițiile art. 43 prevăd că "În situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii", sintagma "după epuizarea acestor căi de atac" fiind declarată neconstituțională prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, motivat de faptul că neconstituționalitatea "privește procedura administrativ-jurisdicțională care se desfășoară în fața comisiei de jurisdicție a imputațiilor, procedură prevăzută de art. 31-39 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998. Ca atare, asigurarea dreptului justițiabilului de a se adresa instanței judecătorești numai după exercitarea căii de atac ce trebuie soluționată de această jurisdicție administrativă specială încălcă prevederile Constituției".

Contrar susținerilor recurentului, prin întâmpinarea formulată cu privire la acțiunea reclamantului C. și prin întâmpinarea formulată cu privire la acțiunea reclamantului D. a fost invocată excepția tardivității întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestor dispoziții, "3) Actul administrativ-jurisdicțional pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale de atac în fața unei alte jurisdicții administrative speciale poate fi atacat direct la instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înțelege să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională de atac".

Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acțiunile au fost îndreptate împotriva unui act administrativ tipic, decizia de imputare, și a hotărârilor emise în procedura administrativă prealabilă, emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, și nu împotriva unui act administrativ jurisdicțional, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 554/2004, care definesc actul administrativ-jurisdicțional ca fiind "actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială" și "jurisdicția administrativă specială" ca fiind "activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale".

Decizia de imputare este act administrativ tipic, iar procedura care se desfășoară în fața Comisiilor de soluționare a contestațiilor, care nu presupune contradictorialitate, soluționându-se pe baza regulilor procedurii administrative necontencioase, este, în fapt, un recurs grațios, și nu o jurisdicție administrativă specială, astfel că hotărârea emisă nu este un act administrativ-jurisdicțional, nefiind emisă de o autoritate administrativă învestită cu atribuții de jurisdicție administrativă specială.

Unica procedură administrativ jurisdicțională reglementată de O.G. nr. 121/1998 este cea care se desfășoară în fața comisiei de jurisdicție a imputațiilor, reglementată de art. 31 din O.G. nr. 121/1998, nefiind incidente, pentru aceste motive, dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenul de 15 zile pentru atacarea directă la instanța de contencios administrativ a actului administrativ-jurisdicțional pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale de atac în fața unei alte jurisdicții administrative speciale, dacă partea înțelege să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională de atac.

Dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională", care reglementează, așadar, posibilitatea atacării la instanța de contencios administrativ a actelor administrative susceptibile să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative, nu prevăd un termen special pentru formularea acțiunii la instanță, devenind, astfel, incidente, dispozițiile art. 11 din Legea 554/2004, care prevăd termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ.

Referitor la motivul de recurs privind "pretinsa nelegalitate a constituirii unei noi comisii de cercetare administrativă, la nivelul Corpului de Control al Ministrului", prin sentința recurată nu s-a reținut un asemenea aspect.

Prin chiar Hotărârea nr. 63/05.07.2016, astfel cum s-a reținut anterior, Comisia de jurisdicție a imputațiilor, anulând deciziile de imputare emise de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, cu motivarea că cercetarea administrativă trebuia efectuată la nivelul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, având în vedere calitatea juridică dobândită de Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța începând cu 01.05.2015, iar nu la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative chiar de către Corpul de Control al Ministrului, apreciind că devin aplicabile dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

Tocmai această împrejurare a fost reținută de instanța de fond, faptul că în primul ciclu al jurisdicției speciale s-a stabilit nelegalitatea constituirii comisiei de cercetare administrativă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, și nu nelegalitatea constituirii unei noi comisii de cercetare administrativă, la nivelul Corpului de Control al Ministrului. A constatat instanța de fond faptul că, în contra dispozitiilor legale, Corpul de Control al Ministrului, care a efectuat a doua cercetare administrativă, a stabilit că Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța era unitatea care trebuia să efectueze cercetarea administrativă, deși în primul ciclu al jurisdicției speciale s-a stabilit nelegalitatea constituirii comisiei de cercetare administrativă la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, astfel că nu se poate reține săvarșirea unei fapte delictuale în sarcina reclamanților, de natură a atrage răspunderea lor materială.

În ceea ce privește motivele de recurs privind autoritatea de lucru judecat a Hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, deși sunt corecte susținerile privind faptul că actul administrativ jurisdicțional, Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 63/05.07.2016, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, această împrejurare nu conduce la incidența motivului de casare invocat, admiterea recursului și respingerea acțiunii, în condițiile în care instanța de fond a reținut în mod corect caracterul definitiv al hotărârii Comisiei de jurisdicție prin care s-a finalizat jurisdicția administrativă specială.

Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, emisă în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale desfășurate de această comisie, jurisdicție specială administrativă, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată, ca efect al hotărârii judecătorești, de dispozițiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească care soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., privind efectele lucrului judecat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Hotărârea comisiei de jurisdicție a imputațiilor finalizează jurisdicția administrativă specială, definită la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând "activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale", iar actul administrativ-jurisdicțional, astfel cum s-a reținut anterior, este actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială.

Actul administrativ-jurisdicțional este emis, așadar, în baza unei proceduri speciale, organizată pe principiile independenței și contradictorialității, cu citarea părților, și este exceptat de la principiul revocabilității actelor administrative, putând fi anulat doar printr-o altă cale administrativ-jurisdicțională de atac, prevăzută de lege, sau prin acțiunea în anulare adresată instanței de contencios administrativ.

Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 63/05.07.2016, act administrativ jurisdicțional, este definitivă, astfel cum prevede art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, și anume "4) Hotărârea comisiei de jurisdicție a imputațiilor se consideră definitivă și se comunică unității care are în evidență debitul, precum și celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunțare".

Împotriva Hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 63/05.07.2016 nu a fost formulată revizuire, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (a) din O.G. nr. 121/1998, care prevăd că "(1) Hotărârile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronunțat, la cererea militarilor interesați, a comandanților sau șefilor unităților ori a șefilor organelor de control financiar de gestiune, când au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluționării cauzei, precum și în alte cazuri prevăzute de lege", și nici nu a fost formulată acțiune în anulare în instanță.

Raportat la cele reținute, este definitivă, conform art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, Hotărârea nr. 63/05.07.2016 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, prin care au fost admise plângerile formulate de reclamanții A., D. și B., au fost desființate Hotărârile nr. 37943/27.04.2016, nr. 37944/27.04.2016 și nr. 37945/27.04.2016 ale Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au fost anulate Deciziile de imputare nr. 361660/04.03.2016, nr. 36159/04.03.2016, nr. 36158/04.03.2016 emise de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și s-a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative, de către Corpul de Control al Ministrului.

Hotărârea nr. 63/05.07.2016 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, "Comandanții sau șefii unităților, comisiile de soluționare a contestațiilor, comisia de jurisdicție a imputațiilor, pronunțându-se asupra cauzelor, hotărăsc admiterea parțială sau totală, respingerea contestației, a plângerii sau a cererii de revizuire, după caz", coroborate cu cele ale art. 118 alin. (3) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, "Comisia de jurisdicție a imputațiilor poate dispune, pentru motive întemeiate, efectuarea unei noi cercetări administrative de către eșalonul superior celui care a efectuat cercetarea administrativă inițială". S-au reținut următoarele:

Este corect faptul invocat de către recurentă, privind atribuțiile care revin comisiei de cercetare administrativă, potrivit art. 59 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, însă în mod greșit Corpul de Control al Ministrului nu a ținut seama de dispozițiile Hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 63/05.07.2016, care a dispus efectuarea cercetării administrative în sarcina sa și a avut în vedere motivele anterior expuse.

În condițiile in care prin Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor s-a stabilit cu caracter definitiv, în esență, faptul că în mod eronat comisia de cercetare administrativă constituită în baza pct. 4 din Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 200 din 18.12.2015 a stabilit angajarea răspunderii materiale în sarcina petenților, în calitatea lor de membri ai comisiei de cercetare administrativă constituite la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, comisie care nu era competentă să efectueze cercetarea administrativă, iar cercetarea administrativă în cauză se impunea a fi declanșată la nivelul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, în mod corect a reținut instanța de fond că nu se putea stabili de către Corpul de Control al Ministrului o situație juridică contrară acestei hotărâri.

În raport de cele reținute anterior, privind Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 63/05.07.2016, nu se mai impunea analiza de către instanța de fond a aspectelor privind competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța de efectuare a cercetării administrative, aceste aspecte fiind definitiv stabilite prin Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 63/05.07.2016.

În condițiile în care decizia de imputare anulată a fost întemeiată pe reținerea, de către comisia de cercetare administrativă, cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din O.G. nr. 121/1998, a unei situații juridice contrare celor stabilite definitiv prin Hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 63/05.07.2016, necontestată prin calea de atac a revizuirii la Comisia de jurisdicție a imputațiilor sau prin acțiune în anulare la instanța de contencios administrativ, nu mai era necesară analiza de către instanța de fond a aspectelor privind unitatea căreia îi revenea competența efectuării cercetării administrative, neputând fi analizate de către instanța de fond aspectele de fapt și de drept stabilite prin Hotărârea Comisiei de Jurisdicție nr. 63/05.07.2016, necontestată

Pe cale de consecință, nu vor fi analizate motivele de recurs referitoare la faptul că Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța nu putea efectua cercetarea administrativă, faptul că revenea Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța efectuarea cercetării administrative și nu a fost respectat termenul de finalizare a cercetării administrative.

Pentru aceste motive, sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor O.G. nr. 121/1998 și Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentul pârât, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.