ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 750/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată la data de 25.05.2021, înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară admiterea contestației, desființarea Rezoluției inspectorului-șef din 26.04.2021 și a Rezoluției de clasare nr. 3414/A din 2.11.2020 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 197/CA din 11 octombrie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea, ca neîntemeiată.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinței recurate și. în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se poate constata cu ușurință, hotărârea primei instanțe fiind motivată superficial, fără o expunere a situației de fapt prin raportare la probele administrate și fără a examina în concret toate motivele invocate prin acțiune și problemele care i-au fost deduse spre analiză, nefiind respectate așadar prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ.

Incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. derivă din interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material reținute în considerentele hotărârii.

În primul rând, judecătorul cauzei nu a analizat deloc argumentele sale privind unele fapte săvârșite cu intenție, care constituie abateri disciplinare și care pot fi reținute în sarcina președintelui secției a VIII-a, mai precis abaterile care se încadrează în prevederile art. 99 lit. f), m), o) și t) din Legea nr. 303/2004. Astfel, desemnarea sa să intre într-o ședință de fonduri la data de 2.07.2019 a fost nelegală. De asemenea, în ce privește respectarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor de către președintele secției a VIII-a și care a fost președintele secției a VIII-a Veche, a indicat situația dosarului nr. x/2014, dosar ce aparținea unui complet desființat din secția a VIII-a Veche și care a fost repartizat ciclic doar între cei care aveau complete pe secția a VIII-a Veche și nu a fost repartizat tuturor completelor de fonduri existente în cadrul celor două secții, inclusiv celor nou înființate de la data înființării acestora, fiind încălcate prevederile art. 104 alin. (1) din Regulament care se referă la toate completele de judecată competente, fără nicio excepție.

Prima instanță nu a analizat deloc aspectele semnalate prin acțiune și detaliate prin sesizare cu privire la considerentele pentru care a apreciat că au fost încălcate de doamna președinte dispozițiile privind repartizarea aleatorie a cauzelor cu ocazia repartizării dosarului nr. x/2019 Pe de altă parte, profund eronat s-a reținut de către judecătorul fondului faptul că majoritatea criticilor sale cu privire la operațiunile de repartizare ciclică sau aleatorie a dosarelor trimise spre rejudecare din căile de atac au făcut obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeș, în condițiile în care respectivul dosar avea ca obiect anularea pct. 1. 2 și 3 din Hotărarea Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 216/30.07.2019 prin care se soluționaseră solicitările sale vizând aspecte fără nicio legătură cu repartizarea dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2019 Toate aceste critici pe care le-a formulat cu privire la rezoluțiile contestate, nu au primit niciun răspuns din partea judecătorului fondului.

Cu privire la sesizarea doamnei președinte a Curții de Apel București s-au pronunțat trei rezoluții de clasare, toate concluzionând în sensul inexistenței unei abateri disciplinare în ceea ce o privește. Prin cea de-a patra rezoluție, Rezoluția nr. 2796/8.10.2021 (lucrarea nr. 20-3379/al). în temeiul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea 317/2004. a fost respinsă sesizarea președintelui Curții de Apel București și s-a dispus comunicarea acestei rezoluții către conducerea Curții de Apel București, pentru a fi avută în vedere de către Comisia de evaluare, la evaluarea sa profesională. Totodată, prin această rezoluție, deși a fost respinsă sesizarea președintelui Curții de Apel București, în considerente, s-a reținut într-un mod paradoxal și în afara oricărui cadru legal existența unor abateri disciplinare.

In aceeași ordine de idei, prima instanță a înțeles să se raporteze la o singură afirmație a domnului președinte, din ansamblul afirmațiilor acestuia din cadrul discuțiilor purtate pe WhatsApp ca urmare a publicării de către doamna președinte a secției a IX-a a cererii sale de acordare zile libere pentru supraveghere copil, pe care a analizat-o doar din perspectiva unei singure abateri disciplinare. Or, ansamblul afirmațiilor acestuia pe care le-a indicat se impunea a fi analizat din perspectiva tuturor abaterilor sesizate, scoaterea din context a unei singure afirmații fiind de natură să conducă la o greșită înțelegere a sensului acestor afirmații și la imposibilitatea de a observa legătura dintre acestea și abaterile sesizate.

Recurenta a reluat pe larg aspecte de fapt cuprinse în sesizarea sa și a arătat că se poate constata cu ușurință faptul că prima instanță nu a analizat toate abaterile disciplinare pe care le-a sesizat și a aplicat greșit art. 99 lit. 1 din lege prin raportare la situația de fapt, sugestia doamnei vicepreședinte de aplicare a principiului continuității privind în realitate cazul său concret și reprezentând o activitate ilicită de natură să afecteze activitatea de judecată și nefiind o invocare a unui principiu general al procesului civil. Deși prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare a solicitat să se facă verificări în legătură cu posibilitatea publicării cererii sale de acordare de zile libere și pe pagina de WhatsApp a secției a 9-a, nefiind înscrisă în acel grup, inclusiv cu privire la comentariile postate acolo, pentru a se avea o imagine completă, atât Inspecția Judiciară cât și instanța de fond au omis să analizeze și să se pronunțe asupra acestei solicitări.

Prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, atunci când a analizat modul de soluționare a cererilor de concediu de odihnă pe care le-a formulat în anul 2020. Prima instanță a interpretat în mod vădit eronat conținutul art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, deoarece simpla indicare de către doamna președinte a unor așa-zise motive nu exclude reținerea acestei abateri disciplinare, chiar și în aceste condiții refuzul rămânând nejustificat. Prima instanță a făcut o confuzie în ceea ce privește conținutul constitutiv al acestei abateri disciplinare, întrucât Legea nr. 303/2004 nu face vorbire despre refuzul nemotivat, ci despre un refuz nejustificat, ceea ce înseamnă că respingerea cererilor sale de concediu poate fi total nejustificată chiar și în condițiile în care se invocă anumite motive, câtă vreme chiar motivele invocate sunt ele însele nejustificate.

Prin acțiunea formulată, cât și prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, a prezentat pe larg motivele pentru care consideră că respingerea repetată a cererii sale de acordare a concediului de odihnă este abuzivă și nejustificată legal; planificarea sa la permanență trei săptămâni in luna august, prima în fiecare săptămână (inițial în toate săptămânile din luna august) în condițiile în care nu a mai fost planificat niciun coleg în acest fel, desemnarea sa în două complete de judecată ce s-au constituit și au funcționat în perioada vacanței în cadrul secției a IX-a ca urmare a intrării in vigoare a Legii 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologie și biologic, desemnarea sa nelegală pentru a intra într-o ședință la permanență, motivat de concediul de odihnă ce ar fi fost acordat unei colege exclusiv în ziua ședinței, au reprezentat măsuri excesive prin care s-a adus o atingere gravă nu doar demnității sale, ci chiar dreptului la viață, dreptului la viața de familie, la ocrotirea sănătății (art. 99 lit. c). f. m și t din Legea nr. 303/2004). Or, nici unul dintre aceste aspecte nu a fost analizat de prima instanță, argumentele sale fiind omise cu desăvârșire, hotărârea fiind nemotivată și din acest punct de vedere. Ca o consecință a acțiunii ilicite a doamnei președinte concretizată prin respingerea repetată a cererilor de concediu de odihnă, nu a mai putut beneficia de 14 zile din concediul de odihnă aferent anului 2019, cu privire la care s-a apreciat că a intervenit prescripția.

O interpretare greșită a primei instanțe se poate reține și în ceea ce privește analiza abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004, deoarece prima instanță de judecată a reținut inexistența acestei abateri doar prin raportare la faptul că prin Rezoluția nr. 606/21.02.2020 s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva sa, însă existența sau inexistența acestei abateri în persoana doamnei președinte nu are cum să depindă de un eveniment exterior și ulterior conduitei acesteia și anume de faptul că Inspecția Judiciară clasează sau nu o anumită sesizare.

Abaterea disciplinară constă în conduita culpabilă a doamnei președinte și care s-a consumat la momentul la care a comunicat în mod eronat Inspecției Judiciare anumite date și informații privind ședințele de care a fost degrevată. Abaterea disciplinară există începând cu momentul respectiv și nu poate fi acoperită prin atitudini ulterioare, nici dacă ar aparține aceleiași persoane, cu atât mai puțin atunci când conduita la care se face referire aparține unei alte persoane, mai precis inspectorului judiciar care a pronunțat soluția de clasare.

Prima instanță de judecată nu a motivat existența sau inexistența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, prin raportare la aceeași faptă. Tot cu privire la conduita doamnei președinte, prima instanță nu a analizat deloc aspectele pe care le-a învederat prin sesizare cu privire la comunicarea cu intenție către Colegiul de conducere a unei situații incomplete a activității sale (situație ce a fost comunicată ulterior de președintele instanței în numele Colegiului și în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2020) și omisiunea cu rea-credință de a informa Colegiul cu privire la blocarea completului C1 Recurs, informarea eronată cu privire la ședințele de care a fost degrevată, tocmai în scopul de a prezenta o situație falsă a activității sale care să conducă la respingerea cererii de degrevare (art. 99 lit. a), 1 și t din Legea 303/2004).

In ceea ce privește existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, prin raportare la publicarea cererii sale de acordare zile libere pentru supraveghere copil pe grupul de WhatsApp Info jurisprudența, precum și comentariile generate de această publicare, instanța de fond, fără a reține o situație de fapt și fără a analiza dispozițiile legale în temeiul cărora a formulat această cerere, a exprimat niște simple păreri, cu un profund caracter de generalitate. Practic, au fost preluate, fară o analiză corespunzătoare a materialului probator, opiniile inspectorilor judiciari cuprinse în rezoluțiile atacate, fără a se motiva în vreun fel respingerea argumentelor sale. Simpla preluare a ideilor inspectorilor judiciari și concluzia că argumentele sale nu sunt întemeiate nu reprezintă o veritabilă motivare a soluției instanței. Referirile instanței la argumentele sale au un caracter general, fără a se antama în concret problemele pe care le-a supus atenției instanței.

Astfel, în mod greșit s-a reținut că acest grup ar fi unul privat și că accesul ar fi unul limitat. De altfel, chiar doamna inspector reținuse în cuprinsul rezoluției de clasare faptul că pe acest grup sunt înscriși un număr de 57 de judecători de pe cele două secții de contencios administrativ. Prin chiar faptul postării unui mesaj pe acest grup. mesajul devine cunoscut unui grup larg de persoane, chiar dacă toți sunt judecători din cadrul aceleiași instanțe. In plus, s-a constatat faptul că alte discuții care au avut loc în cadrul aceluiași grup de WhatsApp au ajuns în presă. Or, prima instanță de judecată a reținut în mod greșit că afirmația sa este o simplă presupunere fără suport probator, și chiar dacă unele comentarii ar ajunge în presă aceasta nu înlătură caracterul privat al grupului.

In altă ordine de idei, cererea sa cuprindea o serie de informații privind situația sa familială, acestea având un veritabil caracter privat. Or, inspectorii judiciari au făcut referire doar la trei dintre acestea și au apreciat că acestea reflectă realități obiective, cel mai probabil deja cunoscute în colectiv, omițând însă cu desăvârșire să observe împrejurarea că în motivarea cererii sale a făcut referire la mult mai multe aspecte decât acestea trei, aspecte care nu sunt cunoscute în colectiv și pe care nici nu intenționa să le facă cunoscute în cadrul acestuia. Pe de altă parte, s-a reținut în mod eronat faptul că publicarea cererii sale a fost făcută în scopul informării colegilor judecători și al găsirii unor soluții eficiente, atâta vreme cât din ansamblul discuțiilor purtate și a felului în care doamna președinte a prezentat situația în prima sa postare, se poate observa cu ușurință faptul că intenția publicării a fost aceea de a o discredita și de a atrage dezaprobarea colegilor cu privire la faptul că a formulat o astfel de cerere.

Prima instanță a interpretat greșit dispozițiile Legii 19/2020 - care îi acorda dreptul de a formula necondiționat o astfel de cerere și a raportat-o la o iluzorie afectare a activității instanței. Pe de o parte, tocmai această presupusă afectare a activității instanței nu a fost dovedită în nici un fel, nici de Inspecția Judiciară și nici de către prima instanță; iar pe de altă parte, cererea sa se întemeia în întregime pe dispozițiile legii, neputând fiind condiționată de alte circumstanțe sau împrejurări exterioare și neprevăzute de actul normativ indiciat. Întregul raționament al primei instanțe de judecată este viciat ca urmare a faptului că a plecat tocmai de la această premisă greșită, și anume că cererea sa ar fi afectat în mod direct activitatea secției sau a instanței.

Prima instanță a aplicat greșit și prevederile art. 99 lit. c) din Legea 303/2004. apreciind că nu poate reprezenta o atitudine nedemnă discutarea și încercarea de a identifica soluții într-o situație care afectează activitatea întregii secții. Or, și aici eroarea de raționament constă în întemeierea pe aceeași premisă greșită menționată mai sus, și anume că cererea sa ar fi afectat în mod direct activitatea secției sau a instanței, ceea ce nu prezintă relevanță și nu este real.

Nu au fost analizate de către instanța de fond comentariile postate de către doamna judecător B., nici ale doamnei judecător C. și nici ale domnului judecător D.. In privința colegilor judecători cu funcții de conducere, nu au fost analizate comentariile acestora din care rezulta cu claritate intenția acestora de defăimare, de intimidare și amenințare, fiind așadar o acțiune coroborată, prin care s-a adus atingere onoarei, demnității, vieții de familie și reputației sale profesionale și. deosebit de important, dreptului la imagine a copilului său, creându-se totodată posibilitatea reală ca și alte persoane necunoscute să ajungă să afle aceste discuții, să intre în posesia unor informații cu caracter privat, să își formeze o impresie greșită și neconformă realității.

În mod greșit s-a interpretat de către prima instanță de judecată faptul că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea 303/2004 nu ar exista, deoarece după ce a precizat că nu a permis să se publice cererea sa prin care solicitase zile libere conform Legii nr. 19/2020 și care conținea strict aspecte de ordin familial, această postare a cererii a fost ștearsă de doamna președinte de pe forum. Existența acestei abateri se constată de îndată ce respectiva cerere a fost postată, iar caracterul de abatere disciplinară nu poate fi înlăturat de o altă conduită, ulterioară și de sens contrar, a autorului abaterii. În plus, până la ștergerea postării respective a trecut un timp suficient în care participanții la acest grup să lectureze cererea, după cum se poate observa din ampla dezbatere ce a avut loc ulterior cu privire la aceasta.

Afirmațiile au avut un conținut profund defăimător și denigrator și au fost distribuite în mediul on-line. In situația de față, acțiunea ilicită a doamnei președinte a secției a IX-a, susținută de doamna vicepreședinte și de domnul președinte al secției a VIII-a, discuțiile la care a dat naștere această acțiune, sunt cu atât mai grave cu cât s-au desfășurat prin intermediul unui mijloc de informare cu privire la activitatea profesională, folosit și urmărit aproape permanent între colegii de serviciu, astfel că este exclus ca vreunul dintre membrii acestui grup să nu fi luat la cunoștință de conținutul discuțiilor respective. Toate aceste acțiuni au fost de natură să provoace, ca efect, afectarea reputației sale profesionale, precum și dezinformarea sau influențarea negativă a opiniei colegilor cu privire la integritatea sa, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate au fost mai întâi dezbătute fără ca recurenta sau vreunul dintre membrii grupului să fi cunoscut dacă cererea a fost soluționată. In acest context, opiniile enunțate nu cuprind o relatare obiectivă și echilibrată a unor fapte și activități de interes general și se răsfrâng negativ asupra sa, fiind de natură să o discrediteze. Dreptul la reputație constituie unul dintre drepturile garantate de art. 8 din CEDO, ca element esențial al dreptului la respectarea vieții private.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimata INSPECȚIA JUDICIARĂ a formulat întâmpinare față de recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Față de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că acest motiv nu se confirmă, hotărârea putând fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât și atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speța.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă ca acțiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată. Or, rezultă cu evidență că niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speță, instanța de fond motivând coerent și amplu soluția dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamanților.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată. Se observă astfel că hotărârea este transparentă și justifică dispozitivul, permițând realizarea controlului judiciar.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Pentru a ajunge la această concluzie instanța de fond a reținut, în mod judicios, că intimata a stabilit corect starea de fapt care a determinat petiționara să sesizeze Inspecția Judiciară. Faptul că soluția criticată nu coincide însă cu modul în care petiționara reclamantă și-a structurat plângerea și propriile convingeri, așa cum rezultă din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile invocate prin plângere, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la desființarea rezoluției de clasare nr. 3414 din 2 noiembrie 2020 și a rezoluției Inspectorului-șef prin care a fost menținută această măsură.

De asemenea, în mod întemeiat a constatat instanța de fond că faptele imputate colegilor și organelor de conducere nu pot fi apreciate ca având gravitatea unor fapte ilicite. Față de conținutul afirmațiilor vizate și spațiul în care au fost transmise, grupul de WhatsApp al secției, nu se poate reține că acestea au atins un nivel de gravitate de natură să imprime un caracter ilicit pentru a se constitui în element material al abaterilor invocate.

În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 70 C. civ. orice persoană are dreptul la liberă exprimare, exercitarea acestui drept urmând a fi restrânsă numai în cazurile și limitele prevăzute de art. 75, în condițiile în care dreptul la liberă exprimare nu este exercitat cu bună credință, aducând atingere drepturilor altor persoane.

Obligația de rezervă impusă judecătorilor, specifică statutului de magistrat, nu echivalează cu privarea magistraților de dreptul la liberă exprimare. Deși magistrații trebuie să accepte anumite restrângeri ale exercițiului dreptului la liberă exprimare în virtutea funcției pe care o ocupă în sistemul judiciar, aceștia nu pot fi excluși de la orice dezbatere care vizează chiar domeniul în care activează. S-a precizat, de asemenea, în mod întemeiat, că din înscrisurile depuse în probatoriu, respectiv capturi ecran din grupul WhatsApp numit INFO Jurisprudența din 21.05.2020 rezultă că, contrar aprecierii reclamantei, conținutul postărilor de care se prevalează reclamanta nu reflectă opinia colegilor cu privire la calități profesionale, morale și personale ale reclamantei. Or, atingerea adusă reputației trebuie să se reflecte obiectiv într-o modificare la nivelul percepției comunității asupra persoanei vizate, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Cu privire la îndoiala legitimă privind analiza obiectivă și imparțială, instanța a reținut, în mod corespunzător, că reclamanta nu a arătat elementele obiective din care să rezulte îndoiala legitimă sau dubiul.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, s-a constatat ca Inspecția Judiciară a analizat comentariile invocate de reclamantă în ansamblu, neimpunându-se ca analiza să fie efectuată în raport de fiecare judecător.

Referitor la afirmația reclamantei că unele comentarii din cadrul grupului pot ajunge în presă, s-a arătat că, pe de o parte, nu înlătura caracterul privat al grupului al grupului de WhatsApp, iar pe de altă parte, că e o simpla presupunere fără suport probator. S-a apreciat, de asemenea în mod temeinic și legal, că informațiile privind situația familială din cuprinsul cererii de acordare a zilelor libere în temeiul Legii nr. 19/2020 cu privire la care recurenta reclamantă susține că nu au fost analizate integral de Inspecția Judiciară, nu au valența probatorie pe care o sugerează. Faptul că un copil minor primește teme la școală iar acestea se fac sub supravegherea părinților nu constituie chestiuni de viață privată atinse prin postarea cererii pe grupul de WhatsApp de către președintele de secție.

Afirmațiile colegilor judecători cu ocazia discutării problemelor de natură organizatorică determinate de cererea reclamantei întemeiată pe Legea nr. 19/2020 nu pot fi apreciate ca fiind depășiri ale limitelor de exprimare și nu se circumscriu actelor ilicite care intra în conținutul constitutiv al abaterilor disciplinare invocate de reclamantă. Percepția subiectivă a recurentei reclamante desprinsă din conținutul afirmațiilor colegilor nu este suficientă și concludentă pentru a se reține o încălcare a normelor deontologice din parte colegilor de secție.

Contrar aprecierii sale, s-a constatat de către prima instanță că faptele reclamate prin plângerea formulată au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere toate circumstanțele cauzei.

S-a constatat, astfel, că soluția intimatei nu este criticabilă, Inspecția Judiciară deducând în mod corect, din interpretarea întregului context factual conturat de probele administrate, inexistența abaterilor disciplinare. În plus, angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor cere întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare analizate, respectiv obiect, latură obiectivă cu referire la fapta care înfrânge o obligație specifică, latura subiectivă constând în vinovăție în oricare din formele sale și legătura de cauzalitate. În acest sens, comentariile colegilor de secție cu referire la cererea privind acordarea zilelor libere in temeiul Legii nr. 19/2020, nu au fost exprimate într-un limbaj care să depășească limitele decenței și limitele impuse de statutul funcției, cu atât mai mult cu cât cererea sa afecta în mod direct activitatea secției.

În exprimarea opiniei colegilor de secție, permisă tocmai în considerarea libertății de exprimare și cu expunerea unor argumente rezonabile, bazate pe aspecte concrete, factuale, în circumstanțele cauzei, nu a fost depășită limita acestei libertăți, întrucât colegii reclamantei nu au adus veritabile critici acesteia, ci și-au exprimat opinia cu privire la situația invocată prin cerere, situație care o aveau și ei. S-a apreciat de prima instanță că și în situația în care s-ar fi folosit unui ton ironic la adresa reclamantei, acest lucru nu conduce la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), întrucât fapta nu a ajuns la cunoștința publicului.

Din probele administrate în cursul cercetării nu rezultă că atitudinea și limbajul judecătorilor colegi la adresa reclamantei se circumscriu unui comportament nedemn în sensul prevăzut de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004. Nu poate reprezenta o atitudine nedemnă discutarea și încercarea de a identifica soluții într-o situație care afectează activitatea întregii secții.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a arătat, în mod judicios, că este necesar să se constate, pe de o parte, existența unor informații de care magistratul a luat cunoștință în exercitarea funcției și pe de altă parte, nerespectarea caracterului secret sau confidențial al acestor informații. S-a constatat că deși este real că președintele secției a postat cererea reclamantei, aceasta a fost ștearsă imediat ce aceasta și-a exprimat dezacordul, astfel că nu se poate reține existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, se impută nerespectarea dispozițiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

S-a constatat că această abatere disciplinară a fost invocată de către reclamantă cu referire la afirmația președintelui secției a VIII-a, judecător E., în cadrul discuțiilor pe WbatsApp, prin care, la propunerea doamnei judecător B. ca reclamanta, la revenirea în activitate, să o înlocuiască, a răspuns că se poate rezolva cumva. S-a constatat însă că, în contradictoriu cu aprecierea reclamantei, această discuție a avut un caracter pur colegial și nicidecum un act administrativ de conducere prin care s-a dispus o măsură prin care reclamanta să fi suferit o vătămare.

Instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal ca în mod corect s-a reținut de către intimata că afirmația doamnei judecător F. în cadrul discuțiilor de pe grup, cu referire la Legea nr. 19/2020, în sensul că trebuie să se aibă în vedere șî respectarea principiului continuității în dosare, nu poate constitui abaterea disciplinară constând în imixiunea în activitatea altui judecător prevăzută de art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004. Imixtiunea reprezintă o activitate ilicită de natură să afecteze activitatea de judecată, or invocarea unui principiu al procesului civil prevăzut de art. 19 din C. proc. civ. nu poate constitui o imixtiune în activitatea de judecată. împrejurarea că recurenta reclamantă a calificat drept imixtiune o astfel de afirmație nu are niciun suport legal.

În ceea ce privește abaterea disciplinară constând în obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace, s-a arătat de către instanța de fond că în mod corect s-a reținut de către intimata că petiționara nu justifica nicio vătămare, atâta vreme cât prin rezoluția nr. 606 din 21 februarie 2020 s-a dispus clasarea sesizării formulate împotriva sa.

Cu privire la soluționarea cererilor de concediu motivate de împrejurarea ca reclamanta era planificată de permanență în trei săptămâni din luna august, în condițiile în care în anul 2020 vacanța judecătorească a fost redusă la o lună, instanța a reținut, în acord cu cele menționate în cuprinsul rezoluțiilor contestate, că acestea au fost motivate, astfel că respingerea cererii de concediu de către președintele secției nu are natura unui refuz de a îndeplini o îndatorire de serviciu, conform art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, s-a apreciat, în mod justificat, că nu pot fi reținute nici susținerile recurentei reclamante cu privire la operațiunile de repartizare ciclică sau aleatorie a dosarelor trimise spre rejudecare din căile de atac, întrucât Inspecția Judiciară a reținut că majoritatea criticilor petentei au făcut obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal. Cu privire la măsurile administrative luate odată cu înființarea secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat de către instanța de fond că nemulțumirile petiționarei reclamante au fost analizate detaliat de către Inspecția Judiciară, iar faptul că aceasta nu este de acord cu soluția propusă, nu conferă caracter de nelegalitate rezoluțiilor contestate în cauză.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 alin. (2) raportate la cele ale art. 205 alin. (2) din C. proc. civ.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 5.09.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Recurenta A. a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în totalitate a hotărârii recurate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât hotărârea pronunțată nu cuprinde o expunere completă a situației de fapt prin raportare la toate probele administrate și nu conține o examinare în concret a tuturor motivelor invocate prin acțiune și a problemelor care au fost deduse spre analiză, aspecte care echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului cauzei; în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și, procedând în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

6.1. Elemente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță

Prin plângerea înregistrată pe rolul Inspecției Judiciare la data de 3 august 2020 reclamanta A., judecător în cadrul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a solicitat cercetarea disciplinară și exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorului G. pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), f), l), m), o), p) și t) din Legea nr. 304/2004, împotriva judecătorului E. pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), f), m), n), o) și t) din Legea nr. 303/2004, împotriva judecătorului F. pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), l), m) și t) din Legea nr. 303/2004 și împotriva judecătorilor B., C. și D., pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) și t) din Legea nr. 303/2004.

Prin Rezoluția nr. 3414 A/2.11.2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. 20-2853 a dispus clasarea sesizării formulate de petiționară, întrucât a constatat că aspectele criticate în cadrul memoriului nu conturează indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistraților reclamați.

Împotriva acesteia, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluția Inspectorului Șef din 26.04.2021 în lucrarea nr. C21-643, reținându-se că rezoluția contestată este motivată, răspunzându-se tuturor aspectelor invocate în sesizare, în limitele de competență prevăzute de lege, precum și faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare.

6.2Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă și a apărărilor intimatei-pârâte

6.2.1În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că sentința atacată este motivată superficial, fără o expunere a situației de fapt prin raportare la probele administrate și fără a examina în concret toate motivele invocate prin acțiune și problemele care i-au fost deduse spre analiză, nefiind respectate așadar prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, s-au invocat ca fiind nemotivate/neanalizate de către prima instanță: argumentele privind unele fapte săvârșite cu intenție, care constituie abateri disciplinare și care pot fi reținute în sarcina președintelui secției a VIII-a, mai precis abaterile care se încadrează în prevederile art. 99 lit. f), m), o) și t) din Legea nr. 303/2004; aspectele semnalate prin acțiune și detaliate prin sesizare cu privire la considerentele pentru care a apreciat că au fost încălcate de doamna președinte dispozițiile privind repartizarea aleatorie a cauzelor cu ocazia repartizării dosarului nr. x/2019; criticile cu privire la rezoluțiile contestate nu au primit niciun răspuns din partea judecătorului fondului; prima instanță a înțeles să se raporteze la o singură afirmație a domnului președinte, din ansamblul afirmațiilor acestuia din cadrul discuțiilor purtate pe WhatsApp; prima instanță de judecată nu a motivat absolut deloc nici existența sau inexistența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, prin raportare la aceeași faptă; în ceea ce privește existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, au fost preluate, fară o analiză corespunzătoare a materialului probator, opiniile inspectorilor judiciari cuprinse în rezoluțiile atacate, fără a se motiva în vreun fel respingerea argumentelor sale; simpla preluare a ideilor inspectorilor judiciari și concluzia că argumentele sale nu sunt întemeiate nu reprezintă o veritabilă motivare a soluției instanței; referirile instanței la argumentele sale au un caracter general, fără a se antama în concret problemele pe care le-a supus atenției instanței; nu au fost analizate de către instanța de fond comentariile postate de către trei judecători.

Analizând sentința recurată în aceste repere, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentă, este nefondat.

Potrivit art. 425 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudență, Curtea reține că noțiunea de proces echitabil, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Înalta Curte apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. și cu respectarea garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, considerentele acestea nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate, fiind astfel respectate cerințele unui proces echitabil.

Prima instanță a analizat toate abaterile invocate de către reclamantă, chiar dacă nu a indicat în toate cazurile încadrarea în litera corespunzătoare de la art. 99 din lege, însă aspectele de fapt și de drept aferente acestora au făcut obiectul analizei instanței.

De altfel, se constată că argumentele aduse de recurentă pe această cale, sunt comune cu cele invocate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6.2.2. Motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ca o primă precizare, Înalta Curte are în vedere faptul că pe calea unei sesizări a Inspecției Judiciare, petentul poate invoca anumite împrejurări de fapt sau elemente de drept în legătură cu diferite abateri disciplinare, dar organul administrativ de inspecție judiciară nu este ținut de încadrarea în drept făcută de petent, urmând a face propria încadrare în conformitate cu normele legale și cu practica administrativă și judiciară aferentă.

-abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor ("a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu").

Aspectele sesizate de petentă și subsumate elementului material al acestei abateri sunt cele referitoare la publicarea cererii petentei de acordare a zilelor libere pe grupul de whatsapp Info jurisprudență și comentariile făcute pe marginea acesteia de către membrii grupului, în special de către judecătorii indicați în cuprinsul sesizării, într-un registru verbal pretins a fi contrar deontologiei profesionale.

Dincolo de criticile referitoare la nemotivarea sentinței cu privire la această abatere disciplinară, critici ce au fost respinse în cadrul punctului anterior din prezentele considerente, Înalta Curte constată că nu se poate reține greșita aplicare a legii de către prima instanță în raport de calificarea grupului ca fiind unul privat cu acces limitat.

Afirmația recurentei în sensul că unele comentarii din cadrul grupului pot ajunge în presă nu înlătura caracterul privat al grupului al grupului de WharsApp; chiar și așa, dacă ar fi ajuns în presă, nu grupul whatsapp avea caracterul public, ci modalitatea de publicare respectivă.

În mod corect a reținut prima instanță faptul că informațiile privind situația familială din cuprinsul cererii de acordare a zilelor libere în temeiul legii nr. 19/2020 nu constituie chestiuni de viață privată atinse prin postarea cererii pe grupul de WhatsApp de către președintele de secție, iar afirmațiile colegilor judecători cu ocazia discutării problemelor de natură organizatorică determinate de cererea reclamantei întemeiată pe Legea nr. 19/2020 nu pot fi apreciate ca fiind depășiri ale limitelor de exprimare și nu se circumscriu actelor ilicite care intră în conținutul constitutiv al abaterilor disciplinare invocate de reclamantă.

De asemenea, nu se impunea o analiză exhaustivă a fiecărei afirmații făcute de fiecare judecător în parte; comentariile colegilor de secție cu referire la cererea privind acordarea zilelor libere in temeiul legii 19/2020 nu au fost exprimate într- un limbaj care să depășească limitele decenței și limitele impuse de statutul funcției, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantei afecta în mod direct activitatea secției; se are în vedere și cadrul oarecum informal al contextului exprimării, standardul de conduită aferent exprimării în cadrul unui grup whatsapp, deși nu trebuie să deroge de la regulile decenței profesionale, nefiind similar celui impus participării la o ședință de judecată; de aceea, folosirea unui ton ironic la adresa reclamantei, dar în limitele unei decențe profesionale, nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) întrucât fapta nu a ajuns la cunoștința publicului și nu acesta este scopul incriminării respectivei abateri discipinare.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor ("c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții").

Înalta Curte constată că prin rezoluția atacată în prezenta cauză, intimata a statuat că, față de atributul exclusiv al inspectorului judiciar de a stabili încadrarea juridică a faptelor, în vederea argumentării soluției date, din conținutul sesizării inspecția a încadrat plângerea petentei pe abaterile disciplinare de la punctele a, f, j, l, m, o și p ale art. 99 din lege, fără a menționa lit. c).

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că nu rezultă încadrarea atitudinii și a limbajului judecătorilor colegi la adresa reclamantei unui comportament nedemn în sensul prevăzut de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, deoarece nu poate reprezenta o atitudine nedemnă discutarea și încercarea de a identifica soluții într-o situație care afectează activitatea întregii secții.

Afectarea ca atare sau potențialitatea unei asemenea afectări nu reprezintă un argument care să răstoarne concluzia de mai sus, deoarece analiza trebuie făcută prin raportare la ansamblul discuției incriminate, pentru a putea evalua obiectiv existența sau nu a unui comportament nedemn; în principiu, o asemenea dezbatere face parte din activitatea subsecventă a funcției de magistrat și nu au fost dovedite atitudini extreme care să depășească cadrul rezonabil al unor discuții de colectiv.

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor ("f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu").

Cu privire la soluționarea cererilor de concediu motivate de împrejurarea că reclamanta era planificată de permanență în trei săptămâni din luna august, în condițiile în care în anul 2020 vacanța judecătorească a fost redusă la o lună, prima instanța a reținut, în acord cu pârâta, că acestea au fost motivate astfel că, respingerea cererii de concediu de către președintele secției nu are natura unui refuz de a îndeplini o îndatorire de serviciu, conform art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta a criticat aceste considerente, susținând că nu orice motivare a respingerii înseamnă o respingere legală și corectă și că ceea ce a invocat a fost un refuz nejustificat, iar nu unul nemotivat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că, în afara unei respingeri complet nemotivate care ar purta o prezumție simplă de caracter abuziv, cât timp președintele de secție a motivat respingerea cererii de efectuare a concediului de odihnă în mod coerent, verificarea ca atare a realității sau justeței acestor motive ar reprezenta verificarea unor aspecte de oportunitate specifice funcției de președinte de secție; or, verificarea modalității de îndeplinire a funcțiilor manageriale nu intră în sfera de aplicare a acestei abateri disciplinare, ci doar refuzul de îndeplinire (cum ar fi fost în ipoteza nesoluționării cererii sau refuzului explicit de nesoluționare a cererii).

- abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor ("j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celo