ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4049/2023

Ședința publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 24.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., judecător în cadrul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat admiterea contestației, desființarea Rezoluției inspectorului-șef din 23.02.2021 prin care a fost respinsă plângerea (nr. lucrare C21-265) și a Rezoluției de clasare nr. 3413/A din 30.10.2020 emisă în dosarul nr. x și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 244 din 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B., C., D., E., F., G. și H., ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 244 din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

Apreciază recurenta-reclamantă că sentința recurată este nelegală, în cauză fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se poate constata cu ușurință, hotărârea primei instanțe fiind motivată superficial, fără o expunere a situației de fapt prin raportare la probele administrate și fără a examina în concret toate motivele invocate, nefiind respectate așadar prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.

În primul rând, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 din perspectiva măsurilor adoptate de Colegiul de conducere relativ la preluarea tuturor cauzelor unui complet de judecată, este evident că analiza care se impunea a fi făcută trebuia să aibă în vedere înțelesul complet al noțiunii de repartizare aleatorie a cauzelor și care se referă la orice intervenție care deviază parcursul legal al unui dosar, indiferent de stadiul în care această neregularitate intervine. Sunt avute astfel în vedere nu numai neregularitățile care pot apărea la momentul inițial al înregistrării și repartizării unei cauze ci și alte incidente care au același efect cum ar fi chiar cazul concret al încălcării principiului continuității.

În al doilea rând, susține recurenta reclamantă că judecătorul cauzei nu a analizat apărarea recurentei-reclamante în sensul că nu se putea dispune de către Colegiu preluarea definitivă a tuturor cauzelor unui complet decât în condițiile prevăzute de art. 111 alin. (13) din ROIIJ și care are ca unică situație premisă, prevăzută expres și imperativ, faptul că judecătorul respectiv nu își mai desfășoară cu caracter definitiv activitatea în cadrul secției sau al instanței, fără nicio o altă excepție. Totodată, nu a fost analizată nici apărarea recurentei-reclamante referitoare la distincția care se impune a fi făcută între două instituții separate, mai precis între modificarea compunerii completului, respectiv preluarea completului cu caracter definitiv.

Mai susține recurenta-reclamantă că, din întregul cuprins al argumentației judecătorului de fond, se observă că a ocolit această problemă, viciind întreaga premisă a raționamentului său.

În continuare relevă recurenta-reclamantă că nu poate fi reținută nici interpretarea dată de judecătorul cauzei dispozițiilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 în sensul că, pentru a se reține această abatere trebuie să existe indiciile adoptării hotărârii respective de către toți membrii colegiului de conducere în scopul încălcării intenționate a dispozițiilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor și vătămării intereselor unor judecători sau favorizarea altora, fără să existe o justificare determinată de necesitatea unei bune organizări a activității instanței.

În primul rând, acest text de lege nu este susceptibil de nicio interpretare, iar în al doilea rând, o astfel de interpretare adaugă la lege și restrânge nejustificat câmpul de aplicare a dispoziției legale. Aceasta deoarece conținutul constitutiv al acestei abateri nu impune o astfel de condiție privind vinovăția.

Nu în ultimul rând, se poate constata și o interpretare greșită de către judecătorul de fond a dispozițiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004. Astfel, în condițiile în care se reține faptul că, prin măsurile adoptate de colegiu, a avut loc o preluare nelegală a cauzelor unui complet, se reține și abaterea prevăzută la art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004 constând în nerespectarea în mod nejustificat de către membrii Colegiului de conducere a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, respectiv obligația instituită de art. 53 din Legea nr. 303/2004 potrivit căruia cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege raportat la art. 111 alin. (13) ROIIJ.

În ceea ce privește aspectul sesizat referitor la necomunicarea unui răspuns la sesizarea care viza verificările care se impuneau în legătură cu modul de repartizare ciclică a cauzelor trimise spre rejudecare și care aparțin unor complete desființate de pe vechea secție a VIII-a, se poate constata că prima instanță nu a răspuns criticilor pe care le a formulat recurenta-reclamantă prin acțiune și nici nu le-a înlăturat motivat.

Astfel, a arătat recurenta faptul că, potrivit art. 19 alin. (1) lit. n) din ROIIJ, colegiul de conducere stabilește modul de repartizare a cauzelor în situația desființării secțiilor sau a înființării de noi secții.

Față de această atribuție, a apreciat că, în momentul în care colegiul este sesizat cu o problemă de repartizare, acesta are cel puțin obligația de a dispune verificări în acest sens. Aceasta cu atât mai mult cu cât colegiul de conducere și-a exprimat opinia cu privire la modalitatea de repartizare a dosarelor în situația semnalată de recurenta-reclamantă, iar aceste verificări erau ușor de realizat, presupunând doar consultarea unor tabele de repartizare ciclică și identificarea includerii în aceste tabele a completelor nou înființate.

În legătură cu necesitatea sesizării persoanei responsabile cu repartizarea aleatorie a cauzelor, a arătat recurenta-reclamantă că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. g), art. 103 alin. (1) și art. 24 alin. (1) lit. 1 din ROIIJ, președintele instanței și președintele de secție (în speță, atât președintele instanței, cât și președintele secției a VIII-a veche de contencios administrativ fiind membri în colegiul de conducere al instanței) au atribuții în ceea ce privește organizarea și coordonarea activității de repartizare aleatorie a cauzelor.

Prin urmare, față de aceste dispoziții legale, oricare dintre cei doi puteau și chiar aveau obligația ca, luând la cunoștință în cadrul ședinței colegiului de conducere de aspectele pe care recurenta-reclamantă le-a prezentat, să se sesizeze și să dispună efectuarea verificărilor în consecință. De altfel, colegiul, în ansamblul său, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu în virtutea art. 19 alin. (1) lit. n) din ROIIJ, trebuia să sesizeze persoana/persoanele desemnate cu repartizarea aleatorie pentru efectuarea acestor verificări. Astfel, față de aceste considerente, apreciază recurenta-reclamantă că nu poate fi reținută în niciun caz concluzia primei instanțe în sensul că membrii colegiului beneficiau de o marjă de apreciere în analizarea acestei sesizări, atribuția colegiului prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. n) din ROIIJ obligând pe membrii acestuia să sesizeze persoana/persoanele desemnate cu repartizarea aleatorie pentru efectuarea acestor verificări.

Cu referire la incidența art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, apreciază recurenta-reclamantă că faptele sus menționate dovedesc exercitarea funcției de către membrii colegiului de conducere cu vădită rea-credință. Neefectuarea de verificări și necomunicarea situației informatice conforme cu datele reale existente în sistemul informatic Ecris cu privire la activitatea profesională a recurentei-reclamante, astfel cum aceasta a cerut prin cererea de degrevare din 5.12.2019, reprezintă în mod real și obiectiv un refuz nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, prin prisma faptului că reprezintă o problemă generală de conducere a instanței și care se repercutează asupra modului în care se îndeplinesc în concret îndatoririle colegiului de conducere prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a)-e). g - i. n și o din ROIIJ.

Apărările formulate în cauză

Intimatele - pârâte Inspecția Judiciară și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Față de primul motiv de casare invocat de către recurenta-reclamantă și prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța reține că se poate dispune casarea hotărârii doar în cazul în care judecătorul fondului nu a făcut cunoscute părților temeiurile, fundamentele soluției adoptate, astfel încât instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei soluției.

În cauza de față, acest motiv nu poate fi reținut, hotărârea putând fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât și atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speța.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Or, rezultă cu evidență că niciunul dintre aceste motive de casare nu se verifică în speță, instanța de fond motivând amplu soluția pronunțată.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Instanța fondului, în mod corect, a constatat că sesizarea recurentei-reclamante a vizat pe toți membrii Colegiului de conducere al Curții de Apel București, iar faptele, considerate abateri disciplinare sesizate Inspecției Judiciare, nu pot fi analizate decât în limitele atribuțiilor exercitate în calitate de membri în Colegiul de conducere. Acest organism emite hotărâri "pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești", iar regulamentul menționat, deși instituie, potrivit art. 19 lit. j) posibilitatea aprobării, în mod excepțional a schimbării membrilor completelor de judecată și a asistenților judiciari, în cazurile în din motive obiective se impune aceasta, nu menționează și criteriile obiective la care face referire art. 52 din Legea nr. 304/2004.

Astfel, Colegiile de conducere adoptă hotărârile privind schimbarea membrilor completelor de judecată beneficiind de o marjă de apreciere în ceea ce privește motivele obiective. Eventuala depășire a limitelor rezonabile de apreciere se poate cenzura pe cale judecătorească, nu însă și prin reținerea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, dacă nu există niciun indiciu că unul sau mai mulți membri ai Colegiului de conducere și-au exprimat votul cu rea-credință, în scopul vătămării intereselor unora dintre judecătorii instanței.

Astfel, corect s-a reținut că, în ceea ce privește contextul adoptării hotărârilor de colegiu și premisele reținute în analiza respectivelor hotărâri, acestea nu sunt relevante în speță decât în măsura în care există o corelație evidentă cu modul în care membrii Colegiului de conducere și-au exercitat atribuțiile în această calitate, care să facă posibilă o concluzie în sensul săvârșirii abaterilor disciplinare reclamate.

Prin urmare, eventualele motive de nelegalitate a actelor adoptate de Colegiul de conducere în exercitarea atribuțiilor prevăzute în lege și în Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, pot fi analizate numai în cadrul unei proceduri judiciare comune, de către instanța de contencios.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susține că membrii Colegiului de conducere al Curții de Apel București, ar fi încălcat dispozițiile legale și regulamentare cu privire la preluarea cauzelor unui complet de judecată, respectiv dispozițiile privind distribuirea aleatorie a cauzelor și principiului continuității, susținând incidența prevederilor art. 99 lit. m) și lit. o) din Legea nr. 303/2004. Însă, trebuie reținut că pentru votul exercitat în cadrul ședințelor colegiului prin care s-au adoptat hotărârile ce au nemulțumit-o pe recurenta-reclamantă, atât timp cât nu există niciun indiciu că vreunul dintre cei vizați și-a exercitat dreptul de vot cu rea-credință, cu depășirea limitelor exercitării atribuțiilor conferite de lege și Regulamentul de ordine interioară, eventuala opinie contrară modului de aplicare a dispozițiilor legale sau regulamentare în privința hotărârilor adoptate, nu constituie un temei suficient pentru continuarea/completarea verificărilor prealabile.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2003, instanța fondului în mod judicios a reținut că dispozițiile respective, pe de o parte, nu sunt convergente cu acuzațiile formulate, iar pe de altă parte, nerespectarea unei hotărâri de colegiu anterioare sau a unei practici administrative anterioare nu poate constitui abaterea disciplinară menționată cu atât mai mult cu cât, în temeiul art. 19 lit. j) din Regulamentul de ordine interioară, în absența unei reglementări specifice a motivelor obiective în baza cărora se poate aproba, în mod excepțional, schimbarea membrilor completelor de judecată, Colegiul de conducere beneficiază de o marjă de apreciere în limitele căreia poate aprecia asupra unor schimbări ce ar fi în avantajul bunei funcționări a instanței, iar eventualul exces de putere poate fi cenzurat de o instanță de judecată sesizată cu o cerere în anulare.

În continuare recurenta-reclamantă critică rezoluțiile comunicate de Inspecția Judiciară și cu privire la aspectele sesizate relativ la săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) și lit. t) din Legea nr. 303/2004, ce ar consta în necomunicarea unui răspuns la sesizarea pe care a adresat-o Colegiului de conducere cu privire la verificările ce se impuneau în legătură cu modul de repartizare ciclică a cauzelor trimise spre rejudecare și care aparțin unor completuri desființate din vechea secție a VIII a.

Or, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a arătat în mod just că, prin Hotărârea de Colegiu nr. 216/30.07.2019 au fost respinse solicitările reclamantei formulate prin cererea din 27.06.2019, cu motivarea că solicitarea privind repartizarea cauzelor trimise spre rejudecare, și care provin de la completuri desființate din cadrul secției a Vlll-a veche, către toate completurile nou înființate, nu este de competența Colegiului de conducere, constatând totodată că reclamanta nici nu ar fi invocat faptul că, după înființarea celor 8 completuri, s-ar fi procedat contrar solicitării sale.

Instanța de fond în mod corect a arătat că nu există nici indiciile săvârșirii abaterii disciplinare constând în refuzul nejustificat de îndeplinire a unei atribuții de serviciu în condițiile în care membrii Colegiului de conducere, în exercitarea acestei calități, au atribuțiile prevăzute de lege și Regulamentul de ordine interioară și au analizat solicitările reclamantei în limitele acestor prevederi, adoptând Hotărârea nr. 216/30.07.2019, îndeplinindu-și, astfel, atribuțiile ce le reveneau potrivit legii.

În ceea ce privește faptul că nu s-a dispus de către Colegiul de conducere sesizarea persoanei cu atribuții de repartizare aleatorie a cauzelor, nu se pot reține indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 având în vedere faptul că sesizarea de către Colegiul de conducere a chestiunilor respective nu reprezinta o îndatorire de serviciu espres reglementată.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu există indiciile exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență întrucât membrii Colegiului de conducere desfășoară o activitate cu caracter non jurisdicțional.

În mod judicios a reținut instanța fondului că, în ceea ce privește indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. f) și lit. t) din Legea nr. 303/2003, prin pretinsa comunicare în legătură cu dosarele nr. x/2019 și nr. y/2020, a unei situații incomplete, deși Colegiul de conducere al Curții de Apel București cunoștea situația din cererea de degrevare pe care recurenta reclamantă a formulat-o în data 05.12.2019, se constată că neefectuarea de verificări și necomunicarea unei situații informatice din sistemul Ecris cu privire la activitatea d-lui judecător I., care din ianuarie 2020 nu mai face parte din niciun complet de achiziții publice, nu sunt întrunite condițiile pentru continuarea/completarea verificărilor prealabile.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 trebuie reținut că, în calitate de organism colegial, Colegiul de conducere nu are activitate ori secretariat permanent. Prin urmare, Colegiul de conducere, prin natura atribuțiilor sale, chiar dacă este parte a raporturilor de drept în cadrul dosarelor în care se dezbate legalitatea unor hotărâri de colegiu, nu se întrunește și nu decide asupra informațiilor sau înscrisurilor ce pot fi furnizate instanțelor de judecată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 244 din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 21 septembrie 2023.