ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3988/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, suspendarea executării Deciziilor de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 și nr. x6/19.07.2017 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea pronunțată în data de 18 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și a dispus suspendarea executării Deciziilor de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 și nr. x/19.07.2017, emise de pârât, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestor acte.

Împotriva Sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare ca nelegală.

A susținut că, în fapt, instanța de fond, prin încheierea din data 18 iunie 2018 reține că executarea actelor administrative a căror suspendare se solicită, este de natură să producă reclamanților un prejudiciu material și previzibil.

În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a antama fondul în această etapă a procedurii, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, însă, îndeplinirea acestei condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, în baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cazul bine justificat neputând fi argumentat prin faptul promovării unei cereri având ca obiect anularea actului administrativ și invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea sa, întrucât acestea vizează fondul actului administrativ care se analizează în cadrul acțiunii în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 14, alin. (1) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actelor administrative poate fi dispusă numai prin împlinirea cumulativă a două condiții principale, stabilite în mod imperativ de lege. Astfel, în raport de prevederile legale menționate, cererea de suspendare a executării unui act administrativ se poate face numai "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente".

Instanța de fond nu a motivat îndeplinirea condiției pagubei iminente, instituția recurentă apreciind că invocarea unui prejudiciu pur financiar, cum ar fi în speță nerespectarea obligațiilor pe care aceștia le au în baza contractelor de credit contractate, nu constituie un motiv suficient și concludent pentru suspendarea executării, astfel cum a fost concluzionat și în jurisprudența instanței supreme.

Referitor la condiția prevenirii producerii unei pagube iminente definită de art. 2, alin. (1), lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea prezentată gravă a funcționării unei autorității sau instituții publice a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat în persoana reclamanților. Pentru nerespectarea obligațiilor pe care le au în baza contractelor de credit contractate, reclamanții și-au asumat îndeplinirea și executarea lor în momentul încheierii lor.

Prin încheierea atacată, instanța de fond nu a învederat împrejurările de fapt și de drept de natură sa evidențieze existenta cazului bine justificat și a pagubei iminente, nu a fost dovedită existența unei legături de cauzalitate între efectele produse de adoptarea și aplicarea actului administrativ și paguba invocată.

Astfel, în ceea ce privește reținerea instanței de fond referitoare la faptul că, reclamanții au invocat motive concrete de natură să producă o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, învederează faptul că aceste rețineri reprezintă o reală judecare pe fond a cauzei, ce nu demonstrează existența cazului bine justificat. Procedând la o analiză sumară, a mai arătat că Deciziile de imputare în speță dispuse de organul competent în acest sens, au fost întemeiate în drept în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor coroborate cu cele ale I.M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne și respectă toate condițiile de fond și de formă prevăzute în actele normative sus-menționate. Pe cale de consecință, a apreciat că nu poate fi reținut nici excesul de putere în sarcina emitentului, raportat la Deciziile de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 și nr. x/19.07.2017.

Pe de altă parte, până la anularea actului administrativ de către instanța judecătorească, actul se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care nu a fost răsturnată în cauză.

Intimații-reclamanți A. și C. au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-pârât, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speță, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziilor de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 și nr. x/19.07.2017 emise de pârât până la soluționarea definitivă a cauzei.

Se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, întrucât argumentele reclamanților cu privire la nerespectarea procedurii inspecției, în sensul că între perioada cercetată (2012 - 2014) și momentul emiterii deciziilor de impunere (2017), reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor contestate. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă este vorba de persoane fizice. Raportat la valoarea debitului impus și la criticile de nelegalitate aduse actului administrativ fiscal, punerea în executare a deciziilor atacate, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar produce prejudicii reclamanților de ordin material greu de înlăturat și mai mult, aceștia nu ar putea face față necesităților zilnice.

De altfel, Înalta Curte reține că, în prezent, Deciziile de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 și nr. x/19.07.2017 emise de pârât au fost anulate prin Sentința civilă nr. 223/2018 din 24 septembrie 2018 de către Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Deși această sentință nu are caracter definitiv, fiind atacată cu recurs, Înalta Curte nu poate ignora efectele pe care actele administrative le-ar putea avea asupra situației reclamanților. În această perioadă de timp, deciziile de impunere beneficiază de caracterul executoriu, aspect care, coroborat cu aparenta nelegalitate a actului administrativ, conduc la concluzia producerii unui prejudiciu.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamanților, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar are în vedere și împrejurarea că, susținerile formulate de pârâtă prin cererea de recurs, cu privire la neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, au un caracter general, teoretic și nu se contestă în mod efectiv considerentele sentinței recurate, prin care s-a conturat o aparență de nelegalitate a deciziilor de impunere. Este de necontestat împrejurarea că actul administrativ ce face obiectul prezentei cereri se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, astfel cum susține recurenta-pârâtă, însă, în cadrul examinării cererii de suspendare, instanța de judecată procedează la o analiză minimală a condițiilor de legalitate ale actului atacat, precum și a existenței unei pagube iminente a se produce în patrimoniul reclamanților, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004. Analiza efectuată de instanța de fond s-a înscris în limitele cererii de suspendare, iar recurentul-pârât nu a combătut, concret și efectiv, considerentele hotărârii de fond și nici nu a prezentat probatorii suplimentare, care să invalideze concluziile primei instanțe.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca nefondat.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimații-reclamanți A. și C., obligând recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2469 RON, reprezentând onorariu avocațial, a cărui achitare a fost probată prin prezentarea facturii seria x nr. x/06.06.2019 și a chitanțelor nr. x, x, y și z data de 10.11.2017 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ împotriva încheierii din 18 iunie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimații-reclamanți A. și C., a sumei de 2469 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.

GGC - OB