Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2002

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4164/2003

HOTĂRÂRE
15.11.2002
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4164/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3159 pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2002 de Tribunalul Galați, secția comercială, a fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Galați, au fost disjunse declarațiile de creanță din anexă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, formulată de societatea de lichidare S.C. E.L. SRL Iași, privind pe debitoarea C.C.B.P. M.G. O.C. în favoarea Tribunalelor deponenților conform cu dispozițiilor art. 5 C. proc. civ. și conform Tabelului Anexă la cererea nr. 728 din 12 noiembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galați, secția comercială, a reținut că urmare protocolului de divizare rezultat în urma Hotărârii membrilor cooperatori din 31 august 2000, C.C.B.P.

M.G.O.C. 3 s-a divizat în 16 cooperative de credit de sine stătătoare, cu patrimoniu propriu, după cum rezultă din bilanțul de divizare depus la dosar. Datorită acestor aspecte, pot avea calitatea de creditori numai cele 16 cooperative de credit rezultate din divizare și alte persoane juridice private sau ce reprezintă statul. Persoanele fizice, deponenți sau membri cooperatori nu au calitate procesuală activă necesară formulării unei declarații de creanță în cauza ce face obiectul dosarului nr. 1334/LJ/2001, deoarece ca urmare a divizării, toți membrii cooperatori sau deponenți au fost repartizați conform principiului teritorialității, către una din cele 16 cooperative de credit în raza căreia domiciliază.

Prin sentința civilă nr. 2673/COM din 23 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Constanța și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de creditorii P.M.C. domiciliat în Constanța, C.I. domiciliată în Constanța, I.A. domiciliat în Constanța, G.N. domiciliat în Constanța și D.R. domiciliat în Constanța, în contradictoriu cu debitoarea C.C.B.P. M.G., prin lichidator S.C. E.L. cu sediul în Iași, în favoarea Tribunalului Galați. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța, secția comercială, a reținut că declinarea competenței de soluționare a cererilor conexate având ca obiect declarațiile de creanță formulate de creditori în favoarea Tribunalului Constanța este inadmisibilă, întrucât eludează dispozițiile art. 86-99 din Legea nr. 64/1995 republicată.

De asemenea nu poate opera declinarea competenței teritoriale în speță, deoarece pe rolul Tribunalului Constanța nu s-a înregistrat vre-o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de C.C.M., întotdeauna înregistrarea cererilor de declarare a creanțelor fiind subsecventă deschiderii și aplicării unei astfel de proceduri. Curtea, analizând actele și lucrările cauzei, constată că atât Tribunalul Galați cât și Tribunalul Constanța și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei comerciale având ca obiect declarațiile de creanță privind pe creditorii P.M.C., C.I., I.A., L.A., G.N. și D.R., domiciliați în Constanța, în contradictoriu cu debitoarea C.C.

B.P. M. GALAȚI, prin lichidator S.C. E.L. cu sediul în Iași. Deoarece pe rolul Tribunalului Galați, secția comercială, se află înregistrată în curs de soluționare cauza având ca obiect desfășurarea procedurii de reorganizare juridiciară și faliment a debitoarei M. 2001 la a cărei masă credală s-au înregistrat creditorii, se va da eficientă juridică maximă dispozițiilor art. 86-99 din Legea nr. 64/1995 republicată, referitoare la reglementarea declarării, înregistrării, verificării creanțelor, a cadrului procedural care asigură participarea creditorilor într-un mod organizat și unitar, urmând a se stabili competența soluționării litigiului în favoarea Tribunalului Galați, secția comercială.

DECIDE: Stabilește competența soluționării litigiului dintre creditorii P.M.C., C.I., I.A., L.A., G.N., D.R. și debitoarea C.C.B.P. M.G. prin lichidator S.C. E.L. în favoarea Tribunalului Galați. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2003.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2666/2003
Camera de consiliu de la 16 mai 2003 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3159 din 15 noiembrie 2002, Tribunalul Galați, prin judecător sindic
ÎCCJ 2003-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4505/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 3159 din 15 noiembrie 2002 a declinat competența de soluționare a lichidării judiciare a C. M. Galați în favoar
ÎCCJ 2005-06-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3963/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță reclamanta A.P.C.P.O. Galați, a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.B.P.P., obligarea acesteia la restituirea
ÎCCJ 2004-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.3159/15 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul 1344/2001 s-a declinat competența de soluționar
ÎCCJ 2004-11-25
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5068/2004
. 1916/2001 al Tribunalului Sibiu, menținută prin decizia civilă nr. 341/2002 a secției comerciale și de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, înscrierea ei în categoria creanțelor privilegiate în tabloul preliminar al crean
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă