ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5332/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului București, reclamanta Regia Autonomă a Distribuției

și Exploatării Filmelor Romaniafilm a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

a Municipiului București, suspendarea procesului verbal de control financiar din

28 martie 2011, înregistrat la reclamantă din 28 martie 2011, în ceea ce privește

măsura, prin care s-a dispus virarea la bugetul de stat a sumei de 14.511.255,41

RON, în conformitate cu prevederile art. 35 din H.G. nr. 1874/2006, până la soluționarea

în primă instanță a litigiului privind analiza legalității actului.

În motivarea cererii de

suspendare, reclamanta a învederat că, după expunerea stării de fapt ce a dus la

constatarea pârâtei din cuprinsul procesului verbal de control financiar, H.G.

nr. 1874/2006 pe care inspectorii financiari și-au întemeiat măsura care fusese

anulată prin decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Echipa de control, arată

reclamanta, nu se folosește de argumente și interpretări proprii ale legii, ci invocă

o adresă emisă de o structură internă din cadrul A.N.A.F., aspect de natură a încălca

pct. 17 din Normele metodologice pentru aparatul de control financiar al statului

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, conform căruia „neregulile constatate

se vor consemna în procesul verbal de control financiar în mod obligatoriu, cu precizarea

concretă a actelor normative încălcate și cu determinarea exactă a influențelor

financiare, bugetare și gestionare nefavorabile".

Reclamanta a mai susținut

că nu dispune de resursele financiare necesare pentru a achita suma de 14.511.255,41

RON într-un timp atât de scurt, iar punerea în executare ar avea ca efect blocarea

conturilor și indisponibilizarea sumelor de bani existente și viitoare, poprirea

sumelor datorate regiei de către terți, sechestrarea și valorificarea bunurilor

mobile și imobile ce aparțin regiei.

Tribunalul București,

prin sentința civilă nr. 1807 din 3 mai 2011 a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în considerarea valorii sumei datorate bugetului

de stat consolidat, în baza măsurii nr. 4.

Soluția instanței de fond

Investită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 3951 pronunțată în data de 3 iunie 2011, a respins cererea de

suspendare formulată de reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării

Filmelor Româniafilm, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Municipiului București

Respinge, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Astfel, faptul că vânzarea

celor 10 imobile nu s-ar fi realizat în temeiul H.G. nr. 1874/2006, ci a unor hotărâri

judecătorești prin care a fost obligată la vânzare, este contrazis de împrejurarea

că temeiul juridic care a fundamentat acțiunile în cadrul cărora reclamanta a fost

obligată la vânzare a fost tocmai H.G. nr. 1874/2006.

Mai mult, arată instanța

,în condițiile în care atât vânzarea cinematografelor s-a realizat fundamentat pe

dispozițiile H.G. nr. 1874/2006, anterior anulării acesteia, iar obligația de virare

a sumelor de bani s-a născut în aceeași perioadă de referință, deci anterior anulării

și publicării în M. Of. a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, aparenta

dreptului operează în favoarea pârâtei.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor

Româniafilm.

În motivarea cererii de

recurs, reclamanta a arătat în esență că, sentința civilă atacată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât în cauză

sunt întrunite cumulativ, condițiile impuse de lege pentru suspendare a executării

procesului-verbal de control financiar din 28 martie 2011.

- În ceea ce privește

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actului, se arată de recurent că, în perioada supusă

verificării 1 ianuarie 2007–30 decembrie 2010 au fost scoase din patrimoniul regiei

active prin retrocedări, sentințe civile, transferuri, efectuate în temeiul Legii

nr. 10/2001, a H.G. nr. 1792/2006 și a Legii nr. 303/2008.

Se arată că hotărârile

judecătorești trebuiau puse în executare, că în acest context procesul-verbal de

control financiar din 28 martie 2011 a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor

procedurale privind efectuarea controlului financiar, reglementate la pct. 17 din

Ordinul nr. 889/2005 privind Normele Metodologice pentru aparatul de control financiar

al statului.

Arată recurenta că întreaga

argumentație a echipei de control este construită pornind de la adresa din 2011

a Direcției Generale Juridice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

care aprecia că pentru a fi opozabilă erga omnes, hotărârea judecătorească în anularea

actului administrativ normativ trebuie să fie publicată în M. Of., cu referire la

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2579 din 20 iunie 2008.

Un indiciu care creează

o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, este în opinia

recurentului faptul că, unicul temei de drept pe care inspectorii financiari și-au

întemeiat măsura, sunt dispozițiile din H.G. nr. 1874/2006. Aceasta nu mai producea

efecte de la data înstrăinării imobilelor, fiind anulată prin decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 2579 din 20 iunie 2009 care își produce efectele față

de părțile aflate în proces și față de persoanele care au luat cunoștință prin orice

mijloace de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- În ceea ce privește

condiția pagubei iminente se arată că instanța fondului nu a analizat-o.

Precizează recurenta că

în mod real este prejudiciată întrucât nu dispune de resursele financiare necesare

pentru a achita suma de 14.511.255,41 RON, situație care ar avea ca efect blocarea

conturilor și indisponibilizarea sumelor de bani existente și viitoare, poprirea

sumelor datorate societății și valorificarea bunurilor mobile și imobile precum

și imposibilitatea Regiei de a-și mai onora obligațiile asumate prin contractele

încheiate.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Expunerea situație de

fapt.

Recurenta–reclamantă a

fost supusă unui control financiar în conformitate cu Legea nr. 30/1991 privind

organizarea și funcționarea controlului financiar și Ordinul Ministrului Finanțelor

Publice nr. 889/2005, privind modul de administrare și legalitatea vânzărilor de

active aflate în proprietatea privată a statului/a unităților administrativ teritoriale

și a destinației veniturilor obținute din astfel de gestiuni, perioada supusă verificării

fiind 1 ianuarie 2007–30 decembrie 2010.

În urma controlului a

fost emis procesul-verbal de control din 28 martie 2011 și s-a constatat în ceea

ce privește situația încasărilor realizate din vânzarea celor 10 imobile în perioada

1 ianuarie 2007–28 octombrie 2010 aflate sub incidența H.G. nr. 1874/2006 că suma

datorată bugetului de stat este de 14.511.255,41 RON, reclamanta urmând a vira această

sumă la bugetul statului, în conformitate cu prevederile art. 35 din H.G. nr. 1874/2006.

Potrivit art. 35 din H.G.

nr. 1874/2006 „Sumele obținute din vânzarea activelor aflate în proprietatea privată

a statului și în administrarea regiei se fac venit la bugetul de stat, după deducerea

cheltuielilor efectuate pentru aplicarea prezentei strategii”.

Prin decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 2579 din 20 iunie 2008 s-a admis recursul declarat de

Sindicatul Liber România Film, s-a modificat sentința civilă nr. 2363 din 3 octombrie

2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în

sensul admiterii acțiunii și anulării H.G. nr. 1792/2006 și H.G. nr. 1874/2006.

Cazul bine justificat

și iminența procedurii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept

prezentate.

Înalta Curte constată

că judecătorul primei instanțe a făcut o apreciere eronată privind aparența dreptului.

Astfel în primul rând,

instanța de fond fără a avea o susținere probatorie, a considerat că cele 10 imobile

au fost vândute în baza H.G. nr. 1874/2006, însă din procesul verbal de control

rezultă alte temeiuri juridice care au fundamentat acțiunile de vânzare din partea

reclamantei, respectiv Legea nr. 10/2001, decizia Comisiei de Retrocedare pentru

Cultele Religioase, H.G. nr. 1792/2006, sentințe judecătorești ce constituie titluri

executorii.

În al doilea rând instanța

de fond a făcut o apreciere greșită privind aplicarea dispozițiilor art. 23 din

Legea nr. 554/2004, în ceea ce o privește pe reclamantă. Chiar dacă un act normativ

a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, cu consecința caracterului general

obligatoriu și pentru viitor, nu se poate aprecia în privința opozabilității, că

această hotărâre nu este opozabilă inter partes.

Prin urmare, fiind parte

în procesul în care s-a pronunțat hotărârea, reclamantul Sindicatul Liber România

Film a transmis această hotărâre recurentului astfel că nu putem spune despre acesta

că trebuia să aștepte până la publicarea în M. Of. a hotărârii de anulare a actului

normativ. Acesta din urmă îi era opozabil și accesibil, producându-și pe deplin

efectele. Publicarea în M. Of. a hotărârii de anulare a actului administrativ, face

ca acesta să-și producă efecte asupra tuturor celorlalte persoane care nu au fost

părți în litigiul în care a fost pronunțată hotărârea.

Fără a antama fondul cauzei

care vizează mai multe aspecte, privind mandatul primit de la Ministerul Culturii

și Cultelor și Patrimoniului Național privind vânzarea imobilelor sau împrejurarea

dacă s-a respectat strategia de vânzare a activelor prevăzute de H.G. nr. 1874/2006,

Înalta Curte constată prin prisma celor relevate mai sus că există indicii suficiente

de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii

unei pagube în patrimoniul recurentei–reclamante.

Este evidentă consecința

iremediabilă a actului administrativ contestat care prin obligația virării unei

sume substanțiale în bani către bugetul statului impune recurentei o sarcină disproporționată

față de interesul public protejat, care este în măsură să perturbe vizibil activitatea

recurentei.

În raport de cele arătate

mai sus, Înalta Curte consideră că instanța de fond a făcut o greșită apreciere

a situației de fapt prin raportare la normele legale incidente în cauză, fiind aplicabile

în acest sens prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., astfel că, se va admite

recursul în conformitate cu art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., se va modifica

sentința recurată în sensul că se va admite acțiunea, se va dispune suspendarea

executării actelor administrative atacate până la soluționarea cauzei în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film

împotriva sentinței nr. 3951 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite

cererea, suspendă executarea măsurii dispuse prin procesul–verbal de control financiar

din 28 martie 2011 emis de D.G.F.P. a municipiului București până la soluționarea

cauzei în primă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie

2011.