ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1818 din 8 martie 2011 Curtea de apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, acțiunii și a respins cererea formulată de reclamanta A.N.I.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamanta A.N.I.F. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. a solicitat suspendarea executării procesului verbal de control financiar înregistrată la D.G.A.M.C. din 28 iulie 2010 și a dispoziției obligatorii înregistrată la D.G.A.M.C. din 30 iulie 2010 până la pronunțarea instanței de fond, pe care o va sesiza cu cererea de anulare a acestor acte fiscale, după finalizarea procedurii prealabile.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2010, instanța de fond a stabilit o cauțiune în cuantum de 894.175,09 RON reprezentând 1% din suma contestată de reclamantă, punându-i în vedere acesteia să depună la dosar originalul recipisei de consemnare. Deși au fost acordate trei termene de judecată pentru a se face dovada îndeplinirii acestei obligații, la termenul din 08 martie 2011 reclamanta a precizat că nu este în măsură să consemneze cauțiunea în cuantumul stabilit de instanță. În raport de această împrejurare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării, excepție pe care instanța de fond a constatat-o ca întemeiată în raport de dispozițiile art. 215 alin. (2) din O.G.

92/2003 potrivit cărora dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [...]. Pentru nerespectarea dispozițiilor imperative cuprinse în art. 215 C. proc. fisc., instanța a respins cererea de suspendare a executării, ca inadmisibilă. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A.N.I.F. RA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299 și următoarele și art. 304 1 C. proc.

civ., s-a arătat că soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este criticabilă deoarece această instanță nu a luat în considerare situația specială a A.N.I.F. a cărei activitate depinde în totalitate de alocațiile bugetare, care se află în curs de remediere a situației financiare, urmând a avea posibilitatea să achite cauțiunea stabilită. În opinia recurentei soluția care se impune în raport de circumstanțele cauzei era aceea de suspendare a cauzei în temeiul art. 155 1 C. proc. civ. până la plata sumei de 894.175,09 RON cu titlu de cauțiune. Recurenta a prezentat, totodată, argumente de fapt și de drept care demonstrează temeinicia cererii sale de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, a obiectului cauzei, a probatoriului administrat și din perspectiva normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. Obiectul cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a vizat executarea procesului verbal de control financiar înregistrat la D.G.A.M.C. din 28 iulie 2010 a dispoziției obligatorii înregistrată la D.G.A.M.C. din 30 iulie 2010, în baza cărora în urma controlului financiar privind modul de utilizare a subvențiilor primite de A.N.I.F. SA de la bugetul de stat și a alocațiilor bugetare aferente obiectivelor de investiții realizate în perioada 2004-2008, reclamanta a fost obligată la restituirea sumei de 88.442.775 RON (suma reprezentând subvenție și dobânzi).

Procedând la verificarea condițiilor de admisibilitate ale unei astfel de cereri de suspendare a executării, instanța fondului în mod corect a constatat că deși în ședința publică, în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a stabilit în sarcina regiei reclamante obligația de plată a sumei de 894.175,09 RON (1% din suma contestată), aceasta nu s-a conformat deși i-au fost acordate mai multe termene de judecată în acest scop. Dispozițiile art. 155 1 C. proc. civ. invocate de recurentă nu sunt aplicabile, acestea fiind de strictă interpretare și neputând fi extinse la situații care vizează admisibilitatea unei cereri cum este cazul în speță. Deci, critica recurentei privitoare la neaplicarea acestei dispoziții legale este neîntemeiată.

În privința situației financiare dificile pe care recurenta-reclamantă o amintește se impune observația că instanța fondului a avut-o în vedere din moment ce cauțiunea prevăzută de lege este de până la 20%, iar reclamantei i-a fost fixată doar o cauțiune de 1% din suma contestată. Consemnarea cauțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. reprezintă o condiție suplimentară ce se alătură celor stabilite pentru suspendarea executării de dreptul comun în materie – art. 14 din Legea nr. 554/2004 – în cazul actelor administrativ fiscale, astfel că în mod just în cauză instanța, constatând că această condiție/obligație nu a fost îndeplinită, a concluzionat că cererea de suspendare a executării este inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.I.F. RA împotriva sentinței civile nr. 1818 din 8 martie 2011 a Curții de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.