ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3117/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3966 din 17 noiembrie 2009, a respins excepțiile invocate

de pârâta A.N.A.F., iar pe fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

astfel cum a fost completată și modificată, formulată de SC

R.B. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut, sub aspectul excepțiilor invocate în

cauză, că excepția lipsei calității procesuale pasive,

invocată de pârâta A.N.A.F. a rămas fără obiect, în

condițiile H.G. nr. 1171/2007, potrivit căruia D.G.A.M.C. s-a

reorganizat ca direcție fără personalitate juridică în

cadrul A.N.A.F., la fel și excepția inadmisibilității

cererii de obligare la restituirea sumei de 1.492.996 lei, invocată în

raport de obiectul inițial al acțiunii, prin care se constata

nesoluționarea în termen legal a cererii de restituire a sumei respective,

obiect completat și modificat ulterior prin solicitarea anulării

procesului verbal din data de 14 octombrie 2009 și a adresei nr. 21190 din

30 august 2005, privind refuzul nejustificat de soluționare a cererii de

restituire.

Prima instanță a apreciat,

deasemenea, că este neîntemeiată și excepția

inadmisibilității cererii de anulare a procesului verbal

menționat, precum și excepția inadmisibilității

cererii de anulare a celor două acte pentru lipsa procedurii prealabile cu

motivarea că procesul verbal în care se menționează că

organele de control nu au elemente pentru a putea decide restituirea sumei, a

stat la baza emiterii adresei nr. 21190 din 30 august 2005, prin care s-a

refuzat restricționarea sumei de 1.492.995 lei iar reclamanta nu avea

obligația de a solicita pârâtei, anterior sesizării instanței revocarea

adresei nr. 21190 din 30 august 2005, avându-se în vedere dispozițiile art.

2 alin (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei s-a apreciat

că actele administrative contestate sunt legale, ele neexprimând un refuz nejustificat

de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

suma încasată la data de 24 august 2000 neputând fi restituită în

condițiile în care în evidențele fiscale figurează ca fiind

achitată în plus, cu titlu de impozit pe profit, doar suma de 436.943 lei,

iar în evidențele contabile ale reclamantei nu se regăsește

această sumă ca fiind achitată cu titlu de impozit pe profit,

nefiind astfel nici clarificată, natura juridică a sumei solicitate

la restituire, ceea ce a înlătură incidența în speță a

dispozițiilor art. 113 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 (în prezent art.

117).

Pe cale de consecință s-a

reținut că restituirea sumei nu se poate face în condițiile în

care aceasta nu figurează în evidențele contabile ca fiind

achitată de către reclamantă în plus față de obligațiile

pe care le avea de plătit la buget, chiar dacă prin contractul de

vânzare-cumpărare de acțiunii, reclamanta nu a renunțat la

creanțele față de Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC R.B. SA pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul declarat în baza art. 299

și următoarele C. proc. civ. se solicită următoarele.

- admiterea recursului;

- modificarea în parte a

sentinței recurate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată și modificată, și, pe cale de consecință:

(1) anularea adresei nr. 21190 din 30

august 2005 și a procesului-verbal de control din data de 14 octombrie 2005

emise de către A.N.A.F. – D.G.A.M.C. ca nelegale și netemeinice;

(2) obligarea pârâtei A.N.A.F. – D.G.A.M.C.

la plata prejudiciilor cauzate prin nerestituirea sumei de 1.492.995 lei

încasate în lipsa unui titlu calculate în cadrul expertizei contabile

administrate în cauză, astfel:

- în principal, sumele de 4.103.869

lei (principal actualizat cu indicele inflației) plus 3.578.758 lei

(dobânzi pentru lipsa de folosință) - în total 7.682.627 lei, sau

- în subsidiar, sumele de 1.492.995

lei (principal) plus 3.578.758 lei (dobânzi pentru lipsa de

folosință) - în total 5.071.753 lei,

Se arată că nu se

constată soluția de respingere cu privire la excepțiile

inadmisibilității pentru lipsa actului administrativ și lipsa

procedurii prealabile.

Motivele de recurs invocate se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

invocându-se faptul că instanța de fond cuprinde motive străine

de natura pricinii și faptul că a fost dată cu greșita

aplicare a legii în raport de situația de fapt rezultată din probele

administrate în ambele fapte procesuale.

În ceea ce privește motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată

că soluția de respingere a instanței de fond se întemeiază

pe argumentele de natura cauzei.

Aceasta deoarece instanța de

fond nu a analizat în raport de obiectul acțiunii astfel cum a fost

modificată dacă erau îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat

al autorității pârâte de a restitui suma solicitată de

recurentă în condițiile în care suma a fost achitată în baza

unui titlu de creanță care a fost anulat. Iar obiectul

verificării de către instanță era existența sau nu a

unui impediment la restituire sau o eventuală compensare a sumelor și

nu verificarea corectitudinii înregistrării în contabilitate a acestei

sume de către recurentă.

La doilea motiv de recurs întemeiat

pe dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privește aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 117 C. proc. fisc.

Se arată că instanța

a încălcat dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., cu

privire la restituirea sumelor achitate în lipsa unui titlu de

creanță, iar în cauză nu a existat un motiv legal de stingere a

dreptului la restituirea sumei achitate în lipsa unui titlu de

creanță. În cauză pretinsa înregistrare defectuoasă, din

punct de vedere contabil nu reprezintă un temei justificat al respingerii

cererii de restituire în condițiile în care Legea nr. 82/1991 nu cuprinde

dispoziții în acest sens.

Recurenta arată că cererea

de chemare în judecată astfel cum a fost completată și

modificată este temeinică și fiind justificată de

dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., pe motiv că nu

există un titlu de creanță recurenta având dreptul la

restituirea sumei menționate actualizate la zi în cuantum de 1.492.995 lei

cât și la beneficiul nerealizat, reprezentat de lipsa de

folosință în cuantum de 7.682.627 lei, în principal și în

subsidiar la plata sumei de 5.071.753 lei.

La dosar intimata-pârâtă a

formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și respingerea acțiunii reclamantei-recurente ca inadmisibilă în

principal și ca neîntemeiată în subsidiar.

Analizând recursul declarat în

raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază, ca nefondat, pentru

următoarele considerente.

Sentința atacată este

legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a

legii și nu poate fi reținută că hotărârea cuprinde

motive străine de natura cauzei nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În cauză instanța de fond

a motivat corect că deși acțiunea reclamantei astfel cum a fost

modificată și completată este admisibilă putând fi

încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 554/2004

este neîntemeiată pe fond.

Soluția de respingere a

acțiunii, ca neîntemeiată, este legală fiind dată cu

aplicarea corectă a legii, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 117 (1) lit. a) C. proc. fisc., cu

privire la restituirile de sume.

Aceasta deoarece nu poate fi

reținută susținerea recurentei în sensul că s-a plătit,

la data de 24 august 2000, suma de 14.929.954.865 lei în lipsa unui titlu de

creanță, suma pentru care s-a solicitat restituirea înregistrată

la data de 9 februarie 2005. Recurenta nu și-a argumentat pasivitatea

între perioada plății august 2000 și data înregistrării

cererii de restituire 9 februarie 2005 în condițiile în care în anexa 11

la contractul de vânzare cumpărare din 12 aprilie 2001, intitulată

Situația nominală a litigiilor fiscale la data de 31 martie 2001, în

care banca este reclamantă figurează un litigiu având ca obiect suma

care formează obiectul restituirii, reprezentând impozit pe profit pe anul

1994.

Instanța de fond în mod corect

a apreciat că recurenta nu are dreptul la restituire deoarece în

evidențele contabile nu se regăsește această sumă ca

fiind achitată cu titlu de impozit pe profit, nefiind clarificată

natura juridică a sumei solicitate la restituire de către

recurentă. Nefiind clarificat regimul juridic al acestei sume, din punct

de vedere contabil aceasta nu poate forma obiectul restituirii, deoarece

recurenta nu a clarificat cuantumul sumei pretins a fi plătită în plus

cu titlu de impozit pe profit, iar suma a trecut din punct de vedere contabil

dintr-un cont în altul. Deși, în perioada 2000 – 2005, s-au efectuat mai

multe controale, recurenta nu a probat că suma în litigiu solicitată

cu titlu de debit principal a fost achitată în plus, având caracter de

plată nedatorată, față de obligațiile pe care le avea

de plătit la buget.

Curtea apreciază că

instanța de fond și-a motivat temeinic hotărârea de respingerea

a acțiunii reclamantei astfel cum a fost modificată, soluția

fiind justificată nu atât din considerente privite din punct de vedere al

înregistrărilor contabile ci în principal de faptul că nu este

clarificată de recurentă, nejustificat pasivă în perioada 2000 -

2005, natura juridică a sumei solicitate la restituire.

Fiind apreciată ca

neîntemeiată cererea privind debitul principal solicitat cu titlu de

plată nedatorată, în mod corect au fost apreciate, ca neîntemeiate,

și respinse ca atare cererile subsidiare având ca obiect actualizarea cu

rata inflației și beneficiul nerealizat.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R.B.

SA împotriva sentinței civile nr. 3966 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.