ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 41783/3/2010, reclamanta SC C.B. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestației din 13 ianuarie 2010 formulată împotriva actului administrativ prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire a sumei de 833.910,55 lei reprezentând impozit pe dividende, a sumei de 583.237 lei reprezentând dobânzi și a sumei de 150.103,89 lei reprezentând penalități plătite fără a exista un titlu de creanță. În motivare, reclamanta SC C.B.

SA a arătat că a formulat cerere prin care a solicitat restituirea sumei de 833.910,55 lei reprezentând impozit pe dividende, a sumei de 583.237,04 lei reprezentând dobânzi și a sumei de 150.103,89 lei reprezentând penalități, fiind înregistrată la D.G.A.M.C. în data de 15 aprilie 2009. A mai arătat reclamanta că această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege, respectiv 45 de zile, motiv pentru care SC C.B. SA a formulat acțiune prin care a solicitat obligarea D.G.A.F. la soluționarea cererii. A precizat că, urmare a promovării acestei acțiuni D.G.A.M.C. a emis în data de 14 decembrie 2009 actul administrativ din 14 decembrie 2009 prin care a fost respinsa cererea de restituire.

Urmare emiterii acestui răspuns, acțiunea Băncii care avea ca obiect obligarea D.G.A.M.C. la soluționarea cererii de restituire a fost respinsa ca rămasa fără obiect. Reclamanta a arătat că împotriva răspunsului comunicat de D.G.A.M.C. a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 205 și următoarele C. proc. fisc. și în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1899/2009, contestație comunicată organului fiscal competent în data de 13 ianuarie 2010, care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege. Prin sentința civilă nr. 2120 din data de 25 mai 2011 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune și arătând că este inadmisibil capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la soluționarea contestației reclamantei nr. 4/13 ianuarie 2010, cu precizarea că își rezervă dreptul de a formula apărări pe fond după soluționarea excepțiilor. Prin sentința civilă nr. 6012 din data de 19 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Prin Decizia nr. 4738 din data de 13 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă SC C.B.

SA, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În cuprinsul deciziei de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează refuzul intimatei-pârâte de a soluționa contestația înregistrată din 13 ianuarie 2010 și obligarea acestei autorități la soluționarea respectivei contestații, formulate împotriva actului administrativ reprezentat de adresa din 14 decembrie 2009, prin care i s-a respins cererea de restituire a sumei de 833.910,55 lei reprezentând impozit pe dividende, a sumei de 583.237,04 lei reprezentând dobânzi, și a sumei de 150.103,89 lei, reprezentând penalități.

S-a apreciat, contrar celor reținute de prima instanță, că termenul de 6 luni pentru sesizarea instanței de judecată, începe să curgă de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii de către organul fiscal, prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, respectiv 02 martie 2010 și nu de la data de 18 decembrie 2009 - data comunicării soluției cererii de restituire - cum în mod greșit a apreciat judecătorul fondului. În etapa rejudecării pârâta A.N.A.F. a formulat concluzii scrise (filele 32-33) arătând că înțelege să își formuleze apărarea invocând excepția rămânerii fără obiect. În susținerea excepției, a arătat că, prin adresa din 13 martie 032013, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili a comunicat contribuabilului răspunsul la adresa/contestația din 14 decembrie 2009, prin care a fost soluționată contestația.

Prin Încheierea de ședință din data de 24 aprilie 2013 (filele 45-46), Curtea a dispus unirea excepției rămânerii fără obiect a acțiunii cu fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1735 din 29 mai 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii. A admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.B. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. A obligat pârâta la soluționarea contestației formulate de reclamantă, înregistrată din 13 ianuarie 2010, împotriva adresei din 14 decembrie 2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Apărarea pârâtei a fost argumentată prin prisma faptului că adresa din data de 13 martie 2013 reprezintă actul prin care s-a soluționat contestația înregistrată din 13 ianuarie 2010, astfel încât acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

În acest context, prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 210 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., potrivit cărora, „În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz.” În ceea ce privește forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației, a reținut instanța de fond că aceste aspecte sunt reglementate în detaliu de prevederile art. 211 din același act normativ. Analizând adresa din data de 13 martie 2013 prin raportare la prevederile legale menționate, curtea de apel a constatat, în primul rând că, din punct de vedere formal, documentul nu reprezintă o decizie sau o dispoziție, ci o simplă adresă de răspuns.

În al doilea rând, a apreciat prima instanță că adresa din data de 13 martie 2013 nu cuprinde niciunul dintre elementele obligatorii prevăzute de art. 211 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. - preambul, considerente, dispozitiv, cale de atac - conținutul limitându-se la comunicarea către reclamantă a faptului că organul fiscal își menține punctul de vedere exprimat inițial prin adresa din 14 decembrie 2009, în sensul că suma solicitată nu se poate restitui.Față de cele constatate, instanța de fond a conchis în sensul că adresa din data de 13 martie 2013 emisă de pârâtă nu constituie o decizie de soluționare a contestației înregistrate din 13 ianuarie 2010, întrucât nu îndeplinește cerințele obligatorii de formă și de conținut prevăzute expres de art. 210 și art. 211 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., constituind, în fapt, o simplă adresă prin care se reiterează răspunsul la cererea inițială de restituire a sumelor de bani, transmis prin adresa din 14 decembrie 2009. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de pârâtă. Totodată, prima instanță a constatat că pârâta nu a soluționat până în prezent contestația înregistrată din 13 ianuarie 2010 împotriva răspunsului comunicat de D.G.A.M.C. prin adresa din 14 decembrie 2009, astfel încât în cauză se reține existența unui „refuz nejustificat”, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (1), teza a doua din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.A.F. solicitând modificarea sa în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Invocă motivul de recurs încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și susține că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv au fost formulate de către recurentă următoarele critici: Soluția pe excepția lipsei rămânerii fără obiect a acțiunii este greșită, instanța a unit-o cu fondul cauzei deși nu era necesar administrarea altor dovezi în afara celor existente. La dosar exista adresa din 13 martie 2013, prin care organul fiscal și-a menținut punctul de vedere din adresa anterioară din 14 decembrie 2009, precizând faptul că suma solicitată în cuantum de 833.510,55 lei nu figurează ca sumă achitată în plus în conformitate cu evidența fiscală, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) C. fisc.

În această situație în mod corect adresa din 13 martie 2014 a fost emisă cu trimitere la adresa anterioară, solicitarea de restituire neîncadrându-se în niciuna dintre ipotezele legale prevăzute la art. 117 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. Acest act a fost întemeiat în drept organul fiscal făcând trimitere la prevederile art. 117 și urm. C. proc. fisc., și au fost indicate împrejurările de fapt care au determinat menținerea poziției exprimate printr-o adresă anterioară. Intimata societatea SC C.B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 19.22) susținând că toate criticile dezvoltate în cadrul motivelor de recurs nu vizează soluția instanței de fond.

Instanța s-a pronunțat pe aspectul obligării pârâtei-recurente la soluționarea contestației înregistrată din 13 ianuarie 2010 formulată de către bancă împotriva adresei din 14 decembrie 2009 iar recurenta formulează apărări bazate pe existența temeiului de drept care justifică refuzul de restituire a sumei de bani solicitată. Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu o cerere ce vizează refuzul recurentei-pârâte de a soluționa contestația împotriva adresei din 13 ianuarie 2010 și obligarea acestei autorități la soluționarea respectivei contestații, formulate împotriva adresei din 14 decembrie 2009 prin care i s-a respins reclamantei cererea de restituire a sumei de 833,910,51 lei.

Obiectul acțiunii se încadrează așadar în categoria celor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și anume: „de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”. Rezultă din actele și lucrările dosarului, că reclamanta-intimată s-a adresat D.G.A.M.C. cu o cerere înregistrată la data 15 aprilie 2009 prin care a solicitat restituirea sumei de 833.910,55 lei pe care o apreciază ca sumă nedatorată.

Cererea a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 117 C. proc. fisc. și cu respectarea procedurii prevăzute de Ordinul nr. 1899/2004, pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. D.G.A.M.C. a emis adresa nr. 1061898/14 decembrie 2009 prin care a fost respinsă cererea reclamantei pe motiv că aceasta nu figurează în evidențele fiscale cu suma solicitată ca obligație fiscală nedatorată. Împotriva răspunsului comunicat de D.G.A.M.C. reclamanta a formulat contestației în condițiile prevăzute de art. 205 și urm. C. proc. fisc.

iar recurenta pârâtă i-a răspuns acestei contestații prin adresa din 13 martie 2013. Potrivit dispozițiilor art. 210 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. „în soluționarea contestației organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție după caz”, forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației fiind reglementată în detaliu de prevederile art. 211 din același act normativ care stipulează următoarele: „(1) Decizia de soluționare a contestației se emite în formă scrisă și va cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul. (2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluționarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestației la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei. (4) Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă. (5) Decizia se semnează de către conducătorul direcției generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.” Analizând adresa din data de 13 martie 2013 prin raportare la prevederile legale menționate, Curtea constată, în primul rând că, din punct de vedere formal, documentul nu reprezintă o decizie sau o dispoziție, ci o simplă adresă de răspuns.

În al doilea rând, adresa din data de 13 martie 2013 nu cuprinde niciunul dintre elementele obligatorii prevăzute de art. 211 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală - preambul, considerente, dispozitiv, cale de atac - conținutul limitându-se la comunicarea către reclamantă a faptului că organul fiscal își menține punctul de vedere exprimat inițial prin adresa din 14 decembrie 2009, în sensul că suma solicitată nu se poate restitui. În aceste condiții nu se poate susține că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect astfel că soluția instanței de fond asupra excepției lipsei de obiect este temeinică și legală. Pe fond se reține că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva acestor administrativ fiscale reglementată de art. 205-218 C. proc.

fisc. aplicabilă și în cazul soluționării cererilor de restituire a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, este o procedură administrativă prealabilă, iar parcurgerea acestei căi administrative de atac reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ. Procedura administrativă prealabilă se finalizează prin emiterea unei decizii ce va conține toate elementele prevăzute la art. 211 C. proc. fisc., acesta fiind actul ce poate face obiectul unei acțiunii în contencios administrativ.

Prin refuzul pârâtei de soluționare a contestației cu respectarea normelor legale și emiterea unei decizii, act apt de a fi contestat în contencios administrativ, reclamanta - intimată se află în imposibilitatea de a se adresa instanței de judecată în vederea cenzurării legalității refuzului de soluționare a contestației, situație în care sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pentru toate aceste considerente recursul pârâtei apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1735 din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014.