ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6040/2021

Ședința publică din data de 02 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, suspendarea și anularea încheierii nr. 16/26.03.2015, emisă de Curtea de Conturi - departamentul IX, precum și a Deciziei nr. 3/19.01.2015 a aceleiași autorități.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cerere de majorare a onorariului de expert și a dispus majorarea onorariului de expert cu suma de 20.000 RON

Prin sentința civilă nr. 5431 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" prin administrator special A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 5431 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film", prin administrator special B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

De asemenea, reclamanta a înțeles să declare recurs și împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 20.11.2018 de aceeași instanță, prin care s-a dispus majorarea onorariului pentru expertul judiciar desemnat în cauză.

În ceea ce privește încheierea pronunțată la data de 20.11.2018, prin care a fost dispusă majorarea onorariului de expert judiciar recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Recurenta precizează că expertul contabil nu a răspuns obiecțiunilor formulate de reclamantă prin actul nr. 5204/12.10.2018, acesta mulțumindu-se doar să își mențină punctul de vedere din raportul de expertiză, astfel încât acest raport de expertiză contabilă nu trebuia omologat.

Onorariul admis în plus față de onorariul provizoriu, respectiv suma de 20.000 RON, este exagerat de mare, în condițiile în care, dintr-o simplă analiza a actului depus de expert se observă cu ușurință faptul că acesta a prevăzut ore exagerate atât pentru "prelucrarea și sintetizarea datelor" cât și pentru "expertizarea actelor", respectiv 428 ore, număr de ore alocat în mod nejustificat.

Se mai arată că expertul nu a răspuns obiecțiunilor la raport formulate de reclamantă și încuviințate de instanța de judecată, acesta multumindu-se doar la a-și menține punctul de vedere stipulat în raport, de altfel punct de vedere cu care aceasta nu a fost de acord.

În ceea ce privește sentința civilă nr. 5431 pronunțată la data de 18.12.2018 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si Fiscal, recurenta invocă tot motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin încheierea nr. 16/26.03.2015. Comisia de soluționare a contestațiilor nu numai că nu a reținut apărările formulate, ci a indicat cu totul alte susțineri.

Astfel, la măsura nr. 1.6 în Decizia nr. 3/19.01.2015 s-a dispus: "6. Conducerea RADEF va analiza toate contractele de asociere în participațiune încheiate pentru active din domeniul public al statului și, în vederea eficientizării activității, va încheia contracte de închiriere din care să încaseze venituri."

Referitor la legalitatea încheierii contractelor de asociere în participațiune, pentru bunurile din domeniul public al statului, singurele modalități de valorificare/punere la dispoziție către persoane fizice sau juridice a acestora, sunt concesionarea sau închirierea, desfășurate pe bază de licitație publică conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 213/1998.

Cu privire la Contractele de asociere în participațiune privind terenuri, grădini și săli de spectacol cinematografic cuprinse în anexa 1, pozițiile 1-166, aflate în derulare în perioada 25 mai 2011 - 24 aprilie 2013, recurenta arată că existau contracte de asociere în participațiune aflate în derulare privind terenuri, grădini și săli de spectacol cinematografic care erau cuprinse în pozițiile 1-133 din anexa nr. 1, iar terenurile, grădinile și sălile de spectacol cinematografic cuprinse în pozițiile 1-133 din anexa 1, se aflau înainte de 25 mai 2011 în proprietatea privată a statului și în administrarea RADEF și nu în proprietatea publică.

Astfel, atributul de proprietate private a statului a rămas valabil pe toată perioada de valabilitate a O.U.G. m. 47/2011, adică până la data de 24.04.2013, când respectiva ordonanță a fost respinsă prin Legea nr. 105/2013.

În aceste condiții, până la data de 24.04.2014 s-a păstrat și dreptul de administrator al regiei asupra acestor terenuri, grădini și săli de spectacol cinematografic.

De asemenea, existau și Contracte de asociere în participațiune aflate în derulare privind terenuri, grădini și săli de spectacol cinematografic cuprinse la pozițiile 134-166 din anexa nr. 1, iar terenurile, grădinile și sălile de spectacol cinematografic cuprinse în pozițiile 134-166 s-au aflat înainte de 25 mai 2011, în proprietatea privată a statului și în administrarea RADEF și nu în proprietatea publică.

În perioada 25 mai 2011 - 24 aprilie 2013 terenurile, grădinile și sălile de spectacol cinematografic cuprinse în pozițiile 134-166 au trecut din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului, rămânând în administrarea regiei.

Contractele de asociere în participațiune pentru terenuri, grădini și săli de spectacol cinematografic încheiate după data de 24 aprilie 2013, se grupează astfel:

În opinia recurentei, obligarea regiei de către Curtea de Conturi de a încheia doar contracte de închiriere pentru active din domeniul public al statului reprezintă o limitare a dreptului de administrare pe care îl are regia și anume a dreptului de a exploata active prin încheiere de contracte de asociere în participațiune sau concesionare, astfel că toate argumentele susținute prin contestație trebuie să conducă la modificarea în tot a constatărilor și a măsurii dispusa la pct. 1.6 din decizie.

Cu privire la măsura II.1, din Decizia nr. 3/19.0L2015 a Curții de Conturi - Departamentul IX, Direcția 4, recurenta arată că, prin încheierea nr. 16/26.03.2015 nu s-a avut deloc în vedere răspunsul regiei cu privire la fiecare aspect pus în discuție.

Prin concluziile comisiei care a analizat argumentele prezentate în contestație și consemnate prin încheierea nr. 16/26.03.2015, s-a ajuns la concluzia că valoarea stabilită ca prejudiciu nu poate fi cea reală, că aceasta este numai o valoare estimativă, iar în mod cu totul subiectiv se arată că managementul regiei nu s-a preocupat de realizarea veniturilor.

Recurenta consideră că suma de 3.109.370,19 RON nu reprezintă prejudiciu și nu se datorează nerespectării prevederilor de la pct. 36 al secțiunii 7 din OMFP nr. 3055/2009, iar în ceea ce privește aprecierea că bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 3.348.703,71 RON, respectiv cota parte din închirierea bunurilor din domeniul public al statului precizând că întreaga activitate a regiei se finanțează numai din venituri proprii, potrivit actului normativ care reprezintă act constitutiv al regiei, respectiv H.G. nr. 530/1991, și niciodată regia nu a solicitat și nu a primit fonduri de la bugetul de stat

În lipsa funcționării unui Consiliu de administrație, care să își asume atribuțiile statuate prin O.U.G.10972011, și să pună in discuție negocierea procentului în care regia ar trebui să vireze la bugetul de stat cota parte din închirierea bunurilor din domeniul public, regia nu poate fi sancționată cu aplicarea procentului maxim de 80%,

Cu privire la suma de 2,234.847 RON reprezentând contribuții ale angajatorului și ale asigurațiilor constituite pentru drepturile salariate plătite în perioada 01.01.2012-30.06.2014, care trebuia virata la bugetul de stat, recurenta arată faptul că prin Somația înregistrata sub nr. x din 29.12.2014 a fost înștiințată de faptul că figura în evidențele fiscale cu suma de 1.122.004,00 RON reprezentând atât impozite pe venituri din salarii, impozit pe profit, impozit pe venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, contribuția din asigurări sociale datorată de angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj, contribuția pentru asigurări de sănătate, fiind emis Titlul executoriu nr. x din 29.12.2014 în dosarul de executare nr. x.

În urma reținerii de către A.N.A.F. a sumei de 895.182,00 RON, în luna februarie 2013, întreaga sumă a fost luată în calcul pentru obligații fiscale accesorii, deși R.A.D.E.F. avea la momentul respectiv o cerere pentru restituirea TVA, recalcularea accesoriilor trebuind a fi făcută până la data depunerii cererii.

De asemenea, întrucât existau de plată la acel moment impozite și contribuții cu reținere la sursă, acestea trebuiau stinse cu prioritate conform Codului de Procedură Fiscală.

Cu toate acestea, fără a ține cont de toate dovezile întemeiate pe prevederile articolului 114 din Codul de procedură fiscală, aliniatul 2^3, lit. a), b), c), s)-a procedat la calcularea accesoriilor în suma de 810.814 RON și s-au emis formele de executare silită.

Or, în aceste condiții, stabilirea obligației de plată a acelorași sume prin Decizia nr. 3/2015 a Curții de Conturi ar conduce la dublarea obligațiilor legale de plată către bugetul de stat, ceea ce nu este permis, astfel că trebuie modificată în tot măsura dispusă la pct. II.5 din decizie.

Cu privire la măsura II.13 din Decizia nr. 3/19.01.2015 a Curții de Conturi - Departamentul IX, Direcția 4, recurenta arată că în ceea ce privește Contractul de dare în plată nr. x/29.03.2013 a cinematografului Tineretului din Tulcea pentru suma de 352.024,75 RON, prin adresa nr. x/10.12.2014 s-au luat măsurile premergătoare rezoluționării pe cale amiabilă a situației existente.

Dintre actele pe care notarul public le-a verificat cu prioritate, a făcut parte și extrasul de carte funciară, care cuprindea faptul că bunul era în proprietate privată a statului și administrarea regiei.

În sensul celor menționate anterior, se constată faptul că abaterile prezentare în actul de control nu au fost săvârșite cu încălcarea prevederilor art. 861 Titlul VI din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, republicată și actualizată, iar argumentele din contestația formulată de regie pot conduce la modificarea constatării și a măsurii dispusă la pct. II.13. din decizie.

Cu privire la măsurile de la pct. II.14 si II.15 din Decizia nr. 3/2015 -darea în plată fără bază legală, către o persoana fizică, a cinematografului Studio din Timișoara, ca urmare a încheierii Contractului de asociere în participațiune nr. x/13.10.2009 cu S.C. C. S.R.L, în sumă de 350.346 Euro (1.541.522.40 RON), recurenta arată că există pe rolul Judecătoriei Timișoara dosarul nr. x/2014, al carul obiect îl constituie anulare act juridic, în care părți sunt Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar în contradictoriu cu D. și regia, cauză în care soluția care va fi pronunțată se va aduce la îndeplinire.

La data de 29.03.2013 când s-a încheiat contractul de dare în plată menționat anterior, respectivul cinematograf era înscris în anexa nr. la O.U.G. nr. 47/2011 la poziția 318 și se afla în administrarea regiei și în proprietatea privată a statului și nu în proprietatea publică, astfel cum în mod eronat a precizat Curtea de Conturi prin Decizia nr. 3/2015.

În ceea ce privește aprecierea că s-a creat un prejudiciu patrimoniului privat al statului cu suma de 434.100 euro (1.709.902 RON) prin darea în plată către S.C. E. S.R.L. a activului cinematograf Cultural din București, ca urmare a încheierii Contractului de dare în plată nr. x/20.12.2012, recurenta arată că s-au luat măsurile premergătoare rezoluționării pe cale amiabilă a situației existente.

Darea în plată a imobilului sus menționat, pe care regia îl avea legal în administrare, nu se află sub incidența de înstrăinare fiind în proprietatea private a statului și nu în proprietatea publică.

În fine, recurenta consideră că instanța de fond ar fi trebuit să ia în considerare obiecțiunile formulate la raportul de expertiză depus în cauză și să sancționeze raportul de expertiză cu neluarea în seamă a acestuia, aspect care nu s-a întâmplat, instanța de fond nefăcând altceva decât să înlăture întrutotul susținerile din acțiunea formulată.

În susținerea recursului, sunt redate texte de leg incidente pricinii.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din data de 20 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată, fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

2.2. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5431 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Analizând sentința, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu privire la legalitatea măsurii dispuse la pct. 1.6 din Decizia nr. 3/2015

Pentru remedierea abaterii consemnate la pct. 6 din decizie, în baza prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, și pentru înlăturarea neregulilor în activitatea financiar - contabilă, prin măsura de la pct. I.6 din decizie, s-a dispus: "Conducerea RADEF va analiza toate contractele de asociere în participațiune încheiate pentru active din domeniul public al statului și în vederea eficientizării activității va încheia contracte de închiriere din care să se încaseze venituri,".

Înalta Curte reține că în mod corect s-a apreciat că susținerile recurentei-reclamante nu sunt întemeiate, activele deținute de RADEF, bunuri din domeniul public al statului, care au făcut obiectul contractelor de asociere în participațiune, se aflau sub incidența Legii nr303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

Pentru bunurile din domeniul public al statului, singurele modalități de valorificare ori punere la dispoziție către persoane fizice sau juridice a acestora, sunt concesionarea sau închirierea, desfășurate pe bază de licitație publică, conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 213/1998.

Având în vedere faptul că enumerarea făcută de legiuitor cu privire la modurile de administrare a patrimoniului public, este strict limitativă, iar obiectul contractelor de asociere în participațiune nu este de utilitate publică, ci privește desfășurarea unor activități economice, RADEF nu avea temei legal pentru a intra în asociere, aducând ca aport un activ din patrimoniul public.

Astfel, în mod temeinic și legal s-a constatat eludarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 213/1998, prin încheierea fără licitație publică a contractelor denumite, impropriu, "contracte de asociere", deși legea nu permite asocierea, ca modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publică.

Scopul contractelor de asociere în participațiune, respectiv desfășurarea de activități economice, este în contradicție cu prevederile Regulamentelor privind metodologia de valorificare a spațiilor aflate în administrarea RADEF, care la art. 3 specifică următoarele: "valorificarea prin asociere în participațiune se poate face în mod excepțional numai pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea unor clădiri sau retehnologizarea sălilor și grădinilor de cinematograf, pentru investiții ce depășesc 100.000 euro pe obiectiv, cu sau fără licitație ".

Neregulile constatate sunt rezultatul nerespectării de către recurenta-reclamantă și a prevederilor pct. 36 al Secțiunii 7 Principii contabile generale din Reglementările contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP nr. 3055/2009, actualizat precum și ale art. 6.1, art. 6.3, art. 8 și art. 8.1 din contractele de închiriere.

Totodată, așa cum au reținut și auditorii publici externi în actul de control RADEF, în calitate de administrator al bunurilor statului și de regie autonomă finanțată din venituri proprii și pentru îndeplinirea obiectului de activitate, avea obligația să se preocupe de realizarea veniturilor și nu de a acorda facilități chiriașilor, în condițiile în care chiriașii nu au efectuat investițiile și nu au respectat obligațiile prevăzute prin contracte.

Cu privire la legalitatea măsurii dispuse la pct. II.1 din Decizia nr. 3/2015

Abaterea consemnată la pct. 6 din decizie a determinat dispunerea, în baza prevederilor art. 33 alin, (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, măsura de la pct. II.1 din Decizie, respectiv: "Conducerea entității va dispune masurile legale ce se impun în vederea; (i)recuperării prejudiciului în sumă de 3.109.370,19 RON, reprezentând chirie nefacturată și neîncasată la care se adaugă și accesorii reprezentând penalități necalculate și nefacturate, în sumă estimativă de 3.766.793 RON, de la persoanele făcute răspunzătoare: (ii) extinderii verificărilor la toate contractele de închiriere și asociere în participațiune derulate de RADEF, în vederea stabilirii întinderii prejudiciului creat și a penalităților datorate pentru neplata în termen, dar și pentru rezilierea contractelor autentificate la notariat pentru care nu au fost respectate clauzele contractuale și care reprezintă titlu executoriu (nefiind necesară acționarea în instanță) și introducerea acțiunilor în instanță pentru contractele neautentificate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că instanța de fond a constatat că echipa de control a estimat doar valoarea prejudiciului, iar în temeiul art. 33 din Legea nr. 94/1992, prin Decizia nr. 3/2015 s-a comunicat unității controlate obligația de a stabili cuantumul exact al prejudiciului și persoanele responsabile de producerea lui, aceasta având obligația legală de a întreprinde demersuri pentru recuperarea acestui prejudiciu.

Ca atare, această atribuție a auditorilor publici externi de a consemna o valoare estimativă a abaterii constatate nu poate fi confundată cu obligația de stabilire a prejudiciului cert și de recuperare ulterioară a acestui prejudiciu de către conducerea entității controlate ce revine conducerii entității controlate.

Cu privire la legalitatea măsurii dispuse la pct. II.4 din Decizia nr. 3/2015

În baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, s-a dispus măsura de la pct. II.4 din decizie: "Managementul RADEF va dispune măsuri pentru virarea la bugetul de stat a sumei de 3.348.703,71 RON, reprezentând cota-parte datorată bugetului de stat urmare închirierii spațiilor aflate în domeniul public al statului. Termen de realizare: 29.05.2015, având în vedere abaterea prezentată la pct. 9 din Decizie.

Susținerile recurentei-reclamante nu sunt fondate întrucât plata către bugetul statului era o plată obligatorie în baza legii, nefiind condiționată de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație.

Valoarea procentuală a cotei-părți nu se stabilește de către Consiliul de administrație sau prin negociere, ci doar prin hotărâre a Guvernului, în caz contrar fiind aplicabile prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale. În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cota-parte între 20-50%, stabilită, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local prin care s-a aprobat închirierea".

Cu privire la legalitatea măsurii dispuse la pct. II.5 din Decizia nr. 3/2015

Abaterea prezentată la pct. 10 din decizie a făcut necesară emiterea, în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, măsurii de la pct. II.5: "Conducerea Regiei va dispune măsurile legale în vederea virării sumelor datorate către bugetul de stat și către celelalte bugete și fonduri speciale, în sumă de 2.234.847 RON provenind din impozite și contribuții sociale obligatorii datorate de asigurați și angajator, constituite pentru drepturile salariale, plătite în perioada 01.01.2012-30.06.2014. (Termen de realizare: 30.06.2015)".

Abaterile constatate sunt rezultatul nerespectării de către reclamantă a prevederilor art. 58 alin. (1), (29)6

4

alin. (3) lit. k) și 296

18

alin. (1) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În urma verificării documentelor suplimentare prezentate de RADEF, ca anexă la obiecțiuni, a fost acceptată ca valoare estimată a prejudiciului suma de 2.234.847 RON, față de 4.429.075 RON, cât a fost menționată în raportul de control.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut, atât în încheierea contestată, cât și de către instanța de fond, că valoarea exactă a prejudiciului urmează a fi stabilită de către organele abilitate ale ANAF, fiind în discuție contribuțiile angajatorului și ale asiguraților, având în vedere că potrivit pct. 85 lit. n) din RODAS "Constatările și recomandările formulate de auditorii publici externi pot fi prezentate în raportul de control într-un tabel conținând următoarele informații: (...) - valoarea estimată a abaterii (dacă aceasta se poate cuantifica) ".

Cu privire la legalitatea măsurii dispuse la pct. II.13 din Decizia nr. 3/2015

În baza prevederilor ari. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, s-a dispus măsura de la pct. II.13: "Conducerea entității va depune diligente, în instanța, în vederea anulării contractului de dare în plată, în valoare de 352.024,75 RON, autentificat sub nr. x/29.03.2013, și pentru recuperarea imobilului Cinematograf "Tineretului" din Tulcea, (Termen de realizare: 30.06.2015)", raportat la abaterea prezentată la pct. 18 din decizie.

Astfel cum a reținut și Comisia de soluționare a contestațiilor, în încheierea contestată, RADEF avea în administrare sălile și grădinile de spectacol cinematografic edificate în Municipiul București și în țară, proprietate privată a statului.

Totodată, toate activele aflate în administrarea RADEF, la momentul controlului se aflau sub incidența Legii nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

În cuprinsul Legii nr. 303/2008, la pct. 8 al articolului unic, care modifică prevederile art. II pct. 1 și pct. 5 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, se arată că de la data intrării în vigoare a acesteia., sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului și administrarea RADEF, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective, pe baza unui protocol încheiat între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea RADEF.

La art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 47/2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, s-a prevăzut faptul că protocoalele mai sus amintite nu mai pot fi încheiate, iar la art. 1 alin. (2) și (3) au fost delimitate activele care se află în proprietatea publică, respectiv în proprietatea privată a statului, și în administrarea RADEF.

Susținerile recurentei-reclamante nu sunt fondate deoarece RADEF era doar administratorul lor și nu proprietarul acestora, așadar nu le putea înstrăina.

Nici susținerile privind justificarea legalității încheierii promisiunilor bilaterale de dare în plată și a încheierii contractelor de dare în plată autentificate pentru activul "Cinematograf Tineretului" din Tulcea, nu sunt întemeiate.

Astfel, RADEF, în calitate de debitor, pentru a se elibera de sarcină avea obligația să achite datoria. împrejurarea că respectivii creditori au acceptat ca în schimbul datoriei în bani să primească un imobil, nu exonerează RADEF de nerespectarea prevederilor legale privind interdicția de a înstrăina active pe care nu le avea în proprietate.

În ceea ce privește înscrierea activelor în cartea funciară, această obligație o avea RADEF, care avea obligația sa acționeze ca un administrator de bună credință al bunurilor statului. Or, prin ignorarea obligației de a realiza aceste înscrieri s-au creat premisele înstrăinării bunurilor, prin încălcarea legii.

Cu privire la legalitatea masurilor dispuse la pct. II.14 și pct. II.15 din Decizia nr. 3/2015

Înalta Curte reține că în baza prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, s-au dispus în sarcina conducerii entității verificate următoarele măsuri:

a) măsura de la pct. II.14: "Conducerea RADEF va analiza, va stabili persoanele răspunzătoare și va dispune măsuri în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 1.541.522,40 RON, reprezentând darea în plată a activului Cinematograf "Studio" din Timișoara. (Termen de realizare: 30.09.2615)" este aferentă abaterii consemnată la pct. 19 din decizie;

b) măsura de la pct. II.15: "Conducerea RADEF va analiza, va stabili persoanele răspunzătoare și va dispune măsuri în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 1.709.902 RON, reprezentând darea în plată a activului Cinematograf "Cultural" din București. (Termen de realizare: 30.09.2015)" privește abaterea prezentată la pct. 20 din decizie.

Astfel s-a reținut că activele anterior menționate se aflau în administrarea RADEF, fiind în proprietatea statului, așadar, RADEF nu putea dispune de aceste bunuri pentru a stinge o datorie pe care o înregistra către un creditor.

Nu prezintă relevanță dacă aceste active se aflau în domeniul public sau în domeniul privat al statului, RADEF fiind doar administratorul nu și proprietarul bunurilor, astfel că nu îl putea înstrăina.

De asemenea, deși respectivii creditori au acceptat ca în schimbul datoriei în bani să primească un imobil, aceasta nu exonerează RADEF de răspunderea pentru înstrăinarea unor active ce nu se aflau în proprietatea sa, ci a statului.

Neregulile constatate sunt rezultatul nerespectării prevederilor art. 4 alin. (1) lit. i) din Contractul de mandat nr. x/06.05.2011 privind încredințarea și exercitarea funcției de director general al RADEF.

Astfel, afirmațiile RADEF referitoare la atribuțiile Consiliului de Administrație nu sunt întemeiate, întrucât pentru a aviza o propunere de rectificare sau un proiect de buget de venituri și cheltuieli acestea trebuiau, mai întâi, întocmite.

În ceea ce privește depunerea unui proiect de buget de venituri și cheltuieli pentru anul 2014, la finele anului, consideram că aceste aspecte fac obiectul unor verificări ulterioare din punct de vedere al încadrării execuției anului 2014 în limitele impuse de legislația în vigoare, în lipsa existenței unui buget de venituri și cheltuieli aprobat.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat împotriva încheierii din data de 20 noiembrie 2018 și va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5431 din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" împotriva încheierii din data de 20 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" împotriva sentinței civile nr. 5431 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2021.