ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film a solicitat nulitatea transferului cu plata a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar, conform Protocolului de predare-primire din 28.06.2010, încheiat între Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Târgoviște și Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" restituirea de către pârâtă, a sumei de 473.818,99 RON reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar transferate Municipiului Târgoviște, achitata cu O.P. nr. xC/26.03.2013, în baza facturii seria x nr. x din 02.04.2012; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 2139 din 24 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. x/2014 la data de 10.07.2015.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2579 din 14 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, s-a admis în parte acțiunea; a fost anulat parțial Protocolul de predare-primire a cinematografului A. din Târgoviște încheiat la data de 28.06.2010 între Consiliul Local al Municipiului Târgoviște și B., în ceea ce privește suma datorată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște către B., care este reprezentată doar de valoarea investițiilor realizate și achitate de pârâtă către S.C. C. S.R.L. în cuantum total de 450.626,82 RON; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 23.192,17 RON, reprezentând plată nedatorată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Municipiul Târgoviște și pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film au formulat recursuri, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

2.1. Recursul formulat de către recurentul - reclamant Municipiul Târgoviște

S-a solicitat de către recurentul - reclamant Municipiul Târgoviște admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate în sensul anulării în tot a transferului cu plată a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar, conform protocolului de predare-primire din 28.06.2010, încheiat între Unitatea administrativ teritorială Municipiul Târgoviște și Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor - România Film, precum și obligarea intimatei - pârâte la restituirea sumei de 473.818,99 RON reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar transferate Municipiului Târgoviște, achitată cu OP nr. xC/26.03.2013, în baza facturii seria x nr. x din 02.04.2012.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.1.1. Considerând că investițiile realizate de către S.C. C. S.R.L. pentru amenajarea cinematografului A. reprezentau elemente de pasiv întrucât costurile acestora nu fuseseră achitate de B., instanța de fond s-a raportat în mod greșit la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008 și nu la data încheierii Protocolului de predare-primire a imobilului, respectiv 28.06.2010.

Împrejurarea că încheierea protocolului a fost întârziată nu reprezintă un motiv pentru care să se poată considera că investițiile realizate pentru amenajare erau elemente de pasiv, câtă vreme contravaloarea acestora fusese achitată de RADEF anterior încheierii protocolului, respectiv la 18.05.2010 și 16.06.2010, devenind prin urmare active ale intimatei-pârâte.

Acest aspect rezultă din chiar înscrisul depus la dosarul cauzei de către intimata-pârâtă, respectiv Protocolul de discuție nr. X/17.05.2010, unde se consemnează că RADEF înțelege să recunoască și să își însușească aceste lucrări realizate în activ, până la concurența sumei de 90 000 euro, reprezentând sistem aparat de proiecție și sunet, montaj sistem aparat de proiecție și sunet, inclusiv cablări și amenajare 2008-instalație electrică de încălzire. De asemenea, RADEF recunoaște că toate bunurile cuprinse în obiectul investițiilor realizate de S.C. C. S.R.L. în cadrul cinematografului A. din Târgoviște au devenit bunuri imobile prin destinație și au fost încorporate prin accesiune imobilului respectiv. Prin urmare, investițiile realizate nu pot fi considerate elemente de pasiv așa cum în mod greșit și cu ignorarea înscrisurilor depuse chiar de intimata-pârâtă, a reținut prima instanță.

Este adevărat că Municipiul Târgoviște, potrivit art. 2 alin. (4) din protocol, în calitate de primitor al imobilului, se obligă către RADEF, în calitate de predător al imobilului, să îi achite contravaloarea pasivului aferent cinematografului, dar în procesul-verbal de predare-primire nr. x/07.07.2010 nu se face referire la obligații de plată față de furnizori/creditori, bugete publice, pe care intimata să le fi avut înregistrate în contabilitate și care să fi fost transferate autorității locale.

Nici Lista anexă la Protocolul de predare-primire din 28.06.2010 nu cuprinde nicio obligație curentă a RADEF provenită din evenimente anterioare care să fi fost transferată autorității locale drept pasiv, ci numai o situație a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar aparținând cinematografului A.. De aceea, situația reală de la momentul încheierii Protocolului era aceea că RADEF înregistra doar active ce trebuiau predate Consiliului Local al Municipiului Târgoviște și nu înregistra pasive, respectiv obligații de plată față de furnizori/creditori, pe care să le transfere concomitent, acestuia.

Temeiul legal care a stat la baza semnării Protocolului a fost Legea nr. 303/2008 care nu prevedea plata contravalorii pasivului de către primitorii bunurilor, specificând-referitor la trecerea bunurilor din domeniul privat al statului în domeniul public, că bunurile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităților administrativ teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, iar odată cu transferul imobilelor, consiliile locale vor prelua activul și pasivul aferente fiecărei săli de spectacol sau grădini de spectacol cinematografic pe care o primesc în administrare.

În concluzie, raportat la dispozițiile Legii nr. 303/2008, rezultă că UATM Târgoviște nu datora RADEF "România Film" suma de 473.818,99 RON, întrucât la data predării/preluării nu erau înregistrate în contabilitate obligații de plată care să fie transferate autorității legale.

2.1.2. De asemenea, s-a susținut de către recurentul - reclamant că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la consecința declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 303/2008.

Prin Decizia nr. 269/2010, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. II pct. 2 sunt neconstituționale, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor și al grădinilor de spectacol cinematografic. Or, suma de 450 626,82 RON a fost achitată de RADEF integral la data de 16.06.2010, devenind proprietara acestor bunuri. Prin urmare, având în vedere că la data emiterii facturii către Municipiul București (02.04.2012), raportul contractual de locațiune între pârâtă și S.C. C. S.R.L. încetase prin ajungere la termen, iar bunurile rezultate în urma realizării lucrărilor de modernizare și dotare a cinematografului A. se aflau deja în proprietatea intimatei-pârâte RADEF, ca urmare a despăgubirii fostului locatar, este de observat că în speță nu se află în situația pentru care s-a reținut neconstituționalitatea, respectiv aceea ca bunurile mobile aflate în interiorul cinematografului să fie proprietatea unor persoane fizice sau juridice de drept privat, bunurile mobile devenind proprietatea intimatei RADEF de la data achitării integrale a contravalorii acestora.

2.1.3. Deși invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța nu a analizat împrejurarea că transferul cu plata activelor este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, aceasta apreciind relevante în speță doar dispozițiile pct. 8 alin. (1)-(5) din Legea nr. 303/2008, fără a avea în vedere susținerile reclamantei.

Conform art. 1179 alin. (1) din C. civ., cauza licită și morală este o condiție esențială de validitate a unui contract, iar conținutul acestei condiții este precizat de art. 1236 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice. În cazul de față, scopul imediat este caracteristic unei convenții sinalagmatice și vizează contraprestația; din punct de vedere al vânzătoarei, obiectivul urmărit la momentul emiterii facturii fiscale a fost de a înstrăina autorității publice locale niște bunuri (mijloace fixe și bunuri de inventar) care, potrivit art. II pct. 2 și 4 din Legea nr. 303/2008, trebuiau să fie predate gratuit Consiliului Local Târgoviște, odată cu transferul sălii de spectacol cinematografic.

În aprecierea unei cauze ilicite, trebuie avută în vedere și intenția părților la momentul încheierii convenției, care a fost aceea de a achita contravaloarea pasivului, iar nu a activului pentru care a fost emisă factura fiscală. La momentul încheierii protocolului, intimata-pârâtă nu înregistra pasive, astfel că scopul urmărit de intimata prin emiterea facturii fiscale pentru contravaloarea bunurilor mobile se circumscrie unei cauze ilicite, de natură a atrage nulitatea absolută a transferului cu plată efectuat între părți. Actul prin intermediul căruia intimata a urmărit obținerea plății pentru bunuri care trebuiau predate gratuit nu poate fi considerat conform legii.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În temeiul art. 223 alin. (3) din C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

2.2. Recursul formulat de către recurenta - pârâtă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film

S-a solicitat de către recurenta - pârâtă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, arătându-se că sentința atacată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea cererii de recurs, după o largă expunere a situației de fapt și a celor reținute de prima instanță, s-au arătat următoarele:

S-a apreciat că, în raport de dispozițiile Deciziei nr. 269 din 16 martie 2010 a Curții Constituționale aplicabilă prezentei spețe, transferul cu plată al mijloacelor fixe și obiectelor de inventar, conform protocolului de predare-primire din 28.06.2010 încheiat între reclamantă și regie, în baza facturii fiscale seria x nr. x din 02.04.2012 care a fost achitată cu OP nr. xC/26.03.2013, nu poate fi lovit de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat pentru o cauză licită.

Cu privire la soluția de admitere în parte a acțiunii și de obligare a regiei la restituirea către aceasta a sumei de 23192,17 RON, s-a susținut de către recurenta-pârâtă că diferențele de sume apar ca urmare a modificării nivelului practicat pentru TVA în anul 2010, respectiv 19 %, față de cel de la nivelul plății creanței, din anul 2013, respectiv de 24%.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.3. Recurentele nu au formulat întâmpinări față de recursurile reciproce.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

3.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

3.2.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Prin Protocolul de predare-primire încheiat la data de 28.06.2010 între Consiliul Local al Municipiului Târgoviște și B., s-a realizat predare-primirea imobilului (construcție și teren) cinematograf A. din Târgoviște din domeniul privat al statului și adminsitrarea B. în domeniul public al Municipiului Târgoviște și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște.

Protocolul a fost încheiat în baza prevederilor Legii nr. 303/2008 și prin protocol s-a stabilit (art. 2 alin. (4) faptul ca primitorul să achite contravaloarea pasivului aferent cinematografului conform listei anexate la protocol, listă care cuprinde mijloace fixe și obiecte de inventar și în care s-a prevăzut că "pentru mijloacele fixe și obiectele de inventar predate cu proces-verbal în sumă de 382.112,09 RON + TVA, B. va emite factură".

O astfel de factură a fost emisă la data de 02.04.2012 având numărul x PJ pentru suma totală de 473.818,99 RON (382.112,09 RON +91.706,90 RON TVA) și a fost achitată de reclamantă prin ordinul de plată nr. x/26.03.2013.

Prin acțiunea de față, reclamantul Municipiul Târgoviște invocă nulitatea Protocolului de predare primire încheiat la data de 28.06.2010 și solicită restituirea sumei de 473.818,99 RON, invocând faptul că acesta nu respectă dispozițiile pct. II din Legea nr. 303/2008 din cuprinsul cărora ar rezulta că trecerea elementelor de activ reprezentate de cinematografe din domeniul privat al statului și administrarea B. în domeniul public al unității administrativ teritoriale locale se realizează gratuit.

3.2.2. Analiza motivelor de casare, întemeiate pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2.2.1. Recursul formulat de recurentul - reclamant Municipiul Târgoviște

În drept, art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia a fost modificat prin Legea nr. 303 din 3 decembrie 2008 după cum urmează:

"Art. II 1. La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor România-Film, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective.

Prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 (astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia) și a statuat că aceste dispoziții sunt neconstituționale, precum și a dispozițiilor art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor și al grădinilor de spectacol cinematografic.

Ceea ce interesează în cauza de față sunt dispozițiile art. II pct. 2 din Legea nr. 328/2006.

În considerente, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. II pct. 2, 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 contravin prevederilor art. 44, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituție. Dispozițiile art. II pct. 2 încalcă dreptul persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat care au în proprietate bunurile mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, întrucât acestea trec, potrivit legii, în proprietatea privată a unității lor administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale ale acestora. Dacă art. II pct. 1 dispune trecerea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic din domeniul privat al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, pct. 2 al aceluiași articol prevede trecerea bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără nicio distincție în ceea ce privește titularul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri. Așa cum arată și art. II pct. 11 din lege, sălile și grădinile de spectacol cinematografic puteau constitui, la data preluării lor, obiectul unor contracte de închiriere în temeiul cărora persoane fizice sau persoane juridice de drept privat ar fi putut efectua lucrări de investiții sau diverse alte achiziții, concretizate în bunuri mobile aflate în inventarul spațiului închiriat și asupra cărora acestea au drept de proprietate. Trecerea prin lege a acestei categorii de bunuri în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără distincție în privința titularului dreptului de proprietate și fără a stipula condițiile de despăgubire a acestuia, încalcă dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită și garantată în mod egal de lege, indiferent de titular. Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. II pct. 2 sunt neconstituționale în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor și al grădinilor de spectacol cinematografic.

Înalta Curte constată că imobilele cu destinația de cinematografe au trecut în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale respective prin efectul Legii nr. 303/2008, iar protocolul de predare-primire care se încheie, punctual, pentru fiecare imobil în parte, între unitatea administrativ-teritorială și administratorul B. nu are natura juridică a unui titlu de proprietate, fiind, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, doar modalitatea practică de preluare a acestor imobile.

În acest sens sunt și Decizia Curții Constituționale nr. 269 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 265 din 23 aprilie 2010, nr. 980 și Decizia nr. 981 din 22 noiembrie 2012, prin care s-a statuat că, în conformitate cu prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006, modificată prin Legea nr. 303/2008, sălile și grădinile de spectacol cinematografic au trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale.

Mai mult, în legătură cu natura juridică a protocolului de predare/primire a imobilelor în cauză, reglementat prin dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat, în deciziile menționate, că acesta reprezintă "modalitatea practică prin care unitatea administrativ-teritorială preia în proprietate publică și spre administrare bunurile mobile și imobile prevăzute la pct. 1-4 din actul normativ criticat", adică obligația de predare a acestor imobile.

Din interpretarea punctului 8 din actul normativ indicat, subpunctele 1 și 5, rezultă fără putință de tăgadă că aceste dispoziții instituie dreptul de proprietate al comunității locale asupra sălilor de cinematograf și grădinilor de spectacol, iar pârâta RADEF a avut obligația de a se conforma dispozițiilor legale, în sensul de a încheia protocolul de predare - primire a acestor săli.

În concluzie, transferul dreptului de proprietate asupra sălilor de cinematograf și grădinilor de spectacol, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor România-Film în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective, s-a produs în temeiul Legii nr. 303/2008 la data intrării în vigoare a acestei legi. Din interpretarea dispozițiilor legale expuse mai sus, rezultă în mod clar, faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008, sălile de cinematograf și spectacole aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea RADEF "România Film", sunt scoase, prin efectul legii, din proprietatea privată a statului și trec, de drept, în proprietatea unităților administrativ teritoriale. Legea nr. 303/2008 constituie, așadar, izvor al dreptului de proprietate publică având ca titular unitatea administrativ - teritorială.

Pornind de la această premisă, statuată în conformitate cu jurisprudența unitară a instanței supreme, problema de drept supusă dezlegării în prezentul recurs este calificarea costului investițiilor realizate de către terțul S.C. C. S.R.L. pentru amenajarea cinematografului A. și achitate de către recurenta-pârâtă terțului, iar apoi facturate recurentului-reclamant, respectiv dacă aceste costuri reprezentau activ sau pasiv.

Prin protocolul de predare-primire s-a stabilit (la art. 2 alin. (4) faptul ca primitorul să achite contravaloarea pasivului aferent cinematografului conform listei anexate la protocol, listă care cuprinde mijloace fixe și obiecte de inventar și în care s-a prevăzut că "pentru mijloacele fixe și obiectele de inventar predate cu proces-verbal în sumă de 382.112,09 RON + TVA, B. va emite factură".

Pe de o parte, recurentul-reclamant susține că aceste mijloace fixe și obiecte de inventar reprezentau activ la data încheierii Protocolului de predare-primire a imobilului, respectiv 28.06.2010.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă susține că aceste mijloace fixe și obiecte de inventar reprezentau pasiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008.

Într-un prim motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit a statuat prima instanță faptul că investițiile reprezentau elemente de pasiv întrucât costurile acestora nu fuseseră achitate de B., instanța de fond raportându-se în mod greșit la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008 și nu la data încheierii Protocolului de predare-primire a imobilului, respectiv 28.06.2010.

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv de casare, cât timp calificarea ca activ sau pasiv al unui patrimoniu trebuie raportată la momentul la care a operat efectiv transferul dreptului de proprietate asupra respectivului patrimoniu în temeiul legii, iar nu la momentul încheierii ulterioare a protocolului de predare-primire (care reprezintă operațiunea administrativă ce pune în aplicare obligația de predare-primire, obligație distinctă de aceea de a transfera dreptul de proprietate). Cu alte cuvinte, în raportul juridic dintre RADEF și terț, la momentul transferării dreptului de proprietate (obligația de transfer al dreptului de proprietate fiind executată la momentul intrării în vigoare a legii nr. 303/2008), contravaloarea acestor investiții făcute de terț nu fusese încă achitată de RADEF către terț și reprezenta pasiv al patrimoniului cinematografului A..

Mențiunile din protocolul de predare-primire referitoare la active sunt corecte, din perspectiva raportului juridic dintre RADEF și Municipiul Târgoviște și la momentul încheierii protocolului de predare-primire a bunurilor.

Însă, art. II pct. 4 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 303 din 3 decembrie 2008 care prevede preluarea pasivului odată cu transferul imobilelor prevăzute la pct. 1, trebuie înțeles și aplicat în legătură cu celelalte puncte ale aceluiași articol, astfel că raportarea se face tot la momentul transferului dreptului de proprietate, deci al intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008.

Faptul că procesul-verbal de predare-primire nr. x/07.07.2010 nu face referire la obligații de plată față de furnizori/creditori, bugete publice, pe care intimata să le fi avut înregistrate în contabilitate și care să fi fost transferate autorității locale și că nici Lista anexă la Protocolul de predare-primire din 28.06.2010 nu cuprinde nicio obligație curentă a RADEF provenită din evenimente anterioare care să fi fost transferată autorității locale drept pasiv, ci numai o situație a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar aparținând cinematografului A., nu prezintă relevanță din perspectiva calificării acestor investiții, pentru rațiunile ce au fost expuse anterior.

Este incorectă susținerea recurentului-reclamant, în sensul că Legea nr. 303/2008 nu prevedea plata contravalorii pasivului de către primitorii bunurilor, cât timp punctul 4 al art. II statua în sensul că transferul imobilelor se va face cu preluarea activului și a pasivului aferente fiecărei săli de spectacol sau grădini de spectacol cinematografic pe care o primesc în administrare; or, o preluare a pasivului reprezintă indirect o asumare a obligației de plată a pasivului.

În concluzie, investițiile făcute de terț reprezentau pasiv al RADEF la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008.

De asemenea, în cadrul unui alt motiv de casare, s-a susținut de către recurentul - reclamant că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la consecința declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 303/2008. Înalta Curte constată că este nefondată această critică, cât timp prima instanță a analizat în conținutul considerentelor efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 269/16.03.2010.

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța nu a analizat împrejurarea că transferul cu plata activelor este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, aceasta apreciind relevante în speță doar dispozițiile pct. 8 alin. (1)-(5) din Legea nr. 303/2008, fără a avea în vedere susținerile reclamantei. Înalta Curte constată că deși prima instanță nu a analizat în concret subargumentele legate de aspectele privind cauza ilicită, aceasta a reținut că în mod legal prin Protocolul încheiat la data de 28.06.2010 s-a stabilit ca reclamanta să achite pârâtei contravaloarea pasivului cinematografului A. care era reprezentat de valoarea investițiilor realizate și achitate de pârâtă către S.C. C. S.R.L.. Or, constatând legalitatea acestei obligări la plata contravalorii investițiilor, implicit au fost respinse toate viciile de nelegalitate invocate de reclamant, deci și cele referitoare la cauza ilicită.

În concluzie, recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat.

3.2.2.2. Recursul formulat de către recurenta - pârâtă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film

Recursul vizează soluția de admitere în parte a acțiunii și de obligare a pârâtei la restituirea către aceasta a sumei de 23192,17 RON.

Prima instanță a constatat că sumele achitate de pârâtă către terțul S.C. C. S.R.L. au fost în cuantum total de 450.626,82 RON, în timp ce reclamanta a achitat pârâtei o sumă mai mare, în cuantum de 473.818.99 RON, diferența plătită în plus neavând astfel vreun temei legal.

Prin cererea de recurs, pârâta a arătat că diferențele de sume apar ca urmare a modificării nivelului practicat pentru TVA în anul 2010, respectiv 19%, față de cel de la nivelul plății creanței, din anul 2013, respectiv de 24%.

Înalta Curte constată că suma cuprinsă în factura emisă de către pârâtă către reclamant cu nr. x din 02.04.2012 a fost achitată prin OP nr. x C din 26.03.2013, iar la data emiterii facturii, nivelul TVA-ului era de 24 %.

Conform prev. art. 134 din Codul fiscal:

"Faptul generator și exigibilitatea - definiții

(1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

(3) Exigibilitatea plății taxei reprezintă data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

(4) Regimul de impozitare aplicabil pentru operațiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 134

2

alin. (2), pentru care se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilității taxei."

Conform prev. art. 134

1

alin. (1) din Codul fiscal, intitulat "Faptul generator pentru livrări de bunuri și prestări de servicii", "faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol."

Conform prev. art. 134

1

alin. (6) teza I din Codul fiscal:

"Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar."

Conform art. 140 alin. (3) din Codul fiscal, "cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 134

2

alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilității taxei."

Ca urmare, se aplică cota de TVA în vigoare la data intervenirii faptului generator, care constă în data livrării bunurilor. Or, această dată este cea a emiterii facturii de către pârâtă, data la care a intervenit transferul dreptului de a dispune de bunurile respective ca și un proprietar. Ca atare, în mod corect a facturat pârâta către reclamant TVA majorat în cuantum de 24%, aspect sub care se impune admiterea recursului pârâtei și casarea sentinței.

3.3. Temeiul procesual al soluției date recursurilor

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor - România Film, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor - România Film, ca nefondată; va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Târgoviște, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor - România Film împotriva sentinței nr. 2579 din 14 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x în contradictoriu cu recurentul-reclamant Municipiul Târgoviște.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgoviște în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor - România Film, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Târgoviște împotriva sentinței nr. 2579 din 14 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x în contradictoriu cu recurenta-pârâtă Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor - România Film, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2018.