Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2018
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2018

HOTĂRÂRE
25.01.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" împotriva sentinței nr. 2126 din 3 septembrie 2015 a Curții de Apel A., secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 790/2022
, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea, în parte, formulată de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Călărași și Primarul Municipiului Călărași, în contradictoriu cu pârâta Regia A
ÎCCJ 2017-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 122/2017
nți, a sumei de 200 RON cheltuieli de judecată. 3. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 58 din data de 27.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Regia
ÎCCJ 2015-02-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2015
a privată a statului și trecute în proprietatea unităților administrativ teritoriale. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 19 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția
ÎCCJ 2018-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2665/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2017-03-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1262/2017
țile litigante. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei-pârâte Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film" București precum și a intervenientei S.C. "F." S.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă