ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 802/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 235 din 11 iunie 2003, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare din 27 februarie 2003, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen. În baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.F.V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prevăzută de art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., i-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen. În baza art. 88 C. pen., i-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din 13 ianuarie 2003, până la zi. A dispus punerea de îndată în libertate. A constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în noaptea de 26 septembrie 2002, inculpatul D.F.V. se afla în barul B.G. din municipiul Satu Mare, unde a cunoscut-o pe partea vătămată I.N., împreună cu care a consumat băuturi alcoolice, timp în care a observat că partea vătămată purta la curea, în husă, un telefon mobil. În jurul orei 1,00, inculpatul și partea vătămată au ieșit împreună din bar, inculpatul D.F.V. oferindu-se să-l însoțească pe partea vătămată până la domiciliu. În aceste împrejurări, în timp ce se deplasau pe str. Lalelei, inculpatul a îmbrâncit-o pe partea vătămată, i-a smuls telefonul mobil de la curea și a fugit de la locul faptei. Starea de fapt, astfel cum a fost reținută în rechizitoriul parchetului a fost confirmată în timpul cercetării judecătorești.

Inculpatul audiat în ședința publică din 1 aprilie 2003, a recunoscut săvârșirea faptei, însă a făcut precizarea că el nu a lovit-o pe partea vătămată, aceasta la un moment dat a alunecat, datorită stării de ebrietate avansată, în care de altfel se aflau ambele părți. Cu această ocazie părții vătămate i-a căzut telefonul, moment în care inculpatul l-a luat. Astfel, tribunalul a reținut că depoziția inculpatului se coroborează cu declarația părții vătămate care arată că „în momentul în care am părăsit incinta barului amândoi ne aflam sub influența băuturilor alcoolice, iar în afară de acea îmbrânceală inculpatul nu m-a agresat în nici un fel”. În sprijinul acestor declarații vine și declarația martorei C.M., patroana barului, care arată că la ieșirea din bar se aflau într-o stare evidentă de ebrietate, iar din relatările părții vătămate știe că acestuia i-a fost luat telefonul mobil în momentul în care au căzut unul peste altul.

Prin urmare, în cursul cercetării judecătorești s-a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen. Față de dispozițiile legale menționate și situația de fapt reținută, instanța a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în furt calificat și l-a condamnat pe inculpatul D.F.V., pentru săvârșirea acestei infracțiuni, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare și în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului, acesta aflându-se la primul contact cu legea penală, precum și atitudinea acestuia atât în timpul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești de recunoaștere și regret a faptei săvârșite, prejudiciul mic creat prin săvârșirea infracțiunii și recuperarea acestuia integral. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, solicitând admiterea lui și desființarea hotărârii, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., în cea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., text în baza căruia să fie condamnat inculpatul la o pedeapsă just individualizată.

Prin decizia penală nr. 222/ A din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a apreciat ca fiind întemeiată critica parchetului referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei și a dispus admiterea recursului declarat, schimbarea încadrării juridice dată faptei în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.F.V., care nu a arătat care sunt motivele pentru care înțelege să critice hotărârea atacată, invocându-se de către apărător, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., în sensul reducerii pedepsei. Recursul declarat este nefondat. Examinându-se actele și lucrările dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea constată că, instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât circumstanțele atenuante personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră, atunci când au coborât-o sub minimul special prevăzut de lege, dar totodată, au ținut cont și de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, tâlhărie, comisă pe timp de noapte, atunci când, au aplicat-o în cuantumul arătat, așa încât cum în cauză nu se identifică temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare, în sensul reducerii acesteia, recursul va fi respins, ca atare.

În concluzie, întrucât motivul de recurs este nefondat, iar din analiza actelor dosarului, nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F.V. împotriva deciziei penale nr. 222/ A din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea. Deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 13 ianuarie 2003 până la punerea în libertate. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2004.