ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2880/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2880/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 24 martie 2005 reclamanții G.E., N.L., N.A. și N.C.A. au

contestat Decizia nr. 61/2005 emisă de A.V.A.S., în baza Legii nr. 10/2001

solicitând anularea deciziei și obligarea A.V.A.S. și a pârâtei SC I.C.O.M. SA

București la restituirea în natură, către reclamanți, a terenului în suprafață

de 195 mp situat în București, sector 6.

De asemenea, reclamanții

au contestat evaluarea terenului de către A.V.A.S solicitând stabilirea unei

sume de 100.000 euro pentru terenul în litigiu.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut că le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a

terenului, cu motivarea că această suprafață de teren este evidențiată în

patrimoniul SC I.C.O.M. SA, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din

Legea nr. 10/2001 pentru acordarea unei despăgubiri în echivalent.

Prin sentința civilă nr.

216 din 06 februarie 2007 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

în parte cererea reclamanților; a anulat decizia nr. 61 din 01 februarie 2005

emisă de A.V.A.S. și a obligat pe pârâta A.V.A.S. să acorde contestatorilor

măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 82.700 lei pentru suprafața de

teren de 195 mp situată în București, sector 6.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că terenul nu poate fi restituit

în natură, deoarece SC I.C.O.M. SA este integral privatizată din anul 2004,

astfel că această societate comercială nu are calitate procesuală pasivă, iar

reclamanții au dreptul la despăgubiri, potrivit legii speciale.

Prin Decizia civilă nr.

577 din 19 august 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins apelurile declarate de reclamanta G.E. și de A.V.A.S împotriva

sentinței nr. 216 din 06 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs reclamanții și pârâta A.V.A.S.

Prin Decizia civilă nr.

4370 din 27 iunie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

și a trimis cauza spre rejudecare, reținând aspectul esențial că la data de 14

februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/200, statul deținea

acțiuni la SC I.C.O.M. SA, acțiuni având o valoare mai mare decât valoarea

imobilului a cărei restituire în natură a fost cerută de reclamanți. De aceea,

sunt incidente în speță dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

iar SC I.C.O.M. SA are calitatea de unitate deținătoare, în raport de cererea

contestatorilor având ca obiect restituirea în natură a terenului.

Fiind investit cu

soluționarea fondului cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 1472 din 19 septembrie 2011 prin care a constatat

perimarea cererii de apel, iar prin Decizia civilă nr. 222 din 03 februarie 2012

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat sentința și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Fiind reinvestit cu

soluționarea fondului cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 243 din 04 februarie 2013 prin care a admis

acțiunea reclamanților; a anulat Decizia nr. 61/2005 emisă de A.V.A.S și a

obligat pe pârâta SC I.C.O.M. SA să emită dispoziție de restituire în natură,

în favoarea reclamanților, a terenului în suprafață de 197,45 mp identificat

prin expertiza efectuată în cauză.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Examinând în drept

temeinicia contestației formulate de reclamanți, tribunalul reține în primul

rând incidența dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora

„în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, (…) sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Pe cale de

consecință, odată ce Înalta Curte prin decizia de casare a stabilit calitatea

de unitate deținătoare a terenului a pârâtei SC I.C.O.M. SA tribunalul a

constatat, pe de o parte, că în mod eronat această pârâtă a restituit Primăriei

Municipiului București dosarul administrativ, iar pe de altă parte, că în mod

eronat pârâta A.V.A.S., a soluționat notificarea din 2001, aceasta neavând

calitatea de unitate deținătoare. Tot prin raportare la decizia de casare

tribunalul a constatat că prezenta cauză trebuie soluționată prin raportare la

dispozițiile Legii nr. 10/2001, în forma anterioară intrării în vigoarea Legii nr.

247/2005, precum și faptul că dispozițiile art. 27 din lege au fost reținute în

mod eronat în primul ciclu procesual, dat fiind că la data de 14 februarie 2001

pârâta SC I.C.O.M. SA nu era integral privatizată. În atare condiții tribunalul

a reținut în rejudecare incidența prevederilor art. 20 alin. (1) din legea nr. 10/2001

potrivit cărora „Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv,

indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a

prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o

societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație

cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite,

în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de

conducere ale unității deținătoare” precum și ale alin. (2) ale aceluiași

articol conform cărora „Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în

care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație

cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține

imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare

sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură

este cerută” și va analiza dacă terenul poate fi restituit în natură. Potrivit

raportului de expertiză întocmit în cauză terenul în litigiu are o suprafață

totală de 197,45 mp, este amplasat în incinta SC I.C.O.M. SA este liber de

construcții cu caracter definitiv, fiind ocupat de o construcție fără fundație.

Constatările expertului nu au fost contrazise de probe ulterioare, iar din

adresele privind situația juridică a terenului rezultă că suprafața solicită de

reclamanți nu a fost înstrăinată. Pe cale de consecință reținând că reclamanții

au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituirea imobilului

potrivit Legii nr. 10/2001, având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

și ale art. 20 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis acțiunea precizată și

cererea conexă și a anulat Decizia nr. 61 din 01 februarie 2005 emisă de pârâta

A.V.A.S. și a obligat pârâta SC I.C.O.M. SA să emită dispoziție de restituire

în natură pentru terenul în suprafață de 197,45 mp. situat în București, sector

6, astfel cum a fost identificat prin pct. A-B-C-D în schița anexă a raportului

de expertiză întocmit în cauză de exp. C.C.

Împotriva sentinței

menționate, pârâta SC I.C.O.M. SA a declarat apel pentru următoarele motive: a)

obligarea unei societăți comerciale integral privatizată la restituirea în

natură a unui bun încalcă dispozițiile legii speciale; b) instanța a omis

analizarea contractului de privatizare, iar bunul nu poate fi restituit în

natură, de vreme ce contractul de privatizare nu a fost anulat.

Prin Decizia civilă nr.

162/A

din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat,

apelul formulat de apelanta-pârâtă SC I.C.O.M. SA împotriva sentinței civile nr.

243 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în contradictoriu cu intimații-reclamanți G.E., M. (N.) A., N.C.A. și N.L. și

intimata-pârâtă A.V.A.S.

Instanța de apel a

considerat inutilă reanalizarea unui aspect esențial în speță, care determină

chiar soluția cauzei litigioase, și anume a aceluia că, la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, SC I.C.O.M. SA nu era integral privatizată și că

statul român deținea acțiuni, în calitate de societar, cu o valoare mai mare

decât aceea a terenului cerut de reclamanți. Acest aspect esențial a fost

stabilit irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia de

casare nr. 4370 din 27 iunie 2008, și se impune instanțelor inferioare în baza art.

315 C. proc. civ., fiind un aspect ce a determinat atât calitatea procesuală

pasivă a SC I.C.O.M. SA, cât și soluția fondului cauzei, casarea fiind

necesară, în principal pentru individualizarea terenului.

Fiind stabilit

irevocabil că SC I.C.O.M SA nu era integral privatizată la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 și, concomitent, că la acea dată statul deținea

acțiuni SC I.C.O.M. SA de o valoare mai mare decât valoarea terenului

solicitat, în prezentul proces, sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care imobilele preluate în mod

abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în

vigoare a prezentei legi de o societate comercială la care statul este acționar

sau asociat majoritar (sau chiar minoritar - potrivit alin. (2) al aceluiași

articol de lege) vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură prin

dispoziția motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. De

asemenea, în cazul în care, în condițiile legale menționate, statul este

asociat sau acționar minoritar, legea specială cere, în plus, pentru

restituirea în natură a bunului, ca statul să dețină o parte din valoarea

acțiunilor, cel puțin egală cu valoarea bunului solicitat în natură.

Or, în prezenta

speță, apelanta nu a dovedit că statul a deținut acțiuni de o valoare mai mică

decât valoarea terenului, la data de 14 februarie 2001, astfel că dispozițiile legale

menționate sunt pe deplin aplicabile, iar reclamanții au dreptul la restituirea

în natură a terenului, chiar dacă în anul 2004, prin contractul din 08 martie 2004,

societatea comercială a fost integral privatizată.

Aceasta, deoarece, în

speță nu are relevanță privatizarea integrală din anul 2004, ci faptul că la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în baza art. 21 alin. (2) din legea

menționată, reclamanții aveau dreptul la restituirea în natură a bunului,

restituire protejată legal și prin dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 care stabilesc că, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea sub

orice formă a bunurilor notificate în baza legii speciale este interzisă.

Fiind în discuție o

nulitate absolută declarată legal nu este necesară anularea judiciară a actului

de privatizare, deoarece dreptul dobândit în pofida unei interdicții legale

exprese, nu poate fi protejat judiciar, aspect susținut explicit de

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/200, care se referă la cazul

societăților comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, or

apelanta nu se află în situația menționată, fiind privatizată fără respectarea

dispozițiilor legale, cu încălcarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În

plus, dispozițiile art. 27 alin. (1) - invocate de apelantă în cererea de apel,

în apărarea sa - se referă la societățile comerciale integral privatizate, până

la data de 14 februarie 2001 și nu după această dată, deoarece privatizarea

ulterioară, în condițiile existenței unor notificări privind bunuri preluate

abuziv de stat și evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale, astfel

privatizate, intră sub incidența dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

în sensul nulității absolute a actelor de înstrăinare.

De aceea, obligarea

SC I.C.O.M. SA la restituirea bunului notificat, în natură, este legală, fiind

prevăzută de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ceea ce nu

implică în mod necesar constatarea nulității actului de privatizare, pe cale de

acțiune, ci pe cale de excepție.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs

pârâta SC I.C.O.M. SA,criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 6 și 9 C. proc. civ.

Într-o primă critică,

recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a depășit limitele puterii

judecătorești, consacrând un drept care nu este prevăzut de legislația în vigoare,

legiferând cu încălcarea separației puterilor în stat. Astfel, instanța a

reținut în mod nelegal că nu este necesară anularea judiciară a actului de privatizare,

deoarece societatea fost privatizată cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta susține că

instanța a statuat asupra nulității unui act juridic, fără ca aceasta să fie

sesizată cu o cerere în anulare sau constatarea nulității. Prezumția de

legalitate a actului este valabilă până la declararea nulității sale, iar

instanța nu poate adăuga la lege și nu se poate pronunța în afara limitelor

investirii sale.

O a doua critică

vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

devenit după republicare art. 29 din legea menționată. Astfel, instanța de apel

a statuat fără temei legal că imobilul trebuie restituit în natură, deși,

conform legii, imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în

continuare în patrimoniul societăților comerciale privatizate sunt supuse

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

O a treia critică

vizează dispozițiile legale aplicabile la momentul introducerii cererii de

chemare în judecată de către reclamanți, respectiv 01 martie 2005,

arătându-se că erau incidente prevederile art. 27 din specială, iar persoanele

îndreptățite aveau dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, conform actului

normativ menționat. În consecință, instanța de apel nu trebuia să confirme

soluția de restituire în natură a imobilului, ci să mențină decizia A.V.A.S.,

deoarece privatizarea a avut loc în mod legal în cursul anului 2004, prin

vânzarea pachetului de acțiuni al statului către SC I.C.O.M. SA.

Recursul este

nefondat.

Examinând susținerile

recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Sunt neîntemeiate

susținerile recurentei-pârâte privind depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, ale limitelor investirii, precum și cele referitoare la normele

de drept incidente în cauză.

Examinând actele și

lucrările dosarului se constată că la data de 24 martie 2005, reclamanții

G.E., N.L., N.A. și N.C.A.

au contestat Decizia nr. 61/2005 emisă de A.V.A.S., în baza Legii nr. 10/2001,

solicitând anularea deciziei și obligarea autorității emitente, precum și a

pârâtei SC I.C.O.M. SA București la restituirea în natură, către reclamanți, a

terenului în suprafață de 195 mp situat în București, sector 6.

Or, contestația a

fost formulată în fața instanței de judecată, în raport de momentul emiterii Deciziei

nr. 61/2005 de către A.V.A.S. și nu acest moment este relevant pentru a stabili

prevederile legale aplicabile litigiului.

Pentru a determina

normele de drept incidente în cauză, trebuie subliniat faptul că notificarea

pentru restituirea în natură a imobilului, având ca temei Legea nr. 10/2001, a

fost depusă la data de 11 aprilie 2001, la Primăria Municipiului București.

La acel moment,

pârâta nu era privatizată, statul deținând acțiuni în cadrul SC I.C.O.M. SA, cu

o valoare mai mare decât terenul revendicat de intimați. În consecință, la

momentul formulării notificării, adică la data de 11 aprilie 2001, erau

incidente dispozițiile art. 21. alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (art. 20 alin.

(2), la data publicării în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001), dispoziții

care permiteau restituirea în natură a terenului revendicat de aceștia.

Această situație a

fost stabilită cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 4370 din 27 iunie 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât aplicarea prevederilor

legale menționate de către instanța de apel este conformă cu respectarea art. 315

C. proc. civ.

Prin decizia de

casare, s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, ceea ce înseamnă că

temeiul de drept al restituirii în natură a imobilului nu mai poate fi pus în

discuție, nici în apel, nici prin motivele de recurs.

În consecință,

criticile pârâtei SC I.C.O.M. SA cu privire la aplicarea unor alte temeiuri de

drept - art. 27, în forma inițială sau art. 29 din Legea nr. 10/2001 - sunt

neîntemeiate.

Faptul că, în

considerente, instanța de apel s-a referit la nevalabilitatea contractului de

privatizare și la nulitatea absolută prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, nu afectează soluția pronunțată în cauză, deoarece cererea

inițială și-a păstrat caracterul de contestație întemeiată pe legea specială.

Așa fiind, instanța

de apel a statuat asupra litigiului, în limitele investirii sale,

pronunțându-se asupra căii de atac exercitate de pârâtă împotriva sentinței

civile nr. 243/04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă.

Cu alte cuvinte,

instanța a avut de stabilit dacă drepturile reclamanților trebuie confirmate în

raport de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma

prevăzută la 11 aprilie 2001 (art. 20 alin. (2), la data publicării în M. Of. nr.

75 din 14 februarie 2001) și drepturile dobândite de pârâta SC I.C.O.M. SA,

după privatizare, în cursul anului 2004, prin contractul de privatizare din 08

martie 2004.

Drepturile

reclamanților, născute în temeiul legii speciale de reparație, trebuie

apreciate, în raport de regimul juridic al imobilului la data depunerii

notificării, întrucât tergiversarea soluționării unor asemenea cereri de către

organele administrației locale sau centrale nu pot afecta modalitatea de

soluționare a acestora.

Așadar, nu poate fi

imputat reclamanților că, deși la momentul depunerii notificării, terenul se

putea restitui în natură, datorită trimiterii notificării între instituțiile

administrative s-a permis unui terț să dobândească drepturi asupra imobilului

în litigiu, cu toate că, atât A.V.A.S.-ul, cât și pârâta au fost înștiințați de

Primărie și de reclamanți de solicitările efectuate.

Motivarea instanței

de apel va fi substituită de Înalta Curte, în sensul că restituirea în natură a

terenului către reclamanți nu poate afecta, din punct de vedere juridic,

contractul de vânzare de acțiuni de la stat către SC I.C.O.M. SA - singurul

aspect fiind legat de diminuarea patrimoniului acestei societăți.

Deși cererea de

recurs este foarte amplă, multe din criticile invocate - data încheierii

contractului de privatizare, modul de dobândire a patrimoniului, întabularea

imobilului - sunt aspecte care privesc stabilirea situației de fapt și

evaluarea probatoriului, care țin, în esență, de temeinicia hotărârii atacate

și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Au fost invocate în

drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 6 C. proc. civ., însă argumentele aduse

sunt de nelegalitate, fiind subsumate de instanța de recurs dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și analizate, ca atare.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC I.C.O.M. SA împotriva Deciziei nr. 162/A

din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2014.