ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 07.11.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3056/2014

HOTĂRÂRE

07.11.2014

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3056/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 8 decembrie 2008, sub nr. 46559/3/2008, reclamantul Prefectul

Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.L., D.M.,

N.G., O.D. și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, anularea

Dispoziției nr. 5225 din 24 ianuarie 2006, modificată prin Dispoziția nr. 9168

din 30 noiembrie 2007, de restituire în natură a terenului situat în București,

str. S., sector 6 (în suprafață de 482 mp, conform primei dispoziții și de 306

mp, după modificarea acesteia) și a Dispoziției nr. 9169 din 30 noiembrie 2007,

privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de la

adresa sus-menționată (imposibil de restituit în natură) în suprafață de 176

mp.

În motivarea cererii,

s-a arătat că dispozițiile sus-menționate au fost emise în mod nelegal, ca

urmare a Notificării nr. 2091 din 9 august 2001, formulate în baza Legii nr.

10/2001 de intimații D.L., D.M., N.G. și O.D., precum și de către M.I. și D.A.,

decedați după depunerea notificării.

S-a susținut că nu au

fost respectate prevederile art. 3, 4 și 23 din Legea nr. 10/2001, întrucât

notificatorii nu puteau beneficia decât de măsuri reparatorii pentru suprafața

de teren din str. S., sector 6, preluată de la autorii lor; în plus, prin

dispozițiile Primarului General al municipiului București menționate, li s-a

acordat pârâților și suprafața expropriată de la aceeași adresă (de 121 mp

teren și 58 mp construcții), care a aparținut numiților D.T. și D.C. (menționați

în anexa la Decretul de expropriere 97/1974), în condițiile în care nu s-au

administrat dovezi cu privire la succesiunea acestora.

Totodată, s-a arătat

că privitor la măsura de restituire în natură a suprafețelor de teren, au fost

încălcate prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, întrucât din raportul de

expertiză (extrajudiciară) anexat Dispoziției nr. 9168 din 30 noiembrie 2007,

emisă de Primăria Municipiului București (care modifică Dispoziția nr. 5225 din

24 ianuarie 2006), rezultă că s-a restituit un teren care face parte din

domeniul public, fiind ocupat de spațiu verde și loc de joacă amenajat pentru

copii.

Cu referire la

Dispoziția nr. 9169 din 30 noiembrie 2007 de acordare a măsurilor reparatorii

în echivalent, reclamantul a arătat că nu au fost respectate prevederile din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, punctele nr. 11.2 - 11.3, deoarece lipsește dovada încasării

eventualelor despăgubiri pentru imobilul expropriat și declarația prin care

notificatorii își asumă răspunderea privind încasarea, respectiv neîncasarea

unor despăgubiri pentru imobil.

De asemenea, nu au

fost respectate dispozițiile art. 16 alin. (2

) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, modificate prin O.U.G. nr. 81/2007, coroborate cu art. 1

alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă

nr. 1171 din 24 martie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind

prescrisă, reținând incidența dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Legea nr.

554/2004.

Prin Decizia civilă

nr. 1907 din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de

recurentul-reclamant Prefectul Municipiului București împotriva Sentinței

civile nr. 1171/2009, a casat decizia și a trimis cauza, spre competentă

soluționare, Tribunalului București, secția civilă.

Pentru a dispune

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că potrivit art. 26 și 27 din

Legea nr. 10/2001, în conformitate cu art. II din Titlul I al Legii nr.

247/2005, competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestarea

deciziilor emise în baza acestor legi aparține secției civile a tribunalului în

a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 8

ianuarie 2010, sub nr. 599/3/2010; prin Sentința civilă nr. 869 din 18 iunie

2010, această instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză

tehnică și din planșele fotografice depuse la dosar, nu au fost încălcate

prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, terenul nefiind afectat spațiului

verde ori locului de joacă pentru copii, ci este teren liber de construcții,

astfel că poate fi restituit în natură.

Cu referire la lipsa

declarațiilor privind eventualele despăgubiri acordate pentru imobil,

tribunalul a apreciat că acesta nu constituie motiv de nulitate a dispozițiilor

atacate iar, în lipsa formulării notificării și de către moștenitorii autorilor

D.T. și D.C., sunt aplicabile prevederile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Această sentință a

fost menținută, ca efect al respingerii apelului formulat de reclamantul

Prefectul Municipiului București, prin Decizia civilă nr. 682/A din 14

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursul declarat de

reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva Deciziei civile nr.

682/A din 14 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 6553 din

29 octombrie 2012; decizia recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă

spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Pentru a dispune

astfel, instanța de recurs a reținut, pe baza situației de fapt care a fost

avută în vedere de instanța de apel, că imobilul în litigiu a fost dobândit în

proprietate de D.V. și sora acesteia, G.G., conform Contractelor de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X1/1915 și nr. X2/1916; imobilul a fost

partajat în mod voluntar, prin actul autentificat sub nr. X3 din 8 aprilie

2007, între D.V. și copiii acesteia, respectiv D.T., D.C., D.M., D.P. și D.M.E.

Bunul deținut în

coproprietate în condițiile sus-arătate, a fost expropriat potrivit Adresei nr.

3364 din 16 februarie 2004, emisă de C.G.M.B.- A.F.I., în baza Decretului nr.

97/1974.

Intimații-pârâți

persoane fizice au dovedit că sunt moștenitorii coproprietarilor de la care s-a

preluat imobilul, cu excepția a doi dintre ei, respectiv D.T. și D.C. (care

figurează în actul de expropriere cu suprafața de teren de 121 mp și

construcție în suprafață de 58 mp).

D.T. a fost unul

dintre copiii numitei D.V. și, în consecință, frate cu D.M. și M.E.

Instanța de apel a

apreciat că, deși nu s-a depus la dosar un certificat de moștenitor de pe urma

lui D.T., intimatele O.D. și N.G. au vocație la moștenirea unchiului lor, în

calitate de colaterali de gradul al III-lea. Întrucât nu au formulat

notificare, ceilalți moștenitori ai lui D.T. sunt decăzuți din dreptul de a

obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce deschide calea

celor două intimate, care au formulat notificare, de a beneficia și de cota

cuvenită lui D.T. în condițiile art. 4 alin. (4) din aceeași lege (care

reprezintă o aplicație particulară a dreptului de acrescământ reglementat de

dreptul comun în materie de succesiuni, respectiv de art. 697 C. civ.).

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că instanța de apel a aplicat dispozițiile art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 fără a verifica dacă intimatele nu au fost

înlăturate de la moștenirea unchiului lor, D.T., de unul sau mai mulți

moștenitori dintr-o clasă preferențială, aceasta indiferent dacă, în cazul în

care există, respectivul moștenitor sau moștenitori a/au înțeles sau nu să

uzeze de prevederile actului normativ în discuție.

Astfel, art. 4 alin.

(1) și (4) din Legea nr. 10/2001 vizează ipoteze diferite de acordare a

măsurilor reparatorii, după cum se pune problema unui raport de coproprietate

între persoanele îndreptățite să urmeze procedura acestei legi (în cazul

reglementat de alin. (1) sau a moștenitorului persoanei îndreptățite, care a

urmat această procedură și care va profita și de cota moștenitorilor aceleiași

persoane îndreptățite, care nu au recurs la această procedură (cazul

reglementat de alin. (4)).

Conform art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai

multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat,

dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale,

potrivit dreptului comun.

Art. 4.1 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 explică ipoteza care se

regăsește în art. 4 alin. (1) din lege, și anume atunci când dreptul de proprietate

se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, iar de partea de

coproprietate pentru care nu s-a formulat notificare nu beneficiază ceilalți

coproprietari (și, în mod evident, nici moștenitorii acestora), care au

formulat notificare în termenul legal. Această situație se referă la ipoteza în

care sunt mai mulți titulari ai unor cote din dreptul de proprietate asupra

imobilului pretins, la data preluării abuzive.

În consecință, în

ipoteza în care imobilul ar fi fost preluat de la mai mulți coproprietari,

aceștia sau, eventual, moștenitorii lor, care au formulat notificare pentru

cota de proprietate cuvenită, nu vor profita de cota de proprietate a altor

persoane îndreptățite, dar care nu au formulat cerere de restituire întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 (și nici moștenitorii acestora din urmă).

Conform art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari

care nu au urmat procedura specială pentru acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de această lege, beneficiază ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire.

În același sens, art.

4 pct. 7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

prevede că, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări, vor profita

ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire.

În speță, este

aplicabilă ipoteza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece, la data

preluării bunului de către stat (1974), acesta se afla în coproprietatea mai

multor titulari, în urma partajului voluntar efectuat în 1947, prin care s-a

stabilit doar mărimea suprafețelor cuvenite coproprietarilor, rămași în

indiviziune, fără să se dispună și partajul imobilului în materialitatea lui,

bunul fiind preluat ca atare prin decretul de expropriere.

Dintre coproprietarii

de la care s-a preluat imobilul, rămâne în discuție situația succesorală a

numiților D.T. și D.C., pe care instanța de apel nu a verificat-o, motiv care a

condus la admiterea recursului.

Astfel, a arătat

Înalta Curte de Casație și Justiție că instanța de apel a apreciat că

intimatele O.D. și N.G., în calitate de nepoate de frate ale lui D.T., au

vocație la succesiunea acestuia, fiind colaterali de gradul al III-lea față de

defunct.

Or, considerentul

este corect doar în măsura în care acestea (care fac parte din clasa a II-a de

moștenitori legali) nu sunt înlăturate de la moștenire de succesibili dintr-o

clasă superioară (clasa I - descendenții defunctului) sau de potențiali

legatari universali sau cu titlu universal. Aceasta indiferent dacă, în

condițiile în care există, moștenitorii au înțeles sau nu să urmeze procedura

Legii nr. 10/2001, deoarece, cele două reclamante, putând beneficia de măsuri

reparatorii pentru cota lui D.T. și C. în baza art. 4 alin. (1) (iar nu a art.

4 alin. (4), nu se poate concepe, raportat la principiul devoluțiunii

succesorale al chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de

moștenitori legali și la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale,

coexistența unor moștenitori din clase diferite pentru diferite categorii de

bunuri, respectiv reclamantele pentru imobilul în litigiu și moștenitori din

clasa I pentru alte bunuri din patrimoniul defuncților D.T. și D.C.

Instanța de recurs a

dispus că, în rejudecarea căii de atac, să se verifice dacă existau, la data

formulării notificării, rude din clasa I de moștenitori ai celor doi defuncți,

care să fi acceptat succesiunea acestora, respectiv legatari universali sau cu

titlu universal, și a arătat că doar în cazul inexistenței acestora, va putea

fi luată în considerare calitatea reclamantelor, de moștenitori din clasa a

II-a ai defunctului D.T., cu posibilitatea de a beneficia de dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

De asemenea, s-a

dispus a se verifica în ce măsură D.C., de la care s-a preluat parte din

imobil, alături de D.T., poate fi moștenită de reclamante, dar și data

decesului acesteia în raport de data decesului lui D.T., pentru evaluarea cotei

de proprietate din imobil a celor doi.

A arătat instanța de

recurs că, în raport de toate aceste criterii, curtea de apel va concluziona cu

privire la posibilitatea reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii și

pentru cota de proprietate preluată de la D.T. și D.C., în raport de

dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

La pronunțarea

acestei soluții, Înalta Curte a avut în vedere și dispozițiile art. 21.6. din

H.G. nr. 250/2007, care permit instituției prefectului să exercite controlul de

legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari, inclusiv sub

aspectul dovedirii calității de moștenitor a notificatorului de pe urma

fostului proprietar, și, în cazul în care consideră că dispoziția de restituire

este nelegală, să o poată contesta, contrar celor reținute de prima instanță,

în sensul că această chestiune nu ar reprezenta un motiv de ordine publică,

care să poată fi susținut de prefect.

În ceea ce privește

destinația actuală a terenului restituit în natură, susținerile recurentului au

fost găsite întemeiate.

Astfel, a reținut

instanța de recurs că potrivit art. 10.3. din H.G. nr. 250/2007 privind Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, "entitatea învestită

cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură,

de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica

destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu

afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare,

parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări

subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare

calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată

astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe

de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu

afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere

acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele

de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și

anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de

locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele".

A reținut instanța de

recurs că emitentul dispozițiilor contestate, prin care s-a dispus restituirea

în natură a suprafeței de 306 mp teren, urmare a modificării Dispoziției nr.

5225 din 24 ianuarie 2006 (prin Dispoziția nr. 9168 din 30 noiembrie 2007), a

avut în vedere raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de

expertul N.A. la 24 aprilie 2006, în care s-a reținut că: "suprafața de

teren de 306 mp este folosită ca parcare improvizată de locatarii blocului de

locuințe din zonă". În concluziile raportului de expertiză s-a menționat

că "restul terenului, de 361 mp, (...) este ocupat cu spațiu verde și loc

de joacă pentru copii".

Același raport de

expertiză a fost avut în vedere și de instanța de apel în stabilirea situației

de fapt, care a tras aceeași concluzie cu cea a pârâtului în ceea ce privește

destinația actuală a imobilului restituit în natură, deși este evidentă

contradicția dintre concluziile expertului și destinația suprafeței de teren de

306 mp reținută de Primarul General al municipiului București.

În această situație,

s-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize judiciare, care să

stabilească destinația actuală a imobilului, în raport de toate criteriile

impuse de art. 10.3. din H.G. nr. 250/2007, având în vedere și împrejurarea că

instanța de apel și-a fundamentat concluziile, în stabilirea situației de fapt,

pe dispozițiile unei expertize extrajudiciare contestată de reclamant, cu

încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Cu referire la

imposibilitatea punerii în aplicare a Dispoziției nr. 9168 din 30 noiembrie

2007, de restituire în natură a terenului în suprafață de 306 mp, raportat la

Adresa nr. DAM/25598 din 21 mai 2008, s-a arătat că instanța de apel va

administra probe cu privire la calitatea de unitate deținătoare la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001, și, în

raport de rezultatul probatoriului, va decide și cu privire la acest aspect,

inclusiv din perspectiva obligării pârâtului Primarul General al municipiului

București de a trimite notificarea reclamanților către unitatea deținătoare.

Reținând că

dispoziția de restituire în natură trebuie să producă efecte concrete în favoarea

persoanelor îndreptățite, ceea ce nu s-ar putea realiza în condițiile în care

emitentul dispoziției de restituire în natură nu era și unitatea deținătoare a

imobilului la data intrării în vigoare a legii de reparație, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, a casat

decizia atacată și a trimis cauza aceleiași curți de apel.

Cu prilejul

rejudecării apelului, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub

nr. 599/3/2010*.

Prin Decizia civilă

nr. 223A din 26 mai 2014, această instanță a admis apelul declarat de

apelantul-reclamant Prefectul Municipiului București, împotriva Sentinței

civile nr. 869 din 18 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a schimbat sentința apelată iar, pe fond, a admis cererea de

chemare în judecată și, în consecință:

A dispus anularea

Dispozițiilor nr. 5225 din 24 ianuarie 2006 și nr. 9168 din 30 noiembrie 2007,

emise de Primăria Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, privind

restituirea în natură a terenului situat în str. S., sector 6, București în

suprafață de 482 mp, respectiv în suprafață (modificată) de 306 mp.

A modificat, în

parte, Dispoziția nr. 9168 din 30 noiembrie 2007, emisă de Primăria

Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că la art. 1 a

respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 482 mp (483

mp conform măsurătorilor din expertiză) situat în București, str. S., sector 6,

iar la art. 2, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii compensatorii prin

puncte în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru terenul în suprafață de 362 mp

situat în București, str. S., sect. 6, în beneficiul persoanelor îndreptățite

O.A., N.G. și D.L.; a fost respinsă cererea de acordare măsuri reparatorii

pentru terenul în suprafață de 121 mp situat la aceeași adresă, ca

neîntemeiată.

Au fost menținute

celelalte măsuri din Dispoziția Primăriei Municipiului București nr. 9168 din

30 noiembrie 2007.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că potrivit Certificatului de moștenitor din 8

decembrie 2010 emis de B.N.P. "A.M.", la data de 14 septembrie 2010 a

decedat D.M., lăsând ca moștenitoare pe O.D.

Conform

Certificatului de moștenitor din 20 ianuarie 2012, emis de B.N.P.

"I.D.A.Ș.", la data de 19 decembrie 2011 a decedat și pârâta O.D.,

fiind moștenită de fiul său, O.A., introdus în cauză în faza procesuală a

recursului.

La data de 4

noiembrie 2013, în fața curții de apel s-a prezentat personal D.I.A. Aceasta a

învederat că potrivit Certificatului de moștenitor din 22 septembrie 1998 emis

de B.N.P. "E.P.", pe care l-a depus la dosar în copie certificată

pentru conformitate cu originalul, este moștenitoare (în calitate de fiică), a

defuncților D.T. și D.C., însă nu a formulat notificare în baza Legii nr.

10/2001 și nici o altă cerere în temeiul altor legi, nefiind interesată să

obțină măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Pe baza raportului de

expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, efectuat în apel după

casare, de expertul tehnic Ș.I., curtea de apel a reținut că terenul situat în

str. S., sector 6, în întregul său, este în suprafață de 483 mp.

Prin Dispoziția nr.

5225 din 24 ianuarie 2006, a Primăriei Municipiului București, li s-a restituit

notificatorilor o suprafață de 482 mp. Această dispoziție a fost modificată

prin Dispoziția nr. 9168 din 30 noiembrie 2007, în sensul restituirii, în

natură, doar a suprafeței de 306 mp, reținându-se că 176 mp sunt ocupați de

alei de acces și un loc de joacă pentru copii, amenajat de Primăria Sectorului

6 București.

Cu referire la

suprafața de 306 mp, restituită în natură, s-a arătat că este o suprafață

betonată, respectiv o parcare improvizată, lipsită de construcții.

Pe baza raportului de

expertiza judiciară, instanța de apel a constatat că, potrivit măsurătorilor

digitale suprafața sus-menționată este de 301 mp, iar prin translatarea cu 20

mp peste imobilul din str. S., aceasta are, în realitate, doar 282 mp.

Cu referire la Dispoziția

nr. 9168 din 30 noiembrie 2007 a Primăriei Municipiului București, prin care

s-a constatat că 176 mp din terenul situat în București, str. S., sector 6, nu

pot fi restituiți în natură, fiind propuse măsuri reparatorii în echivalent,

Curtea de Apel București a constatat că terenul solicitat în natură și

retrocedat prin Dispoziția nr. 9168 din 30 noiembrie 2007 cuprinde elemente de

sistematizare (constând într-o suprafață betonată cu rol de parcare în zonă,

având delimitate și spații în acest cadru nebetonate, cu copaci, având

diametrul de 0,5 m), prin urmare, terenul este afectat bunei funcționări a

clădirilor și a utilităților; de asemenea, s-a reținut că sunt amenajate un loc

de joacă pentru copii și două alei de acces.

Raportul de expertiză

tehnică judiciară a relevat și existența unor rețele subterane de utilitate

publică, respectiv două conducte de apă rece de mare calibru - de 10 cm,

respectiv 20 cm, care traversează suprafața de teren; în opinia instanței de

apel, terenul este afectat unor servituți legale privind rețeaua de canalizare

care deservește clădirile și comunitatea din zona analizată. A fost, de

asemenea, reținută existența unui apometru.

În interpretarea

dispozițiilor art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (2) și alin. (4) din

lege, curtea de apel a arătat că pentru terenurile afectate "parcărilor

amenajate și altele asemenea", unor "amenajări subterane, conducte de

alimentare cu apă, electricitate de mare calibru", căi de comunicație

(străzi, alei, trotuare, etc.), "amenajări de spații verzi" din jurul

clădirilor și altele asemenea, măsurile reparatorii urmează a se dispune doar

în echivalent.

Or, terenul în

litigiu fiind în întregime afectat unor amenajări de utilitate publică la

suprafață și în subteran, în sensul că servește nevoilor comunității și

clădirilor din zonă, nu poate fi restituit în natură, prima instanță pronunțând

o soluție cu încălcarea prevederilor sus-menționate din Legea nr. 10/2001 și

din normele metodologice de aplicare a acesteia.

A reținut, de

asemenea, instanța de apel că este fondată susținerea apelantului-reclamant în

sensul că art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, privind protecția mediului,

instituie o interdicție de schimbare a destinației terenurilor amenajate ca

spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism și de

reducere a acestora, actele administrative și juridice încheiate cu

nerespectarea acestor dispoziții fiind lovite de nulitate absolută. Cum primele

două dispoziții de restituire în natură au fost emise cu nerespectarea legii,

măsurile reparatorii pot fi acordate doar în echivalent.

Conform art. 4 din

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, măsura de reparație în echivalent incidentă speței este cea a

compensării prin puncte.

Cu privire la

întinderea dreptului persoanelor notificatoare, respectiv a moștenitorilor

acestora, curtea de apel a constatat că, potrivit Certificatului de moștenitor

din 22 septembrie 1998, emis de B.N.P. E.P., unica moștenitoare a defuncților

D.T. și D.C. este D.I.A., în calitate de fiică; aceasta nu a formulat

notificare pentru imobilul compus din terenul în suprafață de 121 mp (și 58 mp

suprafață construită) care a aparținut autorilor săi.

Prin urmare, niciunul

dintre notificatorii în cauză (sau moștenitorii acestora) nu sunt și

moștenitorii defuncților D.T. și C., ei fiind înlăturați de la moștenire de

D.I.A., astfel că nu pot beneficia pentru imobilul compus din 121 mp teren

(având o suprafață construită de 58 mp) de măsuri reparatorii.

În speță nu sunt

aplicabile dispozițiile privitoare la dreptul de acrescământ prevăzut la art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu este vorba de un singur imobil

deținut de autorii de la care s-a expropriat, ci de imobile distincte, cu

suprafețe delimitate și autori diferiți.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

recurentul-pârât O.A., solicitând modificarea deciziei atacate, iar pe fond restituirea

în natură a terenului în suprafață de 306 mp.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de apel a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 10 din Legea

nr. 10/2001 și a dispozițiilor art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a

acestei legi.

Acesta a susținut că

instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că terenul în litigiu este

afectat, în întregime, unor amenajări de utilitate publică la suprafață și în

subteran și că servește nevoilor comunității și locuitorilor din zonă, astfel

că nu poate fi restituit în natură.

Instanța de apel a

constatat, pe baza concluziilor expertului Ș.I., existența unor rețele

subterane de utilitate publică, respectiv a două conducte de apă rece de mare

calibru, având 10 și, respectiv, 20 cm în diametru, care traversează terenul în

litigiu în condițiile în care din planul de rețele al zonei emis de către

Primăria Municipiului București nu rezultă decât existența unei singure

conducte de 20 cm în diametru, care traversează în lateral terenul restituit în

natură și care nu reprezintă o conductă de mare calibru.

Cu referire la cea

de-a doua conductă identificată de către expert, recurentul a arătat că nu

figurează în planul de rețele al Primăriei Municipiului București procurat de

la Direcția de evidență imobiliară a municipiului București; prin urmare,

terenul nu este afectat unor amenajări subterane respectiv conducte de alimentare

cu apă sau electricitate de mare calibru, cum a reținut instanța de apel și

nici unor amenajări de spații verzi din jurul clădirilor, fiind în mod corect

restituit în natură în anul 2007 de către Primăria Municipiului București.

A susținut recurentul

că, în anul 2007 (când a fost emisă dispoziția de restituire în natură), pe

terenul în litigiu nu existau: parcare, amenajări subterane de mare calibru

(care nu există nici în prezent) ori spații verzi. Terenul este delimitat de

două alei, platformă betonată și are un colț lipit de gardul unui spațiu de

joacă, astfel că nu face parte din spațiul verde al vreunui bloc de locuințe

(acestea având fiecare spații verzi separate); stâlpul de iluminat public se

află la limita terenului (respectiv în colțul din Nord-Est). Prin urmare,

instanța de apel a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 10.3 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, iar Dispoziția

nr. 9168 din 30 noiembrie 2007, prin care a fost restituită în natură suprafața

de 306 mp, a fost dată cu respectarea legii.

Cu referire la

suprafața de teren de 121 mp, care ar fi revenit moștenitoarei defuncților D.T.

și D.C. (D.I.A.), recurentul a solicitat să fie scăzută din despăgubirea

cuvenită pentru diferența de teren care nu poate fi restituirea în natură.

Intimatul Prefectul

Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat

intimatul-reclamant că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 71 din O.U.G.

nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului, având în vedere că mediul înconjurător este amenințat de

procesul de industrializare și de dezvoltare urbană, existând riscul de

distrugere a unor zone verzi prin transformarea acestora în suprafețe ocupate

de construcții.

Din actele care au

stat la baza emiterii dispozițiilor atacate rezultă că terenul restituit în

natură are destinația de spațiu verde, având rolul de a reduce densitatea

dintre construcțiile edificate, astfel încât în cauză sunt aplicabile

dispozițiile prevăzute în teza a II-a a punctului 3 din art. 10 al Legii nr.

10/2001, situație în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile

reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.

A arătat, de asemenea,

intimatul-reclamant că în conformitate cu art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localității urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în

echivalent.

Acesta a susținut că

față de motivele de recurs, care privesc doar situația juridică a terenului

restituit în natură, nu și întinderea dreptului, decizia recurată este

temeinică și legală.

Astfel, în opinia

intimatului-reclamant, instanța de apel a respectat decizia de casare, în

sensul că a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea

topografie, având ca obiective: individualizarea terenului în litigiu ce a

făcut obiectul notificării și verificarea, din perspectiva dispozițiilor art.

10 din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare, a împrejurării

dacă terenul este liber ori este afectat de utilități publice, rețele

edilitare, servituți, deținătorul actual, etc.

Raportul de expertiză

topografică efectuat de expertul tehnic Ș.I. a identificat terenul din str. S.,

sector 6, în suprafață totală de 483 mp (conform măsurătorilor) care este

ocupat de o parcare betonată neamenajată, un loc de joacă amenajat de Primăria

Sectorului 6 București și de elemente de sistematizare, respectiv de alei și

trotuare.

Cu privire la terenul

solicitat de pârâți în natură, situat pe str. M., sector 6, s-a arătat că are o

suprafață de 302 mp și că a fost translatat spre sud, cu aproximativ un metru

peste amplasamentul fostului imobil din str. S., sector 6; potrivit

măsurătorilor digitale, suprafața suprapusă peste fostul imobil din str. S.,

este de 20 mp, rezultând astfel că fostul imobil din str. S., delimitat de

elementele de sistematizare - trotuare și locul de joacă pentru copii - este de

282 mp, suprafață care este betonată și folosită ca parcare improvizată. Pe

acest amplasament se află un cămin de apometru apă rece la care este racordată

o conductă subterană de apă rece cu diametrul de 10 cm, poziționată conform

schiței din Anexa 3 la expertiză, de asemenea, potrivit planului de rețele edilitare

(Anexa 4), pe acest amplasament există o conducă subterană cu diametrul de 20

cm, poziționată conform schiței din Anexa 3.

Potrivit art. 10.3

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, raportate la

art. 10 alin. (2) și alin. (4) din legea specială, pentru terenurile afectate

"parcărilor amenajate și altele asemenea", unor "amenajări

subterane conducte de alimentare cu apă", electricitate etc. de mare

calibru (ca în speță), căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.,

"amenajări de spații verzi" din jurul clădirilor și altele asemenea,

măsurile reparatorii urmează a se dispune doar în echivalent, și nu în natură.

A concluzionat

intimatul-reclamant că potrivit Curții Constituționale, dispozițiile art. 71

din O.U.G. nr. 195/2005, prin care se interzice schimbarea destinației

terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în

documentațiile de urbanism, precum și reducerea suprafețelor acestora ori

strămutarea lor, indiferent de regimul lor juridic, sunt constituționale din

perspectiva ocrotirii și garantării dreptului de proprietate și a restrângerii

exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, atât timp cât măsura dispusă

de textul de lege criticat nu atinge dreptul în însăși substanța sa, ci

instituie doar o limitare obiectivă și rezonabilă, în acord cu principiile

fundamentale.

Prin urmare, cum din

actele care au stat la baza emiterii dispozițiilor atacate rezultă că terenul

restituit în natură are destinația de spațiu verde, având rolul de a reduce densitatea

dintre construcțiile edificate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute

în teza a II-a a punctului 3 din art. 10 al Legii nr. 10/2001, situație în care

restituirea în natură nu este posibilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea de recurs este

scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de

recurs, recurentul-pârât a susținut nelegalitatea deciziei atacate din

perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv

greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu

modificările ulterioare, și a prevederilor art. 10.3 din Normele metodologice

de aplicare a acestei legi.

Potrivit

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data

emiterii dispozițiilor a căror anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în

judecată: "(1) În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror

construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (2) În cazul în care pe

terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat

noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în

natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de

construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent. (3) Se restituie în natură terenurile pe care s-au

ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie

1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. (4) Se restituie în natură

inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de

interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările

aprobate au fost abandonate. (5) Se restituie în natură și terenurile pe care,

ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai

sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia

o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. (6) În cazul

imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea

au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită

beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este

liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent. (7)

Dispozițiile alin. (6) se aplică în mod corespunzător și imobilelor

rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și ale căror construcții edificate pe

acestea au fost distruse în timpul războiului, dacă proprietarii nu au primit

despăgubiri. (8) Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod

abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data

soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.

(9) Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod

abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de

piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare. (10) În situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și

(6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite

sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

(11) Este interzisă înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui

restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei

amenajări de utilitate publică. Interdicția subzistă pe o perioadă de 5 ani,

calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziției de acordare de

măsuri reparatorii în echivalent motivată pe afectarea acestuia."

Potrivit

dispozițiilor art. 10.3. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. nr. 250 din 7

martie 2007: "În toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea

notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica

cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația

actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile

de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări

amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări