ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6056/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6056/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2006 la Tribunalul București, secția

a IlI-a civilă, contestatorul M.D., ulterior prin moștenitor I.E.M., a formulat

contestație împotriva Dispoziției nr. 7056 din 28 noiembrie 2006 și a solicitat

instanței să anuleze în parte dispoziția contestată în sensul anulări art. 1

din cuprinsul acesteia, să dispună obligarea intimatei Primăria municipiului

București la restituirea în natură a terenului în suprafață de 6.508 mp situat

în București, sector 6, iar, în subsidiar, în situația în care nu se va putea

restitui în natură, obligarea acesteia la măsuri reparatorii în echivalent

corespunzătoare valorii de circulație a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 685 din 16

aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a fost

admisă contestația, a fost anulat art. 1 din dispoziția nr. 7056/2006 emisă de

intimată, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 886 mp

și a suprafeței de 2013 mp, individualizată prin același raport. S-a dispus

acordarea de despăgubiri pentru suprafețele individualizate în același raport,

ce nu pot fi restituite în natură și anume suprafața de 553 mp (zonă parcare)

suprafața de 814 mp (zonă construcții biserică) și suprafața de 1126 mp (spațiu

verde și trotuar).

Prin sentința civilă nr. 1518 din 22

octombrie 2008 a aceluiași tribunal a fost respinsă cererea de completare a

dispozitivului cu suprafața de 998 mp teren, reținându-se că nu există probe și

nu au fost puse concluzii, fiind irelevantă identificarea acestui teren în

suplimentul de expertiză.

Prin Decizia civilă nr. 554 din 5

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

declarat de pârâtul municipiul București și a schimbat, în tot, sentința în

sensul că a respins cererea dedusă judecății.

Prin aceeași decizie instanța a

respins apelurile declarate de contestatoare împotriva sentințelor nr. 685 din 16

aprilie 2008 și nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunțate de tribunal.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că nu se poate verifica pretenția de retrocedare și de despăgubire

dedusă judecății de contestatoare în procedura Legii nr. 10/2001, cu mențiunea

că în cadrul prezentei proceduri instanța nu este abilitată să verifice dacă

titlul de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991 se referă la întreaga

suprafață de teren preluată din patrimoniul autorilor contestatoarei.

Totodată, pentru aceleași motive,

instanța a apreciat ca fiind legală și soluția dată de prima instanță cu

privire la cererea de completare a sentinței formulată de contestatoare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatoarea.

Prin Decizia civilă nr. 3088 din 19

mai 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție București, a admis recursul, a

casat Decizia civilă nr. 554 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

S-a reținut în esență că, atât timp

cât instanțele de fond au statut că terenurile în litigiu nu mai au destinația

de teren agricol și nu se mai aflau la data de 1 ianuarie 1990 în patrimoniul

unei cooperative agricole de producție ci, dimpotrivă, că au destinația de

teren curți - grădini și sunt situate în intravilanul municipiului București,

într-o zonă sistematizată, și cât timp nu s-a dovedit că pentru aceste terenuri

contestatoarea sau autorii săi au obținut o reparație în cadrul procedurilor

prevăzute de legile funciare, în mod greșit s-a apreciat că ar fi incidență

situația de excepție prevăzută de art. 8 din legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 807/ A din 20

octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondate, apelurile formulate de apelanta-contestatoare I.E.M. și

apelantul-pârât municipiul București, prin Primarul General.

În motivarea acestei soluții, instanța

de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond, în mod corect a

dispus restituirea în natură a suprafețelor de 886 mp - zonă liberă și a

suprafeței de 2013 mp - zonă benzinărie A.G.I.P întrucât, din adresa din 22

septembrie 2011 emisă chiar de către apelanta pârâtă, Curtea nu a reținut că ar

fi afectate de elemente de sistematizare și utilități publice, așa încât nu se

justifică susținerile apelantei cu privire la incidența în raport de aceste

suprafețe de teren a dispozițiilor Titlului VII cap. 5 art. 16.

În ceea ce privește suprafața de 2013

mp, pe care în prezent este construită o stație benzinărie A.G.I.P., aceasta

este construită în regim provizoriu, astfel că nu există impedimente legale

pentru restituirea acestei suprafețe de teren, fiind incident art. 10 alin (3)

din Legea 10/2001.

În ceea ce privește criticile

formulate de către contestatoare atât în ceea ce privește sentința civilă nr.

685 din 16 aprilie 2008, cât și în ceea ce privește sentința dată în urma

cererii de completare din 22 octombrie 2008, Curtea a reținut că terenul în

suprafață de 869 mp și nu de 814 mp, cum susține apelanta-reclamantă, este

afectat de construcții cu destinația de biserică aspect confirmat de expertul D.D.

și recunoscut de către apelantă, astfel încât în mod legal, instanța de fond a

concluzionat că nu poate restituit în natură.

De asemenea, și în ceea ce privește

suprafețele de teren de 440 m.p.-zonă verde, 686 m.p.-zonă trotuar, 497

mp.-zonă parcare, soluția instanței de fond este legală, aceste terenuri fiind

afectate de detalii de sistematizare care nu permit restituirea în natură

conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată.

În cauză, terenurile de care face

vorbire apelanta-reclamantă sunt afectate unor amenajări de utilitate public,

astfel încât nu pot fi restituite în natură.

În ceea ce privește terenul în

suprafață de 998 mp identificat în completarea la raportul de expertiză ca

fiind zonă verde și care a constituit obiectul cererii de completare formulată

de contestatoare, Curtea a reținut că această suprafață de teren nu a făcut

obiectul cererii introductive de instanță și nici judecății primei instanțe.

Conform dispozițiilor art. 129 alin (6) C. proc. civ. instanța de fond s-a

pronunțat în limitele investirii sale. Așadar, față de aceste aspecte, Curtea a

constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt

îndeplinite cerințele art. 281

2

alin (1) C. proc. civ.

Împotriva menționatei decizii au

declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă I.E.M. și

apelantul-pârât municipiul București, reprezentat prin Primarul General, pentru

motive de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

formulate, apelantul-pârât municipiul București, reprezentat prin Primarul

General, a arătat că prin Dispoziția contestată, nr. 7056/2006 emisă de

Primăria municipiului București, au fost acordate măsuri reparatorii.

Cu toate acestea, contestatorul nu a

făcut dovada vreunei preluări abuzive, condiție instituită de Legea nr.

10/2001, pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri.

Chiar astfel fiind, în ceea ce

privește suprafața de 692 mp și construcția demolată, în mod corect au fost

acordate despăgubiri, iar în ceea ce privește suprafața de 2013 mp, pe care în

prezent este construită o stație de benzinărie A., nu poate fi restituită în

natură dat fiind faptul că există o autorizație de construire.

Nu s-au făcut dovezi în sensul că

contestatoarea nu a primit despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit

acordurilor internaționale încheiate de România, în conformitate cu

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005,

potrivit cărora nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri

reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit

acordurilor internaționale încheiate de țara noastră privind reglementarea

problemelor financiare în suspensie.

În dezvoltarea motivelor de recurs

formulate, apelanta-contestatoare I.E.M. a arătat că la dosarul cauzei se afla

nota de reconstituire întocmită de municipiul București, în Dosarul administrativ

nr. 24039/2005, din care rezultă că nu există niciun impediment legal ca

suprafața de 5.438 mp să fie restituită în natură.

În suprafața totală de 5.438 mp intră

atât terenurile restituite în natură de către instanța fondului (2.013 mp + 886

mp), precum și terenurile în suprafață de 553 mp si 1.126 mp, pe care instanța

le-a considerat că nu pot fi restituite în natură întrucât aceste terenuri sunt

afectate de detalii de sistematizare.

Or, intimata nu a făcut dovada

faptului că terenurile respective fac parte din domeniul public și nici că

aceste terenuri sunt afectate de elemente de sistematizare care să fi fost

realizate în perioada cuprinsă între 2005 (data întocmirii notei de constatare

de către municipiul București) și până în prezent, astfel că instanța și-a

fundamentat hotărârea pe afirmații care nu pot constitui probe în dosar,

încălcându-se prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „de

regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”.

În ceea ce privește terenul în

suprafață de 998 mp, identificat în completarea la raportul de expertiză ca

fiind zonă verde și care a constituit obiectul cererii de completare formulată

de contestatoare, instanțele au fost într-o vădită eroare, considerând

întemeiat, pe de o parte, că contestatoarea a solicitat restituirea în natură a

suprafeței de 6.508 mp iar, pe de altă parte, că această suprafață de teren nu

a făcut obiectul cererii introductive de instanță și nici judecații primei

instanțe.

Suprafața de 998 mp. a fost cuprinsă

în suprafața totală de 6.508 mp., menționată în mod expres în dispoziția

primarului și în cererea introductivă.

De altfel, printr-o operațiune simplă

de aritmetică, se poate lesne observa că instanța fondului a dispus restituirea

în natură a suprafeței de 2899 mp (2013+886) și despăgubiri pentru terenul în

suprafață de 2.493 mp (553 + 814 + 1126). Deci, instanța fondului s-a pronunțat

numai asupra suprafeței de teren de 5.392 mp, în loc să se pronunțe asupra

suprafeței de 6.508 mp, așa cum a fost învestită.

Constatând că din adiționarea

suprafețelor de teren cu care a fost învestită instanța - 6.508 mp - și

suprafața asupra căreia s-a pronunțat - 5.392 mp., a rezultat o diferență de

teren, s-a solicitat completarea hotărârii cu suprafața de 998 mp, teren liber

de orice sarcini și care se găsește, așa cum precizează și instanța, în

raportul de expertiză omologat.

Analizând recursurile formulate, în

raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește recursul formulat

de apelantul-pârât C, reprezentat prin Primarul General, acesta este nefondat,

întrucât nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., invocat de recurent.

În ceea ce privește critica

referitoare la faptul că nu s-a făcut dovada vreunei preluări abuzive, condiție

instituită de Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură sau acordarea de

despăgubiri, Înalta Curte observă că această critică este invocată omisso

medio. Astfel, în sentința civilă nr. 685/2008 a Tribunalului București, secția

a IlI-a civilă, a fost analizat acest aspect, reținându-se că preluarea

imobilului de către stat s-a realizat în mod abuziv și fără titlu valabil, în

temeiul Decretului de expropriere nr. 378/1973, ceea ce face aplicabil art. 2

lit. h) al Legii nr. 10/2001.

Criticile apelatului municipiul

București au vizat numai împrejurarea că imobilul nu intră sub incidența Legii

nr. 10/2001, în raport de prevederile art. 8 al acestei legi, deoarece terenul

era, atât la momentul dobândirii, cât și la momentul preluării de către stat,

un teren agricol, fiind apreciate ca nefondate de către instanța de recurs,

motiv pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului.

Ca atare, recurentul nu poate invoca

direct în recurs aspecte pe care le putea invoca pe calea apelului.

Referitor la critica privind greșita

aplicare a prevederilor art. 10 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prin restituirea

în natură a terenului în suprafață de 2013 mp, Înalta Curte constată că, deși

recurentul invocă existența unei autorizații de construire pe terenul în

suprafață de 2013 mp, nu precizează că această autorizație are caracter

provizoriu, astfel cum rezultă din cuprinsul autorizației din 29 martie 1999

(fila 15 a dosarului de apel din al doilea ciclu procesual) și cum a constatat

expertul în expertiza completatoare (fila 53 a volumului III), ceea ce înseamnă

că respectiva construcție este demontabilă. Astfel fiind, în mod corect s-a

dispus restituirea în natură a terenului, în temeiul art. 10 alin. (3) al Legii

nr. 10/2001, potrivit căruia se restituie în natură terenurile pe care s-au

ridicat construcții ușoare sau demontabile.

În ceea ce privește critica privind

nedovedirea de către contestatoare a încasării despăgubirilor reglementate în

art. 5 al Legii nr. 10/2001, Înalta Curte observă că nu s-a invocat de către

contestatoare primirea acestei sume, ceea ce prezumă că nu avut loc o astfel de

reparație. De altfel, nici partea adversă nu susține că s-ar fi primit o astfel

de despăgubire, ci că ar fi trebuit verificat acest aspect.

Înalta Curte consideră nefondat acest

argument adus în susținerea motivului de recurs, deoarece rolul activ al

instanței trebuie exercitat în limitele obiectului acțiunii și, cât timp nu s-a

pus în discuție exceptarea contestatoarei de la acordarea de despăgubiri, în

temeiul art. 5 al Legii nr. 10/2001, partea care invoca o astfel de exceptare

trebuia să dovedească primirea despăgubirii, conform art. 1169 C. civ.,

potrivit cu care, „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească”. Nu se poate cere contestatoarei să facă dovada unui fapt negativ,

însă partea care susține că s-ar fi încasat o astfel de despăgubire trebuie să

probeze acest fapt, prin dovada faptului pozitiv contrar.

Analizând recursul declarat de

apelanta-contestatoare, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat numai

parțial, pentru argumentele ce succed:

Instanța de apel, prin raportare la

situația juridică a fiecărei parcele de teren, a motivat soluția pronunțată

asupra măsurilor reparatorii pe care le-a acordat.

Existența unei note de reconstituire

din Dosarul administrativ nr. 24039/2005, prin care s-ar aprecia că nu există

impediment pentru restituirea în natură a întregii suprafețe de 5.438 mp, nu

poate schimba situația juridică a imobilului și deci soluția pronunțată pe baza

probelor administrate în cauză și ulterioare anului 2005, de când datează nota

de reconstituire, întrucât dovada contrară a ceea ce este menționat în acest

înscris a fost făcută prin expertiza judiciară efectuată în cauză (fila 4 a

volumului II al primei instanțe) care constată destinația de utilitate publică

a parcelelor care nu au fost restituite în natură.

Prin urmare, nu se poate reține

încălcarea art. 7 al Legii nr. 10/2001 care prevede că, de regulă, imobilele

preluate în mod abuziv se restituie în natură.

Sunt însă fondate criticile recurentei

asupra greșitei aprecieri a instanței de apel privind respingerea cererii de

completare a dispozitivului cu suprafața de 998 mp teren.

Înalta Curte observă că, prin

dispoziția nr. 7056/2006, a fost declinată competența la Consiliul Local Sector

6 București pentru suprafața de 6.508 mp teren, considerându-se că aceasta

formează obiectul Legii nr. 18/1991. Sub acest aspect, în primul ciclu

procesual al acestei cauze s-a stabilit că terenul în litigiu este supus

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cauza fiind trimisă spre rejudecare, ocazie cu

care instanța a analizat și s-a pronunțat numai asupra unei suprafețe de 5.392

mp teren (rezultând din însumarea suprafețelor de 1.126 mp, 2.013 mp, 814 mp,

886 mp și 553 mp).

Prin urmare, nu s-a pronunțat asupra

diferenței de 1.116 mp (6.508-5.392 mp), din care contestatoarea, în temeiul

principiului disponibilității, a înțeles să solicite numai 998 mp.

Cu privire la această suprafață de

teren de 998 mp, expertul atrage atenția instanței (în răspunsul la obiecțiuni

de la fila 49 a vol. III al dosarului de primă instanță) că mai există o

porțiune de teren din vechiul amplasament, în suprafață de 998 mp, identificată

în raportul de expertiză extrajudiciar, ca fiind amplasată între blocuri și

având destinația de spațiu verde, însă nu se pronunță și cu privire la această

parcelă deoarece ar fi situată la altă adresă decât cea asupra căreia s-a

dispus efectuarea expertizei.

Luând în considerare aceste

constatări, Înalta Curte apreciază că este greșită opinia instanței de apel

care a respins criticile privind modul de soluționare a sentinței civile nr.

1518/2008 a Tribunalului București, referitoare la cererea de completare a

dispozitivului, cu motivarea că această suprafață de teren nu poate fi

analizată întrucât nu a format obiectul cauzei.

Constatând că trebuia să fie analizată

și situația juridică a acestei parcele de teren care face parte din obiectul cu

care instanța a fost sesizată și asupra căruia trebuia să se pronunțe, Înalta

Curte va admite recursul contestatoarei.

Pentru argumentele expuse și în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul

municipiul București, prin Primarul General, urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., va fi admis recursul declarat de apelanta-contestatoare I.E.M. Se va

casa, în parte, decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor declarate de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 685 din 16

aprilie 2008 și sentinței civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008, ambele

pronunțate de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, la aceeași instanță

de apel, urmând a se avea în vedere că efectele casării privesc exclusiv

suprafața de 998 mp teren care a format obiectul contestației și a fost

solicitată prin cererea de completare a dispozitivului.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale deciziei, privind respingerea apelurilor cu privire la celelalte parcele de

teren, astfel încât criticile cuprinse în cererile de apel cu privire la aceste

aspecte nu vor mai putea fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 807/ A din 20

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Admite recursul declarat de

contestatoarea I.E.M. împotriva Deciziei nr. 807/ A din 20 octombrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează în parte decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de contestatoare împotriva

sentinței civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 și sentinței civile nr. 1518 din

22 octombrie 2008 ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a IlI-a

civilă, la aceeași instanță de apel.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

5 octombrie 2012.