ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6056/2012

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2006 la Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, contestatorul M.D., ulterior prin moștenitor I.E.M., a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 7056 din 28 noiembrie 2006 și a solicitat instanței să anuleze în parte dispoziția contestată în sensul anulări art. 1 din cuprinsul acesteia, să dispună obligarea intimatei Primăria municipiului București la restituirea în natură a terenului în suprafață de 6.508 mp situat în București, sector 6, iar, în subsidiar, în situația în care nu se va putea restitui în natură, obligarea acesteia la măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii de circulație a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 685 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a fost admisă contestația, a fost anulat art. 1 din dispoziția nr. 7056/2006 emisă de intimată, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 886 mp și a suprafeței de 2013 mp, individualizată prin același raport. S-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafețele individualizate în același raport, ce nu pot fi restituite în natură și anume suprafața de 553 mp (zonă parcare) suprafața de 814 mp (zonă construcții biserică) și suprafața de 1126 mp (spațiu verde și trotuar). Prin sentința civilă nr. 1518 din 22 octombrie 2008 a aceluiași tribunal a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului cu suprafața de 998 mp teren, reținându-se că nu există probe și nu au fost puse concluzii, fiind irelevantă identificarea acestui teren în suplimentul de expertiză.

Prin Decizia civilă nr. 554 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul municipiul București și a schimbat, în tot, sentința în sensul că a respins cererea dedusă judecății. Prin aceeași decizie instanța a respins apelurile declarate de contestatoare împotriva sentințelor nr. 685 din 16 aprilie 2008 și nr. 1518 din 22 octombrie 2008 pronunțate de tribunal. În motivarea deciziei instanța a reținut că nu se poate verifica pretenția de retrocedare și de despăgubire dedusă judecății de contestatoare în procedura Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că în cadrul prezentei proceduri instanța nu este abilitată să verifice dacă titlul de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991 se referă la întreaga suprafață de teren preluată din patrimoniul autorilor contestatoarei.

Totodată, pentru aceleași motive, instanța a apreciat ca fiind legală și soluția dată de prima instanță cu privire la cererea de completare a sentinței formulată de contestatoare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea. Prin Decizia civilă nr. 3088 din 19 mai 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție București, a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 554 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

S-a reținut în esență că, atât timp cât instanțele de fond au statut că terenurile în litigiu nu mai au destinația de teren agricol și nu se mai aflau la data de 1 ianuarie 1990 în patrimoniul unei cooperative agricole de producție ci, dimpotrivă, că au destinația de teren curți - grădini și sunt situate în intravilanul municipiului București, într-o zonă sistematizată, și cât timp nu s-a dovedit că pentru aceste terenuri contestatoarea sau autorii săi au obținut o reparație în cadrul procedurilor prevăzute de legile funciare, în mod greșit s-a apreciat că ar fi incidență situația de excepție prevăzută de art. 8 din legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 807/ A din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-contestatoare I.E.M.

și apelantul-pârât municipiul București, prin Primarul General. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de fond, în mod corect a dispus restituirea în natură a suprafețelor de 886 mp - zonă liberă și a suprafeței de 2013 mp - zonă benzinărie A.G.I.P întrucât, din adresa din 22 septembrie 2011 emisă chiar de către apelanta pârâtă, Curtea nu a reținut că ar fi afectate de elemente de sistematizare și utilități publice, așa încât nu se justifică susținerile apelantei cu privire la incidența în raport de aceste suprafețe de teren a dispozițiilor Titlului VII cap. 5 art. 16. În ceea ce privește suprafața de 2013 mp, pe care în prezent este construită o stație benzinărie A.G.I.P., aceasta este construită în regim provizoriu, astfel că nu există impedimente legale pentru restituirea acestei suprafețe de teren, fiind incident art. 10 alin (3) din Legea 10/2001.

În ceea ce privește criticile formulate de către contestatoare atât în ceea ce privește sentința civilă nr. 685 din 16 aprilie 2008, cât și în ceea ce privește sentința dată în urma cererii de completare din 22 octombrie 2008, Curtea a reținut că terenul în suprafață de 869 mp și nu de 814 mp, cum susține apelanta-reclamantă, este afectat de construcții cu destinația de biserică aspect confirmat de expertul D.D. și recunoscut de către apelantă, astfel încât în mod legal, instanța de fond a concluzionat că nu poate restituit în natură. De asemenea, și în ceea ce privește suprafețele de teren de 440 m.p.-zonă verde, 686 m.p.-zonă trotuar, 497 mp.-zonă parcare, soluția instanței de fond este legală, aceste terenuri fiind afectate de detalii de sistematizare care nu permit restituirea în natură conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată.

În cauză, terenurile de care face vorbire apelanta-reclamantă sunt afectate unor amenajări de utilitate public, astfel încât nu pot fi restituite în natură. În ceea ce privește terenul în suprafață de 998 mp identificat în completarea la raportul de expertiză ca fiind zonă verde și care a constituit obiectul cererii de completare formulată de contestatoare, Curtea a reținut că această suprafață de teren nu a făcut obiectul cererii introductive de instanță și nici judecății primei instanțe. Conform dispozițiilor art. 129 alin (6) C. proc. civ. instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale. Așadar, față de aceste aspecte, Curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 281 2 alin (1) C. proc.

civ. Împotriva menționatei decizii au declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă I.E.M. și apelantul-pârât municipiul București, reprezentat prin Primarul General, pentru motive de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, apelantul-pârât municipiul București, reprezentat prin Primarul General, a arătat că prin Dispoziția contestată, nr. 7056/2006 emisă de Primăria municipiului București, au fost acordate măsuri reparatorii. Cu toate acestea, contestatorul nu a făcut dovada vreunei preluări abuzive, condiție instituită de Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri.

Chiar astfel fiind, în ceea ce privește suprafața de 692 mp și construcția demolată, în mod corect au fost acordate despăgubiri, iar în ceea ce privește suprafața de 2013 mp, pe care în prezent este construită o stație de benzinărie A., nu poate fi restituită în natură dat fiind faptul că există o autorizație de construire. Nu s-au făcut dovezi în sensul că contestatoarea nu a primit despăgubiri pentru imobilul de mai sus, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de țara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, apelanta-contestatoare I.E.M. a arătat că la dosarul cauzei se afla nota de reconstituire întocmită de municipiul București, în Dosarul administrativ nr. 24039/2005, din care rezultă că nu există niciun impediment legal ca suprafața de 5.438 mp să fie restituită în natură. În suprafața totală de 5.438 mp intră atât terenurile restituite în natură de către instanța fondului (2.013 mp + 886 mp), precum și terenurile în suprafață de 553 mp si 1.126 mp, pe care instanța le-a considerat că nu pot fi restituite în natură întrucât aceste terenuri sunt afectate de detalii de sistematizare.

Or, intimata nu a făcut dovada faptului că terenurile respective fac parte din domeniul public și nici că aceste terenuri sunt afectate de elemente de sistematizare care să fi fost realizate în perioada cuprinsă între 2005 (data întocmirii notei de constatare de către municipiul București) și până în prezent, astfel că instanța și-a fundamentat hotărârea pe afirmații care nu pot constitui probe în dosar, încălcându-se prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 998 mp, identificat în completarea la raportul de expertiză ca fiind zonă verde și care a constituit obiectul cererii de completare formulată de contestatoare, instanțele au fost într-o vădită eroare, considerând întemeiat, pe de o parte, că contestatoarea a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 6.508 mp iar, pe de altă parte, că această suprafață de teren nu a făcut obiectul cererii introductive de instanță și nici judecații primei instanțe. Suprafața de 998 mp. a fost cuprinsă în suprafața totală de 6.508 mp., menționată în mod expres în dispoziția primarului și în cererea introductivă.

De altfel, printr-o operațiune simplă de aritmetică, se poate lesne observa că instanța fondului a dispus restituirea în natură a suprafeței de 2899 mp (2013+886) și despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2.493 mp (553 + 814 + 1126). Deci, instanța fondului s-a pronunțat numai asupra suprafeței de teren de 5.392 mp, în loc să se pronunțe asupra suprafeței de 6.508 mp, așa cum a fost învestită. Constatând că din adiționarea suprafețelor de teren cu care a fost învestită instanța - 6.508 mp - și suprafața asupra căreia s-a pronunțat - 5.392 mp., a rezultat o diferență de teren, s-a solicitat completarea hotărârii cu suprafața de 998 mp, teren liber de orice sarcini și care se găsește, așa cum precizează și instanța, în raportul de expertiză omologat.

Analizând recursurile formulate, în raport de criticile menționate, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește recursul formulat de apelantul-pârât C, reprezentat prin Primarul General, acesta este nefondat, întrucât nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că nu s-a făcut dovada vreunei preluări abuzive, condiție instituită de Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, Înalta Curte observă că această critică este invocată omisso medio. Astfel, în sentința civilă nr. 685/2008 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, a fost analizat acest aspect, reținându-se că preluarea imobilului de către stat s-a realizat în mod abuziv și fără titlu valabil, în temeiul Decretului de expropriere nr. 378/1973, ceea ce face aplicabil art. 2 lit. h) al Legii nr. 10/2001.

Criticile apelatului municipiul București au vizat numai împrejurarea că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, în raport de prevederile art. 8 al acestei legi, deoarece terenul era, atât la momentul dobândirii, cât și la momentul preluării de către stat, un teren agricol, fiind apreciate ca nefondate de către instanța de recurs, motiv pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului. Ca atare, recurentul nu poate invoca direct în recurs aspecte pe care le putea invoca pe calea apelului.

Referitor la critica privind greșita aplicare a prevederilor art. 10 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prin restituirea în natură a terenului în suprafață de 2013 mp, Înalta Curte constată că, deși recurentul invocă existența unei autorizații de construire pe terenul în suprafață de 2013 mp, nu precizează că această autorizație are caracter provizoriu, astfel cum rezultă din cuprinsul autorizației din 29 martie 1999 (fila 15 a dosarului de apel din al doilea ciclu procesual) și cum a constatat expertul în expertiza completatoare (fila 53 a volumului III), ceea ce înseamnă că respectiva construcție este demontabilă. Astfel fiind, în mod corect s-a dispus restituirea în natură a terenului, în temeiul art. 10 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.

În ceea ce privește critica privind nedovedirea de către contestatoare a încasării despăgubirilor reglementate în art. 5 al Legii nr. 10/2001, Înalta Curte observă că nu s-a invocat de către contestatoare primirea acestei sume, ceea ce prezumă că nu avut loc o astfel de reparație. De altfel, nici partea adversă nu susține că s-ar fi primit o astfel de despăgubire, ci că ar fi trebuit verificat acest aspect. Înalta Curte consideră nefondat acest argument adus în susținerea motivului de recurs, deoarece rolul activ al instanței trebuie exercitat în limitele obiectului acțiunii și, cât timp nu s-a pus în discuție exceptarea contestatoarei de la acordarea de despăgubiri, în temeiul art. 5 al Legii nr. 10/2001, partea care invoca o astfel de exceptare trebuia să dovedească primirea despăgubirii, conform art. 1169 C. civ., potrivit cu care, „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

Nu se poate cere contestatoarei să facă dovada unui fapt negativ, însă partea care susține că s-ar fi încasat o astfel de despăgubire trebuie să probeze acest fapt, prin dovada faptului pozitiv contrar. Analizând recursul declarat de apelanta-contestatoare, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat numai parțial, pentru argumentele ce succed: Instanța de apel, prin raportare la situația juridică a fiecărei parcele de teren, a motivat soluția pronunțată asupra măsurilor reparatorii pe care le-a acordat.

Existența unei note de reconstituire din Dosarul administrativ nr. 24039/2005, prin care s-ar aprecia că nu există impediment pentru restituirea în natură a întregii suprafețe de 5.438 mp, nu poate schimba situația juridică a imobilului și deci soluția pronunțată pe baza probelor administrate în cauză și ulterioare anului 2005, de când datează nota de reconstituire, întrucât dovada contrară a ceea ce este menționat în acest înscris a fost făcută prin expertiza judiciară efectuată în cauză (fila 4 a volumului II al primei instanțe) care constată destinația de utilitate publică a parcelelor care nu au fost restituite în natură. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 7 al Legii nr. 10/2001 care prevede că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

Sunt însă fondate criticile recurentei asupra greșitei aprecieri a instanței de apel privind respingerea cererii de completare a dispozitivului cu suprafața de 998 mp teren. Înalta Curte observă că, prin dispoziția nr. 7056/2006, a fost declinată competența la Consiliul Local Sector 6 București pentru suprafața de 6.508 mp teren, considerându-se că aceasta formează obiectul Legii nr. 18/1991. Sub acest aspect, în primul ciclu procesual al acestei cauze s-a stabilit că terenul în litigiu este supus dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cauza fiind trimisă spre rejudecare, ocazie cu care instanța a analizat și s-a pronunțat numai asupra unei suprafețe de 5.392 mp teren (rezultând din însumarea suprafețelor de 1.126 mp, 2.013 mp, 814 mp, 886 mp și 553 mp).

Prin urmare, nu s-a pronunțat asupra diferenței de 1.116 mp (6.508-5.392 mp), din care contestatoarea, în temeiul principiului disponibilității, a înțeles să solicite numai 998 mp. Cu privire la această suprafață de teren de 998 mp, expertul atrage atenția instanței (în răspunsul la obiecțiuni de la fila 49 a vol. III al dosarului de primă instanță) că mai există o porțiune de teren din vechiul amplasament, în suprafață de 998 mp, identificată în raportul de expertiză extrajudiciar, ca fiind amplasată între blocuri și având destinația de spațiu verde, însă nu se pronunță și cu privire la această parcelă deoarece ar fi situată la altă adresă decât cea asupra căreia s-a dispus efectuarea expertizei.

Luând în considerare aceste constatări, Înalta Curte apreciază că este greșită opinia instanței de apel care a respins criticile privind modul de soluționare a sentinței civile nr. 1518/2008 a Tribunalului București, referitoare la cererea de completare a dispozitivului, cu motivarea că această suprafață de teren nu poate fi analizată întrucât nu a format obiectul cauzei. Constatând că trebuia să fie analizată și situația juridică a acestei parcele de teren care face parte din obiectul cu care instanța a fost sesizată și asupra căruia trebuia să se pronunțe, Înalta Curte va admite recursul contestatoarei. Pentru argumentele expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul municipiul București, prin Primarul General, urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de apelanta-contestatoare I.E.M. Se va casa, în parte, decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 și sentinței civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, la aceeași instanță de apel, urmând a se avea în vedere că efectele casării privesc exclusiv suprafața de 998 mp teren care a format obiectul contestației și a fost solicitată prin cererea de completare a dispozitivului. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei, privind respingerea apelurilor cu privire la celelalte parcele de teren, astfel încât criticile cuprinse în cererile de apel cu privire la aceste aspecte nu vor mai putea fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 807/ A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Admite recursul declarat de contestatoarea I.E.M. împotriva Deciziei nr. 807/ A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 685 din 16 aprilie 2008 și sentinței civile nr. 1518 din 22 octombrie 2008 ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, la aceeași instanță de apel. Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2012.