ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 186/2020

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II civilă la data de 19 iunie 2019, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2839 din 27 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, pe care a apreciat-o ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 3501 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

A solicitat anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a arătat că, în ceea ce privește conținutul normativ al instituției autorității de lucru judecat, cea căreia îi este asigurată protecție prin intermediul acestui caz de revizuire, dispozițiile art. 431 C. proc. civ. reglementează atât efectul pozitiv cât și efectul negativ al autorității de lucru judecat, astfel:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect; (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

S-a arătat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. presupune, în termenii acestui text, că "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.", ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat.

În acest context, redând fragmente din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul a arătat că instanța supremă, în jurisprudența sa, în mod unanim, a statuat că, dacă o chestiune care are legătură cu ceea ce este supus judecății a fost tranșată într-un proces anterior, atunci ea nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței, pentru că, în caz contrar, ar însemna ca aceasta să pună în discuție însuși lucrul judecat.

In ceea ce privește domeniul în care operează autoritatea de lucru, s-a arătat că dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă", prin această reglementare legiuitorul prevăzând că autoritatea de lucru judecat vizează și considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecății în mod incidental, a cărei rezolvare nu se va regăsi așadar, în dispozitivul hotărârii.

A considerat revizuentul că excepția autorității lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 C. civ. poate fi admisă întrucât decizia civilă nr. 2839/27.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016 versus chestiunea litigioasă care a fost tranșată definitiv prin decizia civilă nr. 3501/19.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, îndeplinește toate cele trei elemente.

Astfel, s-a arătat că există identitate de obiect întrucât legiuitorul a prevăzut că nu este neapărat necesar ca noul proces să se refere la același obiect material dacă la baza ambelor prestații pretinse stă același drept. În acest context revizuentul a arătat că a solicitat prin cele două cereri ca instanța să constate că a prestat muncă sub autoritatea și pentru cei doi angajatori, fără a fi remunerat pentru munca prestată, în fapt, având încheiat contract individual de muncă cu cel de al treilea.

A considerat că și cerința privind identitatea de cauză este îndeplinită, aceasta fiind scopul urmărit în proces. De asemenea, a arătat că și condiția identității de părți este îndeplinită, revizuentul relevând faptul în ambele cauze părți în litigiu au fost revizuentul și B., hotărârile judecătorești producând efecte numai între părțile litigante, în contextul în care, conform B., societățile dețin proiecte comune și acționează ca o singură echipă cu o conducere unitară.

În continuare revizuentul a redat dispozițiile art. 166 C. proc. civ., pe cele ale art. 1201 C. civ. și a făcut o serie de considerațiuni de ordin doctrinar cu privire la principiul puterii de lucru judecat.

Raportându-se la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și la cele ale art. 21 alin. (1) și (3) din Constituția României, revizuentul a evidențiat similitudinile existente, în opinia sa, între cele două cauze, punctând asupra următoarelor aspecte:

• a fost salariat doar al B. și a activat în domeniul de comunicare și merchandising și pentru B. S.A., conform deciziei nr. 3501/2018 din 19.09.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016;

• în același domeniu de activitate a muncit zilnic și pentru C., sens în care a ocupat aceeași funcție, la nivel național, avizând contracte comerciale, semnând facturi și efectuând procese de munca extrem de elaborate în beneficiul direct al acesteia împreună cu salariații săi, în calitate de superior și de subordonat, aflându-se sub autoritatea directă a C. prin aceleași persoane fizice, începând cu Directorul General al Grupului și terminând cu superiorul ierarhic direct;

• a formulat cereri de chemare în judecată identice deoarece, în fapt, s-a aflat sub autoritatea directă a fiecărui angajator, dar în contradictoriu cu același persoane care aveau încheiate contracte individuale de muncă doar pentru sine, atât pentru B., conform deciziei nr. 3501/2018 din 19.09.2018 din dosarul nr. x/2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cât și pentru C./actuala B. din cauza prezentă;

• fuziunea intervenită între societățile C. și B. dovedește fără tăgadă că în perioada în litigiu, respectiv septembrie 2013 - iunie 2016, revizuentul a muncit fără forme legale și fără plata unui salariu raportat la munca prestată în beneficiul direct al acesteia;

• răspunsurile date de Directorului General în interogatoriul administrat pe fond, în special întrebarea nr. 5, întăresc faptul că hotărârea atacată s-a întemeiat pe o soluție eronată, bazată pe considerente incorecte ale legii, care nu reflectă sub nicio formă realitatea faptelor relevată prin înscrisurile existente la dosarul cauzei;

• procesele de muncă desfășurate de revizuent aveau mai mulți beneficiari direcți din grupul B., însă de jure erau justificate numai de cele stabilite formal prin contractul individual de muncă, contrar normelor legislative care impun un caracter formal tuturor relațiilor de muncă în care există subordonare între părți.

În continuare, revizuentul a prezentat parcursul procesual al dosarului nr. x/2016 și a concluzionat că ambele cereri de judecată care au fost formulate identic în contradictoriu cu B., că acestea au parcurs o judecată de aproximativ trei ani fiecare, că hotărârea atacată cu revizuire s-a bazat pe considerente incorecte ale legii și care nu reflectă sub nicio formă echidistanța instanțelor de judecată, precum și realitatea faptelor relevate prin înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În ceea ce privește chestiunea litigioasă dedusă judecății, revizuentul a solicitat să se ia în considerare faptul că prin decizia nr. 3501/2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat, faptul că:

"între reclamant în calitate de salariat și pârâtă, în calitate de angajator, s-a stabilit un raport de muncă, începând cu data de 01.09.2013 până la data de 30.06.2016 (...) Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariate nete rezultate pentru perioada 01.09.2013 - 30.06.2016, precum si contribuțiile sociale si taxele aferente. (...)"

S-a arătat și faptul că această decizie a fost invocată în fața curții de apel, în dosarul în care s-a pronunțat decizia atacată, dar instanța nu a ținut cont de ea. Revizuentul a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a făcut trimiteri la jurisprudența instanțelor europene (Hotărârea în cauza Rozalia Avram împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 252/15.04.2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 855/21.12.2010, par. 23; cauza: Kehaya și alții, împotriva Bulgariei, pct. 67-70; Gok și alții împotriva Turciei, nr. 71.867/01, 71.869/01,73.319/01 și 74.858/01, pct. 57-62, 27 iulie 2006, și Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50.208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012).

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, atât în raport de modalitatea concretă de formulare a acesteia în raport cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ., cât și din perspectiva faptului că nu sunt îndeplinite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Aceste excepții vor fi luate în considerare ca apărări formulate de intimată pe fondul cererii de revizuire.

Înalta Curte, examinând cererea de revizuire, din perspectiva condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, acest motiv de revizuire având ca finalitate anularea ultimei hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre pronunțată anterior numai dacă sunt îndeplinite, cumulati, condițiile anterior evocate.

În dosarul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nr. x/2016, finalizat prin decizia nr. 2839 din 27 mai 2019, prin răspunsul la întâmpinare, revizuentul a invocat aspectul pozitiv al deciziei nr. 3501/19.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, arătând că prin această hotărâre instanța a tranșat problema cu privire la caracterul ilegal al prestării de către revizuent a unor activități în beneficiul și sub autoritatea mai multor societăți ce fac parte din grupul B.. Revizuentul a apreciat că prin evocata decizie s-a stabilit faptul că "salariatul A. putea să presteze muncă în beneficiul și sub autoritatea doar a angajatorului său, nu și în beneficiul altor societăți din grup fără a avea relații de muncă cu aceste societăți".

Prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanța de apel a statuat asupra faptului că decizia nr. 3501/19.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, prin care apelantului i-a fost recunoscută calitatea de salariat al B. S.A. (D.) pentru o perioadă similară, nu are autoritate de lucru judecat în cauză, în nici unul din aspectele sale, negativ sau pozitiv.

Una dintre condițiile cerute pentru admisibilitatea revizuirii, care rezultă din economia dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat, ori dacă a fost invocată, instanța să nu se fi pronunțat asupra ei.

În ipoteza în care instanța a soluționat excepția autorității de lucru judecat în sensul respingerii acesteia, situație proprie prezentei cauze, desființarea hotărârii nu mai poate fi obținută pe calea revizuirii, întrucât, într-o atare situație, rezolvarea nu se mai limitează la anularea ultimei hotărâri ci impune în primul rând examinarea temeiniciei soluției pronunțate asupra excepției autorității de lucru judecat.

Din aceste rațiuni, față de faptul că în cauză instanța de apel s-a pronunțat respingând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3501/19.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, revizuentul nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepția autorității de lucru judecat.

De subliniat este ampla analiză pe care instanța de apel a făcut-o prin decizia ce formează obiectul cererii de revizuire cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3501/19.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub ambele aspecte, pozitiv și negativ. Astfel s-a avut în vedere că, "deși efectul pozitiv nu presupune identitate de elemente (obiect și cauză), nu poate fi negat că ceea ce se opune într-o judecată ulterioară fără posibilitatea de contestare sunt chestiunile tranșate într-un litigiu anterior între aceleași părți, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. făcând referire doar la părți și trebuind apreciat în contextul întregii reglementări, deci și al alin. (1) al art. 431 C. proc. civ., iar lucrul judecat anterior trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei ulterioare. Acest fapt se explică prin regulile și limitele desfășurării judecății, hotărârea judecătorească consfințind o anumită situație de fapt și de drept pe baza anumitor probe, cu respectarea principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare, așa încât o hotărâre judecătorească nu ar putea fi opusă unui terț care nu a avut posibilitatea să se apere.

Totuși, situația consfințită prin hotărârea judecătorească trebuie respectată și de terți, însă nu din perspectiva autorității de lucru judecat, ci ca fapt juridic, cu posibilitatea pentru terț de a face dovada contrară, așa cum prevede art. 435 alin. (2) C. proc. civ., invocând elemente noi care țin de obiectul și cauza litigiului în care hotărârea respectivă i se opune.

Or, intimata nu a fost parte în litigiul anterior care s-a purtat între apelant și B. S.A., așa încât nu i se poate opune autoritatea de lucru judecat.

Mai mult, în speța prezentă, este adusă în discuție o pretenție distinctă de cea soluționată în litigiul anterior, iar singura legătură era doar la nivel de similaritate generală de situații, în opinia apelantului.

Constatările acelei instanțe nu reprezintă chestiuni premisă pentru prezentul litigiu și nu pot fi transpuse automat în speță deoarece activitatea apelantului față de B. S.A. (D.) nu este aceeași cu activitatea raportat la E. S.A.. În acel litigiu, instanța nu a dat nici o dezlegare, nici o statuare referitoare la o normă de drept ori situație de fapt care să se impună în analiza situației de fapt și de drept asupra căreia Curtea are a se pronunța în speța de față, fiind vorba de aprecierea probatoriului administrat în fiecare cauză. Raționamentul folosit de instanță în litigiul anterior, concluziile la care a ajuns după aprecierea probelor nu pot fi urmate în această cauză, cum solicită de fapt apelantul, fiecare cauză având particularitatea lui, iar dezlegarea unei cauze este rezultatul deliberării instanței asupra fiecărei cauze cu care este învestită."

Astfel este de evidențiat faptul că în speță nu este îndeplinită condiția identității de părți, dat fiind faptul că în cauza nr. x/2016 reclamantul a formulat acțiunea în contradictoriu cu B. S.A. (fostă F.), în calitate de succesoare a E. S.A. iar în cauza nr. x/2016 acțiunea aceluiași reclamant este formulată în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fosta D.), persoană juridică distinctă de B. S.A. (fosta F., dar în calitate de succesoare a C.), context în care, în raport de principiul relativității efectelor juridice ale hotărârilor judecătorești, decizia nr. 3501/19.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat B. S.A..

De asemenea, în cauză nu este îndeplinită nici condiția identității de obiect. Astfel, în cauza nr. x/2016 Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a statuat asupra existenței raporturilor de muncă dintre revizuent și B. S.A. (fosta D.) iar în cauza nr. x/2016, în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire, instanța a fost chemată să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței unor raporturi de muncă între revizuent și E. S.A., entitate al cărei succesor în drepturi și obligații este B. S.A. (fosta F.).

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2839/2019 din 27 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu recurs în termen de 30 de zile la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.