Decizia nr. 140/2020 — ÎCCJ — recurs

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului B. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2 - Rechizitoriu). S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 861 din C. pen. anterior și art. 862 din C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 863 din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 864 din C. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și de art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului D. În baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul D. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul D. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București cu privire la infracțiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatului D.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului C. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior și art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (pct. D - Rechizitoriu). S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior. În baza art. 81 din C. pen. anterior și art. 82 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul L. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. și uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privința inculpatului A. În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D - Rechizitoriu). În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. anterior. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. De asemenea, s-a constatat că persoanele vătămate Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța nu s-au constituit părți civile în cauză. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații L., M., N., O., P., Q., A., R., S., T., U., V., W., X., C., Y., Z. și petentele AA., BB., S.C. CC. S.A. și S.C. DD. S.A. împotriva aceleiași sentințe. Împotriva Deciziei penale nr. 32/A/07.02.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au formulat contestații în anulare, printre alții, inculpații A., L., B., D. și EE. Prin Decizia nr. 352/A din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, au fost admise, în principiu, contestațiile în anulare formulate de condamnații A., L., B., D. și C., reținându-se, în esență, că, acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi admise în principiu. Astfel, s-a constatat că cererile contestatorilor A., L., B., D. și C. vizează Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - hotărâre penală definitivă, sunt introduse de persoane care au calitatea de a exercita contestația în anulare, în termenul prevăzut de lege, motivele pe care se sprijină contestațiile sunt dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și în sprijinul contestațiilor sunt invocate dovezi care se află la dosarul cauzei. Referitor la motivele invocate de contestatori, respectiv instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii (invocat de contestatorii A., B., D. și C.), ori a existat un caz de incompatibilitate cu privire la doi dintre membrii completului de judecată (invocat de contestatorul A.), respectiv incidența unei cauze de încetare a procesului penal - împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale (invocat de contestatorii L. și B.), Înalta Curte a constatat că acestea sunt prevăzute în art. 426 lit. d) și art. 426 lit. b) din C. proc. pen. Prin urmare, în baza art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. a admis, în principiu, contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați A., L., B., D. și C. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008. În cauză, au fost formulate cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate, după cum urmează: Contestatorul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și f), art. 31 alin. (1) lit. c) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. Contestatorul B. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. Contestatorii C. și D. au formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și f) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004. Contestatorii D., B., A. și C. au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor anterior expuse, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din legea nr. 47/1992, respectiv textele a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată sunt cuprinse în Legea nr. 304/2004, nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, excepțiile au fost ridicate în fața unei instanțe de judecată, iar textele de lege a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată au legătură cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește condiția potrivit căreia textele a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, s-a menționat că, prin Decizia nr. 704 din 29 noiembrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (7) și art. 238 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., în varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 02.03.2017, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul în care, în jurisprudența sa, a stabilit două criterii/condiții pentru existența legăturii textului criticat cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie întrunite cumulativ, respectiv aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textelor de lege criticate în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textelor de lege criticate Având în vedere aceste aspecte, contestatorii D., B., A. și C. au apreciat că textele de lege au legătură cu soluționarea cauzei, în situația în care este vorba de fundamentul legal în baza căruia se constituie completul care judecă cauza, dar și cel care a judecat apelul în care s-a pronunțat decizia atacată în prezența cauză. În susținerea excepției invocate, contestatorul A. a arătat, în esență, că s-au încălcat dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. 1), art. 126 alin. (4) și art. 1 alin. (5) din Constituția României, menționând că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 prevede că înființarea completelor specializate la Înalta Curte de Casație și Justiție pot fi aprobate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, fără a exista vreo mențiune cu privire la modul de determinare a completelor de judecată, acordând Colegiului de conducere al Înaltei Curți putere discreționară în determinarea compunerii acestor complete. Noțiunea de "compunere" a instanței utilizată de art. 126 alin. (4) din Constituția României este o noțiune constituțională autonomă, ce nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcția jurisdicțională. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 685/2018, parag. 177. Potrivit dispozițiilor legale criticate, contestatorul A. a opinat că se ajunge la situația în care nu numai că modul de compunere a completelor de judecată este reglementat printr-un act administrativ, dar acest act administrativ este emis de însăși conducerea instanței. Normele de compunere a instanțelor ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate și stabilitate. Or, delegarea atribuției de a stabili aceste norme Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin emiterea unor hotărâri de stabilire a completelor, ceea ce nu reprezintă altceva decât acte administrative cu caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Cu privire la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituția României, republicată și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul imparțialității instanței, contestatorul A. a arătat că, pe lângă faptul că normele de compunere a instanțelor trebuie să se bucure de accesibilitate, stabilitate și previzibilitate, este imperios necesar că acestea să se bucure de transparență și încredere din partea justițiabililor. Dacă înființarea unui număr de complete cu o anumită specializare, având în vedere numărul de cauze cu un anumit profil și cel al judecătorilor cu experiență în acele materii, intră în sfera administrativă și, pe cale de consecință, în competența Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu același lucru se poate spune despre compunerea completelor, care, reprezentând desemnarea nominală a judecătorilor ce urmează să formeze un complet, este o problemă jurisdicțională ce ține de însăși săvârșirea actului de justiție și, prin urmare, trebuie realizată printr-o procedură legală menită să asigure independența și imparțialitatea judecătorilor. Dreptul la un proces echitabil are la bază exact aceste două caracteristici esențiale, imparțialitatea și independența instanței, iar lipsa reglementărilor referitoare la compunerea instanței și stabilirea completelor de 3 judecători chiar de către conducerea acesteia, atrage, în mod cert, o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea că instanțele să nu fie independente sau imparțiale. Prin urmare, în considerarea celor de mai sus, contestatorul A. a apreciat că textul art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o garanție aferentă imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil. Neexistând un mecanism procedural care să reglementeze în vreun fel o modalitate și o procedură de constituire a completelor de 3 judecători, aceștia fiind numiți în mod unilateral și arbitrar de președinții de secții și aprobați de conducerea instanței, temerile privind imparțialitatea obiectivă a instanței apar total justificate. Prin urmare, nu numai regulile generale de organizare ale instanței supreme trebuie reglementate prin lege organică, ci toate aspectele în legătură cu organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite și a completurilor de judecată. Or, din conținutul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 rezultă că cele ce stabilesc compunerea completurilor sunt colegiile de conducere, iar nu legiuitorul, în temeiul unor criterii stabilite prin lege organică, astfel cum prevede norma constituțională. Așadar, se poate observa că dispozițiile legale criticate, în ciuda prevederilor art. 73 alin. (3) lit. 1) și art. 126 alin. (4) din Constituția României, republicată, stabilesc o altă modalitate de constituire a completelor de 3 judecători. Așadar, faptul că aspecte esențiale ale compunerii celei mai înalte instanțe naționale nu sunt prevăzute într-o lege organică conduce la încălcarea normei constituționale potrivit căreia organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești se reglementează prin lege organică, și anume la art. 73 alin. (3) lit. 1) și art. 126 alin. (4) din Constituția României, republicată. Repartizarea cauzelor în mod aleatoriu, fiind o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, a fost instituită prin art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică. Cu toate acestea, în privința compunerii completelor de 3 judecători, regula compunerii aleatorii nu este reglementată, acestea fiind desemnate prin hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președinților de secții. De altfel, faptul că desemnarea aleatorie reprezintă soluția garantării independenței și imparțialității judecătorilor rezultă și din Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară publicată în M. Of. nr. 1020/29.11.2018 în care Curtea, la paragraful 262 a reținut că "opțiunea Camerei decizionale de a adopta soluția desemnării aleatorii a judecătorului care îl înlocuiește pe judecătorul care s-a abținut sau a fost recuzat (art. I pct. 34) reprezintă o garanție a imparțialității instanței." Prin urmare, în considerarea celor de mai sus, s-a apreciat că dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o garanție aferentă imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil, între aceste garanții se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege, sistem care nu se aplică desemnării completurilor de 3 judecători. Astfel, a apreciat că dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o garanție aferentă imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil, între aceste garanții se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege, sistem care nu se aplică desemnării completelor de 3 judecători. În acest context, lipsa reglementării unei compuneri aleatorii a completelor de 3 judecători și determinarea acestora prin hotărâri ale Colegiului de conducere a Înaltei Curți la propunerea președinților de secții, emise în baza unor dispoziții infralegale, respectiv art. 19 lit. a1) și art. 32 alin. (1) din Regulament, apare că fiind în gravă contradicție cu principiul imparțialității și independenței instanței și, pe cale de consecință, cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, s-a solicitat să se constate incompatibilitatea dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cu dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. 1), art. 126 alin. (4), art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dar și cu art. 16 alin. (1), art. 11 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 20 din Constituția României, prin raportare la art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului coroborat cu art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 12 la Convenție. Totodată, având în vedere aceste aspecte, contestatorul A. a apreciat că prevederile considerate neconstituționale încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, art. 11 alin. (1) și (2) (Dreptul internațional și intern) coroborat cu art. 20 (Tratatele internaționale privind drepturile omului) prin raportare la art. 14 (Interzicerea discriminării) din Convenția europeană a drepturilor omului coroborat cu art. 1 alin. (1) (Interzicerea generală a discriminării) din Protocolul nr. 12 la Convenție. Contestatorul B. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. c) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care, în opinia acestuia, aduc atingere dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3), art. 126 alin. (1) și (4) și art. 147 alin. (4) din Constituție. În susținerea cererii formulate, suplimentar față de argumentele expuse de contestatorul A., contestatorul B. a arătat că, în ceea ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil, instanțele judecătorești își realizează funcția de înfăptuire a justiției prin intermediul judecătorilor organizați, în completuri de judecată, iar atunci când legiuitorul constituțional se referă la compunerea instanței supreme - noțiune autonomă folosită de Constituție - nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completurilor de judecată, care realizează funcția jurisdicțională, tocmai această reglementare constituțională fiind cea care a atribuit aspectelor referitoare la compunerea instanței caracterul de norme procedurale de ordine publică. De aici și rațiunea pentru care compunerea completului de judecată este reglementată prin norme de ordine publică, a căror nesocotire atrage nulitatea absolută, aceasta fiind singura garanție pentru respectarea independenței și imparțialității judecătorului, iar dreptul la un proces echitabil vizează tocmai aceste două caracteristici esențiale. Având în vedere că potrivit Deciziei nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale, completurile de 5 judecători de la Înalta Curte nu au fost constituite potrivit legii, judecătorii nefiind desemnați aleatoriu pentru a face parte din complet, contestatorul B. a opinat că în aceeași situație se află și completurile de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Suplimentar față de ceea ce deja s-a reținut, contestatorii C. și D., prin motivele invocate, au arătat că legiuitorul, deși a intenționat să legifereze modalitatea de compunere a completelor de 3 judecători, lucru care rezultă cât se poate de clar din sintagma "complete de judecată se compun după cum urmează", nu a făcut decât să legifereze situațiile în care urmează a judeca completele de 3 judecători și anume în cazul apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de curțile de apel, rămânând neclar cum urmează a fi compuse aceste complete și care este procedura de urmat. Or reglementarea într-o manieră clară și precisă, cu indicarea explicită a procedurii aplicabile compunerii completelor de 3 judecători, era cu atât mai importantă cu cât domeniul reglementat (compunerea completelor Înaltei Curți de Casație și Justiție) are o importanță de rang constituțional și vizează un drept fundamental, respectiv dreptul de a fi judecat de o instanță stabilită de lege care să fie imparțială. Mai mult, faptul că art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 nu reglementează modalitatea efectivă de compunere a completelor de 3 judecători și procedura de urmat, această situație duce la existența unei lacune legislative care are ca efect delegarea artificială a atribuției de a stabili aceste norme Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin emiterea unor hotărâri de stabilire a completelor, ceea ce nu reprezintă altceva decât acte administrative cu caracter infralegal, ceea ce determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Constatarea caracterului neconstituțional al art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 atrage și neconstituționalitatea acestuia în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. 1) și art. 126 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit cărora organizarea și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face prin lege organică. Având în vedere aceste aspecte, contestatorii C. și D., au apreciat că modul de redactare a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și f) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 nu corespunde exigențelor prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la calitatea actelor normative. Analizând cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de contestatorii A., B., D. și C., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 47/1992, sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege: - calitatea de parte în proces a autorului excepției; - identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; - existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014); - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, care nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare, o astfel de evaluare nefiind în disonanță cu prevederile art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. Unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială este Curtea Constituțională. Însă, încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei. Pe cale de consecință, "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelei norme, ci prin analiza prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate. Procedând la verificarea condițiilor de admisibilitate a sesizărilor Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că sunt îndeplinite, în parte, condițiile prevăzute de lege, respectiv, excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate de cei patru contestatori, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, astfel că aceștia au calitatea de părți în dosar și au în vedere neconstituționalitatea mai multor dispoziții din Legea nr. 304/2004, prevederi legale în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale prin decizii anterioare ale Curții Constituționale. Referitor la a treia condiție prevăzută de lege, expusă anterior în considerentele prezentei hotărâri, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că nu este îndeplinită cu privire la niciuna dintre cererile formulate de contestatorii A., B., D. și C., întrucât niciuna dintre dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se contestă nu are incidență în cauza pendinte, în condițiile în care acestea vizează înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, atribuțiile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și completele de judecată din cadrul celorlalte instanțe judecătorești (curți de apel, tribunale, judecătorii). Or, excepția de neconstituționalitate este o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (potrivit Deciziei nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M. Of. nr. 525/2.08.2007). Din această perspectivă, condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl poate avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei instanței de judecată. Așadar, în condițiile în care prevederile considerate neconforme cu legea fundamentală nu sunt apte să influențeze o eventuală soluție ce ar putea fi dată în speță, ele nu întrunesc cerința legăturii cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat că obiecțiunile formulate de cei patru contestatori cu privire la dispozițiile menționate au legătură doar aparent cu soluționarea cauzei, în realitate acestea nereprezentând aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală. Din analiza criticilor de neconstituționalitate expuse de către contestatorii A., B., D. și C. rezultă că scopul urmărit de aceștia constă în modificarea dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate o invocă, aspect ce excedă competenței Curții Constituționale. Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional, astfel cum solicită contestatorii, ci aceasta trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat. Așadar, în condițiile în care modificarea, respectiv completarea legii în vigoare este un atribut exclusiv al legiuitorului, excepția de neconstituționalitate invocată nu este admisibilă sub acest aspect. Prin intermediul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, se tinde practic la interpretarea și completarea normelor procedurale ce fac obiectul cererilor, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că scopul urmărit de contestatori prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se tinde la modificarea și completarea legii, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României (Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 243/10.04.2012, Decizia nr. 187/2012, publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012, Decizia nr. 378/2014, publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014). Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat că extinderea considerentelor Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale, în ceea ce privește analiza constituționalității modului de constituire a altor formațiuni judiciare (în cazul de față, a completurilor de 3 judecători ale instanței supreme), nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, argumentele Curții privesc circumstanțele unei anume situații de drept, care nu pot fi extinse prin analogie altor situații, fiind specifică completurilor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, referirile făcute de Curtea Constituțională la obligația constituirii aleatorii a completurilor de judecată, făcute în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 685/2018, nu pot fi desprinse de contextul problematicii avute în vedere de instanța constituțională, în caz contrar, ajungându-se la situația extinderii acestei obligații dincolo de limitele avute în vedere de legiuitor. Astfel, Decizia nr. 685/2018 nu poate fi interpretată într-un sens care să permită utilizarea ei drept temei pentru crearea, dincolo de prevederile legale, a unei obligații de constituire în mod aleatoriu a altor completuri decât cele de 5 judecători, pentru care există o prevedere legală în acest sens. În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care demersul contestatorilor a fost considerat inadmisibil. Împotriva dispozițiilor de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cuprinse în Decizia nr. 76/A din 9 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, au formulat recurs contestatorii D., C., B. și A. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2020 la data de 19 iunie 2020, sub numărul x/2020, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 21 septembrie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorilor recurenților contestatori, precum și ultimul cuvânt al recurentului D., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate. Examinând recursurile formulate de contestatorii D., C., B. și A. împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și f), art. 31 alin. (1) lit. c) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cuprinse în Decizia nr. 76/A din 9 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale." Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: - starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; - activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; - interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate. Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituț