ÎCCJ, decizie (scj.ro #84610)

Tâlhărie. Inculpat minor. Mustrare. Art. 102 Cod Penal. Pedeapsă Luarea măsurii educative a mustrării față de minorul în vârstă de 17 ani, cu rea comportare, autor al unei tâlhării săvârșite ziua, în public, împreună cu un alt minor, nu corespunde criteriilor menționate în art. 100 alin. (1) C. pen. Reducerea, în apel, prin reținerea de circumstanțe atenuante, a pedepsei închisorii stabilite de prima instanță la minimul prevăzut de lege coautorului de aceeași vârstă, care a mai fost anterior condamnat la un an și 6 luni închisoare, nu se justifică . Secția penală, decizia nr. 2127 din 8 mai 2003 Prin sentința nr. 825 din 12 septembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații D.V.

și V.G., minori în vârstă de 17 ani la data săvârșirii infracțiunii, la câte 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit.c) și alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. Pentru inculpatul V.G. s-a revocat suspendarea condiționată a executării unei pedepse anterioare de un an și 6 luni închisoare. Instanța a reținut că, la 13 iunie 2002, pe stradă, inculpatul V.G. a smuls geanta de sub braț unei femei, partea vătămată D.D., aruncând-o imediat inculpatului D.V. după care au părăsit în grabă locul faptei în direcții diferite. La strigătele părții vătămate inculpatul D.V. a fost prins de trecători. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 710/A din 31 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de inculpați și a aplicat inculpatului minor D.V.

măsura educativă a mustrării, și a redus la un an și 6 luni pedeapsa inculpatului V.G. Recursul declarat de procuror este fondat. În adevăr, instanța de apel, neacordând semnificația cuvenită unor împrejurări în care s-a comis tâlhăria, pe un bulevard din capitală, în timpul zilei, la o oră de intensă circulație, pe baza unei înțelegeri prealabile și împărțirea rolurilor între inculpați, nu a evaluat corect gradul de pericol social al faptei și al inculpaților. Sub acest aspect este de observat, așa cum rezultă din rapoartele de anchetă socială efectuate, că inculpatul D.V. a urmat cursurile școlare un singur an, după care le-a abandonat, iar inculpatul V.G. nu are ocupație, iar anterior a mai fost condamnat, vagabondează, își petrece timpul pe stradă, în anturaje dubioase, având o comportare necorespunzătoare.

În fine, este semnificativ și faptul că în fața instanței inculpații au fost nesinceri în declarațiile lor. În raport cu aceste considerente, se impune concluzia că soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, desființarea ei în parte de instanța de apel fiind nejustificată. În consecință recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat decizia atacată și s-a menținut sentința pronunțată în cauză.