ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3467/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6986/2/2010 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC C.A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și UM XXX București suspendarea executării Actului de constatare încheiat între reprezentanții Ministerului Apărării Naționale la data de 11 mai 2010 la sediul UM XXX, cazarma București, suspendarea executării actului administrativ emis de Ministerul Apărării Naționale UM XXX București, respectiv adresa din 29 iunie 2010 prin care s-a dispus sistarea furnizării de utilități către SC C.A. SRL, suspendarea executării actului administrativ emis de Ministerul Apărării Naționale UM XXX București, respectiv adresa din 30 iunie 2010 prin care s-a interzis accesul în UM XXX București, atât a personalului reclamantei cât și a partenerilor de afaceri ai acesteia.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că între Ministerul Apărării Naționale și reclamantă s-a încheiat contractul de închiriere din 29 mai 2007 având ca obiect imobilul format din construcție în suprafață de 573 mp, Pavilion B și terenul în suprafață de 4784 mp situat în București, sector 2. A mai arătat reclamanta că prin actul de constatare din 11 mai 2010 încheiat la sediul UM XXX București s-a dispus oprirea executării tuturor lucrărilor de construcții și instalații aferente la toate corpurile menționate în act cu interzicerea accesului în zonă iar prin adresa din 30 iunie 2010 s-a adus la cunoștință interzicerea accesului în unitate.

A mai precizat reclamanta că referitor la condiția cazului bine justificat acesta este determinat de faptul că în cuprinsul actelor a căror suspendare se solicită nu se indică nici un temei legal de natură a justifica dreptul esențial al locatarului de a se folosi de spațiul închiriat și a obligației corelative asumate de locator de a asigura folosința imobilului în acord cu prevederile contractuale. Cu privire la paguba iminentă, s-a arătat că prin interzicerea accesului la imobilul închiriat, există imposibilitatea folosirii spațiului închiriat în scopul desfășurării activității comerciale conform obiectului de activitate și conform prevederilor contractuale. Prin sentința nr. 5032 din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel București, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.A.

SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și UM XXX ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în esență următoarele. Cu privire la condiția îndoielii serioase asupra legalității actului, Curtea a apreciat că adresele la care se face referire nu sunt acte administrative ce pot fi suspendate, ci corespondență administrativă prin care se comunică măsuri dispuse prin alte acte.

Presupunând că ar reprezenta un act administrativ, Curtea a apreciat că nu poate dispune suspendare executării acestuia, pentru că interzicerea accesului în zonă trebuie corelată cu obligațiile reciproce ale părților ce derivă din contractul de închiriere din 29 mai 2007 având ca obiect imobilul format din construcție în suprafață de 573 mp, Pavilion B și terenul în suprafață de 4784 mp situat în București, sector 2. Astfel, Curtea nu a putut verifica și clarifica în cadrul procedurii sumare a suspendării executării obligațiile dintre părți, culpa unora, nerespectare unor obligații contractuale și sancțiunile civile sau comerciale ce ar deriva din acestea.

Curtea a făcut referire și la deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie în sensul că: „condițiile cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului”. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs SC C.A.

SRL București, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente: - actul de constatare din 11 mai 2010 a fost încheiat cu încălcarea alin. (1) art. 28 din Legea nr. 50/1991 și art. 59 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, neprevăzându-se nici un termen pentru măsura opririi executării tuturor lucrărilor și nici termenul în care se vor lua măsurile de încadrare în prevederile autorizației; - UM XXX nu este autoritatea competentă care poate interzice accesul în zona în care se află imobilul și pentru care există încheiat contractul de închiriere, această măsură putând fi dispusă numai de instanța de judecată; - în mod greșit instanța de fond a făcut trimitere la Hotărârea C.E.J.

din 19 iunie 1990 pronunțată în cauza C - 213/1989 The Queen contra Secretary of State for Transport, pentru a concluziona că nu există norme comunitare care să impună suspendarea actelor atacate; - în mod neîntemeiat, instanța de fond apreciază că actele a căror suspendare se solicită nu sunt acte administrative, ci simple adrese de comunicare; - prin măsurile luate de pârâta-intimată se creează o pagubă iminentă, constând în imposibilitatea executării obligațiilor contractuale și degradarea lucrărilor de construcție deja efectuate. În drept, din punct de vedere procedural, recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 304 1 C. proc. civ..

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin „cazuri bine justificate” se înțelege „împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. În speță pârâta invocă drepturi izvorând din contractul de locațiune încheiat cu UM XXX la 29 mai 2007 și comportarea considerată abuzivă a acestui co-contractant, care nu-i permite efectuarea unor lucrări de construcție în regie proprie (prevalându-se de neregulile constatate de Inspectoratul de Stat în Construcții) și îi interzice accesul în imobil.

Față de împrejurarea că actele și raporturile de drept deduse judecății nu au nici măcar aparența unor acte sau raporturi juridice de drept administrativ, ele fiind circumscrise, aparent, unui contract de drept civil (contractul de locațiune), iar pârâta-intimată își fundamentează măsurile pe constatările făcute de o autoritate de control în domeniul construcțiilor -, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea provizorie a executării actului administrativ, nefiind întrunită condiția „cazului bine-justificat”. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.A. SRL București împotriva sentinței nr. 5032 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.