ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5543/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 6

octombrie 2010 la Tribunalul Olt, reclamanta SC „T D.R.” SRL București a

solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la respectarea

prevederilor art. 5 din capitolul III al Contractului de închiriere nr. A/1721

din 11 aprilie 2005, în sensul obligării pârâtului să încheie un act adițional

prin care să prelungească termenul contractului de închiriere pentru o perioadă

de 5 ani.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul Contractul de închiriere nr.

A/1721 din 11 aprilie 2005 pentru terenul arabil în suprafață de 630,3634 ha,

pentru pășune în suprafață de 97,3876 ha și pentru suprafața construită de

1.770 mp, situate în UM 01256 Caracal, comuna Redea, județul Olt .

Reclamanta a precizat

că durata contractului a fost stabilită pentru 5 ani, cu posibilitatea

prelungirii pentru aceeași durată, la cererea scrisă a chiriașului, dar pârâtul

nu a respectat această clauză stipulată la art. 5 din contract, refuzând

încheierea actului adițional pentru prelungirea termenului de închiriere, cu

motivarea că, urmează să organizeze o licitație publică în vederea

închirierii/concesionării imobilului în viitor.

La data de 30 noiembrie

2010, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare și cerere

reconvențională, solicitând evacuarea reclamantei de pe terenurile ocupate fără

contract în comuna Redea, Județul Olt.

În motivarea cererii

reconvenționale, s-a arătat că, potrivit art. 5 din contractul de închiriere,

termenul de închiriere a fost deja prelungit până la data de 15 octombrie 2010

prin Actul adițional nr. 5 din 10 mai 2010, iar după această dată, ministerul,

în calitate de proprietar, nu are obligația să prelungească durata închirierii.

Prin Sentința civilă

nr. 67 din 25 ianuarie 2011, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios

administrativ a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, motivând că

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu privire la

competența materială de judecare a litigiului având ca obiect obligarea unei

autorități publice centrale la încheierea unui act adițional la un contract

administrativ, care se referă la punerea în valoare a unui bun din domeniul

public al statului, înscris în Anexa nr. 4 din H.G. nr. 1.705/2006.

După pronunțarea

acestei sentințe, la data de 2 septembrie 2011, reclamanta a completat și a

precizat acțiunea, arătând că aceasta a fost formulată și împotriva răspunsului

comunicat de pârât cu adresa nr. L 12.409 din 23 noiembrie 2011, după expirarea

termenului prevăzut de lege și prin care s-a refuzat în mod nejustificat

prelungirea duratei contractului de închiriere.

Reclamanta a depus o

nouă cerere de completare a acțiunii la data de 14 octombrie 2011, solicitând,

în subsidiar obligarea pârâtului la prelungirea contractului de închiriere până

la recoltarea produselor agricole însămânțate în anul agricol 2010 - 2011,

respectiv până la data de 15 septembrie 2012, precum și obligarea pârâtului să

emită facturi fiscale pentru sumele achitate cu titlul de chirie negociată de

părți, de la data expirării termenului contractului de închiriere și până la

data eliberării efective a terenului.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat

Sentința civilă nr. 6.097 din 21 octombrie 2011, prin care a respins ca

neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta SC „T D.R.” SRL

București, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant

Ministerul Apărării Naționale și a dispus evacuarea reclamantei-pârâte de pe

terenurile: arabil în suprafață de 630,3634 ha, pășune în suprafață de 97,3876

ha și suprafață construită 1.770 mp, situate în UM 01256 Caracal, comuna Redea,

județul Olt.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată cererea principală,

întrucât prin clauza de la art. 5 al contractului de închiriere părțile au

stipulat expres că este necesar acordul locatorului pentru prelungirea

termenului închirierii și acest acord nu a fost exprimat de ministerul pârât,

care nu are obligația să justifice refuzul său de încheiere a actului adițional

pentru prelungirea duratei închirierii.

Reținând că a expirat

termenul închirierii, instanța de fond a constatat că reclamanta-pârâtă ocupă

fără drept imobilul închiriat, motiv pentru care, a admis cererea

reconvențională și în temeiul dispozițiilor art. 1431 C. civ., a dispus

evacuarea reclamantei-pârâte de pe terenurile: arabil în suprafață de 630,3634

ha, pășune în suprafață de 97,3876 ha și suprafață construită de 1.770 mp,

situate în UM 01256 Caracal, comuna Redea, Județul Olt.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta SC „T D.R.” SRL București, solicitând ca

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., să fie

modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii principale,

respingerii cererii reconvenționale.

În primul motiv de

recurs a fost criticată soluția de respingere a cererii principale,

susținându-se că judecătorul fondului a aplicat criterii diferite de

interpretare a Clauzelor contractului de închiriere nr. A/1721 din 11 aprilie

2005, fără a avea în vedere integralitatea clauzei prevăzute la art. 5, ceea ce

a determinat pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestei critici, s-a arătat că, potrivit convenției părților, prelungirea

contractului pentru o nouă perioadă, cu aceeași durată, se face prin act

adițional la cererea scrisă a chiriașului. Recurenta-reclamantă a precizat că,

a formulat cererea de prelungire a contractului de închiriere în perioada de

valabilitate, dar intimatul-pârât nu a soluționat cererea în termenul prevăzut

de lege și în consecință, nu poate invoca propria culpă pentru faptul că nu a

fost încheiat actul adițional de prelungire a duratei contractului de

închiriere anterior expirării termenului stabilit inițial.

Recurenta-reclamantă

a mai arătat că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că nu sunt

aplicabile în cauză dispozițiile Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr.

M89 din 5 septembrie 2008, care în art. 30 a reglementat situația contractelor

de închiriere încheiate anterior intrării în vigoare a acestui ordin, cum este

cazul contractului în cauză și pentru care s-a prevăzut menținerea

valabilității și prelungirea duratei, dacă este cazul în aceleași condiții,

conform dispozițiilor existente la acea dată, în măsura în care acest aspect a

fost stipulat expres în contract.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs a fost criticată soluția de admitere a cererii reconvenționale,

susținându-se că, intimatul-pârât nu are calitatea de proprietar al terenurilor

închiriate, având numai calitatea de administrator, astfel că, trebuia să

justifice refuzul său de a prelungi durata contractului de închiriere și

lipsirea în acest mod a bugetului de stat de sumele încasate din închiriere.

Recurenta-reclamantă

a mai arătat că s-a dispus în mod greșit evacuarea sa, în condițiile în care

intimatul-pârât a acceptat tacit prelungirea duratei contractului de închiriere

prin încasarea chiriei în sumă de 133.920 dolari până la data formulării

prezentului recurs.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs, cu dispozițiile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ. și cu excepția de ordine publică,

invocată din oficiu de instanța de recurs, în baza dispozițiilor art. 159 alin.

(1) pct. 2 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

prezentul recurs pentru următoarele:

de drept relevante.

Acțiunea principală,

astfel cum a fost formulată și completată ulterior de reclamanta SC „T D.R.”

SRL București și cererea reconvențională formulată de pârâtul Ministerul

Apărării Naționale au ca obiect executarea și respectiv, încetarea Contractului

de închiriere nr. A/1721 din 11 aprilie 2005 încheiat de părți pe o perioadă de

5 ani pentru imobilul format din teren arabil în suprafață de 630,3634 ha,

pășune în suprafață de 97,3876 ha și suprafața construită de 1.770 mp, imobil

situat în UM 01256 Caracal, comuna Redea, județul Olt.

În drept, ambele

cereri au fost întemeiate pe dispozițiile art. 969, 970, 1073, 1079 și 1436 C.

civ., întrucât contractul de închiriere dedus judecății, deși a fost încheiat

cu o autoritate publică centrală, Ministerul Apărării Naționale, în calitate de

administrator al imobilului închiriat, este supus regimului de drept comun în

materia locațiunii și nu regimului de drept public prevăzut în cazul actelor

administrative, care pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ,

în condițiile Legii nr. 554/2004.

Această concluzie se

impune și față de clauza cuprinsă la art. 24 din contract, prin care părțile au

stipulat expres că, litigiile de orice fel decurgând din executarea

contractului, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, sunt de competența

instanței de judecată de drept comun.

În consecință, se

reține că, deși are ca obiect închirierea unui imobil din proprietatea publică

a statului, înscris în anexa nr. 4 a Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006,

Contractul nr. A/1721 din 11 aprilie 2005 a fost încheiat în condițiile

dreptului comun cu titularul dreptului de administrare asupra imobilului, ceea

ce rezultă cu evidență din conținutul actului, care nu cuprinde clauze

specifice de drept administrativ.

Natura juridică a

bunului închiriat și calitatea de autoritate publică a uneia din părțile

contractante nu determină aplicarea regulilor de competență materială din

materia contenciosului administrativ, întrucât criteriul esențial pentru

calificarea actului este conținutul acestuia, stabilit prin voința comună a

părților, conform principiului consensualismului, invocat de altfel de ambele

părți în cererile lor, ca aplicare a principiului libertății actelor juridice

civile.

Față de clauza

expresă referitoare la procedura judiciară incidentă pentru soluționarea

litigiilor decurgând din executarea contractului, clauză a cărei valabilitate

nu a fost contestată de părți și nici nu a fost înlăturată printr-o prevedere

specială a legii, se constată că prezenta cauză a fost greșit judecată de

instanța de contencios administrativ, deși competența de a se pronunța atât

asupra cererii principale, cât și asupra cererii reconvenționale, aparține

instanței de judecată de drept comun.

Aceeași regulă de

competență materială este incidentă și în privința cererilor de completare a

acțiunii principale, dat fiind că și acestea vizează de asemenea prin obiectul

lor executarea contractului de închiriere încheiat între părțile în litigiu.

Pentru considerentele

care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea

atacată și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la

Judecătoria sectorului 5, în a cărei rază teritorială își are sediul

intimatul-pârât.

Față de soluția dată

recursului, nu se mai impune a fi examinate criticile formulate în recurs,

urmând ca acestea să fie avute în vedere, sub forma unor apărări de fond, cu

ocazia rejudecării pricinii la instanța competentă.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată pentru motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și în temeiul art. 1 pct. 1 și art. 5

C. proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la

Judecătoria sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC T D.R. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6097 din 21 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria

Sectorului 5.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM