ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1001/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1001/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 20 martie 2018
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani de a-i acorda grupa specială de muncă pentru perioada 01.05.1992-14.07.2000.
Prin sentința civilă nr. 922 din 13 octombrie 2016, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a respins excepțiile invocate de I.P.J. Botoșani. Totodată, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că acesta a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă în perioada 01.05.1992-14.07.2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, care a fost soluționat prin decizia nr. 368 din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile nr. 922/13.10.2016 a Tribunalului Botoșani și respingerii acțiunii ca nefondată. Prin aceeași decizie au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei nr. 368/11.05.2017.
La data de 16 iunie 2017, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 368 din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a solicita admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei, susținând că decizia instanței de apel este nelegală.
Totodată, recurentul A. a solicitat instanței de recurs să analizeze relevanta adresei din 29 decembrie 2014 a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, având în vedere că în data de 14 iulie 2000 reclamantul nu avea grupă specială de muncă, iar a doua zi a primit-o, în condițiile în care a desfășurat aceleași activități în materie de evidență a populației, nefiind înființate noi formațiuni sau compartimente.
Recurentul-reclamant a contestat și modalitatea în care instanța de apel a administrat proba cu martori, susținând sub acest aspect că martorul nu a dat o declarație concepută personal, ci doar a răspuns la întrebările președintelui completului de judecată.
Totodată, recurentul a mai învederat că afirmațiile consilierului juridic la ultimul termen de judecată potrivit cărora reclamantul ar fi desfășurat sporadic activități operative și cele reținute de instanța de apel, respectiv că nu ar fi acționat zilnic la plutonul de intervenție, sunt neîntemeiate.
Sub acest aspect, recurentul a susținut că cei care sunt la plutonul de intevenție al I.P.J. Botoșani și care execută doar aceste activități zilnic primesc doi ani la pensie pentru fiecare an lucrat, conform pct. 1, cpt. III al Anexei H.G. nr. 1822/2004.
Recurentul-reclamant a mai menționat că, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu s-ar încadra în prevederile art. 1, lit. b) din H.G. nr. 1822/2004, pentru acordarea grupei speciale de muncă, cu privire la activitatea de control, sprijin și îndrumare la oficiile de stare civilă.
Din această perspectivă, recurentul a învederat că aceste susțineri sunt nejustificate, întrucât activitățile de control, sprijin și îndrumare sunt prevăzute la Anexa la H.G. nr. 1822/2004, cap. II, pct. 7.
În fine, reclamantul a mai susținut că instanța de apel a omis să facă trimitere la art. 5 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1822/2004.
La data de 17 august 2017, intimatul-pârât I.P.J Botoșani a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Intimatul a susținut că reclamantul a desfășurat activități cu caracter temporar, de prelucrare automată a datelor și valorificare a informațiilor prin proceduri informatice, iar în ceea ce privește celelalte activități de ofițer desfășurate, la care face reclamantul referire, acestea au fost desfășurate cu caracter ocazional, fiind specifice îndatoririlor prevăzute în Statutele cadrelor militare, în vigoare în perioada la care reclamantul face referire.
La data de 1 septembrie 2017, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare. Totodată, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, susținând că este îndreptățit să primească grupa specială de muncă pentru perioada 1.05.1992 - 15.07.2000, decizia instanței de apel fiind nelegală în opinia reclamantului.
Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a constatat că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin raportul întocmit la data de 6 octombrie 2017 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurentul-reclamanat A. împotriva deciziei nr. 368 din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, s-a constatat că recursul nu este admisibil în principiu, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 368 din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
Potrivit dipozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.
În consecință, având în vederea dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 368 din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.