ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2964/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28.12.2015 reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea în parte a Deciziei nr. 13/21.09.2015 a Curții de Conturi a României - Departamentul II, menținută prin încheierea nr. 56 din 03.12.2015, în sensul modificării măsurilor dispuse în sarcina A.N.R.P., la punctele I.2, II.1, II.3 și II.4 din decizie.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 2233 din 27 iunie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În ședința publică din data de 30.05.2019, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat excepția netimbrării recursului și a solicitat anularea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac
Examinând excepția netimbrării recursului, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluția din data de 22.10.2018 s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON.
De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.
Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării căii extraordinare de atac.
Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 2233 din 27 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2019.