Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2019
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2019

HOTĂRÂRE
17.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 41 din 28 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5021/2019
a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Curții de Apel Constanța. Cauza a fost înregistrată pe
ÎCCJ 2023-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2016 sub nr. x/2016 p
ÎCCJ 2018-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2686/2018
ând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Cauza a fost înregistrată, în recurs, la data de 10 septembrie 2015, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de c
ÎCCJ 2021-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4906/2021
nr. 718/10.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. ci
ÎCCJ 2023-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2023
Națională pentru Restituirea Proprietăților; a obligat pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. 3. Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 113
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă