ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1000/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 12.10.2016 sub nr. x/2016, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR PRIN PREȘEDINTE A., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI, a formulat contestație împotriva încheierii nr. 20/20.09.2016 și a Deciziei nr. 19/01.08.2016, ambele emise de către directorul Direcției 2 din cadrul Departamentului II al Curții de Conturi a României.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2456 din 20 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR PRIN PREȘEDINTE A. în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat recurs, solicitând, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și pronunțarea unei hotărâri prin care să admită contestația împotriva măsurilor dispuse de către pârâta Curtea de Conturi a României prin Decizia nr. 19 din 1.08.2016 și menținute prin încheierea nr. 20 din 20.09.2016, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate recurenta a susținut următoarele:

Instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, ignorând situația de fapt și de drept prezentată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și reținând în considerentele hotărârii doar argumentele intimatei. În opinia recurentei, instanța își însușește argumentele intimatei, pe care le preia cuvânt cu cuvânt în motivarea hotărârii.

Instanța de fond, fără o minimă analiză a motivelor arătate de reclamantă în susținerea contestației și fără a arăta în mod concret care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, în sensul respingerii acțiunii și înlăturării cererilor formulate de ANRP, instanța s-a limitat în a combate argumentele invocate de ANRP, cu pasaje preluate din apărările intimatei.

Sentința recurată este netemeinică și nelegală și prin prisma faptului că, dispozițiile legale incidente speței sunt aplicate și menținute de intimata Curtea de Conturi în mod restrictiv și categoric.

Recurenta a susținut că, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare aplicabil la nivelul entității, contabilitatea este organizată, în mod distinct, prin Serviciul financiar-contabil, care este condus de o persoană - șef serviciu - care are studii superioare economice. De asemenea Direcția economică și plăți are în componența sa mai multe tipuri de activități distincte, respectiv achiziții publice, administrative, resurse umane, emitere și evidență titluri, precum și financiar contabilitate.

Recurenta mai susține că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 82/1991 au fost întrutotul respectate, compartimentul distinct al instituției publice la care face referire legiuitorul la alin. (2) al aceluiași articol fiind serviciul financiar contabil, serviciu care este condus de o persoană cu studii economice.

Recurenta susține că terminologia folosită de legiuitor și, anume director economic, contabil-șef, nu trebuie interpretată ad literam, întrucât textul de lege, în niciun caz nu conține o enumerare limitativă, la conducerea serviciului financiar-contabil al ANRP fiind un șef serviciu, legiuitorul folosind în cuprinsul aceleiași norme juridice sintagma sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul recurentei-reclamante este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește criticile recurentei circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. acestea nu sunt fondate.

În această privință instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciu nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele reclamantei sau nu a analizat unele critici particulare, care intrau în contradicție și erau contrazise implicit de ansamblul considerentelor instanței de fond nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere contradictorialitatea între considerentele hotărârii, în care unele argumente diminuează sau anihilează forța explicativă a celorlalte, iar nu situația relevată de recurentă în care considerentele avute în vedere la fundamentarea soluției sunt contrarii motivelor de legalitate invocate de reclamantă, nefiind însușite de instanța de fond.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea măsurii dispusă la punctul I lit. b) din Decizia Curții de Conturi nr. 19/1.08.2016 și menținută prin încheierea nr. 20/20.09.2016 a Comisei de soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul II.

Prin măsura dispusă la punctul I lit. b) din Decizia Curții de Conturi nr. 19/1.08.2016 și menținută prin încheierea nr. 20/20.09.2016 a Comisei de soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul II, s-a reținut că exercitarea funcției de director al Direcției economice și plăți de către o persoană cu studii superioare juridice, iar nu economice, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare:

(1)Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective.

(2)Contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Prin persoană împuternicită să îndeplinească funcția de director economic sau contabil-șef se înțelege o persoană angajată potrivit legii, care are studii economice superioare și care are atribuții privind conducerea contabilității entității.

(3) Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

În cauza de față, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, instanța de control judiciar reține că, măsura dispusă la punctul I lit. b) din Decizia Curții de Conturi nr. 19/1.08.2016 și menținută prin încheierea nr. 20/20.09.2016 a Comisei de soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul II este legală și temeinică, nefiind rezultatul exercitării dreptului de apreciere a autorității publice, emis cu exces de puterea, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) și n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe de altă parte, potrivit H.G. nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea ANRP, în structura organizatorică a entității prevăzută în Anexa ce face parte integrantă din hotărâre, se pot constitui, prin Ordin al Președintelui, direcții, servicii, birouri, compartimente, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat, atribuțiile și responsabilitățile acestora stabilindu-se prin regulamentul de organizare și funcționare.

Or, conform Regulamentului de organizare și funcționare al ANRP, Direcția Economicăși plăți este condusă de un director, atribuțiile acestuia referindu-se în principal la activitatea economică a entității și la modul de organizare a acestei activități.

În acest context, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că, în fișa postului fostului director se prevedea capitolul privind cerințele postului, studii superioare economice, cerință care nu se mai regăsește în cerințele specifice postului de conducere exercitat în prezent.

De altfel, din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că în cadrul entității există organizată o direcție juridică distinctă, situație în care activitățile privind achiziții publice, administrative, resurse umane, emitere și evidență titluri, care privesc în principal activitatea juridică a ANRP, trebuiau repartizate acestei direcții și nu Direcției economice și plăți pentru a justifica ocuparea funcției de director de către o persoană cu studii juridice, atâta vreme cât atribuțiile se referă, în principal, la activitatea economică a entității și la modul de organizare al acestei activități.

Prin urmare, instanța de fond corect a concluzionat că, directorul acestei direcții trebuie să aibă studii economice superioare, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991,cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin președinte A. împotriva sentinței nr. 2456 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.