ÎCCJ, Decizia nr. 141/2018

Prin Decizia civilă nr. 59 din 26 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în temeiul în temeiul art. 306 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, a constatat nul recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3228 din 26 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost constatat nul recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3228 din 26 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, prin care: (i) a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale referitoare la faptul că, în analiza excepției tardivității în dosarul nr. x/2009, instanța ar fi trebuit să se raporteze la prevederile art. 96 din Regulamentul disciplinei militare, reglementat prin Ordinul ministrului apărării de ministru; (ii) a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Ordinului de trecere în rezervă nr. 133 din 04.10.1985; (iii) a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 195 din 22 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. II. Calea de atac exercitată împotriva deciziei menționate la pct. 1 1. Împotriva Deciziei nr. 59 din 26 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2018, A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 și art. 319 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.

Contrar prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 8 și art. 266 din C. proc. civ. din 1865, decizia nu este semnată de judecători și de grefier.

Sunt neconstituționale prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât este imposibil de respectat termenul de 48 de ore de la pronunțare pentru declararea recursului.

În mod greșit a fost anulat recursul, ca nemotivat, întrucât solicitarea viza sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la legalitatea actelor administrative emise de Ministerul Apărării Naționale ce formează obiectul litigiului în fond, fiind îndeplinite cerințele de sesizare a instanței de contencios constituțional. III. Considerentele Înaltei Curți

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

Conform art. 317 și art. 318 din C. proc. civ. din 1865: "Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Art. 318. - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Criticile cuprinse în contestația în anulare se referă, în esență, la semnarea hotărârii judecătorești atacate, la rațiunile avute în vedere de legiuitor cu ocazia edictării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 ori la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la legalitatea actelor administrative emise de Ministerul Apărării Naționale ce formează obiectul litigiului în fond.

Or, se constată că niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie ipotezelor reglementate de dispozițiile procedurale citate la pct. 6, respectiv: neîndeplinirea conform legii a procedurii de citare a părții; pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței de ordine publică; existența unei greșeli materiale a instanței; omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Cu toate acestea, contrar susținerilor contestatorului, se cuvine a fi menționat faptul că decizia atacată este semnată de membrii completului de judecată și de magistratul-asistent, că instanța nu are competența de a se pronunța cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar Curtea Constituțională nu poate fi sesizată pentru a se pronunța cu privire la legalitatea unor acte administrative emise de Ministerul Apărării Naționale cu privire la raportul de serviciu al contestatorului.

Totodată, este de observat că susținerile din cuprinsul contestației în anulare reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei, iar o asemenea analiză excedează cadrul procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 317 și art. 318 din C. proc. civ. din 1865.

În condițiile în care contestatorul formulează critici prin care tinde să obțină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, o asemenea examinare ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac (contestația în anulare) să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, va fi respinsă contestația în anulare formulată de A.