ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2146/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați, secția I civilă, la data de 12.03.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâților B. și C., în solidar, la plata sumei de 1.543.585,43 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu modernizarea și transformarea locuinței din Tecuci, str. x, jud. Galați, în hotel - restaurant - terasă, cheltuieli privind racordarea la utilități și dotările sanitare aferente, precum și manopera acestor lucrări. De asemenea, reclamanta a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilului din Tecuci, str. x, jud. Galați, până la plata sumei solicitate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 584 și art. 2495 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 792 din 17 iunie 2016, Tribunalul Galați, secția I Civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta C.; a respins ca nefondată, excepția lipsei de interes, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la recunoașterea unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L.; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C.; a obligat pârâtul B. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 292.097,12 RON reprezentând 1/2 din valoarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru modernizarea și transformarea imobilului situat în Tecuci, str. x în perioada 2005 - 01.04.2012.

A fost obligată pârâta C. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 292.097,12 RON reprezentând 1/2 din valoarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru modernizarea și transformarea imobilului situat în Tecuci, str. x în perioada 2005 - 01.04.2012 și a sumei de 4.111,73 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. asupra imobilului situat în Tecuci, str. x până la plata de către pârâți a sumelor menționate anterior.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamantă, ca nefondate.

În temeiul art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligată pârâta C. la plata către stat a sumei de 2.361,73 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta.

În temeiul art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligat pârâtul B. la plata către stat a sumei de 2.361,73 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă prin decizia civilă nr. 24/A din 07 februarie 2017 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta C., împotriva sentinței civile nr. 792 din 17.06.2016 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva deciziei civile nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs pârâta C..

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 609 din 01 martie 2018 a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

A admis recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Analizând decizia prin prisma celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Galați, secția I Civilă prin decizia civilă nr. 82/A din 10 mai 2018 a admis apelul formulat de apelanta pârâtă C. împotriva sentinței civile nr. 792 din 17.06.2016 a Tribunalului Galați.

A schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a admis excepția prematurității formulării acțiunii invocată de pârâtă.

A respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. și pârâtul B..

A obligat pe reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond reprezentând onorariu expert.

A respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 792 din 17.06.2016 a Tribunalului Galați.

A obligat pe apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata către apelanta pârâtă C. a sumei de 3.263 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva deciziei civile nr. 82/A din 10 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. ce a fost a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, după prezentarea unui scurt rezumat al cauzei, a arătat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 6 paragraful I din CEDO.

Recurenta susține încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât recurenta-reclamantă C. a invocat în recurs prematuritatea acțiunii, însă această excepție nu a fost invocată în cererea de apel.

În ceea ce privește excepția de preamaturitate, recurenta-reclamantă arată că este vădit nefondată, întrucât se ignoră situația de fapt ce a determinat intentarea acțiunii din care rezultă că vânzarea imobilului este dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Faptul că sentința civilă 1529/2017 nu este definitivă nu poate conduce la prematuritatea acțiunii.

În cauză paguba ce urmează să se producă este evidentă, arată recurenta-reclamantă, iar faptul că societatea folosește imobilul în litigiu nu are relevanță, întrucât pentru exercitarea folosinței societatea plătește chirie.

Recurenta face trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și C.E.D.O.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1270 și 1272 C. civ., raportat la art. 5.5. din contractul încheiat între părți și a apreciat în mod greșit că dreptul la despăgubiri pentru îmbunătățiri aduse imobilului se naște la data încetării contractului de închiriere.

În sprijinul acestui argument se citează decizia nr. 7673/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Faptul că societatea folosește sporul de valoare nu putea constitui un motiv de admitere a excepției de prematuritate, întrucât pentru folosința spațiului se plătește chirie.

Interesul de a acționa al reclamantei este reprezentat de faptul că imobilul la care societatea a efectuat lucrările de transformare în hotel, restaurant, terasă urmează să fie vândut.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 09 mai 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea art. 6 paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât instanța de apel nu a analizat susținerile făcute de reclamantă cu ocazia rejudecării, potrivit cărora pârâta C. a invocat aspecte care nu au fost susținute prin cererea de apel.

Înalta Curte constată că analiza motivelor de apel ce priveau soluția dată excepției de preamturitate a fost realizată în condiții de legalitate, nefiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., în situația în care pârâta C. a inocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, cât și prin cererea de apel, pentru considerentul că reclamanta în calitate de chiriaș nu poate beneficia de contravaloarea eventualelor îmbunătățiri, până la încetarea dreptului de folosință asupra imobilului și nici nu poate pretinde un drept de retenție având deja imobilul în posesie.

Prin cererea de apel înregistrată la 02 august 2016 pe rolul Curții de Apel Galați a susținut că instanța a admis acțiunea, deși interesul reclamantei nu este născut și actual, neavând interes să solicite contravaloarea investițiilor, nefiind îndeplinite condițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 teza a II-a C. proc. civ., în condițiile în care există un contract de închiriere valabil care îi conferă reclamantei dreptul de a exploata imobilul și de a utiliza investițiile pe un termen de 25 de ani.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare a reținut că instanța de apel nu a analizat criticile pârâtei C. referitoare la prematuritatea acțiunii și a capătului de cerere în ceea ce privește dreptul de retenție, deși aceste aspecte au fost invocate prin cererea de apel, în acest mod calificând excepția lipsei de interes ca fiind a prematurității acțiunii.

În plus, instanța de apel, în rejudecare, a precizat că prima instanță a analizat ca atare excepția lipsei de interes, astfel cum a fost denumită de parte, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a recalificat în recurs excepția ca fiind a prematurității acțiunii.

Se constată că a fost respectată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României), cu referire la noțiunea de proces echitabil, care presupune ca o instanță internă să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, susținerile părților fiind examinate de către instanță, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

În consecință, din considerentele expuse de către instanța de apel rezultă care sunt argumentele ce au stat la baza pronunțării hotărârii sub acest aspect.

Raportat la cele amintite, susținerea recurentei-reclamantă vizând nelegalitatea deciziei atacate și invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apare ca nefondată.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, se solicită să se constate că interesul reclamantei constă în exercitarea unei acțiuni preventive, dictată de faptul că imobilul la care au fost efectuate investițiile urmează să fie vândut, situație în care nu mai pot fi recuperate.

Raportat la aceste critici și având în vedere situația de fapt stabilită de către instanțele devolutive, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că dreptul la despăgubiri se naște de la data încetării contractului de închiriere, prin ajungere la termen sau în alte condiții prevăzute de lege, deoarece până la încetarea raporturilor locative, chiriașul este cel care se folosește de acest spor de valoare.

Astfel, se reține că locațiunea s-a încheiat pe 25 de ani, contractul de locațiune nefiind desființat, imobilul nu a fost vândut, iar acțiunea în anularea contractului de închiriere formulată de pârâta C. a fost respinsă prin decizia civilă nr. 865/2018 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2015, hotărârea fiind definitivă.

Înalta Curte nu va reține susținerile recurentei-reclamantă referitoare la existența dosarului de executare ce are ca obiect vânzarea la licitație a imobilului, întrucât nu echivalează cu o vânzare. În plus, în situația vânzării imobilului, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului, locațiunea fiind notată în cartea funciară.

De asemenea, existența acțiunii formulată de pârâtă privind contravaloarea lipsei de folosință ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Galați, se constată că vizează o altă perioadă decât cea din prezenta acțiune.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat instanța de apel că reclamanta la momentul promovării acțiunii, cât și ulterior nu a afirmat un drept actual, recurenta nedovedind încălcarea dreptului său.

În ceea ce privește dreptului de retenție, se apreciază lipsa interesului față de instituirea acestuia, în raport de caracterul său accesoriu, reclamanta fiind titulara unui contract de închiriere, care îi conferă prerogative mai largi decât cele ale unui retentor.

Dreptul de retenție nu poate fi instituit decât dacă reclamanta este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile în legătură cu imobilul, creanță care în speță nu există.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.