ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 609/2018

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați, secția I civilă, la data de 12.03.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâților B. și C., în solidar, la plata sumei de 1.543.585,43 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu modernizarea și transformarea locuinței din Tecuci, jud. Galați, în hotel - restaurant - terasă, cheltuieli privind racordarea la utilități și dotările sanitare aferente, precum și manopera acestor lucrări. De asemenea, reclamanta a solicitat instituire unui drept de retenție asupra imobilului din Tecuci, jud. Galați, până la plata sumei solicitate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 792 din 17 iunie 2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta C.; a respins ca nefondată, excepția lipsei de interes, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la recunoașterea unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L.; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C.; a obligat pârâtul B. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 292.097,12 RON reprezentând 1/2 din valoarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru modernizarea și transformarea imobilului situat în Tecuci, în perioada 2005 - 01.04.2012.

A fost obligată pârâta C. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 292.097,12 RON reprezentând 1/2 din valoarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru modernizarea și transformarea imobilului situat în Tecuci, în perioada 2005 - 01.04.2012 și a sumei de 4111,73 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. asupra imobilului situat în Tecuci, până la plata de către pârâți a sumelor menționate anterior; a fost respins restul pretențiilor formulate de reclamantă, ca nefondate.

În temeiul art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligată pârâta C. la plata către stat a sumei de 2361,73 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta.

În temeiul art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligat pârâtul B. la plata către stat a sumei de 2361,73 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 24/A din 07 februarie 2017 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta C., împotriva Sentinței civile nr. 792 din 17.06.2016 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu pârâtul B.

Împotriva Deciziei civile nr. nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs pârâta C. ce a fost a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta, după prezentarea unui scurt rezumat al cauzei, a arătat, în esență, că instanța a încălcat principiul forței obligatorii a contractelor, prevăzut de art. 969 din C. civ. de la 1864 și art. 1270 din Noul C. civ., ignorând clauzele contractuale inserate în contractele de comodat și locațiune încheiate între A. S.R.L. și B., în perioada 2005 - 2012, care reglementau regimul investițiilor.

Recurenta, după prezentarea unor opinii privind interpretarea clauzelor contractuale, a art. 5.1 lit. e) din contractul de închiriere din 01.04.2012 și a semnificației sintagmei "pe costul său", susține că prin clauzele invocate, părțile au reglementat regimul juridic al eventualelor investiții efectuate de-a lungul timpului de S.C. A. S.R.L. asupra locuinței inițiale/hotelului, restaurantul terasă, convenind în mod expres că S.C. A. S.R.L. suportă toate cheltuielile aferente, având dreptul de a solicita proprietarului restituirea acestora.

Recurenta susține că instanța nu a ținut cont de puterea de lucru judecat a considerentelor pronunțate în procesul de partaj. Astfel, prin Sentința civilă nr. 2523/11.10.2011, s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că foștii soți B. au contribuit în cote egale la dobândirea imobilului bun comun cu destinația de hotel-restaurant-terasă situat în Tecuci, jud. Galați inclus în masa partajabilă. Deci, susține recurenta, s-a statuat irevocabil că imobilul a fost dobândit prin contribuția soților, nereținându-se vreo datorie a soților în legătură cu dobândirea imobilului în cauză.

În opinia recurentei motivarea instanței de apel, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, fără a cenzura motivarea instanței de fond, este contradictorie.

Astfel, recurenta susține că instanța de apel dă dovadă de inconsecvență în ce privește data de la care începe să curgă termenul de prescripție, reținând fie că aceasta curge de la data de 22.01.2014, fie că aceasta curge de la data realizării investițiilor, aplicând fie Decretul nr. 167/1958, fie Legea nr. 287/2009 privind noul C. civ. în funcție de cele două ipoteze.

Recurenta apreciază că termenul de prescripție de 3 ani, curge cel mai târziu de la data de 25.05.2009, data încetării ultimului contract de comodat încheiat între S.C. A. S.R.L. și B., neurmat de reînnoirea acestuia cu aceeași dată, iar acțiunea a fost introdusă în luna martie 2014, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, instituit prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat prin considerente asupra susținerilor privind prematuritatea acțiunii și nu a motivat din această perspectivă acțiunea.

După prezentarea unor opinii privind practica judiciară și invocarea Deciziei nr. 2521 din 10 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, recurenta susține că la momentul promovării acțiunii, cât și pe parcursul litigiului, S.C. A. S.R.L. nu a afirmat un drept actual, nefiind dovedite nici condițiile prevăzute de art. 33 teza a II-a C. proc. civ. privind exercitarea unei acțiuni preventive, întrucât reclamanta nu a dovedit paguba iminentă și încălcarea dreptului său.

Totodată, recurenta susține că lipsește motivarea în ce privește modul de soluționare a capătului de cerere privind dreptul de retenție.

Astfel, susține recurenta, deși a argumentat de ce reclamanta nu ar avea interes să ceară instituirea acestui drept, instanța de apel nu a răspuns acestor argumente și nici criticilor privind dreptul de retenție.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat considerentele Deciziei nr. 2517 din 29 mai 2014 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, privind omisiunea instanței de fond de a cerceta și analiza, în mod efectiv, motivele invocate, ceea ce nesocotește dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta C.

La data de 19 iunie 2017, împotriva Deciziei civile nr. nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L.

După o prezentare a aspectelor doctrinare, a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Convenției Europene a Drepturilor Omului, a cauzei Albina contra României și redarea unui fragment din considerentele deciziei recurate, recurenta susține că mențiunea telegrafică din considerentele deciziei nu poate echivala cu o motivare în accepțiunea art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În continuarea motivării, după redarea motivelor de apel privind interpretare eronată a dispozițiilor art. 9 și art. 204 C. proc. civ. respingerea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor cu manopera și obligarea pârâților la plata sumei de 788.356,5 RON reprezentând cheltuieli și investiții efectuate de societate în perioada 01.04.2012 - 31.12.2012, recurenta susține că prin compararea aspectelor invocate în cererea de apel cu motivarea din decizia recurată se poate observa că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului incident, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 18 septembrie 2017.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis în principiu recursul declarat de pârâta C. și recursul incident declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 24/A din 07 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, și a acordat termen de judecată la data de 15 februarie 2018, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă:

Deși în cadrul recursului incident recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din argumentarea cererii de recurs rezultă că de fapt criticile vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, în ședința publică din 15 februarie 2018 recurenta-reclamantă prin apărătorul ales a menționat că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Față de considerentele arătate, criticile invocate și consecințele juridice asupra deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza decizia recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Fundamentul acestui motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În accepțiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt și în drept la pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Obligația de motivare, statuată la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune aprecierea naturii cauzei, circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție; motivarea unei hotărâri trebuie, deci, înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

În acest context, se reține că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanța de apel trebuie să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate, care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, să argumenteze motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță.

Or, în motivarea deciziei recurate, nu se regăsește analiza și argumentele pro sau contra privind criticile apelantei-pârâte C. referitoare la prematuritatea acțiunii și a capătului de cerere în ceea ce privește dreptul de retenție, deși apelanta-pârâtă prin cererea de apel a invocat aceste aspecte.

Din această perspectivă, instanța supremă reține că instanța de apel nu a motivat de ce primează instituirea unui drept de retenție în condițiile în care S.C. A. S.R.L. folosește imobilul în baza contractului de închiriere din data de 01.04.2012, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Tecuci sub nr. x/03.04.2012, pe o perioadă de 25 de ani.

În aceste condiții, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Așadar, cu ocazia rejudecării instanța de apel va analiza într-o formă clară și coerentă motivele/apărările pârâtei C. referitoare la prematuritatea acțiunii și necesitatea instituirii unui drept de retenție în condițiile în care imobilul în litigiu este folosit de S.C. A. S.R.L. în baza Contractului de închiriere nr. x/03.04.2012, pe or perioadă de 25 de ani.

Este de menționat că prin Sentința civilă nr. 792 din 17 iunie 2016 Tribunalul Galați a dispus instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. asupra imobilului situat în Tecuci, până la plata către pârâți a sumelor menționate (câte 292.097,12 RON fiecare), iar prin Decizia civilă nr. 24/A/07.02.2017 s-au respins apelurile declarate de S.C. A. S.R.L. și C.

Față de faptul că recursul incident vizează doar motivul subsidiar privind obligarea intimatului-pârât B. și a recurentei-pârâte C. la plata sumei de 788.356,5 RON reprezentând diferența de cheltuieli de investiții efectuate de S.C. A. S.R.L. în perioada 01.04.2013 - 31.12.2012, iar critica recurentei-pârâte vizează tocmai modul de soluționare a capătului de cerere privind instituirea dreptului de retenție, Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite și recursul incident pentru o judecată unitară.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei civile 24/A din 07 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța să judece din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

În temeiul art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare instanța va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei civile 24/A din 07 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Admite recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile 24/A din 07 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.

Procesat de GGC - NN