ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2133/2019

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 ianuarie 2014 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 250.000 USD, conform tranzacției extrajudiciare din data de 29 iulie 2008, a sumei de 167.730,2 RON daune și dobânda legală aferentă debitului calculat pentru perioada 5 septembrie 2011 - 12 iulie 2012, precum și la plata dobânzii legale aferente aceluiași debit pentru perioada 12 iulie 2012 - data executării efective a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 415 din 29 noiembrie 2016 instanța de fond a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să achite reclamantului suma de 250.000 USD la cursul de schimb de la data plății efective, precum și dobânda legală calculată la suma în RON la cursul de la data plății creanței principale, începând cu data de 3 iunie 2013 și până la data achitării efective; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 942 din 4 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, fiind admis apelul pârâtei, schimbându-se în parte sentința instanței de fond și, pe cale de consecință, a fost admisă în parte acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 352.143,51 RON (101.279,05 USD), precum și dobânda legală calculată în RON la cursul valutar de la data plății creanței principale, începând cu 4 noiembrie 2011, pentru suma de 3.649,37 RON și de la data de 22 mai 2012 pentru suma de 343.303,44 RON, până la plata efectivă a creanței. Au fost obligate ambele părți la plata cheltuielilor de judecată, fond și apel, după caz.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta B. S.A.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, concluzia raportului desemnat fiind în sensul inadmisibilității celor două recursuri întrucât decizia din apel este o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.

La momentul întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu a recursului își producea efecte decizia nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 609 din data de 17 iulie 2017, potrivit căreia Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 (prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013) se va aplica hotărârilor judecătorești pronunțate după data publicării acesteia, însă în procesele pornite după data de 20 iulie 2017.

În ședința din camera de filtru din data de 18 septembrie 2019 urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 12 din 3 ianuarie 2019 prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 27 C. proc. civ. în interpretarea dată de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2018, au fost admise în principiu cele două recursuri, fiind stabilit termen în ședință publică în vederea examinării acestora.

Din oficiu, Înalta Curte a invocat în ședința publică din data de 6 noiembrie 2019, punând în discuția părților, excepția nulității celor două recursuri întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte a acordat părților cuvântul și în susținerea recursurilor, după ce, în prealabil, a dispus unirea excepției nulității absolute parțiale a tranzacției extrajudiciare, excepție invocată de recurenta-pârâtă, cu fondul recursului.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cele două recursuri sunt nule, de asemenea excepția de nulitate absolută a tranzacției extrajudiciare invocată direct în recurs este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la excepția nulității absolute a tranzacției extrajudiciare și, ca o consecință a constatării nulității, recurenta pârâtă a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a recurentului reclamant, Înalta Curte arată că invocarea unei asemenea excepții nu poate fi pusă în discuție pentru prima oară în recurs, pe de-o parte nefiind o excepție de ordine publică prevăzută de art. 489 alin. (3) C. proc. civ., iar pe de altă parte calificând-o ca fiind o cerere nouă are vizează fondul cauzei, iar potrivit art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare de judecată și nici nu se pot formula cereri noi.

Susținerile recurentei pârâte referitoare la admisibilitatea excepției nulității absolute a tranzacției extrajudiciare, afirmând că această convenție a părților încalcă dispozițiile legale cu privire la ocrotirea unui interes general, invocând reglementările din dreptul comunitar, precum și faptul că, în realitate, este o excepție de ordin procesual iar potrivit art. 1247 alin. (3) Noul C. civ. instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută, sunt simple alegații lipsite de orice temei legal real.

Încercarea recurentei pârâte de a prezenta instanței, în această modalitate, un motiv de ordine publică în speranța de a conferi propriului recurs un aspect de legalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., înlăturând astfel sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nu are niciun corespondent în dispozițiile legale în vigoare.

Referitor la excepția nulității recursului recurentului reclamant A..

Acesta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care are în vedere hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Afirmă recurentul reclamant, prin motivele de recurs, faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile legale referitoare la condiția suspensivă cauzală, dar și regulile de interpretare a contractului, susținând că sunt incidente dispozițiile art. 970, art. 977 din C. civ. 1864 care se referă la interpretarea contractelor, precum și dispozițiile art. 978 și ale art. 1017 din același Cod.

Referitor la dobânda solicitată, recurenta invocă o interpretare greșită a instanței de apel cu privire la dispozițiile legale privind data de la care se datorează daune-interese moratorii sub formă de dobândă legală, respectiv dispozițiile art. 1088, 1081, 1079 alin. (2) pct. 2 din C. civ. 1864, raportate la art. 43 din Codul comercial.

O altă critică se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. în sensul că în mod nelegal se reține de către instanța de apel că pârâta nu poate fi obligată la plata contravalorii TVA-ului aferent sumei achitate la fond cu titlu de onorariu de avocat.

Înalta Curte constată că recurentul reclamant, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indică doar formal normele de drept material pretins a fi încălcate, fără a arăta în mod concret care este încălcarea sau aplicarea greșită, în ce modalitate a fost realizată.

Acest motiv de casare vizează încălcarea normei de drept material ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

În fapt, toate criticile aduse de către recurentul reclamant și încadrate de acesta în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greșita interpretare de către instanța de apel a tranzacției extrajudiciare încheiată de părți la data de 29 iulie 2008, tranzacție care reprezintă izvorul obligațiilor care au stat al baza cererii de chemare în judecată.

Recurentul reclamant tinde, în realitate, la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel convenției încheiate de părți și, în final, la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu această cale de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe această cale neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

vechiul C. proc. civ. de la 1864 prevedea în cuprinsul art. 304 pct. 8 drept motiv de nelegalitate interpretarea greșită de către instanță a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de nelegalitate pe care nu îl mai regăsim în noua reglementare.

În ceea ce privește recursul pârâtei B. S.A. și acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 1058, art. 977, art. 978 și art. 969 C. civ.

Și aceste norme de drept material sunt formal invocate, nearătându-se de către pârâtă în ce a constat încălcarea ori aplicarea greșită a lor, toate criticile formulate vizând interpretarea greșită a tranzacției extrajudiciare, critici care se prezintă ca o înșiruire de argumente în care este evidențiată situația de fapt și raporturile contractuale dintre părți, fără a se face vreo încadrare a acestor critici în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să admită excepția nulității celor două recursuri și, pe cale de consecință, să le anuleze întrucât criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare invocate în susținerea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității absolute parțiale a tranzacției extrajudiciare, invocată de recurenta-pârâtă B. S.A.

Admite excepția nulității recursurilor.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 942 din 4 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2019.