ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 942/2017

Decizia nr. 942/2017

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 6 martie 2015, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 484 din 18 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/299/2013, aceasta fiind potrivnică deciziei civile nr. 106/RC din 3 februarie 2010 a Tribunalului Neamț, secția civilă, Dosar nr. x/299/2006.

La data de 11 noiembrie 2015 revizuentul a depus motivele cererii de revizuire, la pct. II susținând potrivnicia deciziei civile nr. 484/R din 18 februarie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, față de decizie civilă 106/RC din 03 februarie 2010 a Tribunalului Neamț, potrivnicia în acest caz existând pe fondul soluționării contestației la executare prin poprire în același dosar de executare nr. x/2003 B.E.J. B.

A arătat revizuentul, în esență, că potrivnicia deciziei nr. 484 din 18 februarie 2015 față de decizia civilă 106/RC din 03 februarie 2010 a Tribunalului Neamț este dovedită prin întregul conținut de motivări și interpretări total diferite (potrivnice) și care sunt materializate prin actul final de justiție conținut de cele două dispozitive potrivnice în aceeași cauză de executare - Dosar nr. x/2003.

A precizat faptul că decizia civilă nr. 484 din 18 februarie 2015 reține că nu se mai impune continuarea executării prin poprire, obligația debitoarei fiind stinsă prin reîncadrarea creditorului cu data de 1 august 2002, iar decizia civilă nr. 106/RC din 03 februarie 2010 susține că, întrucât decizia administrativă nr. 1 privind reîncadrarea nu a fost efectivă, aceasta neconducând la reluarea activității în funcția deținută de creditor, astfel că poprirea prin executarea silită lunară a plății salariilor este obligația debitoarei, ea fiind succesivă în timp deoarece puterea executorie a titlurilor produce efecte periodice ca urmare a neîndeplinirii reintegrării efective.

Contradictorialitatea regăsindu-se și prin modul contradictoriu al interpretării cu privire la obligația intimatei de a-i plăti și după dizolvarea primei debitoare din titlu și după preluarea acesteia prin absorbție de către cea de-a doua debitoare, respectiv SC C. SA Roman (în prezent SC D. România SA - Sucursala Roman).

A apreciat că este îndeplinită prima condiție - autoritatea de lucru judecat a penultimei contestații la executare față de cele 3 anterior formulate succesiv în perioada 2002 - 15 iulie 2006.

Revizuentul a reluat, prin precizările din 9 mai 2016 și notele scrise din 27 mai, aspectele invocate prin motivele inițiale ale cererii, evidențiind situația litigiilor cu privire la executarea silită soluționată în mai multe cauze, ulterior și prin cererea din 6 iunie 2016.

Prin sentința nr. 7 din 8 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 484 din 18 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/299/2013 în contradictoriu cu intimata-contestatoare SC D. România SA și intimata-terț poprit E. Bank SA, având ca obiect contestație la executare.

În motivare, curtea de apel a reținut că este întemeiată apărarea intimatei, care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:

Revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 484 din 18 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/299/2013 și împotriva deciziei civile nr. 106/RC din 03 februarie 2010 a Tribunalului Neamț, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 pentru contrarietate.

Prin decizia civilă nr. 106 din 3 februarie 2010 a Tribunalului Neamț s-a respins ca nefondat recursul declarat de SC D. România SA București împotriva sentinței civile nr. 3653 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Roman în Dosarul nr. x/299/2006 în contradictoriu cu intimații A. și E. Bank SA București.

Prin decizia civilă nr. 484 din 18 februarie 2015 a Tribunalului București s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat A. împotriva sentinței civile nr. 23345 din 04 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2013 în contradictoriu cu intimata-contestatoare SC D. România SA București și cu intimata-terț poprit E. Bank SA București.

Conform art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres prevăzut la pct. 1-10.

În cauză s-a constatat că hotărârile a căror revizuire s-a solicitat nu evocă fondul, situație în care cererea de revizuire nu este admisibilă.

În acest context nu au mai fost analizate motivele de revizuire cu privire la fondul cererii și, în baza art. 322 C. proc. civ., curtea de apel a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului, revizuentul A., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și retrimiterea dosarului Curții de Apel Bacău în vederea judecării cererii de revizuire pe fond, conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Susține că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 322 C. proc. civ., întrucât din întreg conținutul hotărârii nr. 484 din 18 februarie 2015 a Tribunalului București reiese fără nici un echivoc că judecata recursului s-a făcut pe „evocarea fondului chiar în exces, acesta depășind limita strict juridică a obiectului supus judecății.”

Recurentul invocă nerespectarea procedurală privind „necomunicarea întâmpinării” - concluzii scrise, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, precum și faptul că instanța nu a supus judecății 6 cereri la termenul din 09 mai 2016 printre care și excepția tardivității depunerii întâmpinării de către intimata-contestatoare, fiind încălcat art. 320 alin. (1) și (2) C. proc. civ. (art. 115 C. proc. civ.).

Totodată, recurentul invocă decizia nr. 1455 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/103/2010, în care această instanță nu a respins ca inadmisibilă revizuirea pe același temei, deși viza același raport execuțional la cea de-a patra contestație la executare, la baza căruia stau aceleași titluri executorii a căror putere executorie au produs efecte juridice până la data pensionării revizuentului 30 aprilie 2010.

Mai susține și faptul că instanța nu a răspuns cererii sale de a fi administrată în cauză decizia civilă nr. 256 din 19 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care ar fi garantat o interpretare unitară asupra aceleiași executări silite prin poprire și nu ar fi interpretat revizuirea ca inadmisibilă într-un mod nemotivat care contravine art. 126 alin. (1) și (3) din Constituția României.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată că parte dintre ele sunt încadrabile în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și fac posibilă exercitarea controlului în recurs, dar sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Susținerea recurentului, conform căreia instanța de revizuire i-ar fi încălcat dreptul de apărare este lipsită de temei.

Contrar celor afirmate, recurentul nu face dovada formelor de procedură ce ar fi fost încălcate de instanța de revizuire și care ar fi condus la încălcarea dreptului său la apărare, ce nu ar putea fi reparată altfel decât prin casarea deciziei recurate.

Recurentul reieterează nemulțumirea față de faptul că instanța de revizuire nu a calificat concluziile depuse de intimată la termenul din 06 iunie 2016 ca fiind întâmpinare, pentru a acredita ideea că refuzul instanței de a-i fi comunicate i-ar fi încălcat dreptul la apărare.

În condițiile în care concluziile scrise depuse de intimată în dosarul Curții de Apel Bacău nu au reprezentat întâmpinare, nu se impunea comunicarea lor, astfel că solicitările recurentului legate de tardivitatea depunerii și obligativitatea comunicării sunt nefondate, motiv pentru care argumentele aduse acestor susțineri sunt în afara ipotezei reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Susținând că instanța de revizuire a greșit atunci când a apreciat că nu este îndeplinită condiția admisibilității revizuirii legată de evocarea fondului, recurentul pretinde că această evocare ar decurge din chiar conținutul deciziei nr. 484 din 18 februarie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Formulând o asemenea critică, recurentul ignoră accepțiunea dată condiției evocării fondului prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca o hotărâre dată de o instanță de recurs să facă obiect al revizuirii.

Astfel, decizia a cărei revizuire s-a cerut fiind pronunțată de o instanță de recurs, prima condiție prevăzută de text presupune ca decizia instanței de recurs să evoce fondul, întrucât, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.

O hotărâre judecătorească ce evocă fondul presupune ca instanța să statueze prin dispozitivul ei asupra fondului raportului juridic litigios pe baza probelor administrare în cauză, reținând sau schimbând o anumită situație de fapt, prin urmare, să nu fie o soluție pronunțată pe care de excepție, iar dacă ea este pronunțată în calea de atac, în mod necesar, apelul sau recursul trebuie să fi fost admis, iar soluția supusă apelului sau recursului să fie reformată cu privire la soluția dată asupra fondului pretențiilor ce au format obiect al judecății.

În acest context, se impune precizarea că deși recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, susceptibil a fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., controlul de legalitate exercitat de instanța de recurs implică verificarea aplicării legii asupra situației de fapt deja reținute de instanța sau instanțele de fond, împrejurare ce atrage raportarea instanței de recurs, prin considerentele deciziei, la această situație de fapt.

Totodată, referirea instanței de recurs la situația de fapt nu numai că este permisă, dar este chiar necesară, pentru că aplicarea legii se verifică la o situație de fapt concretă, dar și corect și complet reținută de instanța sau instanțele de fond, iar nu in abstracto.

Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurent, sintagma de „evocare a fondului” ce se regăsește în conținutul premisei reglementate pentru orice cerere de revizuire prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., nu este sinonimă cu referiri ale instanței de recurs la situația de fapt a cauzei.

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 484 din 18.02.2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat A., menținându-se ca legală și temeinică sentința civilă nr. 23345 din 04 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București prin care s-a admis contestația la executare privind pe contestatoarea SC D. România SA, pe intimat A. și pe terțul poprit E. Bank SA, s-au anulat actele de executare din Dosarul nr. 54/2003 al B.E.J. B., respectiv adresa de înființare a popririi nr. 54/2003 din 16 august 2012, precum și actele de executare ulterioare și s-a dispus întoarcerea executării silite, fiind obligat intimatul la restituirea sumelor poprite în cuantum de 58.428,4 lei.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 106 din 3 februarie 2010 a Tribunalului Neamț s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC D. România SA București împotriva sentinței civile nr. 3653 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Roman, prin care s-a respins contestația la executare pentru autoritate de lucru judecat, precum și cererea pentru întoarcerea executării, deci instanța prin hotărârea sa nu a analizat fondul litigiului.

Or, potrivit celor anterior arătate, Înalta Curte constată că aceste decizii ale instanțelor de recurs nu evocă fondul, întrucât instanțele de recurs, constatând legalitatea sentințelor pronunțate, au respins recursurile ca nefondate.

Prin urmare, raportat la soluția adoptată de instanța de revizuire, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât recurentul nu a demonstrat, invocând acest motiv de nelegalitate, situația evocării fondului, aptă să facă hotărârea susceptibilă de calea extraordinară de atac promovată.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Împrejurarea că într-o cauză cu obiect similar, prin decizia nr. 256 din 19 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție diferită, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

Față de cele reținute, recursul este nefondat și urmează a fi respins, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 7 din 8 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2017.