ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1127/2019

Ședința publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.08.2014 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea relativă a promisiunii bilaterale de vânzare-cumparare, autentificată sub nr. x/13.02.2013 de B.N.P. C., în principal pentru eroare și, în subsidiar, pentru preț neserios și pentru lipsa cauzei și, ca o consecință, să dispună restabilirea situației anterioare încheierii convenției, prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 100.000 euro, achitată cu titlu de avans, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1102/PI din 11.07.2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva sentinței sus-menționate, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 207/29.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă; apelanta a fost obligată la plata către intimat a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei sus-menționate, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara.

În motivare, a arătat că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 1.660 alin. (2) C. civ., conform căruia prețul trebuie să fie serios, apreciind în mod nelegal că prețul neserios se reduce la prețul "lezionar".

În acest context, a arătat că jurisprudența și doctrina au consolidat interpretarea noțiunii de preț neserios, referindu-se la ipoteza în care între valoarea bunului și prețul stabilit prin contract există o disproporție care nu este susceptibilă de justificare firească.

În opinia recurentei, instanța de apel trebuia să verifice măsura în care există o disproporție între valoarea bunului și prețul contractului și justificarea rezonabilă pentru eventuala disproporție.

Or, curtea de apel nu a verificat aspectele menționate mai sus, limitându-se să afirme, neargumentat, că în speță nu este aplicabilă instituția prețului neserios, cu toate că, așa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară aflat la dosarul primei instanțe, prețul contractului este de paisprezece ori mai mare decât valoarea bunului, iar, în opinia sa, nu există o justificare rezonabilă pentru această disproporție.

De asemenea, a susținut recurenta că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 1.027 alin. (2) C. civ. și, mai mult, instanța de prim control judiciar a respins motivul de apel vizând eroarea esențială cu privire la obiectul contractului în temeiul unor motive străine de natura cauzei, ce priveau determinarea obiectului contractului.

În dezvoltarea acestei critici, pe care a înțeles să o subsumeze atât motivului de recurs prevăzut de art, 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și a celui prevăzut la pct. 6, autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel a făcut confuzie între eroarea asupra obiectului și determinarea obiectului contractului.

Astfel, a arătat că argumentele pentru care i-a fost înlăturată critica vizând eroarea esențială asupra obiectului contractului sunt străine de natura cauzei, instanța de apel reținând că nu rezultă că obiectul contractului ar fi fost altul decât cel înscris în contract, respectiv terenuri agricole și că nu se poate proba cu martori peste ceea ce conține un înscris.

Or, proba cu martori administrată în fața primei instanțe nu privea conținutul actului juridic, ci starea de fapt a erorii, având rolul de a verifica măsura în care partea se afla în eroare cu privire la obiectul menționat în înscrisul constatator.

În opinia recurentei, refuzând să se aplece asupra probelor administrate în acest sens, curtea de apel nu a analizat motivul principal al cererii de chemare în judecată - eroarea esențială asupra obiectului contractului, lipsind-o practic de beneficiul dublului grad de jurisdicție cu privire la acest aspect.

O altă critică formulată de recurentă vizează aplicarea greșită a art. 1.208 alin. (1) C. civ., potrivit căruia "contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligente rezonabile".

În acest sens, a arătat că instanța de prim control judiciar nu a analizat posibilitatea de a fi cunoscut faptul asupra căruia a purtat eroarea, ci s-a limitat la considerații generale privind posibilitatea de verificare a măsurii în care pe terenurile ce urmau a fi cumpărate erau dezvoltate sau nu proiecte fotovoltaice.

În continuare, a reiterat argumentele aduse în sprijinul calificării drept "scuzabilă" a erorii, respectiv caracterul de noutate al domeniului de producere de energie din surse regenerabile, faptul că a apelat la serviciile unui consultant profesionist, ceea ce indică diligentele rezonabile depuse, dar și împrejurarea că informațiile furnizate de cocontractant, prin intermediul consultantului de specialitate al acestuia, confirmau că urma să cumpere proiecte de parcuri fotovoltaice dezvoltate pe terenurile respective, nu doar terenurile.

Conchizând, a susținut că instanța de apel nu a verificat, în concret, caracterul scuzabil al erorii și nu a stabilit ce înseamnă diligențe rezonabile, pentru a putea verifica ulterior măsura în care au fost efectuate în cauză.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 14.05.2018, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că niciuna dintre criticile formulate în recurs nu se circumscriu motivelor de recurs invocate; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a reținut că recursul este inadmisibil, precum și faptul că acesta nu conține critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., motivele de casare încadrate în art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind invocate formal.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus completarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2019 a deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a constatat admisibilitatea căii de atac și a dispus comunicarea raportului astfel cum a fost completat către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat un punct de vedere asupra raportului întocmit, solicitând să se constate că motivele invocate se încadrează în limitele stabilite de art. 488 C. proc. civ.. Susține că recursul conține critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., întrucât a invocat aplicarea greșită a art. 1660 alin. (2), art. 1207 alin. (2) și art. 1208 C. civ.

La termenul din data de 21 mai 2019, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra nulității recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursurilor.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părților prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menționat în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părților poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

Astfel, deși recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea sa față de modul de administrare sau interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Toate argumentele expuse de către recurentă în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt, atât timp cât criticile acesteia se referă la modalitatea în care instanțele de fond au analizat prin prisma probatoriului administrat aspectele legate de seriozitatea prețului și de caracterul esențial al erorii-viciu de consimțământ și măsura în care aceasta este sau nu scuzabilă, împrejurări de fapt, care scapă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Cât privește textele legale evocate în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a art. 1660 alin. (2), art. 1207 alin. (2) și art. 1208 C. civ., instanța supremă apreciază că acestea sunt invocate doar formal, fără a se aduce, în concret, critici de nelegalitate hotărârii recurate, autoarea căii de atac făcând trimitere, în susținere, doar la probe și împrejurări de fapt.

Astfel, prin critica referitoare la încălcarea dispozițiilor evocate, recurenta-reclamantă tinde la o restabilire a situației de fapt la care să se aplice acele norme.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

De asemenea, critica potrivit căreia sunt străine de natura cauzei argumentele care au fundamentat soluția de înlăturare a motivului privind eroarea esențială asupra obiectului contractului, încadrată de recurentă în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se raportează tot la probatoriul administrat în cauză. Astfel, recurenta susține că proba cu martori ar fi fost relevantă pentru lămurirea acestui aspect, însă în calea de atac a recursului nu pot fi reinterpretate probele dispuse și nu poate fi reanalizată concludența acestora.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și la situația de fapt reținută nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, o eventuală netemeinicie a deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Faptul că se fac trimiteri la anumite dispoziții legale sau acte normative, fără să se susțină o argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2019.