ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1248/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 23 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat rezoluțiunea contractului de comandă nr. x/H76 încheiat între reclamanta A. S.R.L., în calitate de cumpărător și pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzător; obligarea pârâtei la restituirea integrală a sumei în cuantum total de 776.174,570 RON, reprezentând valoarea plăților efectuate către aceasta pentru respectarea comenzii având ca obiect mașina de debavurat; obligarea la plata dobânzii legale de la data prezentei până la data plății efective a sumei de la petitul 2; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1178 coroborat cu art. 1240 din C. civ., precum și pe cele ale art. 1549 si 1554 C. civ.. De asemenea s-au mai invocat dispozițiile art. 1635 coroborat cu art. 1658, precum și ale art. 1531 și următoarele din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 935/PI din 10 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2017 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B..

S-a dispus rezoluțiunea contractului - comandă nr. x/H76 din 15.07.2015 încheiat între părți.

A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 776.174,570 RON achitată de către reclamantă reprezentând plățile efectuate în vederea executării comenzii, plus dobânda legală aferentă acestei sume de la data introducerii acțiunii (23.08.2017) până la data restituirii efective.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.370 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 233 din 13 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 935/PI din 10 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, conform art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în vederea administrării probei cu expertiză tehnică.

Prin decizia atacată, recurenta arată că în mod greșit a fost respins apelul său ca nefondat, instanța de apel considerând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

În acest context, recurenta susține că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra criticilor sale referitoare la culpa în neexecutarea echipamentului, la faptul că realizarea echipamentului s-a realizat conform specificațiilor tehnice puse la dispoziție de către intimata-reclamantă, precum și cu privire la actele de preacceptanță din partea intimatei-reclamante referitoare la primele două comenzi.

Referitor la nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incidentă atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurenta susține că în situația de față, deși prin apel s-a reiterat necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică, obiectivele fiind formulate în scris și depuse încă din fața primei instanțe pentru termenul de judecată din data de 13 iunie 2018, proba care ar fi permis dovedirea inexistenței culpei sale, adică neîndeplinirea condiției referitoare la neexecutarea culpabilă din partea pârâtei a obligațiilor ce îi reveneau și deci obligativitatea instanței de apel de a analiza condițiile rezoluțiunii/rezilierii, instanța de apel a respins această probă.

În opinia recurentei, respingerea acestei probe fără examinarea obiectivelor, în condițiile în care situația de fapt era mult mai complexă decât reținerea disfuncționalității echipamentului, pentru că primele două comenzi fuseseră onorate de pârâtă a condus la imposibilitatea stabilirii situației de fapt și aplicării normelor de drept incidente.

Astfel, apreciază că motivarea deciziei civile recurate nu reprezintă o argumentație personală a judecătorului, așa după cum îl obligă textul de lege incident, ci o preluare și o validare a considerentelor primei instanțe.

Având în vedere lipsa examinării apărărilor formulate de pârâtă pe baza probelor a cărora administrare a fost refuzată, hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel afectată de nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incidentă atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurenta arată că în situația în care se va aprecia, deși recurenta susține contrariul, că nu este incidentă nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită ca instanța de recurs să constate că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a textelor de lege cu incidență în cauza dedusă judecății.

Astfel, se susține că înțelegerea corectă a raporturilor deduse judecății ar fi trebuit să fie corelată cu dispozițiile legale incidente în desfășurarea cronologică a acestora, respectiv: dispozițiile art. 1481 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel neprecizând modalitatea de analiză în urma căreia a ajuns la concluzia că obligația pârâtei era una de rezultat - prevederile art. 1517 C. civ. - pârâta susținând că neexecutarea celei de a treia comenzi nu îi poate fi imputată - art. 1534 C. civ. - recurenta arătând că executarea echipamentului s-a realizat în baza specificațiilor tehnice ale reclamantei, art. 1549 și urm. C. civ., referitoare la condițiile rezilierii.

Prin modalitatea în care instanța de control devolutiv a soluționat apelul pârâtei, aceasta s-a îndepărtat de la obligațiile și rolul conferit de lege în a tranșa disputa juridică dintre cele două părți litigante.

Astfel, instanța de apel a făcut în primul rând o calificare greșită a situației expuse și dovedite de către recurentă, procedând în a cataloga relația comercială dintre pârâtă și cocontractantul ei, ca fiind un raport obligațional cu executare dintr-o dată și nu unul în care executarea obligațiilor era succesivă, în acest sens ignorând flagrant, faptul că primele două comenzi conțineau obligații succesive și independente, ce au fost realizate de pârâtă și acceptate ca fiind îndeplinite corespunzător de către intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar fără nici un fel de rezervă.

Mai mult decât atât, în continuarea expunerii motivelor care au condus instanța de apel la adoptarea soluției în cauză, aceasta omite în a motiva respingerea excepției de neexecutare invocată de pârâtă prin motivele de apel, excepție asupra căreia instanța de fond nici măcar nu se pronunțase, deci era imperios ca instanța de apel să observe și să cenzureze motivarea instanței de fond.

Acest lucru este cu atât mai important, cu cât se susține în motivarea lacunară a instanței de apel că pârâta nu ar fi probat cauza care ar fi înlăturat răspunderea sa civilă.

Concluzionând, recurenta apreciază că hotărârea recurată este afectată de motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât prin maniera în care instanța de apel a înțeles să soluționeze cauza a încălcat normele de drept ce reglementează procedura de judecată în apel, abdicând de la rolul instanței în aflarea adevărului.

Prin întâmpinarea depusă, la 17 iulie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la 6 august 2019, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 17 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 5 noiembrie 2019, părțile depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 233 din 13 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 21 mai 2020, apoi la 2 iulie 2020, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Critica recurentei, subsumată acestui motiv de casare, prin care a susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu a apreciat utilitatea probei cu expertiză tehnică, deși prin apel s-a reiterat necesitatea administrării acestei probe, se constată a fi nefondată, întrucât în mod corect a apreciat instanța de apel faptul că încuviințarea probei cu expertiza tehnică judiciară, nu prezintă utilitate astfel încât să servească prezentei cauze, având în vedere că între părți nu au existat divergențe în legătură cu realizarea și funcționalitatea echipamentului.

Pe de altă parte, modificările comenzii inițiale au fost acceptate de către recurentă cu conștientizarea consecințelor în acest sens - mai precis, o creștere a prețului, dar și asumarea unor obligații suplimentare cu un grad de complexitate superior.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că, instanța de apel la adoptarea soluției în cauză, aceasta omite motivarea respingerii excepției de neexecutare invocată de pârâtă prin motivele de apel, se constată că este nefondată.

Analizând prevederile art. 1556 alin. (2) C. civ., se constată că excepția de neexecutare are un efect specific contractelor sinalagmatice, alături de rezoluțiune sau reziliere si de riscul contractului, având la baza principiul reciprocității și interdependentei obligațiilor din astfel de contracte.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că instanța de apel a apreciat critica recurentei privind excepția de neexecutare ca fiind o apărare de fond, aceasta neîndeplinind condițiile unei veritabile excepții, astfel cum a fost calificată de către pârâta S.C. B. S.R.L..

În cauză, se constată că s-au efectuat plăți în valoare de 776.174,57 RON, ținând cont de faptul că valoarea contractului-comandă este de 660.590,23 RON + TVA, adică 786.102,37 RON, rămânând de plătit, practic un procent de 1,26% din valoarea întregului contract.

Așadar, în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, reținând, în esență, că nemotivarea hotărârii despre care face vorbire recurenta nu poate fi primită, instanța de apel menționând faptul vă în cauză nu prezintă concludență și relevanță efectuarea unei expertizei tehnice.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța de apel nu a precizat modalitatea de analiză în urma căreia a ajuns la concluzia că obligația pârâtei era una de rezultat, fiind astfel o calificare greșită a situației expuse și dovedite de către recurentă.

Aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere că obligația recurentei a fost una de rezultat, mai precis ar fi trebuit să furnizeze un lucru în stare bună de funcționare, apt spre a fi folosit conform destinației sale avute în vedere la stabilirea criteriilor tehnice prezentate de către reclamantă și acceptate de către recurentă.

Din această perspectivă se constată că nu poate fi luată în considerare, în prezentul context, lipsa culpei recurentei, motivat de faptul că reclamanta și-ar fi modificat cerințele tehnice pe parcursul executării contractului, câtă vreme societatea recurenta a acceptat aceste intervenții tehnice ale produsului și s-a angajat să finalizeze execuția lucrării până la data de 30 iunie 2017.

Așadar, prin acordul comercial între părți Purchase order x din 15 iulie 2015, recurenta s-a obligat la realizarea unui utilaj cu toate caracteristicile tehnice agreate de părți, astfel că nu s-a înregistrat nicio obiecție venită din partea acesteia în acest sens. Deși în procesul de producție au existat mai multe discuții, recurenta nemanifestând nemulțumiri sau rețineri legate de termenul de execuție, totuși aceasta s-a văzut în imposibilitatea reală de a realiza, respectiv finaliza echipamentul solicitat de societatea reclamantă.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 233 din 13 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 233 din 13 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2020.