ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2020

Ședința publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 martie 2018 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței obligarea pârâtei la ridicarea de la sediul reclamantei a aparatului livrat C. 100-32, cu suportarea cheltuielilor de ridicare și transport; obligarea pârâtei la restituirea echivalentului în RON a sumei de 56.500 euro împreună cu dobânda legală aferentă începând cu data rezilierii contractului, respectiv 28.12.2017, calculată la cursul de schimb din ziua efectuării plății; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți, precum și pe dispozițiile C. civ. privind obligațiile vânzătorului, garanția contra viciilor bunului vândut și garanția pentru buna funcționare.

Prin sentința civilă nr. 662/PI din 27 iunie 2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect obligația de a face.

A obligat reclamanta către pârâtă la plata parțială a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, solicitând anularea sentinței și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât la fond, cât și în calea de atac a apelului.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 153/A din 19 februarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 662 din 27 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2018.

A anulat sentința apelată și, reținând cauza spre rejudecare, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta intimată S.C. B. S.R.L.

A dispus obligarea pârâtei la ridicarea de la sediul reclamantei a aparatului C. - RAD 100-32 pe cheltuiala proprie a pârâtei.

A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a echivalentului în RON la cursul BNR din ziua plății a sumei de 56.500 euro, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data rezoluțiunii contractului, respectiv 28.12.2017 până la plata integrală a sumei datorate.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.349,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 153/A din 19 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate și rejudecarea cauzei în fond, în sensul respingerii cererii de apel formulate de S.C. A. S.R.L., ca nefondată, și menținerii, în totalitate, a sentinței civile nr. 662/PI din 27 iunie 2018 pronunțate de Tribunalul Timiș, ca temeinică și legală. A solicitat, totodată, obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea apelului și a recursului.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că decizia atacată conține motive contradictorii și străine de natura cauzei.

În argumenrtare, a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că, prin înscrisul intitulat "Notificare de reziliere a contractului nr. x din data de 14.11.2016", emis de către intimata-reclamantă și comunicat recurentei-pârâte la data de 28 decembre 2017, intimata-reclamantă solicită ca în termen de 10 zile de la primirea notificării, recurenta-pârâtă să ridice de la sediul intimatei instalația radiologică marca x și, totodată, să restituie suma de 67.235,00 EURO plătită de intimata-reclamantă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare menționat.

În notificare se menționează:

"Prezenta notificare va fi considerată ca fiind notificare în vederea rezilierii contractului, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și anume de a ridica și instalația C. de la sediul subscrisei și de a ne înapoia în totalitate sumele plătite".

Ca atare, în opinia recurentei, în mod corect Tribunalul Timiș a apreciat că acest înscris este o Notificare în vederea rezilierii Contractului nr. x din data de 14.112016, iar nu o Notificare de reziliere întemeiată pe dispozițiile art. 1552 alin. (1) C. civ.

Susține că intimata-reclamantă nu a învestit instanța de fond cu o solicitare de a se dispune rezilierea Contractului nr. x din data de 14.11.2016 din culpa societății pârâte, ci cu o cerere având ca obiect obligarea acesteia la ridicarea produsului vândut și restituirea prețului, care este nelegală, câtă vreme contractul comercial mai sus menționat nu a fost desființat nici în prezent.

Or, instanța de apel a reținut că:

"Interpretarea greșită pe care judecătorul de primă instanță a dat-o notificării menționate, a condus la respingerea pretențiilor deduse judecății, fără a se realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părților în situația anterioară, fapt care impune anularea hotărârii atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința reținerii cauzei în vedere evocării fondului".

Față de cele reținute de instanța de apel, punctul de vedere al recurentei-pârâte este că instanța nu putea să procedeze la "evocarea fondului", cât timp instanța de fond a respins pretențiile reclamantei, fără a realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părților în situația anterioară, ci putea, cel mult, să dispună, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 476 alin. (1) și art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 476 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanța de apel statuând, atât în fapt cât și în drept", prin sintagma "o nouă judecată a fondului" înțelegându-se, neechivoc, faptul că anterior, a fost desăvârșită o judecată a fondului cauzei, iar instanța de apel, judecând apelul formulat, procedează la o nouă judecată a fondului cauzei.

Acest lucru nu s-a întâmplat în cauză, astfel încât instanța de apel nu putea reține cauza în vederea evocării fondului referitor la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ.:

"Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului", însă în speță, instanța de apel a evocat fondul fără a pune în discuție și dispune administrarea unor probe în apărarea recurentei-pârâte.

Mai mult decât atât, prin hotărârea atacată, instanța de apel a obligat pârâta la restituirea unei sume în valoarea totală de 56.500,00EURO, cu toate că prin înscrisul intitulat "Notificare de reziliere a contractului nr. x din data de 14.11.2016", reclamanta solicită restituirea sumei de 67.235,00 EURO.

Față de aceste împrejurări, a apreciat că hotărârea atacată conține motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor pe drept material, respectiv a dispozițiilor: art. 1270 C. civ. - Forța obligatorie a contractului, art. 1550 C. civ. - Modul de operare a rezoluțiunii, art. 1522 C. civ. - Punerea în întârziere de către creditor, art. 1551 C. civ. - Reducerea prestațiilorși art. 1552 C. civ. - Rezoluțiunea unilaterală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A reiterat susținerile formulate prin întâmpinare, în apel, precizând că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1552 alin. (1) din C. civ., întrucât părțile semnatare ale contractului nu au prevăzut nicio clauză contractuală referitoare la rezoluțiunea sau rezilierea contractului; recurenta-pârâtă nu s-a aflat niciodată, pe parcursul derulării contractului menționat, în întârzierede drept; recurenta-pârâtă și-a onorat toate obligațiile asumate prin contractul menționat, însă intimata-reclamantă a dat dovadă de rea credință, ignorând, cu bună știință dispozițiile art. 14 "Buna - Credință" și art, 15 "Abuzul de drept" din C. civ.

A considerat că este valabil contractul de vânzare-cumpărare semnat de părți, instalația a fost acceptată, recepționată și pusă în funcțiune de reprezentantul intimatei-reclamante, astfel cum rezultă din Rapoartele de service nr. 0086 din data de 26.08.2017 și nr. 0102 din data de 21.10.2017, fiind constatată, cu aceste ocazii, funcționarea instalației la parametrii normali.

Prin urmare, în cauză nu se putea constata rezilierea invocată de apărarea intimatei-reclamante, deoarece, raportat la dispozițiile art. 1270 din C. civ.:

"Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", iar niciuna din părțile contractante nu se regăsește în situația prevăzută de art. VII pct. 1 lit. a) din contract, fiind plătită contravaloarea bunului vândut, nici în situația prevăzută la art. VII pct. 1 lit. d) din același contract, întrucât instalația radiologică marca x ce a făcut obiectul contractului în litigiu, a fost acceptată, recepționată și pusă în funcțiune de reprezentantul intimatei-reclamante, funcționând la parametrii normali.

Or, instanța de judecată nu a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni în rezolutiunea contractului, nici cu o cerere în vederea confirmării rezoluțiunii, astfel că petitele 1 și 2 din cerere nu puteau fi soluționate de instanța de judecată învestită.

În acest sens, a făcut referire la dispozițiile art. 1550 alin. (1) C. civ. potrivit cărora:

"Rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită", susținând că intimata-reclamantă nu era îndreptățită să declare unilateral rezoluțiunea Contractului nr. x din data de 14.11.2016, întrucât acest act juridic nu prevede o asemenea posibilitate.

Dimpotrivă, rezoluțiunea putea fi dispusă doar de către instanța de judecată la solicitarea părții interesate, însă, în speță, instanța nu a fost învestită cu o asemenea solicitare.

A mai precizat că nu se putea obține rezoluțiunea contractului, întrucât, așa-zisa neexecutare a obligațiilor contractuale reținută de instanța de apel a fost, în realitate, o neexecutare contractuală de mică însemnătate, context în care a invocat dispozițiile art. 1551 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora:

"Creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate".

Intimata-reclamantă nu a adus dovezi că această instalație radiologică ar prezenta vicii de fabricație sau vicii ascunse care ar face imposibilă sau ar îngreuna, iremediabil, funcționarea acesteia, ci, dimpotrivă, a folosit această instalație radiologică pe parcursul unui an de zile, înregistrând beneficii materiale semnificative, iar datorită faptului că a aflat că o astfel de instalație putea fi obținută la un preț mai mic, a solicitat instanței de judecată să confirme că ar fi intervenit rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare, cu obligarea recurentei-pârâte la restituirea sumei primite ca preț și la ridicarea instalației folosite de intimata-reclamantă, în beneficiul său, pe durata unui an de zile.

În consecință, a apreciat că hotărârea judecătorească atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă, ca neîntemeiat, și menținerea deciziei pronunțate de către instanța de apel, ca fiind legală și temeinică.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat instanței să înlăture apărările formulate de către intimata-reclamantă, ca neîntemeiate și să admită recursul formulat, în temeiul criticilor invocate prin cererea de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

În cuprinsul raportului, s-a reținut, în esență, că recursul este admisibil, iar criticile formulate se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., neînscriindu-se în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă și a fost acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Prealabil, se impune precizarea faptului că, deși recurenta a invocat motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., criticile sale vizează în realitate încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de procedură, respectiv a art. 476 alin. (1) și a art. 480 alin. (3) C. proc. civ., așa încât susținerile sale vor fi încadrate în motivul de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care succed.

Se susține că instanța de apel nu putea să procedeze la "evocarea fondului", cât timp instanța de fond a respins pretențiile reclamantei, fără a realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părților în situația anterioară, și putea, cel mult, să dispună, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 476 alin. (1) și art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Art. 480 alin. (3) C. proc. civ. vizând soluțiile pe care le pronunță instanța de apel statuează că:

"în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Se constată, pe de o parte, că recurenta este în eroare în ceea ce privește "pronunțarea asupra fondului", susținând că prima instanță nu s-a pronunțat pe fondul litigiului.

Astfel, soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului implică o constatare a instanței de apel că prima instanță a admis în mod greșit o excepție dirimantă care a făcut inutilă cercetarea temeiniciei pretențiilor din cererea introductivă, ceea ce nu se confirmă în speță.

Pe de altă parte, pentru ca instanța de apel să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, textul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. deja evocat impune condiția ca părțile să fi solicitat în mod expres această măsură, fie prin cererea de apel, fie prin întâmpinare. În cauză însă, recurenta nici nu a invocat, și de altfel nici nu s-a dovedit, că vreuna dintre părți ar fi solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, astfel încât în mod corect instanța de apel a judecat procesul, evocând fondul.

Analizând cuprinsul notificării de reziliere, instanța de apel a constatat că prin înscrisul menționat reclamanta apelantă a comunicat "rezilierea" contractului, solicitând repunerea părților în situația anterioară, având în vedere că pârâta intimată nu și-a respectat obligația de garanție pe care o datorează vânzătorul pentru bunul vândut, apreciind că inclusiv bunul oferit în schimbul primului aparat achiziționat nu funcționează în standardele agreate de părți.

Așa fiind, apelul, prin efectul său devolutiv a permis instanței să conchidă că prin notificarea comunicată pârâtei, reclamanta nu și-a manifestat intenția de a rezilia în viitor contractul, așa cum greșit a apreciat prima instanță, ci a cuprins manifestarea expresă și neechivocă a reclamantei de a rezoluționa unilateral contractul.

În acest context juridic, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că interpretarea greșită pe care judecătorul de primă instanță a dat-o notificării menționate, a condus la respingerea pretențiilor deduse judecății, fără a se realiza o analiză pe fond a cererii de repunere a părților în situația anterioară, fapt care a impus anularea hotărârii atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința reținerii cauzei în vederea evocării fondului pretențiilor.

Pe plan procesual, s-a reținut legal că în cauză nu era necesară învestirea instanței cu o acțiune în constatarea rezoluțiunii unilaterale a contractului de vânzare-cumpărare, de vreme ce verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru ca aceasta să opereze se poate realiza și pe cale incidentală, în cadrul acțiunii prin care se solicită repunerea părților în situația anterioară.

Este de necontestat că, la 14.11.2016, între părți a intervenit contractul de vânzare - cumpărare a unei instalații radiologice de tip D., instalație pe care reclamanta a achitat-o în două tranșe, astfel cum s-a convenit în contractul de vânzare-cumpărare.

Ulterior, deși exista, conform art. 1710 alin. (1) lit. b) C. civ., în virtutea obligației de garanție, în sarcina pârâtei obligația de înlocuire a acestuia cu unul identic celui care a fost contractat, dar fără vicii, aceasta a înțeles să predea la data de 26.08.2017 un alt model de aparat, respectiv C., de o valoare mai mică, aparat ce nu se ridica la standardele de funcționare a celui pentru care părțile au înțeles să încheie contractul.

În condițiile în care pârâta nu a executat obligația legală de garanție, astfel cum este prescrisă de dispozițiile art. 1710-1715 C. civ., dat fiind că bunul care a făcut obiectul contractului a fost afectat de vicii, iar bunul oferit la schimb nu a avut caracteristicile avute în vedere de cumpărător la data încheierii contractului, este evident că scopul pentru care a fost încheiată convenția nu a putut fi fi realizat.

Prin urmare, intimata-reclamantă a procedat la declararea unilaterală a rezoluțiunii, aceasta fiind comunicată recurentei-pârâte prin notificarea de reziliere nr. x/14.11.2016, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 1522, art. 1549, art. 1552 și art. 1710 lit. d) din C. civ., aspect reținut corect de instanța de control judiciar.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut cu justețe natura legală a declarației de rezoluțiune, efectul acesteia fiind cel prevăzut de art. 1554 alin. (1) C. civ., respectiv repunerea părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor primite, contractul astfel desființat considerându-se că nu a fost încheiat niciodată.

De altfel, criticile recurentei-pârâte nu susțin motivul privind încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1270 C. civ. - Forța obligatorie a contractului, art. 1550 C. civ. - Modul de operare a rezoluțiunii, art. 1522 C. civ. - Punerea în întârziere de către creditor, art. 1551 C. civ. - Reducerea prestațiilor și art. 1552 C. civ. - Rezoluțiunea unilaterală, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta-pârâtă și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenței instanței de recurs, se impune respingerea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că decizia atacată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/A din 19 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 153/A din 19 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2020.