ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 90/2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 274/PI din 27 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Timiș a admis cererea chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect pretenții. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 246.600 RON cu titlu de despăgubiri.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 28 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr. 274/PI din 27 februarie 2018, în sensul că în loc de "obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 246.600 RON cu titlu de despăgubiri", se va trece "obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 141.750 RON cu titlu de despăgubiri". Împotriva sentinței civile nr. 274/PI din 27 februarie 2018 și a încheierii din Camera de Consiliu din 28 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Timiș, au declarat apel atât reclamanta A., cât și pârâta S.C. B. S.R.L. Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă, prin decizia civilă nr. 578/A din 8 octombrie 2018, a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 578/A din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca vădit nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 20 septembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză. Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus punct de vedere la raportul întocmit. La 2 decembrie 2019, în temeiul art. 463 C. proc. civ., recurenta a depus cerere de renunțare la judecata recursului, învederând faptul că a achitat intimatei-reclamante suma de 146.945,80 RON (inclusiv cheltuieli de judecată pentru faza procesuală a recursului) reprezentând despăgubiri conform deciziei civile nr. 578/A din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. A depus înscrisuri doveditoare în acest sens, respectiv ordin de plată, confirmarea de încasare a sumei de către intimata-reclamantă etc. Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, cererea formulată în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc.

civ. și a reținut: Se constată că recurenta-pârâtă a depus cerere de renunțare la judecata recursului, precizând că a achitat intimatei-reclamante suma de 146.945,80 RON reprezentând despăgubiri conform deciziei civile nr. 578/A din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual. Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc.

civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac. În cauza de față, manifestarea de voință a recurentei privind renunțarea la judecata cererii de recurs, în sensul achiesării la decizia civilă nr. 578/A din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă reprezintă un act de dispoziție al acesteia, care nu este supus cenzurii instanței. Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, urmează să ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la decizia civilă nr. 578/A din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la decizia civilă nr. 578/A din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2020.