ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1714/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 21 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 19.099.89 RON reprezentând despăgubiri materiale, a sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 26 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de B. S.A..

Prin sentința civilă nr. 984/PI din 26 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC "B." S.A. București și cu intervenientul forțat C. și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.147,76 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale, precum și la plata către reclamant a sumei de 3.757 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind respinsă în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE - REASIGURARE B. S.A. BUCUREȘTI, aceasta din urmă și împotriva încheierii de ședință din 26 iunie 2018.

Prin decizia civilă nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă au fost admise apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta S.C. B. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 984/PI din 26 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului și obligă pârâta la plata sumei de 15.016,76 RON, cu titlul de daune materiale către reclamant, precum și la plata sumei de 200.000 RON, cu titlul de daune morale către reclamant, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că prin decizia atacată s-a admis apelul formulat de asigurător, fiind astfel reduse daunele morale acordate reclamantului de la suma de 400.000 RON la suma de 200.000 RON.

În acest context, recurentul apreciază ca fiind nelegală, în parte, decizia atacată, deoarece hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel făcând doar o motivare cu titlu generic, în sensul că motivele lipsesc sau sunt insuficiente.

Această motivare a deciziei poate fi asimilată unei soluționări a procesului fără a intra în judecata fondului, atât timp cât, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă nomele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată în dispozitiv rămâne nesusținută si pur formală, în niciun caz ea nu este corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând instanța la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond.

Doctrina si jurisprudența au statuat, cu caracter unitar, că obligația instanței de a menționa, în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să susțină soluția pronunțată apare ca esențială, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitate unei decizii și să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

În mod concret, având în vedere aceste aspecte arătate, recurentul solicită instanței de recurs să constate faptul că instanța de apel a făcut o motivare cu totul generică, menționându-se că reclamantul a suferit atât fizic, cât și psihic ca urmare a accidentului.

Aceasta motivare sau descriere a stării de fapt, a împrejurărilor care au dus la pronunțarea soluției din apel echivalează cu o nemotivare a hotărârii în raport cu probele administrate, instanța de apel nu a făcut absolut nicio referire la probele administrate, respectiv la expertiza efectuată, la urmările accidentului, arătând că acesta a suferit intervenții chirurgicale și este afectat psihic.

Pentru a nu crea un dubiu cu privire la soluția pronunțată, instanța trebuia să facă o referire în mod concret la consecințele și urmările accidentului, cu atât mai mult cu cât în faza apelului a fost încuviințată și administrată proba foarte importantă în soluționarea prezentei cauze, un nou raport de expertiză medico-legală, prin care s-a constatat o agravarea a stării de sănătate a reclamantului.

În opinia recurentului, instanța trebuia să motiveze hotărârea pronunțată făcând mențiune despre aceste consecințe și urmări ale accidentului, cu atât mai mult cu cât a și administrat în apel această probă esențială.

Pentru motivele evocate, recurentul se consideră îndreptățit a solicita, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 10 decembrie 2019, intimata-pârâtă Societatea de Asigurare Reasigurare B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 februarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 4 martie 2020, acestea depunând puncte de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 2 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și a acordat termen la data 24 septembrie 2020, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că prin decizia atacată s-a admis apelul formulat de asigurător, fiind astfel reduse în mod greșit, daunele morale acordate reclamantului de la suma de 400.000 RON la suma de 200.000 RON.

În acest context, recurentul solicită instanței de recurs să constate faptul că instanța de apel a făcut o motivare cu titlu generic, iar această descriere a stării de fapt, a împrejurărilor care au dus la pronunțarea soluției din apel echivalează cu o nemotivare a hotărârii în raport cu probele administrate, întrucât instanța nu a făcut absolut nicio referire la probele administrate, respectiv la expertiza efectuată, la urmările accidentului, arătând că acesta a suferit intervenții chirurgicale și este afectat psihic.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentului, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, reținând, în esență, că sub aspectul cuantumului daunelor morale trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamantului, prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată.

Totodată, instanța de apel a constatat că la stabilirea întinderii despăgubirilor morale acordate, instanța de fond s-a raportat exclusiv la consecințele suportate de către reclamant ca urmare a vătămărilor suferite în urma accidentului provocat de intervenient, nu însă și la criteriul echității și la principiul proporționalității cu dauna suferită, impunându-se astfel reducerea cuantumului daunelor morale.

Așa fiind, în raport cu probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente speței, nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că soluția instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, având în vedere că în cauză aceasta a stabilit situația de fapt și anume că, în speța dedusă judecății este vorba acordarea daunelor materiale și morale solicitate de către recurent ca urmare a evenimentului rutier produs la data de 8 iunie 2017 și soldat cu vătămarea corporală gravă a reclamantului, în timp ce acesta era angajat în traversarea străzii prin loc marcat si semnalizat corespunzător.

Așadar, repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela că, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deși nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

Prin urmare, cu privire la cuantumul daunelor morale, se constată că instanța de apel a analizat motivele pentru care s-a impus reducerea acestui cuantum cu ocazia examinării apelului pârâtei, astfel cum s-a reținut prin considerentele deciziei atacate.

În acest context, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii dată de către instanța de apel se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de recurentă, întrucât conduce în mod logic la soluția cuprinsă în dispozitiv.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat doar formal.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 592 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. și intimatul-intervenient C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.