ÎCCJ, Decizia nr. 118/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2016/a3, creditoarea A. S.R.L. a formulat contestație împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar de respingere a cererii de plată formulate la 16 februarie 2017.

Prin sentința civilă nr. 568 din 18 mai 2018 (Sentința nr. 568/2018 a Tribunalului Timiș), pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins contestația formulată de petenta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 646/A din 22 octombrie 2018 (Decizia nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara), Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă: (i) a admis apelul declarat de creditoarea A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 568/2018 a Tribunalului Timiș; (ii) a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității contestației formulată de creditoarea A. S.R.L.; (iii) a admis contestația creditoarei și a dispus restituirea sumei de 1.365.867,88 RON de către debitoarea B. S.A.; (iv) a obligat debitoarea la plata sumei de 300 RON către apelantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin contestația la executare înregistrată la 8 februarie 2019 pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2019, contestatoarea B. S.A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, în principal, să dispună anularea tuturor formelor de executare silită în dosarul execuțional nr. x/2018, iar, în subsidiar, să dispună anularea actului de executare constând în înființare poprire asupra conturilor de insolvență deschise la C. S.A., având în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 6789/23.05.2019, pronunțată în dosarul x/2019, Judecătoria Timișoara: (i) a admis în parte contestația la executare; (ii) a anulat actul de executare constand în adresa înființare poprire din 28.01.2019, emisă în dosarul execuțional nr. x/2018 asupra contului de insolvență deschis la C. S.A.; (iii) a respins în rest contestația la executare; (iv) a respins cererea de suspendare a executarii silite până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Timiș, precum și cererea de suspendare a executarii silite până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât debitoarea contestatoare, cât și creditoarea, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a II-a civile a Tribunalului Timiș sub același număr de dosar.

În urma declinărilor reciproce de competență între secția I civilă și secția a II-a civilă ale tribunalului, prin sentința civilă nr. 35/15.01.2020, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare a apelului în favoarea secției a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2019**.

Prin decizia civilă nr. 146 din 10 februarie 2020 (Decizia nr. 146/2020 a Tribunalului Timiș), Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins apelurile formulate de A. S.R.L. și B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6789 din 23 mai 2019 pronunțate de Judecătoria Timișoara.

Prin cererea înregistrată la 2 martie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 146/2020 a Tribunalului Timiș, invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv decizia civilă nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2020.

Prin Decizia nr. 1166 din 25 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., reținând, în esență, că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, pentru considerentele arătate în continuare.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleași părți, obiect și cauză.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, obiect și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

În speță, între hotărâri indicate ca fiind contradictorii nu există o similitudine juridică sub aspectul identității de obiect și cauză.

Astfel, obiectul litigiului, soluționat prin decizia civilă nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara, l-a constituit contestația împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar de respingere a cererii de plată formulate de A. S.R.L. la 16 februarie 2017.

Obiectul celui de-al doilea litigiu, soluționat prin decizia civilă nr. 146/2020 a Tribunalului Timiș, a cărei retractare se solicită, l-a constituit contestația la executare formulată de B. S.A. privind anularea tuturor formelor de executare silită în dosarul execuțional nr. x/2018 și a actului de executare constând în înființare poprire asupra conturilor de insolvență deschise la C. S.A.

Astfel, sub aspectul obiectului nu există identitate între cele două litigii, prima contestație privind măsurile dispuse de către administratorul judiciar, iar a doua privind anularea formelor de executare silită.

Împrejurarea că unele argumente folosite într-o cauză au privit un capăt de cerere formulat în cealaltă cauză nu înlătură concluzia anterioară, pentru că identitatea se verifică prin raportare la obiectul cererilor și nu la argumentele folosite de părți sau reținute de instanță.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.4, revizuenta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea căruia a expus criticile următoare.

Instanța de revizuire a analizat în mod eronat condiția triplei identități, de cauză, obiect și părți, prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce privește obiectul celor două cauze, C. proc. civ. nu se rezumă strict formal la "obiectul material" al acțiunii, așa cum se reține în decizia atacată, ci are în vedere obiectul acțiunii în sensul obiectului disputei dintre părți. În cauză, obiectul disputei l-a reprezentat refuzul debitorului de a restitui suma de bani încasată fără drept, acest refuz abuziv fiind sancționat de prima hotărâre prin admiterea acțiunii formulate de creditor și, respectiv, obligarea pârâtului la restituirea sumei, iar, prin cea de-a doua hotărâre, s-a dat câștig de cauză pârâtului, prin infirmarea considerentelor primei hotărâri.

Legiuitorul a reglementat, prin motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., orice situație în care o hotărâre subsecventă, într-o cauză implicând aceleași părți, infirmă o soluție anterioară, definitivă, anihilându-i primei hotărâri caracterul definitiv, scopul celui de-al doilea proces reprezentându-l tocmai lipsirea de efecte a primei hotărâri.

În prezenta cauză, debitorul a urmărit, prin contestația la executare, tocmai să paralizeze efectele autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

Într-o analiză teleologică, prin raportare și la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., reglementarea art. 509 alin. (1) pt. 8 C. proc. civ. reflectă situația în care, deși aparent au calificări diferite, cererile introductive de instanță au, pe fond, aceeași finalitate. În cazul de față, finalitatea din punctul de vedere al creditorului este de a obține restituirea sumei de bani, astfel încât obiectul celor două cauze este în realitate același și constă în ceea ce părțile înțeleg să supună judecății, ceea ce ele solicită să se verifice, să se aprecieze, să se constate și să se judece, acțiunea aducând în discuție o problemă de fapt și una de drept.

În dosarul nr. x/2016, obiectul cererii a fost restituirea sumei 1.365.867,88 RON și obligarea administratorului judiciar la restituirea sumei încasate nelegal, iar, în dosarul nr. x/2019, obiectul cererii a vizat contestarea modalității în care s-a cerut restituirea sumei 1.365.867,88 RON, scopul urmărit fiind același.

Cauza celor două cereri este chiar obiectul acestora, respectiv, restituirea unei sume de bani, încasată abuziv.

Astfel, se arată că, prin decizia civilă nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara, a fost rezolvată o chestiune litigioasă și s-a dispus restituirea sumei de 1.365.867,88 RON, iar nu formularea unei alte cereri de plată.

IV. Considerentele Înaltei Curți

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

De esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate - părți, cauză, obiect - pentru a putea fi examinată respectarea autorității de lucru judecat, iar, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

În cauză, întemeiat a reținut instanța de revizuire că nu există identitate de obiect între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia recurentei-revizuente, așa cum s-a explicitat în considerentele hotărârii atacate.

Prin criticile din recurs sunt reiterate susținerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurenta-revizuentă în raport cu art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Ceea ce invocă recurenta-revizuentă este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Însă, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri.

Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

În concluzie, instanței de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanță de recurs și nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii - cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă - formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căreia instanța de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită, în fapt, în prezenta în cauză.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În cauza dedusă judecății, se solicită revizuirea deciziei civile nr. 146/2020 a Tribunalului Timiș, cu susținerea că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara.

Suplimentar față de aspectele reținute de instanța de revizuire, se observă că, în dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 146/2020, Tribunalul Timiș a fost învestit cu judecarea apelurilor formulate de A. S.R.L. și B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6789/2019 a Judecătoriei Timișoara.

Or, din simpla lecturare a considerentelor Deciziei nr. 146/2020 a Tribunalului Timiș se observă că, atât în prezentarea sentinței civile nr. 6789/2019 a Judecătoriei Timișoara, cât și în cererile de apel formulate de A. S.R.L. și B. S.A., precum și în motivarea soluției a fost avută în vedere Decizia nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara.

Rezultă, astfel, că la pronunțarea deciziei atacate cu revizuire (Decizia nr. 146/2020), Tribunalul Timiș a analizat incidența Deciziei nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara, inclusiv prin prisma criticilor și apărărilor formulate sub acest aspect de ambele părți.

Astfel, deși nu a fost învestit formal cu soluționarea excepției autorității de lucru a Deciziei nr. 646/2018 a Curții de Apel Timișoara, faptul că Tribunalul Timiș a pronunțat decizia atacată cu revizuire având în vedere și decizia menționată, demonstrează faptul că litigiul a fost soluționat inclusiv prin luarea în considerare a dezlegării anterioară cu autoritate de lucru judecat a chestiunilor în litigiu. În aceste condiții, pentru considerentele expuse în precedent, nici instanța de revizuire, învestită în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și nici instanța de recurs, învestită în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., nu au competența de a cenzura modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă, infirmarea unei astfel de soluții putând fi realizată numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii.

Pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 raportat la art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1166 din 25 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2021.