ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 331/2021

Ședința publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016/a1, creditoarea A.A.A.S. a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei U.M.T. S.A., solicitând rectificarea acestuia conform prevederilor legale.

La 21 iulie 2017, creditorii A., B., C., D., E. și F. au formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei U.M.T. S.A., solicitând înscrierea lor în tabel, arătând că, din eroare, nu au fost menționați de administratorul judiciar, deși au depus hotărâri judecătorești definitive în acest sens.

La 22 iulie 2017, a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei U.M.T. S.A. și creditoarea G. S.A., solicitând înscrierea sa în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 425,763,05 RON, din care 418.679,44 RON contravaloare a prestărilor de servicii de apă potabilă și de canalizare și 7.083,61 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Timiș.

În drept, au fost invocate prevederile art. 277 alin. (2) C. proc. civ., art. 31 alin. (6) din Legea nr. 241/2006, art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, art. 110 pct. 4 și art. 111 pct. 2 din Legea 85/2014.

La 26 iulie 2017, debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator special H., în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014, a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor sale, întocmit de administratorul judiciar, prin care a solicitat, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, compensarea legală a creanței D.G.R.P.F. Timișoara, în cuantum de 6.016.133 RON, cu parte din creanța sa, în sumă de 41.515.860 RON, împotriva Statului Român - prin Ministerului Finanțelor Publice, și, pe cale de consecință, obligarea administratorului judiciar la refacerea tabelului preliminar de creanțe, în sensul eliminării creanței D.G.R.F.P. Timișoara, în sumă de 6.016.133 RON.

La 26 iulie 2016, tot debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator special H., a formulat contestație împotriva înscrierii în tabelul preliminar de creanțe, la poziția 32 din grupa creanțelor chirografare, a creanței în cuantum de 1.574.091,31 RON, în favoarea intimatei I. S.R.L.

La 26 iulie 2017, debitoarea, prin administrator special H., în temeiul dispozițiile art. 111 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a formulat contestație la creanța în sumă de 1.796.720,33 RON cu care fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor, creditoarea ENEL ENERGIE S.A.

La 26 iulie 2017, creditoarea I. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu societatea debitoare UMT S.A. în insolvență, administratorul judiciar al debitoarei, J.. și administratorul special al debitoarei UMT S.A. în insolvență - dl. H., în temeiul dispozițiilor art. 111 și urm. din Legea nr. 85/2014, contestație cu privire la tabelul preliminar al creanțelor întocmit de către administratorul judiciar J.. în cadrul procedurii insolvenței societății debitoare U.M.T. S.A.. prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună modificarea măsurilor luate de administratorul judiciar constând în înscrierea creanței solicitate fără a opera compensarea legală în conformitate cu dispozițiile art. 90 din Legea nr. 85/2014.

La 27 iulie 2017, creditoarea K. S.A., în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014, a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei, cu privire la creanța sa în cuantum de 1.121.325,11 RON, care a fost respinsă în mod nelegal de administratorul judiciar al debitoarei.

Prin sentința civilă nr. 1058 din 12 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș a respins contestația debitoarei U.M.T. S.A. împotriva creanței I. S.R.L., a respins ca rămasă fără obiect contestația formulată de I. S.R.L., a respins contestațiile formulate de creditoarele A.A.A.S. și G. S.A., de către debitoarea U.M.T. S.A. împotriva creanței ENEL ENERGIE S.A. și pentru compensarea creanței Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara. Totodată, a respins, ca rămasă fără obiect, contestația foștilor salariați A., B., C., D., E. și F..

Totodată, a admis contestația debitoarei U.M.T. S.A. împotriva creanței L. S.R.L., dispunând înscrierea acesteia în tabel cu suma de 50.016 RON, a admis contestația formulată de K. S.A., dispunând menționarea acesteia în tabel cu suma de 1.121.325,11 RON și a obligat debitoarea la plata sumei de 6.054,80 RON către creditoarea K. S.A. și la plata sumei de 16.800 RON către creditoarea I. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apeluri contestatoarea-debitoare U.M.T. S.A., prin administrator special H. și prin administrator judiciar J.. și contestatoarele-creditoare Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și G. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016, s-au dispus următoarele:

Au fost respinse apelurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și G. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1058/12.10.2017, pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016.

Au fost admise apelurile declarate de către debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator judiciar J.. și de către debitoarea U.M.T. S.A., prin administrator special H., împotriva aceleiași hotărâri.

A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că:

A fost respinsă contestația la tabelul de creanțe al debitoarei, formulată de creditoarea K. S.A.

A fost admisă contestația la tabelul de creanțe al debitoarei, formulată de către debitoare prin administrator special, în ceea ce privește creanța deținută de creditoarea I. S.R.L., în sumă de 1.574.091,31 RON și s-a dispus înlăturarea acesteia din tabel.

Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva deciziei mai sus evocate, contestatoarea-creditoare K. S.A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea acesteia față de decizia civilă nr. 1019/A din 14 decembrie 2015 și decizia civilă nr. 1287/NLP/A din 28 noiembrie 2016, ambele pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015

Prin decizia civilă nr. 321/A din 24 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 22l/A din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 și a obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata J.., în calitate de administrator judiciar al contestatoarei-debitoare U.M.T. S.A.

La 05.06.2018, administratorul judiciar al U.M.T. S.A. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 321/A din 24 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, care a fost respinsă prin încheierea din 14 iunie 2018 a aceleiași instanțe.

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuenta-contestatoare K. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, în principal, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii cererii de revizuire, cu consecința anulării deciziei civile nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016; în subsidiar, recurenta a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În debutul memoriului de recurs, autoarea a făcut o expunere amplă a relațiilor dintre părți și a parcursului procesual al litigiului.

Ulterior, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susținut că instanța de revizuire a pronunțat decizia recurată cu încălcarea art. 430-432 C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat.

Detaliind, autoarea prezentului demers judiciar a susținut că cenzura instanței de retractare nu a vizat atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârilor pretins contradictorii.

Subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a arătat că decizia atacată în prezenta cale extraordinară de atac este atât insuficient motivată, cât și este fondată pe motive străine de natura pricinii.

În ceea ce privește motivarea sumară, recurenta a menționat că analiza instanței s-a limitat strict la verificarea îndeplinirii desuetei condiții a triplei identități, deși reglementarea actuală complexă a autorității de lucru judecat presupunea o analiză completă a acestei instituții, inclusiv sub aspectul identității chestiunilor litigioase eventual tranșate prin considerentele hotărârilor pretins contradictorii.

Referitor la argumentele străine de natura pricinii, recurenta s-a limitat să afirme incidența acestui caz de casare, fără însă să precizeze în concret care ar fi aceste astfel de considerente.

Circumscris motivului de nelegalitate statuat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de revizuire nu a analizat riguros autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1019/A din 14 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015 și a sentinței civilă nr. 10549 din 28 septembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Timișoara, hotărâre menținută prin decizia civilă nr. 1287/NLP/A din 28 noiembrie 2016 a Tribunalului Timiș.

În acest sens, a arătat că, prin decizia civilă nr. 22l/A din 2 aprilie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor mai sus evocate cu privire la modalitatea de interpretare/aplicare și incidența dispozițiilor art. 11 din contractele de leasing nr. x si nr. x

În continuare, recurenta a susținut că, în cazul hotărârilor mai sus enumerate se regăsește îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

La 17 septembrie 2018, recursul a fost comunicat intimaților, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, iar la 8 octombrie 2018, J.., în calitate de administrator judiciar al debitoarei U.M.T. S.A., în reorganizare judiciară, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în considerarea prevederilor art. 483 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a art. 43 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, susținând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată în recurs, în condițiile în care hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu este ea însăși susceptibilă de recurs. Astfel, a solicitat respingerea recursului în principal, ca inadmisibil și în subsidiar, ca nefondat.

La 26 octombrie 2018, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-debitoare prin întâmpinare, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-revizuentă este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, procedura insolvenței a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța supremă reține că recurenta-revizuentă a criticat decizia pronunțată în revizuire pentru faptul că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 430-432 C. proc. civ., fiind, pe de o parte, aplicate greșit respectivele dispoziții normative și, pe de altă parte, încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 ale Tribunalului Timiș. Recurenta invocă și faptul că decizia atacată în prezenta cale extraordinară de atac este atât insuficient motivată, sub aspectul cercetării condițiilor necesare pentru reținerea autorității de lucru judecat, cât și că este fondată pe motive străine de natura pricinii.

Criticile recurentei-revizuente subscrise motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 sunt nefodate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, recurenta a afirmat că decizia definitivă nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016 este contradictorie cu decizia nr. 1019/A/14.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 și cu decizia 1287/NLP/A/28.11.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, sub aspectul considerentelor și soluțiilor pronunțate în cele trei dosare, referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 din contractul de leasing în caz de reziliere a contractului; condițiile de valorificare de către revizuenta K. a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing; caracterul cert, lichid și exigibil al creanței ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, rezultată din contractul de leasing nr. x/23.03.2009.

Rezultă că, potrivit normelor aplicabile în prezenta cauză, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, situație în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Condițiile anterior menționate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerințe conducând la respingerea cererii de revizuire.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Autoritatea de lucru judecat se manifestă sub aspect negativ, cât și ca efect pozitiv, astfel cum reiese din dispozițiile art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, că cerința identității de părți, obiect și cauză reprezintă o condiție care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Însă, dacă în al doilea proces, instanța a respins apărările întemeiate pe autoritatea de lucru judecat a hotărârilor din primul proces, partea nu mai poate reitera aceeași apărare pe calea revizuirii, deoarece se opune însăși autoritatea de lucru judecat asupra dezlegării date apărării respective.

Recurenta-revizuentă a invocat contrarietatea dintre decizia nr. 221/A din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016, având ca obiect contestație la tabelul preliminar de creanțe și decizia nr. 1019/A/14.12.2015, pronunțată asupra contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, respectiv decizia nr. 1287/NLP/A/28.11.2016, pronunțată asupra contestației la executare din dosarul nr. x/2015, ambele ale Tribunalului Timișoara.

Instanța de revizuire a reținut că dosarele nr. x/2016, nr. y/2015 și nr. 8365/325/2015 nu au același obiect, ele vizând cereri diferite, respectiv o contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei U.M.T. S.A., întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 și două contestații la executare împotriva unor acte de executare silită efectuate din inițiativa K. S.A. (actual M.), în dosarele de executare nr. 372/EX/2015 și nr. 373/EX/2015. În plus, cele două dosare de executare silită, cu privire la care s-au pronunțat instanțele în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015, au fost constituite anterior declanșării procedurii insolvenței împotriva debitoarei U.M.T. S.A.

S-a mai reținut și faptul că hotărârile a căror contrarietate se invocă nu sunt pronunțate între aceleași părți, nefiind deci îndeplinită cerința ca a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat (sub aspectul efectului negativ), cât timp condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză nu este îndeplinită în mod cumulativ.

Or, revizuienta a invocat în recurs efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fără a aduce argumente convingătoare în sensul identității de obiect a litigiilor anterior indicate.

Totodată, Înalta Curte constată că, în decizia nr. 221/A, instanța de apel a reținut faptul că, prin apelul formulat de debitoarea U.M.T. S.A., prin administratorul judiciar, împotriva sentinței civile nr. 1058/12.10.2017, pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016, s-a invocat puterea de lucru judecat a celor reținute în cadrul deciziei civile nr. 1019/A/14.12.2015, pronunțată în apel de Tribunalul Timiș, în cadrul contestației la executare care a format obiectul dosarului nr. x/2015

Totodată, s-a reținut că, prin întâmpinarea formulată, intimata-contestatoare K. a susținut că cele doua contracte de leasing sunt raporturi juridice distincte, care au fost puse în executare în mod distinct și care au fost tratate într-un final chiar și de către administratorul judiciar ca fiind distincte, neexistând nici o justificare pentru tratarea globală a sumelor deja achitate, a sumelor restante, a daunelor interese sau a sumelor obținute din valorificare, iar prin decizia civilă nr. 1019/A/14.12.2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, s-a statuat în mod definitiv faptul că, potrivit art. 11 din contractele de leasing, "în situația în care contractul de leasing este reziliat din vina utilizatorului, pentru neplata ratelor de leasing, finanțatorul poate proceda la executarea silită a eventualelor despăgubiri numai în condițiile stipulate în contract, anume prin adunarea ratelor restante, a ratelor care ar fi devenit scadente și a valorii reziduale, și scăderea din suma rezultată a valorii obținute din valorificarea obiectului leasingului". A susținut intimata-contestatoare că este mai presus de orice tăgada că deplina aplicabilitate a dispozițiilor art. 11 din contractele de leasing și a modului de calcul reglementat în acest fel sunt intrate sub autoritate de lucru judecat, nemaiputând a fi puse în discuție.

Totodată, intimata-contestatoare K. a invocat faptul că, prin decizia civila nr. 1287/NLP/A pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, nu numai că s-a reconfirmat deplina aplicabilitate a modului de calcul reglementat de art. 11 din contractele de leasing, însă în plus, instanța de judecată a explicat și mai detaliat modul în care operează compensarea, arătând în mod expres că "nu este posibilă compensarea sumelor obținute de locator/finanțator prin vânzarea utilajului cu contravaloarea ratelor restante, deoarece acestea din urmă reprezintă tocmai prețul contractului de leasing. Prin urmare e necesar să se facă diferența dintre sumele datorate de utilizator cu titlu de rate de leasing scadente anterior momentului rezilierii contractului de leasing și sumele de bani care ar putea fi datorate de utilizator cu titlu de despăgubiri".

A conchis intimata-contestatoare că sugestia de compensare oferită de administratorul judiciar, între valoarea globală a contractelor și sumele achitate cu titlu de rate de leasing de către debitoarea UMT la care se adaugă sume care ar fi putut fi obținute dintr-o potențială valorificare a bunurilor, sfidează atât autoritatea de lucru judecat, cât și dispozițiile legale și contractuale.

Analizând apelul debitoarei UMT S.A., instanța de apel a reținut, prin decizia nr. 221/02.08.2018, că soluțiile pronunțate în cele două contestații în anulare au fost pe larg expuse de ambele părți din prezentul dosar, relevant fiind faptul că, prin decizia civilă nr. 1019/14.12.2015, pronunțată în dosar nr. x/2015 (privitor la contractul de leasing. nr. x/10.03.2009), s-a admis contestația la executare, reținându-se că suma pusă în executare în dosarul execuțional nr. x/2015 nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă. Totodată, a reținut instanța de apel că, în cadrul soluționării contestației formulate de UMT împotriva formelor de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2015, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2015 (contract de leasing nr. x din 10.03.2009), respinsă, creditoarea a menționat că a operat o compensare de tipul celei reglementate de contract, aceasta și-a modificat apărarea susținând că, inclusiv în ipoteza aplicării art. 11 din contractul de leasing, în urma compensării, UMT ar datora în continuare o sumă de bani.

A mai reținut instanța de apel că, în cererea de înscriere la masa credală depusă de K., nu a fost efectuat un calcul în acord cu obligația prevăzută de art. 11 din contract, iar din compararea sumelor ce au făcut obiectul cererilor de executare silită cu cele înscrise în cererea de înscriere la masa credală, rezultă că, în fapt, creditoarea a solicitat sume care nu sunt justificate de dispozițiile contractuale.

În acest context, instanța supremă reține că, întrucât dezlegările date prin hotărârile invocate au făcut obiectul judecății în cel de-al doilea dosar, anume în apelul soluționat prin decizia nr. 221/02.04.2018 a cărei revizuire se solicită, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Contrar susținerilor recurentei-revizuente, hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul nemotivării, motivul de recurs întemeiat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. fiind nefondat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că judecătorul nu este obligat de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părți, ci obligația sa se rezumă la a motiva soluția pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de față, a și făcut, relevant în acest sens fiind conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părților. Așadar, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceste din urmă argumente fiind deopotrivă valabile și în ceea ce privește expunerea situației de fapt reținută de instanță.

Se constată, așadar, că instanța care a soluținat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse atenției, a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Totodată, se reține că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 513 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă M. (fosta K.) împotriva deciziei civile nr. 321/A din 24 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2021.