Decizia nr. 2398/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A., în contradictoriu cu pârâții Societatea C. S.R.L și D. - în calitate de Diriginte de Șantier la obiectivul de investiții "Rețea de canalizare sub presiune și stație de epurare" și reprezentant al pârâtei C. S.R.L, a solicitat instanței de judecată: obligarea societății C. S.R.L., în solidar cu reprezentantul său legal, dirigintele de șantier D., la plata sumei de 1.075.263 RON (882,164 RON + TVA 24%) către Unitatea Administrativ Teritorială A., reprezentând prejudiciu cauzat Primăriei ca urmare a derulării defectuoase a proiectului de implementare a obiectivului de investiții "Rețea de canalizare sub presiune și stație de epurare a apelor uzate menajere" a localității A., prin încălcarea art. 44 din Ordinul nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginților de șantier; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, în temeiul art. 453 din C. proc. civ. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 din C. civ., art. 194, art. 223 și art. 453 din C. proc. civ. Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Timiș, secția a II a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II a civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Timiș.

Hotărârea Tribunalului Timiș, secția I civilă Prin sentința nr. 461 din 16 iunie 2020, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. C. S.R.L.; a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. împotriva pârâtului D.; a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. împotriva pârâților S.C. C. S.R.L. și D..

Hotărârea Curții de Apel Timișoara, secția I civilă Prin decizia nr. 41 din 18 martie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. împotriva sentinței civile nr. 461/PI din 16 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2019.

Calea de atac exercitată în cauză La 19 mai 2021, împotriva deciziei nr. 41 din 18 martie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs reclamanta. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ulterior expunerii situației de fapt, recurenta susține că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 1349 C. civ. privind atragerea răspunderii civile delictuale a societății care asigura asistența tehnică, C. S.R.L., și a dirigintelui de șatier, D., căruia îi revenea obligația de a verifica realizarea corectă a executării lucrărilor de construcții. Învederează că Societatea C. S.R.L., în solidar cu reprezentantul său legal, D., în calitate de diriginte de șantier, au încălcat dispozițiile art. 44 din Ordinul nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginților de șantier, săvârșind o serie de fapte ilicite; prejudiciul astfel cauzat beneficiarului UAT Comuna A. este în cuantum de cel puțin 3.304.864,54 RON; există legătură de cauzalitate între încălcarea Ordinului nr. 1496/2011 și prejudiciul cauzat Primăriei A.; faptele ilicite au fost săvârșite cu vinovăție de către persoanele care asigurau asistența tehnică în realizarea proiectului de investiții. Arată că instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală în sarcina intimatului D., deși menționează că acest tip de răspundere apare ca o sancțiune de drept civil, având în vedere, astfel, patrimoniul persoanei răspunzătoare de fapta ilicită și prejudiciabilă. Recurenta învederează că, în speță, răspunderea civilă delictuală a dirigintelui de șantier izvorăște dintr-o încălcare a unei norme de drept civil, respectiv Ordinul nr. 1496/2011 pentru aprobarea procedurii de autorizare a diriginților de șantier. Invocă textul legal care prevede obligațiile și răspunderea dirigintelui de șantier în perioada executării lucrărilor și arată că instanța de apel a reținut, în mod eronat, că răspunderea inginerului de șantier D. este o răspundere contractuală și nu delictuală, cu atât mai mult cu cât între recurentă și intimatul persoană fizică, în calitate de diriginte de șantier, nu a existat un contract. Având în vedere faptul că atribuțiile dirigintelui sunt prevăzute în acte normative care reglementează această profesie, consideră că răspunderea civilă în temeiul căreia intimatul poate fi tras la răspundere și în virtutea căreia i se poate imputa vreo sumă cu titlu de prejudiciu suferit de UAT A. este răspunderea civilă delictuală. Sub un ultim aspect, subliniază recurenta că nu a optat între cele două instituții de drept, răspunderea civilă contractuală și cea delictuală.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul D. solicită respingerea recursului, ca nefondat. Arată că prestarea serviciilor de asistență tehnică s-a realizat în baza contractului nr. x din 2 martie 2011, încheiat între Comuna A. și S.C. C. S.R.L. și nu în baza Ordinului nr. 1496/2011 prin care sunt reglementate atribuțiile dirigintelui de șantier, astfel cum susține recurenta. Referitor la criticile din recurs, potrivit cărora dirigintele de șantier a manifestat lipsă de diligență față de verificarea lucrărilor, arată că au fost întocmite cel puțin 18 procese-verbale de lucrări, astfel cum se solicită în Programul de control vizat de Inspectoratul de Stat în construcții, nu doar două, cum susține recurenta. Sub un alt aspect, arată că a refuzat să semneze atât procesul-verbal întocmit de executant cu privire la predarea amplasamentului întrucât terenul nu era liber, cât și procesul-verbal de trasare având în vedere că a fost mutată amplasarea Uzinei de apă care nu mai corespundea cu proiectul. Susține că nu a semnat înscrisurile natura teren de fundare și cota de fundare deoarece construcția s-a realizat pe un alt amplasament decât cel prevăzut în proiect și nici cofrare și armare radier uzina de apă, solicitând Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș un control tematic. Învederează că la finalul procesului-verbal de control nr. x din 25 iunie 2012 se face o mențiune extrem de importantă și anume că, la data controlului pe șantier, s-a constatat că pentru modificarea soluției la uzina de apă nu a fost prezentată dispoziția de șantier. Susține că modificarea proiectului și, implicit, a uzinei de apă, aparține recurentei și nu dirigintelui de șantier, acesta din urmă a adus la cunoștința organelor de control și beneficiarului neregulile depistate și a solicitat o expertiză tehnică a noului amplasament. Arată că S.C. C. S.R.L. prin D. nu a săvârșit nicio faptă ilicită, îndeplinind toate obligațiile stabilite prin contractul de asistență tehnică nr. x din 2 martie 2011, sistarea lucrărilor și producerea întârzierilor nefiindu-le imputabile. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Pe calea prezentului demers judiciar reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. a solicitat instanței obligarea în solidar a pârâților C. S.R.L. și D., la plata sumei de 1.075.263 RON (882,164 RON + TVA 24%), reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a derulării defectuoase a proiectului de implementare a obiectivului de Investiții "Rețea de canalizare sub presiune și stație de epurare a apelor uzate menajere" a localității A., prin încălcarea art. 44 din Ordinul nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginților de șantier. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și următoarele din C. civ., privind răspunderea civilă delictuală . Constatând că pârâta S.C. C. S.R.L. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 19.08.2019, conform extrasului emis de Oficiul Registrului Comerțului aflat la dosar, instanța de fond a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință. Cu privire la acțiunea rămasă de soluționat, respectiv cea de atragere a răspunderii civile delictuale a pârâtului D., instanța, având în vedere că în speță, reclamanta invocă nerespectarea de către pârât a unor obligații asumate printr-un contract preexistent, respectiv obligațiile dirigintelui de șantier stabilite potrivit Contractului de asistență tehnică nr. 7493/06.09.2013 pentru verificarea realizării corecte a executării lucrării de construcție "Rețea de canalizare sub presiune și stație de epurare a apelor uzate menajere în comuna A.", a constatat că răspunderea ce poate fi declanșată este cea contractuală, reclamanta neavând opțiunea între acțiunea contractuală și cea delictuală. Astfel fiind, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și următoarele C. civ., privind răspunderea civilă delictuală și, pe cale de consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată împotriva pârâtului D.. Apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna A. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 41 din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, astfel încât obiectul prezentului dosar îl constituie calea extraordinară de atac a recursului declarat de aceeași parte împotriva acestei decizii. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată. Acest caz de casare privește în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată. În speță, recurenta a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 1349 C. civ. privind atragerea răspunderii civile delictuale a societății care asigura asistența tehnică în realizarea proiectului de investiții, C. S.R.L. și a dirigintelui de șatier, D., căruia îi revenea obligația de a verifica realizarea corectă a executării lucrărilor de construcții, deoarece aceștia, în solidar, au încălcat dispozițiile art. 44 din Ordinul nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginților de șantier, săvârșind o serie de fapte ilicite, cu vinovăție, care au legătură de cauzalitate cu prejudiciul cauzat beneficiarului UAT Comuna A. în cuantum de cel puțin 3.304.864,54 RON. Înalta Curte, constată că, pe de o parte, cu privire la atragerea răspunderii civile delictuale a S.C. C. S.R.L. ce a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 19.08.2019, conform extrasului emis de Oficiul Registrului Comerțului, instanța de fond a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte, soluție care este în concordanță cu dispozițiile art. 244 din C. civ. conform cărora: "Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege" și art. 251 alin. (1) din C. civ. potrivit căruia: "Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise." Pe de altă parte, recurenta nu a adus critici de nelegalitate în calea de atac a recursului modalității de rezolvare pe cale de excepție a acțiunii sale îndreptată împotriva persoanei juridice radiată, astfel încât, criticile pe fondul cauzei, privind atragerea răspunderii civile delictuale a acesteia nu pot fi primite. Cu privire la pârâtul D., recurenta susține că instanța de apel a apreciat în mod eronat că nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală în sarcina intimatului D., deși aceasta izvorăște dintr-o încălcare a unei norme de drept civil, respectiv Ordinul nr. 1496/2011 pentru aprobarea procedurii de autorizare a diriginților de șantier, ce prevede obligațiile și răspunderea dirigintelui de șantier în perioada executării lucrărilor, precum și că răspunderea acestuia este o răspundere contractuală și nu delictuală, deși între recurentă și intimatul persoană fizică, în calitate de diriginte de șantier, nu a existat un contract. Pentru a analiza aceste critici, Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește situația de fapt dedusă judecății și care a fost deja stabilită de către instanțele anterioare. Astfel, între reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna A. și S.C. E. S.R.L. s-a încheiat Contractul de lucrări nr. x/06.04.2012, având ca obiect executarea lucrărilor de construcție constând în "Rețea de canalizare sub presiune și stație de epurare a apelor uzate menajere în comuna A.", valoarea acestor lucrări fiind stabilită la prețul de 4.712.000 RON + TVA (24%), la acest contract find încheiate 4 acte adiționale. Totodată, între Comuna A., în calitate de achizitor și pârâta S.C. C. S.R.L., reprezentată de D., în calitate de prestator, a fost încheiat Contractul de Asistență tehnică nr. 7493/06.09.2013, având ca obiect asigurarea asistenței tehnice de specialitate prin diriginți de șantier pentru obiectivul de investiții "Rețea de canalizare sub presiune și stație de epurare a apelor uzate menajere în comuna A.", la art. 9 din contract fiind stabilite următoarele obligații în sarcina prestatorului: 1. Studiază proiectul, caietele de sarcini, tehnologiile și procedurile prevăzute pentru realizarea construcțiilor; 2. Verifică existența tuturor pieselor scrise si desenate si corelarea acestora; 3. Controlează respectarea prevederilor cu privire la verificarea proiectelor de către verificatori atestați pentru cerințele stabilite prin Legea 10/1995; 4. Verifică existența în proiect a prevederilor fazelor determinante și a programului de control al proiectantului (dacă este cazul); 5. După caz, participă la pregătirea licitațiilor pentru executarea lucrărilor;

Participă la elaborarea contractelor si răspunde de introducerea în acestea a prevederilor referitoare la calitate;

Predă executantului amplasamentul liber de orice sarcină;

Participă împreună cu proiectantul si executantul la trasarea generală a construcției. Pentru perioada de executare a lucrărilor, în sarcina prestatorului S.C. C. S.R.L., prin diriginți de șantier, au fost stabilite următoarele obligații: 1. Urmărește realizarea construcției în conformitate cu prevederile contractului, a proiectelor, a caietelor de sarcini și a reglementărilor tehnice în vigoare; 2. Verifică respectarea tehnologiilor de execuție, în vederea asigurării nivelului calitativ prevăzut in documentația tehnică, în contract și în normele tehnice in vigoare; 3. Interzice utilizarea de lucrători neautorizați pentru lucrările la care reglementările tehnice au prevederi în acest sens; 4. Efectuează verificările prevăzute în normele tehnice și semnează documentele întocmite ca urmare a verificărilor; 5. Participă la verificarea în fazele determinante și la întocmirea proceselor-verbale de lucrări ascunse; 6. Verifică respectarea legislației cu privire la materialele utilizate; 7. Interzice utilizarea de materiale, semifabricate si prefabricate necorespunzătoare sau fără certificate de calitate, fără agrement tehnic pentru materiale netradiționale sau din import sau fără declarație de conformitate a calității; 8. Interzice utilizarea de tehnologii noi, fără agrement tehnic;

Asistă la prelevarea probelor de la locul de punere în operă, conform caietelor de sarcini și normativelor in vigoare precum și a clauzelor contractuale speciale;

Urmărește executarea lucrărilor pe tot parcursul lor, admițând la plată numai lucrările corespunzătoare din punct de vedere calitativ;

Cere executantului, după caz, sistarea execuției, demolarea lucrărilor executate necorespunzător și refacerea lor numai in baza soluțiilor elaborate de proiectant sau de persoane abilitate prin lege;

Transmite proiectantului pentru soluționare sesizările proprii, ale organelor abilitate precum si ale altor participanți la realizarea construcției privind neconformitățile si neconcordanțele apărute pe parcursul execuției;

Verifică respectarea cerințelor stabilite de Legea nr. 10/1995 privind calitatea in construcții in cazul efectuării de modificări ale documentației sau adoptării de noi soluții care schimbă soluțiile inițiale;

Efectuează, în numele investitorului, activitatea de verificare valorică si decontare a lucrărilor executate;

Urmărește respectarea programului de asigurare a calității la executant;

Preia documentele de la executant si proiectant si completează cartea tehnică a construcției cu toate documentele prevăzute de reglementările legale. În cauză reclamanta invocă nerespectarea de către pârât a unor obligații asumate printr-un contract preexistent, respectiv obligațiile dirigintelui de șantier stabilite potrivit Contractului de asistență tehnică nr. 7493/06.09.2013 pentru verificarea realizării corecte a executării lucrării de construcție "Rețea de canalizare sub presiune și stație de epurare a apelor uzate menajere în comuna A.", invocând o răspundere civilă delictuală ce ar deriva din Ordinul nr. 1496/2011, pentru aprobarea procedurii de autorizare a diriginților de șantier. Art. 44 din acest act normativ stabilește în sarcina diriginților de șantier, în exercitarea verificării realizării corecte a executării lucrărilor de construcții, o serie de obligații și răspunderi, enumerate atât pentru perioada de pregătire a investiției, cât și pentru perioada execuției lucrărilor. Recurenta pretinde că fapta ilicită a pârâtului își are sorgintea în dispozițiile art. 1349 C. civ., ce reglementează înstituția răspunderii civile delictuale, potrivit cărora (1)Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială. În schimb, răspunderea contractuală, asupra căreia instanțele anterioare au apreciat că ar fi incidentă raportului juridic dintre reclamantă și pârât, are ca reglementare generală dispozițiile art. 1350 C. civ., conform cărora, (1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile. Înterpretând aceste dispoziții legale, doctrina și practica judiciară au statuat că raportul dintre răspunderea civilă delictuală și cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea civilă delictuală este răspunderea de drept comun în materie civilă, iar cea contractuală este răspunderea specială. Așadar, răspunderea delictuală poate fi angajată doar în condițiile în care aceasta nu derivă din nerespectarea vreunor clauze contractuale de către părți, deoarece, în acest ultim caz, spațiul aparține exclusiv răspunderii contractuale. Spre deosebire de răspunderea civilă contractuală, în cazul răspunderii civile delictuale, obligația nu se mai naște în urma unui contract, ci în baza legii, în urma comiterii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și doar dacă nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale. Astfel, în cazul când prejudiciul este cauzat ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale, creditorul păgubit nu are dreptul de a opta între acțiunea contractuală și acțiunea delictuală, deoarece s-ar încălca domeniul de aplicare al răspunderii contractuale, care este o răspundere specială, așa cum s-a reținut anterior. Legea reglementează în mod diferit regimul celor două feluri de răspundere, răspunderea delictuală fiind mai severă decât cea contractuală, astfel încât, dacă s-ar admite un drept de opțiune al creditorului contractual, i s-ar oferi posibilitatea acestuia de a introduce acțiunea pe temei delictual și atunci când dreptul la acțiune pe temei contractual s-a stins sau de a pretinde despăgubiri pentru orice prejudiciu, cu toate că debitorul contractual răspunde numai pentru prejudiciul direct si previzibil. Ca atare, în mod corect instanța de apel a concluzionat că reclamanta nu are un drept de opțiune între cele două instituții de drept civil, încheierea unui contract obligând-o să își întemeieze toate pretențiile derivând din nerespectarea clauzelor acestuia, pe răspundere civilă contractuală, caracterul special al răspunderii contractuale fiind imperativ. Or, în speța de față, obligațiile de urmărire a lucrărilor pe perioada de pregătire a investiției, cât și pentru perioada execuției lucrărilor au fost stabilite în sarcina S.C. C. S.R.L., conform contractului de asistență tehnică nr. 2873/09.11.2015. Este adevărat că pârâtul D. a semnat contractul în discuție în calitate de reprezentant al societății prestatoare de servicii, dar activitatea desfășurată de acesta ca diriginte de șantier a fost exercitată în baza unui contract cu persoana juridică angajatoare. Îndeplinirea obligațiilor generale de la art. 44 din Ordinul nr. 1496/2011, pentru aprobarea procedurii de autorizare a diriginților de șantier, pe care recurenta le invocă pentru a pretinde angajarea răspunderii delictuale, ține de exercitarea profesiei de diriginte de șantier pe care pârâtul persoană fizică- D. o avea, în contextul unor raporturi juridice specifice unor relații de muncă, cu pârâta persoană juridică- S.C. C. S.R.L.. Neîndeplinirea unor asemenea atribuții, în cazul în care instanțele anterioare ar fi constatat veridicitatea unor asemenea afirmații, ține de raporturile juridice dintre persoana juridică prestatoare și angajatul său și nicidecum nu pot genera atragerea răspunderii civile delictuale direct către beneficiar- reclamanta din prezenta cauză. De la principiul neadmiterii opțiunii între cele două actiuni, delictuală sau contractuală, există o singură excepție, opțiunea fiind permisă în situația în care neexecutarea contractului constituie, în același timp o infracțiune prevăzută de legea penală. Or, pârâtului D. nu i se impută o faptă ilicită care excedează obligațiilor asumate prin contractul încheiat între beneficiarul Unitatea Administrativ Teritorială comuna A. și prestatorul de servicii S.C. C. S.R.L., ci neîndeplinirea unor atribuții dintre cele menționate în mod expres în contractul încheiat. În concluzie, cum obligația a cărei nerespectare i se impută pârâtului intimat se circumscrie obiectului contractului de asistență tehnică nr. 2873/09.11.2015, în mod just instanțele anterioare au apreciat că răspunderea acestuia poate fi antrenată doar în temeiul răspunderii civile contractuale, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., se constată că este corectă soluția de inadmisibilitate a acțiunii în atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului D.. Pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul dedus judecății.