ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 871/2020

Ședința publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 450.000 euro sau echivalentul în RON la cursul afișat de B.N.R. la data plății, în baza contractului de comision încheiat între părți la 20.08.2007, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 26 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției I Civile, cauza fiind trimisă secției a II-a Civile.

Prin sentința civilă nr. 520/PI din 16 mai 2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea; cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul A. a declarat apel, iar pârâtul B. a formulat apel incident, prin decizia civilă nr. 777/A din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă respingând apelurile.

Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, A. a solicitat casarea deciziei atacate, în ceea ce privește respingerea apelului său, casarea parțială a sentinței primei instanțe, cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei Tribunalului Timiș, în vederea soluționării pe fond a acțiunii.

În motivare, recurentul-reclamant a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Concretizând, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel nu a motivat nici în fapt, nici în drept concluzia potrivit căreia nu a făcut dovada că prețul contractelor de vânzare-cumpărare intermediate a fost integral achitat și că nu poate opera o prezumție de plată a prețului, dedusă din actele încheiate la 08.02.2017.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că trebuie înlăturate, pe de o parte ca nemotivate și pe de altă parte ca fiind străine de natura cauzei, considerentele instanței de apel în sensul că a fost efectuată plata parțială a prețului.

A subliniat acest recurent că, în realitate, actele încheiate la data de 08.02.2017 fac dovada că prețul a fost încasat în totalitate, fiind lipsit de relevanță că obligația de plată a fost stinsă prin plata prețului direct de debitoarea S.C. C. S.R.L. sau de un cesionar ori de o persoană care s-a subrogat în drepturile creditorilor.

Astfel, a susținut că, deși nu se află în posesia actului încheiat la 08.02.2017, iar instanța nu a pășit la administrarea de probe, pentru a putea solicita prezentarea acestuia, la data mai sus menționată a fost semnată o declarație din care rezultă că, în urma cesionării datoriei de la D. și E. (părinții pârâtului) către F., S.C. C. S.R.L. este complet descărcată de orice plată a datoriei.

Mai mult, a arătat că la data de 03.03.2017 a fost radiată notarea executării silite imobiliare inițiate de D. și E. împotriva S.C. C. S.R.L., la cererea executorului judecătoresc, care a avut în vedere declarația semnată la 08.02.2017.

În opinia acestui recurent, instanțele de fond au omis să analizeze efectele actelor de executare silită emise în dosarul nr. x/2010 al G., respectiv nr. x/2011 al B.E.J. H. (cererea de executare silită, notarea executării silite imobiliare în cărțile funciare ale imobilelor, radierea acestei notări, etc.) și a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x din 08.02.2017 de B.I.N. I., apreciind, fără temei, că prețul a fost încasat doar parțial, cu consecința transformării obligației deduse judecății dintr-una cu termen, în una simplă, cu consecințe vădite asupra prescripției.

Astfel, a susținut că, raportat la cele arătate, în speță, prețul întreg al vânzării a fost încasat la 08.02.2017, dată de la care a început să curgă termenul de 7 zile prevăzut în contractul de comision.

A subliniat că creanța sa este una afectată de termen, care s-a împlinit, conform contractului de comision, la 15.02.2017, când creanța a devenit certă lichidă și exigibilă, dată ce marchează și începutul termenului de prescripție de 3 ani.

În acest context, a evocat dispozițiile art. 6 alin. (4), art. 2.524 alin. (1) și (2) și art. 2.523 C. civ. și a arătat că, raportat la data începerii prescripției, în speță sunt incidente dispozițiile noului C. civ.

A conchis acest recurent că decizia recurată se întemeiază pe dispoziții legale ce vizează un caz de prescripție care nu este incident în speță.

Prin memoriul său de recurs, B. a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1.280 alin. (1) C. civ., potrivit cărora contractul produce efecte numai între părți și art. 2.009 C. civ., din care rezultă că efectele contractului încheiat de mandatar se produc față de mandant.

În acest sens, a arătat că a încheiat contractul de comision din 20.08.2007 în calitate de mandatar al părinților săi D. și E. și al S.C. J. S.R.L., astfel că este terț față de contract, cu atât mai mult cu cât analiza acestuia relevă că nu a fost stabilită nicio obligație în sarcina sa.

Astfel, obligația de a vinde, prevăzută în contract, incumbă părinților săi D. și E. și S.C. J. S.R.L., iar obligația de plată a prețului este în sarcina S.C. C. S.R.L.

Or, calitatea de parte contractantă rezultă din deținerea cel puțin a unui drept sau a unei obligații.

În opinia acestui recurent, în mod nelegal a reținut instanța de apel că are calitate procesuală pasivă, atât timp cât a încheiat contractul de comision în calitate de mandatar.

Pentru aceste motive, a solicitat casarea parțială a deciziei recurate, în ce privește respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât B..

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 16 octombrie 2019, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din 12 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursurile declarate, fixându-se termen la data de 27 mai 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care, în considerente, lipsesc argumentele care să susțină soluția din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așadar, instanța trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, cu menționarea motivelor pentru care unele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și soluționarea acestora, normele juridice aplicate la situația de fapt stabilită.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a menționat că în cauză nu s-a dovedit încasarea întregii sume de 5.431.000 euro de către vânzători, fără însă a analiza în mod concret, față de înscrisurile depuse la dosar și de argumentele invocate, dacă a fost efectuată plata diferenței de preț, de 1.235.040,85 euro, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26.11.2007 de B.N.P. K..

În contextul relevat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei - prin prisma analizei susținerilor invocate, a înscrisurilor dosarului, inclusiv a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul nr. x/2010 al G., respectiv nr. x/2011 al B.E.J. H. (cererea de executare silită, notarea executării silite imobiliare în cărțile funciare ale imobilelor, radierea acestei notări, etc.) și a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x din 08.02.2017 de B.I.N. I., precum și a temeiului de drept invocat, aspect ce nu satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel va stabili situația de fapt, în raport de toate înscrisurile anterior menționate.

Având în vedere că hotărârea recurată contravine dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., recursul declarat de recurentul-reclamant urmează a fi admis, fără a se se mai impune analizarea celorlalte argumente expuse de către recurent în susținerea căii extraordinare de atac.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că și acesta este fondat.

Astfel, recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1.280 alin. (1) C. civ., potrivit cărora contractul produce efecte numai între părți și art. 2.009 C. civ., din care rezultă că efectele contractului încheiat de mandatar se produc față de mandant.

În acest sens, a arătat că a încheiat contractul de comision din 20.08.2007 în calitate de mandatar al părinților săi D. și E. și al S.C. J. S.R.L.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța de apel s-a raportat exclusiv la dispozițiile art. 36 C. proc. civ., apreciind că, față de contractul de comision din 20.08.2007, condiția existenței identității dintre pârâtul chemat în judecată și cel obligat în cadrul acestui raport juridic este îndeplinită.

Reiese, așadar, că instanța de apel nu a analizat și nu a stabilit care este natura actului juridic numit de părți "contract de comision", respectiv dacă este sau nu un contract de mandat, astfel cum a invocat pârâtul.

În soluționarea cererii întemeiate pe răspunderea contractuală, instanța va trebui să procedeze la interpretarea contractului, potrivit dispozițiilor art. 977 din vechiul C. civ.: "Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor."

Totodată, urmează a se avea în vedere și prevederile art. 982 din același cod, potrivit căruia toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg, când este îndoială, convenția interpretându-se în favoarea celui care se obligă (art. 983 din C. civ.).

Relevant în cauză este și art. 984 din același cod, conform căruia "Convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat."

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmează a stabili în mod concret situația de fapt a cauzei, să răspundă într-o formă clară și concisă criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor și să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 777/A din 21 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 777/A din 21 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 777/A din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2020.