ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1107/2019

Ședința publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.04.2014 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a Ii-a Civilă, sub nr. x/2014, mai mulți reclamanți, printre care și A., au chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzelor indicate în Anexa 1 coloana J din contractele de credit indicate în Anexa 1 coloana F; de asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din franci elvețieni în RON facându-se la data contractării fiecărui credit, la cursul franc elvețian - leu indicat în Anexa 1 coloana H, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul dosarului sus-menționat, s-a dispus măsura disjungerii cererilor de chemare în judecată, iar cea formulată de reclamanta A. a format obiectul dosarului nr. x/2014

Prin sentința nr. 122/C/05.02.2015, pronunțată în acest din urmă dosar, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pe rolul căruia a fost înregistrată la data de 09.03.2015, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 6183/09.11.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1709/27.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, solicitând casarea și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În motivare, a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 20.02.2018, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului.

Prin încheierea din 5 martie 2019, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2019 a deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat admisibilitatea căii de atac și a respins excepția nulității recursului.

La 3 aprilie 2019, recurenta-reclamantă A. a depus contractul de tranzacție autentificat cu nr. x/10.12.2018 de către BNP C., încheiat cu intimata- pârâtă D. S.A., solicitând instanței să ia act de renunțarea la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, ce formează obiectul dosarului nr. x/2015

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de renunțare la însuși dreptul pretins formulată de recurentă, în temeiul dispozițiilor art. 408-409 C. proc. civ. reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului", iar conform art. 409 alin. (2) din același cod "când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător."

Renunțarea la dreptul subiectiv dedus judecății este un element component al principiului disponibilității, reprezentând facultatea procesuală prevăzută de lege în favoarea reclamantului, în virtutea căreia acesta poate curma litigiul prin renunțarea la însuși dreptul material al procesului, partea înțelegând consecințele ce decurg pentru ea din actul renunțării. Întrucât pentru pârât nu mai există riscul de a fi acționat din nou în judecată pentru valorificarea dreptului la care se renunță, nu mai este necesar acordul său pentru ca instanța să ia act de renunțarea la drept.

Totodată, art. 408 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că renunțarea la drept se poate face în ședință sau prin înscris autentic.

Constatând că declarația de renunțare la drept a fost depusă în formă autentică (contractul de tranzacție autentificat cu nr. x/10.12.2018 de către BNP C., încheiat de recurenta-reclamantă A. cu intimata- pârâtă D. S.A.), reprezentând manifestarea de voință a recurentei-reclamante, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda în sensul dispozițiilor art. 409 alin. (2) C. proc. civ., sens în care va admite recursul, va anula în tot decizia pronunțată în apel, precum și sentința instanței de fond și, luând act de renunțarea la dreptul pretins, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă B. S.A.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1709/2017 din 27 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Anulează în tot decizia civilă nr. 1709/2017 din 27 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința civilă nr. 6183 din 9 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Ia act de renunțarea la dreptul pretins și în consecință, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă B. S.A.).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2019.