ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 42/2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 42/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat instanței constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. x/21.12.2007, respectiv clauzele 2.2, 6.3 și 1.3 lit. c) din condițiile speciale, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la cursul de schimb CHF-leu valabil la data contractării creditului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 161/C/2015 din 19 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepția de necompetență materială și teritorială a acestei instanțe, excepție invocată de pârâta C. S.A., și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub număr de dosar x/2015

Prin sentința civilă nr. 4249 din 22 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel nemotivat, în termen legal, reclamanții A. și B., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr unic de dosar x/2015

Prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2016 Curtea de Apel București a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului până la soluționarea cauzei C-186/16 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de intimata-pârâtă C. S.A..

Apelanții-reclamanți au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1578 C. civ. (1864).

De asemenea, apelanții-reclamanți au formulat și o cerere de suspendare provizorie a continuării contractului de credit până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, cerere motivată pe caracterul incert al sumelor în CHF pretinse de bancă, caracter incert atât din punct de vedere al cantității cât și al legalității lor .

În ședința publică din 24 aprilie 2018 instanța de apel a acordat cuvântul apelanților-reclamanți pe cererea de suspendare provizorie a continuării contractului de credit, pe cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și, subsidiar acesteia, pe fond (în funcție de soluția ce se va da asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale și asupra oportunității suspendării judecății cauzei).

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța de apel a amânat pronunțarea la 8 mai 2018.

Prin decizia civilă nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins cererea de suspendare provizorie a contractului de credit ca inadmisibilă.

S-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

S-a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de intimata pârâtă C. S.A..

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1023/08.05.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în sensul obligării apelanților - reclamanți la plata către intimata - pârâtă a sumei de 2.142 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

La 18 iulie 2018, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.

În argumentarea motivelor de casare invocate, referitor la respingerea excepției ridicate cu privire la sesizarea Curții Constituționale, recurenții au susținut, în esență, că instanța nu s-a pronunțat prin încheiere conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci a dispus unirea excepției ridicate cu fondul și a procedat la judecarea odată cu fondul cauzei, reținând, totodată, în mod greșit că s-ar fi invocat art. 137 alin. (1) în loc de alin. (2), chestiune care în opinia recurenților o încălcare gravă a normelor procesuale ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, au susținut că potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța domiciliului consumatorului este instanța competentă și nu cele din Oradea sau București care s-au declarat competente fără a ține seama de prevederile imperative ale legii expuse mai sus.

Pe de altă parte, deși au arătat că nici măcar nu au fost consultați cu privire la conținutul acțiunii, instanța critică acțiunea redactată de avocat și neconfirmată sub semnătura de nici unul din consumatorii de servicii juridice, deși avea la îndemâna sancțiunile ce se aplica avocaților art. 187 alin. (2) lit. c), ca și prevederea expresă a legii privind semnarea cererilor și actelor procedurale de părți și nu de reprezentanți fără calitate procesuală.

Au mai arătat recurenții că avocatul pârâtei nu s-a prezentat în instanță, acest aspect încălcând Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat, însă, cu toate acestea, instanța a dispus completarea dispozitivului deciziei recurate și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 și 4 C. proc. civ.

În opinia recurenților, potrivit art. 471 alin. (3) C. proc. civ., dacă cererea de apel nu îndeplinea condițiile legale, instanța era obligată să stabiliescă lipsurile și să ceară apelantului să completeze sau să modifice cererea de îndată. Acestă procedură nu s-a realizat, deși cererea nu era semnată de reclamați.

Au susținut recurenții că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a Legii nr. 193/2000 în contextul în care a respins capătul de cerere privind ilegalitatea plăților în alte monede decât cea națională, considerând că Regulamentele valutare modificate sunt mai presus de Legea BNR și Constituție.

Au mai arătat recurenții că instanța de apel a considerat în mod eronat că înscrisurile depuse ce privesc suma real plătită consumatorului care a fost efectuată în RON, ar reprezenta cereri noi care sunt inadmisibile în apel. Faptul că apărătorul acestora nu a fost de bună credință, nu înseamnă că trebuie sancționați pentru actele și faptele altuia iar pe de altă parte, odată depusă proba, instanța avea obligația să o ia în considerare potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenții au susținut că, deși apărătorul băncii a argumentat că au plătit valuta creditului, actele depuse dovedesc contrariul, plata făcându-se în RON la cotațiile stabilite unilateral de bancă reținând și comisioane de schimb valutar, ceea ce nu era prevăzut în mod explicit în contract.

În continuare, au arătat că instanța de apel a reinterpretat legea și a omis proba conform căreia banca nu a respectat condiția plății împrumutului așa cum l-a înscris în acte, în valuta creditului, ci a plătit în RON, chestiune motivată străin de natura cauzei.

La 20 august 2018, recurenții-reclamanți au formulat o nouă cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, criticând în concret soluția dată prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea cererii, au susținut, în esență, că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., întrucât decizia a cărei completare s-a solicitat nu fusese comunicată, pe cale de consecință, cererea de completare a fost prematur introdusă, împrejurare care, în opinia acestora, atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. (actuala D.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în principal, ca inadmisibil, valoarea pretențiilor fiind sub 1.000.000 RON, în secundar, ca fiind nul și, în terțiar, ca fiind neîntemeiat.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare și la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin care a solicitat în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, în secundar, ca fiind nul și în terțiar, ca fiind neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea apărărilor intimatei și admiterea recursurilor, invocând "excepția lucrului judecat și autorității lucrului judecat" reprezentată de recursul declarat în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

S-a reținut în cuprinsul raportului întocmit, că, deși prin cererea formulată la 20 august 2018, reclamanții A. și B. au menționat că declară recurs împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, aceștia au criticat în fapt soluția dată prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 18 ianuarie 2019 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și nulității recursurilor, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinări și au fost admise în principiu recursurile, fiind acordat termen pentru judecarea acestora la 17 ianuarie 2021, cu citarea părților.

La 17 ianuarie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursurilor declarate de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 și a deciziei nr. 1503/A din 26 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, până la soluționarea cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ca urmare a soluționării cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, constatându-se că motivul care a stat la baza suspendării judecății nu mai subzistă, la termenul din 20 ianuarie 2021 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Analizând excepția tardivității declarării recursului vizând soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu referire la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru considerentele care succed:

Termenul de recurs instituit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci:

"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Se constată că recursul a fost declarat la 18 iulie 2018, iar în raport cu data pronunțării hotărârii recurate, 8 mai 2018, acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 48 de ore de la pronunțare, fapt ce atrage sancțiunea decăderii părților din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Distinct de cele reținute, este de menționat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația ca, în condițiile legii, să îndeplinească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 48 de ore de la pronunțarea hotărârii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând hotărârea atacată, în cadrul controlului de legalitate în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată, când aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Sub un prim aspect, se constată că recurenții-reclamanți, invocând dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut că instanța competentă este cea de la domiciliul consumatorului, și nu cele din Oradea sau București care s-au declarat competente.

În acest context, Înalta Curte subliniază că acțiunea este formulată de un consumator împotriva unui profesionist, fiind incidente în materia competenței teritoriale dispozițiile art. 107 și cele ale art. 113 pct. 8 C. proc. civ., prezenta cauză fiind guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar conform alin. (3) C. proc. civ.:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 130 C. proc. civ., necompetența teritorială la acest moment procesual nu mai poate fi pusă în discuție.

În alta ordine de idei, se constată că reclamanții au înțeles să exercite calea de atac a apelului fără a arăta motivele pe care se întemeiază, invocând în soluționarea apelului dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în situația apelului nemotivat, instanța de apel se pronunță, în fond, numai pe baza motivelor, mijloacelor de apărare și probelor invocate la prima instanță, sens în care în mod legal a și procedat prima instanță de control judiciar în speță.

Se reține că față de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii și în raport cu prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Așa fiind, nu pot fi primite nici susținerile referitoare la "calitatea procesuală a semnatarilor cererii".

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurenți cu referire la clauzele pretins abuzive a căror nulitate a fost invocată în prezentul litigiu, constă, practic, în indicarea obiectului cererii de chemare în judecată și o prezentare a situație de fapt, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei atacate.

Se observă că recurenții-reclamanți au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Trebuie amintit că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cuprinsul acestei cereri de recurs (la pct. 3), reclamanții au criticat și soluția de acordare a cheltuielilor de judecată prin raportare la împrejurarea că deși avocatul pârâtei nu s-a prezentat în instanță, în opinia recurenților acest aspect încălcând Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat, instanța a dispus completarea dispozitivului deciziei recurate și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, chestiune în legătură cu care se apreciază că ar fi incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 4 C. proc. civ.

Se impune a se aminti Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Astfel cum s-a statuat prin această decizie, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, aprecierea asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, asupra proporționalității onorariului cu munca prestată de avocat, nu poate fi făcută în faza procesuală a recursului, față de configurația dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., care nu permit reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., modificarea sau casarea se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În lumina textului legal enunțat acest motiv de recurs vizează "un exces de putere" care constă în încălcarea de către instanță a principiilor separației puterilor în stat și imixtiunea acesteia în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Este știut că forme de manifestare a excesului de putere sunt când instanța săvârșește un act care intră în atribuțiile puterii legislative sau celei executive; când instanța consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare etc.

Se constată că acest motiv de recurs a fost invocat formal, întrucât recurenții-reclamanți nu a arătat în ce constă această depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, nu au oferit o minimă argumentație în drept sub acest apect, împrejurare ce nu poate să atragă nicio analiză.

Recurenții sunt în eroare în ceea ce privește o pretinsă autoritate de lucru judecat (invocată prin răspunsul la întâmpinare) "reprezentată de recursul declarat în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție", întrucât în litigiul respectiv reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 1.2 parțial și art. 1.3 lit. a) și b), 5.1, din contractul de credit nr. x din 21 decembrie 2007, iar în prezentul litigiu se solicită constatarea caracterului abuziv al altor clauzelor contractuale, respectiv al clauzelor 2.2, 6.3 și 1.3 lit. c) din contractul de credit încheiat.

Așa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o corectă eficiență normelor de drept material incidente speței și regulilor de drept pe care s-a bazat soluția.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurenți, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând hotărârea atacată, în cadrul controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admisă cererea de completare dispozitiv formulată de intimata pârâtă C. S.A. și s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1023 din 8 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în sensul obligării apelanților - reclamanți la plata către intimata - pârâtă a sumei de 2.142 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Înalta Curte subliniază că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale.

Invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au criticat decizia atacată susținând, în esență, că instanța a o interpretare greșită a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., având în vedere că decizia a cărei completare s-a solicitat nu fusese comunicată și, pe cale de consecință, cererea de completare a fost prematur introdusă.

În mod eronat, recurenții se prevalează de o aplicare greșită a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. prin raportare la forma modificată a textului legal prin art. I pct. 41 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căreia:

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Aceasta întrucât, potrivit art. 27 C. proc. civ.:

"hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Conform art. 444 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la momentul promovării acțiunii, 9 aprilie 2014):

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

În condițiile în care petenta C. S.A. (actuala D.) a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la 17 mai 2018, contrar susținerilor recurenților, cererea a fost promovată cu respectarea dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. în forma aplicabilă litigiului dedus judecății.

Se constată, așadar, că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel dând în mod corect eficiență normelor de drept procedural incidente speței, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1023/A din 8 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a deciziei nr. 1503/A din 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2021.