Decizia nr. 28 din 3 iunie 2019

Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, prin Încheierea din 20 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 569/103/2018, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ cu nr. 569/103/2018 din 12.03.2018, reclamanta, în calitate de grefier pensionar, i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ şi Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, solicitând obligarea:

La data de 20.07.2018, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că valoarea sectorială care trebuie să fie avută în vedere este de 421 lei, respectiv 463 lei, invocând Ordinul nr. 75 din 15 martie 2018, emis de preşedintele instanţei supreme. Ulterior, reclamanta a înţeles să renunţe la judecată faţă de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bacău.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este beneficiară a pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar, în baza Legii nr. 130/2015, începând cu data de 1.08.2015; baza de calcul al pensiei o reprezintă media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, specifice funcţiei de grefier gradul I, respectiv treapta I, raportat la nivelul studiilor, în condiţii identice de funcţie, vechime şi nivel al instanţei.

La eliberarea adeverinţei s-a avut în vedere o valoare sectorială de 305 lei, deşi ar fi trebuit ca aceasta să fie de 405 lei, conform dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007 (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007).

A arătat că, în sensul stabilirii nivelului maxim în plată pentru întreg sistemul bugetar, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016), precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016), care au stabilit în mod implicit că, la data de 9 aprilie 2015, valoarea sectorială în familia ocupaţională a Justiţiei era de 405 lei.

Instanţa de fond, prin Sentinţa civilă nr. 1.085 din 4 octombrie 2018, a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bacău, a admis, în parte, acţiunea modificată, formulată în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Neamţ şi Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, şi a obligat Tribunalul Neamţ la eliberarea unei noi adeverinţe-tip, rectificată, pentru stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 567/2004, astfel cum a fost modificată şi completată, care să înlocuiască adeverinţa din 2015, prin calcularea venitului la valoarea de referinţă sectorială de 421 lei, începând cu data de 1.08.2015, la care să se adauge creşterea procentuală de 10%, prevăzută de Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Legea nr. 71/2015), începând cu 1.12.2015, valoarea sectorială fiind de 463 lei. De asemenea, a fost respinsă, ca prematur introdusă, solicitarea privind obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Neamţ la plata diferenţelor de pensie şi indexarea acestora cu indicele de inflaţie.

Prima instanţă şi-a fundamentat soluţia pe jurisprudenţa instanţei supreme şi a Curţii Constituţionale, reţinând că:

În considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), care se aplică întregului personal bugetar, s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Consecinţa intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5

Curtea Constituţională a constatat că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază urma să fie acelaşi, stabilit la nivel maxim.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat în sensul că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010).

Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 3

Personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti face parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, conform anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, astfel că îi sunt aplicabile aceleaşi reguli pentru determinarea drepturilor salariale, pentru stabilirea celei mai ridicate indemnizaţii pentru fiecare grad profesional, fiecare categorie de vechime în muncă şi vechime în funcţie, prin raportare inclusiv la indemnizaţiile în plată la nivelul aceluiaşi ordonator de credite.

Faţă de cele prezentate, raportat şi la dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 130/2015, prima instanţă a concluzionat că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru un grefier în funcţie trebuie stabilit la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie. Acest nivel maxim este calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 421 lei, majorată cu 10%, astfel cum s-a stabilit, prin ordinul emis de preşedintele instanţei supreme.

Instanţa de fond a apreciat că data de la care urmează a fi calculat salariul brut raportat la o valoare sectorială de 421 lei este 1.08.2015, dată la care Legea nr. 130/2015 intrase deja în vigoare şi de la care reclamanta are dreptul la pensie de serviciu şi, implicit, la emiterea unei adeverinţe-tip pentru stabilire pensie de serviciu.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâtul Tribunalul Neamţ, solicitând schimbarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de obligare la eliberarea unei noi adeverinţe pentru stabilirea pensiei de serviciu.

În motivarea căii de atac formulate a arătat că, prin Ordinul nr. 75 din 15 martie 2018, emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus ca judecătorii, magistraţii- asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme să fie salarizaţi prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 lei, pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015, şi prin acordarea unei VRS de 463,5 lei, pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017. Având în vedere acest aspect, legiuitorul a stabilit acordarea retroactivă a unei VRS de 421,36 lei, începând cu data de 9.04.2015, şi a unei VRS de 463,5 lei, începând cu data 1.12.2015, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Prin Decizia nr. 152/I/A/1/01.08.2018, Curtea de Apel Bacău a stabilit drepturile salariale retroactive ale personalului auxiliar de specialitate şi conex, în funcţie de noile valori de referinţă sectoriale, menţionate mai sus.

Prin Adresa nr. 2.863/1/A/16/22.08.2018, transmisă Tribunalului Neamţ, Curtea de Apel Bacău, în calitate de ordonator secundar de credite, îşi exprimă opinia că nu trebuie eliberate adeverinţe pentru stabilirea pensiei de serviciu actualizate pentru personalul auxiliar de specialitate, cu luarea în calcul a valorilor de referinţă 421,36 lei, respectiv 463,50 lei.

Prin Adresa nr. 2/28.038/13.08.2018, Ministerul Justiţiei constată că, în conformitate cu art. 68

Prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 130/2015 se aplică doar la data eliberării din funcţie prin pensionare, ulterior aplicându-se dispoziţiile art. 68

Conform art. 12 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 706/2015 (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 706/2015), pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează din oficiu de către casele teritoriale de pensii şi nu au acelaşi regim ca pensiile de serviciu ale magistraţilor, care se actualizează ori de câte ori se măresc indemnizaţiile magistraţilor aflaţi în activitate.

Instanţa de apel a pus din oficiu în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 şi art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul dezbaterii.

Legea nr. 130/2015:

În cuprinsul încheierii de sesizare nu este redat punctul de vedere al părţilor şi nici nu se menţionează dacă acesta a fost exprimat; intimata-reclamantă a transmis la Dosarul nr. 708/1/2019 al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept punctul său de vedere, în sensul că întrebarea formulată de instanţa de trimitere este lipsită de relevanţă în cauza sa, raportat la data pensionării, precum şi jurisprudenţă.

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanşarea acestei proceduri.

S-a arătat astfel că pricina se află pe rolul instanţei de trimitere ca instanţă competentă să judece cauza în apel, în ultimă instanţă, conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), coroborat cu art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), care dispun că: „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.”

De asemenea, s-a apreciat că problema de drept invocată este nouă, întrucât completul de judecată care a formulat sesizarea a fost învestit pentru prima oară cu o cauză în care se pune în discuţie această chestiune de drept, iar instanţa supremă nu a fost învestită cu un recurs în interesul legii cu privire la respectiva chestiune de drept, de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

A reţinut instanţa de trimitere că nu s-a constatat că ar exista o jurisprudenţă constantă, care să fi diluat caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei, soluţiile pronunţate de instanţe cu privire la acest aspect fiind răzleţe şi fără consistenţă de „practică judiciară”.

Instanţa de trimitere a apreciat că prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015 măresc doar numărul categoriilor de fost personal care poate beneficia de pensie de serviciu, acest text de lege neavând însă aptitudinea de a modifica prevederile art. 68

Astfel, reclamanta s-a pensionat la 31.10.2007, obţinând pensia de serviciu prevăzută de art. 68 din Legea nr. 567/2004, însă, în alte cauze similare aflate pe rolul Curţii de Apel Bacău şi al tribunalelor din circumscripţia sa teritorială, reclamanţii au ieşit la pensie începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi până la data intrării în vigoare a art. 68

Instanţa de trimitere apreciază că dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015 nu se pot aplica şi nu pot avea în vedere şi fostul personal auxiliar de specialitate care a ieşit la pensie începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, dată la care au fost abrogate prevederile art. 68 din Legea nr. 567/2004, care reglementau pensia de serviciu pentru acest personal.

Se arată în acest sens că, deşi sintagma „beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii” ar putea fi interpretată în sensul că, în temeiul acestui text de lege, se poate transforma o pensie din sistemul public de pensii într-o pensie de serviciu, este discutabil dacă acest text poate sta la baza transformării pensiilor fostului personal auxiliar de specialitate, care a ieşit la pensie începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi până la data intrării în vigoare a art. 68

Art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015 nu schimbă cu nimic şi nu aduce nimic nou faţă de condiţiile stabilite pentru pensia de serviciu în ce priveşte personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, deoarece formula „personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea (…) care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii” era deja prevăzută de lege, fiind inclusă în mod similar (din punct de vedere gramatical) în prevederile art. 68

Folosirea conjuncţiei „şi” în art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015 face ca acest text să fie neclar, din moment ce art. 68

Prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „dispoziţiile art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că nu se acordă majorarea cu 50% a punctajului anual persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001 şi înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare”, consemnând în considerentele deciziei următoarele: „Chiar dacă intenţia legiuitorului, care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 155/2009, cu modificările ulterioare, a înlăturat dispoziţia de majorare a punctajului acordat pentru condiţiile de muncă şi a lăsat acest beneficiu doar pentru activitatea din grupele de muncă, nu reiese din cuprinsul reglementării, nu se poate constata o eventuală discriminare prin lege, iar instanţele nu se pot substitui puterii legislative pentru a înlătura texte de lege considerate discriminatorii şi a crea o nouă lege pe cale jurisdicţională.”

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, unele însoţite de jurisprudenţă, după cum urmează:

Într-o primă categorie, faţă de conţinutul concret al dosarului în care a fost formulată sesizarea, instanţele s-au referit la valoarea de referinţă sectorială ce trebuia avută în vedere la stabilirea pensiei de serviciu, conform Legii nr. 130/2015, calculată retroactiv în temeiul art. 68

În aceste cauze s-a mai apreciat că procentul de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, este mult ulterior acestei etape, faţă de data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015, neputându-se regăsi în adeverinţă (Curtea de Apel Bacău), sau, dimpotrivă, că este aplicabilă şi creşterea procentuală de 10%, începând cu 1.12.2015, sau, în alte variante, că valoarea de referinţă sectorială, luată în considerare la stabilirea bazei de calcul utilizate pentru stabilirea pensiei de serviciu, este de 421,36 lei, pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 (Curtea de Apel Constanţa, Decizia nr. 66 din 29 ianuarie 2019), şi 463,5 lei, pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017 şi, în continuare, pentru viitor (Tribunalul Sibiu, Sentinţa civilă nr. 40 din 5 februarie 2019).

Referindu-se strict la conţinutul întrebării, alte instanţe au arătat că dispoziţiile tranzitorii cuprinse în prevederile art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/2015 se aplică şi personalului auxiliar de specialitate care nu a beneficiat de pensie de serviciu, ci de pensia stabilită în sistemul public de pensii reglementat de Legea nr. 263/2010, pensie de serviciu calculată potrivit normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 706/2015, şi că recunoaşterea dreptului la pensia de serviciu nu se face retroactiv, ci începând cu data depunerii cererii pentru exercitarea dreptului de opţiune între pensia stabilită pe baza principiului contributivităţii şi pensia de serviciu. În acest sens s-au pronunţat Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Vaslui – Secţia civilă (Sentinţa civilă nr. 1.168 din 4 octombrie 2018).

În cea de-a doua opinie care răspunde sesizării se consideră că dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015 nu se pot aplica şi nu pot avea în vedere şi fostul personal auxiliar de specialitate, care a ieşit la pensie începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, când au fost abrogate prevederile art. 68

Pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 130/2015, instanţa de contencios constituţional a statuat că acestea sunt conforme Legii fundamentale, reţinând următoarele:

În acelaşi timp, având în vedere că persoanele deja pensionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015, provenind din rândul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum şi al fostelor arbitraje de stat sau departamentale aceeaşi categorie de personal, nu mai beneficiază de pensie de serviciu, ci de o pensie contributivă, calculată în temeiul Legii nr. 263/2010, legiuitorul a considerat că se impune acordarea din nou a dreptului la pensie de serviciu. Dispoziţiile art. II din Legea nr. 130/2015 se referă la acest aspect. Textul de lege criticat ca fiind neconstituţional prevede baza de calcul al acestei pensii.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că această bază de calcul nu ţine cont de veniturile şi sporurile pe care le-a obţinut, ci se raportează la «media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate, precum şi media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie.»

Analizând această critică, Curtea constată că, odată cu acordarea din nou a beneficiului dreptului la pensie de serviciu, Legea nr. 130/2015 a stabilit totodată şi condiţiile în care acesta se acordă. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, însă, aceste dispoziţii nu reprezintă o repunere în fondul activ al legislaţiei a dispoziţiilor abrogate ale art. 68 din Legea nr. 567/2004, ci o reglementare nouă, de sine stătătoare, care îşi produce efectele de la intrarea sa în vigoare pentru viitor.

Aşa cum Curtea Constituţională a subliniat în jurisprudenţa sa, prevederile art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora «Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege», trebuie interpretate în sensul că acordă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a dreptului la pensie, inclusiv modalităţile de calcul al cuantumului acestuia. De asemenea, Curtea a precizat că «ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor.» (Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007)

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 130/2015 reprezintă opţiunea legiuitorului referitoare la acordarea, pentru viitor, a dreptului la pensie de serviciu categoriilor de personal la care se referă Legea nr. 130/2015, Curtea apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2).

De altfel, considerentele ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. II din Legea nr. 130/2015 de la data intrării lor în vigoare pentru viitor răspund şi criticii de neconstituţionalitate referitoare la pretinsul caracter discriminatoriu al acestor dispoziţii de lege, prin care autorul excepţiei compară situaţia sa cu cea a persoanelor care au obţinut păstrarea pensiei de serviciu pe cale judecătorească. Astfel, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, «Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive.» Prin urmare, aceste persoane sunt supuse unui alt tratament juridic. Cu toate acestea, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic criticată nu este discriminatorie, întrucât categoriile de persoane comparate nu se află în situaţii similare. Astfel, persoanele prevăzute la art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015, din care face parte şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum şi al fostelor arbitraje de stat sau departamentale care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii, au obţinut pensia de serviciu în temeiul Legii nr. 130/2015. Din contră, persoanele menţionate în ipoteza art. II alin. (6) din aceeaşi lege beneficiază de pensia de serviciu în baza hotărârilor judecătoreşti având ca temei legislaţia anterioară Legii nr. 130/2015. Prin urmare, temeiurile legale ale acordării dreptului la pensia de serviciu sunt diferite în cazul celor două categorii de persoane. Or, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, aşa cum este, spre exemplu, Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, «situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări.»” (Decizia nr. 502 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 5 noiembrie 2018)

Prin Adresa nr. 571/C/1.025/III-5/2019 din 9.04.2019, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunâ