Decizia nr. 5 din 8 februarie 2021

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.970/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.317/110/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul a depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care a susţinut că sesizarea este admisibilă; intimatul a depus un punct de vedere la raport, cu nerespectarea termenului legal; Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol – Iaşi a depus un punct de vedere prin care a arătat că sporul pentru semnul onorific se adaugă pensiei nete, nefiind supus plafonării legale; Ministerul Afacerilor Interne a depus un memoriu amicus curiae prin care a susţinut că se raliază opiniei instanţei de trimitere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 30 septembrie 2020, în Dosarul nr. 2.317/110/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat şi aplicat în sensul că sintagma „pensia netă” din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 şi art. 108 din aceeaşi lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispoziţiilor mai sus-menţionate, cât şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare?

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015)

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 80/1995)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 2 septembrie 2019, cu nr. 2.317/110/2019, contestatorul P a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale – Casa de Pensii Sectorială şi Comisia Centrală de Contestaţii anularea hotărârii nr. x/2019 şi a deciziei nr. y/2019, emise de intimat.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că a solicitat recalcularea pensiei sale de serviciu cu luarea în calcul a Ordinului x din 3 septembrie 2015, prin care i s-a conferit semnul onorific „În Serviciul Patriei”, fapt ce impunea luarea în calcul a sporului de 15%.

Acest spor nu a fost acordat în mod corect, întrucât trebuia adăugat după calcularea pensiei la nivel plafonat, sporul respectiv nefăcând parte din soldele lunare brute avute în vedere la calculul pensiei. Astfel, adăugarea sporului la pensie înainte de aplicarea plafonului s-a făcut cu nesocotirea art. 30 din Legea nr. 223/2015.

Sporul respectiv este datorat în condiţiile în care este aplicat celor care au trecut în rezervă înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (O.U.G. nr. 59/2017).

În subsidiar, aceeaşi parte a susţinut că se impune acordarea sporului de 10% corespunzător semnului onorific „În Serviciul Patriei”, recunoscut conform atestatului nr. x/2015 şi care era dobândit la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

În apărare a susţinut că sporul la care face referire contestatorul se aplică la cuantumul brut al pensiei, iar nu la cel net. Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 29, art. 30 şi art. 108 din Legea nr. 223/2015 rezultă că plafonarea la 85% se aplică la pensia calculată şi actualizată în condiţiile legii.

Art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare la data stabilirii cuantumului pensiei contestatorului, stipula că pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor nete corespunzătoare soldelor brute.

Cu privire la pretenţia formulată în subsidiar, intimatul a subliniat că legea aplicabilă este cea de la data pensionării, fiind astfel irelevantă data atestatului prin care contestatorului i-a fost recunoscut sporul.

Prin Sentinţa civilă nr. 756/2019 din 5 decembrie 2019, Tribunalul Bacău – Secţia I civilă a respins contestaţia, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că plafonarea de 85% se aplică la toată baza de calcul, inclusiv la cea calculată şi rezultată după aplicarea sporului de 15%, art. 60 din Legea nr. 223/2015 raportându-se atât la pensia stabilită, cât şi la variantele pensiilor recalculate şi actualizate.

După evocarea conţinutului art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, tribunalul a reţinut că Legea nr. 80/1995 este anterioară Legii nr. 223/2015, această din urmă lege constituind noua reglementare a sistemului pensiilor militare de stat.

Din analiza sistematică şi teleologică a acestor dispoziţii rezultă că art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 sunt aplicabile în cauză, iar plafonarea vizează întregul cuantum al pensiei, calculat prin raportare la toate elementele sale.

Tribunalul a apreciat că şi pretenţia subsidiară este nefondată, deoarece dreptul la pensie este guvernat de legea în vigoare de la data deschiderii acestui drept, fiind astfel irelevantă data emiterii atestatului invocat de contestator.

A mai reţinut că plafonarea introdusă prin O.U.G. nr. 57/2015 este aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensie şi că nu se pot combina dispoziţii din forme succesive ale legii în vederea stabilirii cuantumului pensiei în funcţie de data acordării unui spor, care este anterioară deschiderii dreptului de pensie.

Împotriva sentinţei primei instanţe contestatorul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei.

În motivarea apelului a susţinut că sporul de 15% prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 trebuie aplicat după plafonare, întrucât acest text de lege face referire la cuantumul pensiei, iar nu la baza de calcul al pensiei.

În aceste condiţii, a subliniat că plafonarea nu poate fi extinsă la alte sporuri reglementate şi calculate conform altor dispoziţii legale. În plus, sporul pentru semnul onorific nu face parte din pensie, deoarece are un alt caracter juridic decât pensia.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, susţinând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, după care a reiterat, în esenţă, apărările formulate în faţa primei instanţe.

Apelantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a arătat că, potrivit jurisprudenţei completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, condiţiile de admisibilitate ce trebuie întrunite în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt următoarele:

Instanţa de sesizare a apreciat că primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bacău, ca instanţă competentă să judece cauza în ultimă instanţă, conform art. 103 din Legea nr. 223/2015 raportat la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

De asemenea s-a arătat că este îndeplinită şi condiţia noutăţii chestiunii de drept, având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost învestită cu un recurs în interesul legii şi nici cu o sesizare prealabilă cu privire la această chestiune de drept.

A mai reţinut că şi ultima condiţie de admisibilitate a sesizării este îndeplinită, deoarece de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Instanţa de trimitere a apreciat că este necesară sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare, în condiţiile în care aceste cauze nu sunt izolate.

În acest sens a arătat că destinatarii normelor supuse interpretării sunt pensionari, foşti militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, beneficiari ai normei de la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, care, prin numărul lor considerabil şi prin raportare la soluţiile deja adoptate de casele de pensii sectoriale, vor declanşa numeroase procese.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Instanţa de sesizare a apreciat că, prin raportare la art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, oricare ar fi sporurile care se adaugă, acestea fac parte din pensia militară stabilită, recalculată sau actualizată, astfel încât pensia netă rezultată prin scăderea impozitului din pensia brută (cuprinzând şi sporul aferent Ordinului „Meritul Militar”) nu poate depăşi soldele brute cuprinse în baza de calcul.

Interpretarea în sensul că sporul corespunzător Ordinului „Meritul Militar” se aplică cuantumului pensiei, după aplicarea plafonărilor prevăzute de art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, ar reprezenta o adăugare la lege, întrucât art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu face o asemenea distincţie.

De principiu, orice spor şi majorare se aplică anterior impozitării sau aplicării contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate. Relevante în acest sens sunt situaţiile salariaţilor şi ale pensionarilor care beneficiază de creşterea punctajelor anuale, conform art. 168 şi art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

Astfel, este opţiunea legiuitorului de a stabili un prag sau procent maxim al pensiei, instanţa nefiind îndreptăţită să nesocotească această voinţă consacrată legislativ.

Argumentul că ar surveni o egalizare a pensiilor între cei care deţin ordinul militar şi cei care nu-l deţin nu poate fi acceptat, întrucât legiuitorul poate să plafoneze pensiile militare în funcţie de resursele bugetare de care dispune statul.

Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Timişoara şi Târgu Mureş au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curţile de Apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Oradea, Ploieşti şi Târgu Mureş au comunicat şi punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Din răspunsurile primite au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Într-o primă opinie s-a apreciat că sintagma „pensia netă” din cuprinsul art. 60 din Legea nr. 223/2015 se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 din aceeaşi lege, precum şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 fiind inclus în pensia brută şi supus plafonării pensiei nete prevăzute de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că sporul pentru semnul onorific nu reprezintă un venit distinct de pensia brută, ci o componentă a acesteia, neavând o existenţă de sine stătătoare. Astfel, acest spor devine efectiv şi produce efecte juridice numai în legătură directă cu stabilirea pensiei militare de stat. Din modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a plafona pensia militară ce urmează a fi încasată efectiv, în toate componentele sale, la nivelul mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei. În plus, definiţia legală a pensiei nete nu se referă la pensia militară stabilită conform Legii nr. 223/2015, ci la pensia militară stabilită în cuantum brut, deci inclusiv prin aplicarea altor elemente decât cele prevăzute de această lege, printre aceste elemente figurând şi sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:

Într-o a doua opinie, s-a apreciat că sintagma „pensia netă” din cuprinsul art. 60 din Legea nr. 223/2015 se referă în mod exclusiv la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 din aceeaşi lege, iar sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 se adaugă pensiei nete, nefiind astfel supus plafonării legale.

În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu face parte din pensie deoarece are un alt caracter juridic decât pensia, astfel că trebuie adăugat la cuantumul net al acesteia. Aşadar, sporul pentru semnul onorific se calculează şi se adaugă la pensie doar după ce se cunoaşte cuantumul final al pensiei. Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 produce efecte juridice ulterior stabilirii pensiei militare de vreme ce decoraţia pentru semnul onorific reprezintă un spor la cuantumul pensiei, în sensul de majorare a acestuia, fiind o recompensă morală şi materială pentru activitatea desfăşurată.

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:

Hotărârile transmise de Curtea de Apel Piteşti în sensul ambelor opinii menţionate anterior nu sunt definitive, motiv pentru care nu se impune evocarea lor.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii vizând aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale privitoare la modalitatea de calculare a sporului corespunzător semnului onorific „În Serviciul Patriei”, respectiv a semnului onorific „Meritul Militar”, acordat în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, anume dacă acesta se include în cuantumul brut al pensiei militare, căreia i se aplică impozitul pe venit, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, ori se aplică cuantumul pensiei nete, stabilit potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, ceea ce are ca efect augmentarea venitului net al militarului pensionat.

Prin Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 223/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele de la paragrafele 19-20 din decizia anterior evocată s-a reţinut că: „Referitor la instituirea prin lege a unui plafon al pensiei militare de stat, prin Decizia nr. 450 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iunie 2006, Curtea a constatat că dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, dar se exercită în condiţiile prevăzute de lege. (…) Totodată, prin Decizia nr. 1.234 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 25 din Legea nr. 164/2001 instituie un principiu general valabil în sistemul public de pensii, potrivit căruia cuantumul pensiei nu poate depăşi venitul. Cu respectarea acestui principiu, fiecare pensionar militar beneficiază de pensie în cuantumul rezultat în raport cu vechimea în activitate şi venitul realizat anterior pensionării. Această reglementare este în perfect acord cu principiul consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile legii. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul dreptului la pensie şi condiţiile acordării acestuia, precum şi să le modifice în funcţie de resursele financiare existente la un anumit moment. Extinderea incidenţei acestui principiu şi asupra sporului acordat pentru contribuţia la fondul de pensie suplimentară, ca efect al prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, nu poate fi privită nici ea ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferenţiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor. Ţinând cont de această jurisprudenţă, Curtea reţine că aceste considerente se aplică mutatis mutandis şi în cazul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, care instituie un plafon de 85% din baza de calcul pentru cuantumul pensiei de serviciu.”

Considerente similare celor evocate anterior se regăsesc şi în Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 8 martie 2019, Decizia nr. 784 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 7 mai 2019, Decizia nr. 810 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 2 martie 2020, şi Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, pronunţate de Curtea Constituţională.

De asemenea, prin Decizia nr. 849 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 13 martie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că prevederile art. 28, art. 29, art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.817/62/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Conform art. 520 alin. (1) şi (2) din acelaşi normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor, iar prin încheiere cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că în cadrul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de trimitere s-a solicitat anularea unei hotărâri emise de Comisia de Contestaţii şi a unei decizii de pensie emise de Casa de Pensii Sectorială, acest litigiu de asigurări sociale fiind judecat de curtea de apel în ultimă instanţă, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, precum şi art. 103 din Legea nr. 223/2015, hotărârea ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Asupra chestiunii de drept nu s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contextul în care nu există sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sau a unui recurs în interesul legii, pe rol sau soluţionate, care să privească interpretarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, prin prisma adăugării anterior sau ulterior stabilirii pensiei nete a sporului prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, în cazul pensionarilor militari decoraţi cu ordinul „Semnul onorific”.

Interpretarea dată prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020, a vizat o altă chestiune de drept, şi anume plafonarea pensiei militare de stat netă, calculată conform dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, după deducerea impozitului pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare, la cuantumul mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, deja actualizate, conform dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, la data deschiderii dreptului de pensie.

De asemenea, chestiunea de drept, în modalitatea din prezenta sesizare, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie comunicând că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii vizând aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale privitoare la modalitatea de calculare a sporului corespunzător semnului onorific „În Serviciul Patriei”, respectiv a semnului onorific „Meritul Militar”, acordat în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, anume dacă acesta se include în cuantumul brut al pensiei militare, căreia i se aplică impozitul pe venit, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, ori se aplică cuantumului pensiei nete, stabilit potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, ceea ce are ca efect augmentarea venitului net al militarului pensionat.

Din examinarea hotărârilor judecătoreşti depuse cu titlu de practică judiciară, ataşate sesizării, dar şi înaintate de instanţele din ţară, analizate la paragrafele 47 şi 50 din prezenta decizie, rezultă că marea majoritate a instanţelor apreciază că sporul corespunzător semnului onorific acordat în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 se include în cuantumul brut al pensiei militare căreia i se aplică impozitul pe venit, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, cuantumul pensiei nete, astfel stabilit, fiind plafonat conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul unei asemenea sesizări se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a clarificat în nenumărate rânduri această noţiune. Astfel, prin Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat că: în lipsa unei definiţii a „noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. În acest sens, fără a absolutiza criteriul vechimii şi fără a-l raporta în mod exclusiv la momentul adoptării actului normativ vizat, se constată că ceea ce prezintă importanţă sub acest aspect sunt existenţa şi dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie. (…) Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

În prezenta cauză, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită a fost soluţionată de instanţele judecătoreşti într-un număr mare de soluţii pronunţate, existând deja conturată o practică judiciară, chiar dacă nu este unanimă în favoarea primei opinii. Eventual, în cazul constatării unei practici neunitare, poate fi exercitat mecanismul recursului în interesul legii (în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, la nivelul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflându-se în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii vizând aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentei sesizări), pronunţarea unei hotărâri prealabile nemaifiind de natură să atingă scopul esenţial statuat de legiuitor, şi anume acela de a preîntâmpina pronunţarea unor soluţii contradictorii.

În plus, în argumentarea acestei concluzii, se impune reiterarea argumentelor avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul Deciziei nr. 4 din 14 aprilie 2014, în sensul că această condiţie a noutăţii „trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori). Prin urmare, existenţa deja a unei practici neunitare relevă nu numai că poate fi apelat la mecanismul recursului în interesul legii, ci şi că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă”.

De asemenea nu se poate aprecia că soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde în totalitate de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Astfel, prin încheierea de sesizare, se solicită interpretarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în sensul dacă sintagma „pensia netă” din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 şi art. 108 din aceeaşi lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispoziţiilor mai sus-menţionate, cât şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul litigiului îl reprezintă o contestaţie la o decizie de pensionare în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale – Casa de Pensii Sectorială şi Comisia Centrală de Contestaţii, prin care s-a solicitat recalcularea pensiei de serviciu, cu luarea în calcul a sporului prevăzut art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, conform ordinului prin care i s-a conferit contestatorului semnul onorific „În Serviciul Patriei”, spor cu privire la care se susţine că nu a fost acordat în mod corect, fiind nesocotit art. 30 din Legea nr. 223/2015, întrucât trebuia adăugat după calcularea pensiei la nivel plafonat, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, sporul respectiv nefăcând parte din soldele lunare brute avute în vedere la calculul pensiei conform art. 28 din Legea nr. 223/2015. Ca atare, sesizarea de faţă are legătură cu dezlegarea chestiunii de drept din perspectiva interpretării acestor dispoziţii legale.

Cu toate acestea, nu s-a pus în discuţia contradictorie şi nu a făcut obiectul dezlegării cauzei incidenţa art. 108 din Legea nr. 223/2015 care se referă la acordarea unui spor la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special care au plătit contribuţie la Fondul pentru pensia suplimentară şi/sau contribuţia individuală la buget, astfel încât acest aspect al sesizării nu are legătură cu litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere.

În ceea ce priveşte chestiunea de drept relevată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu îndeplineşte nici cerinţa de a fi o veritabilă, reală problemă de drept. Referitor la acest aspect, s-a statuat în mod constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se observa în acest sens Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017).

Instanţa de trimitere apreciază că norma de drept disputată este neclară, fără însă a reda în mod concret care sunt dificultăţile de interpretare ale acesteia, arătând în chiar cuprinsul încheierii de sesizare care este interpretarea ce s-ar impune a fi dată textelor de lege aplicabile în cauză.

Astfel, completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 2.317/110/2019 a arătat că: prin raportare la art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, oricare ar fi sporurile care se adaugă, acestea fac parte din pensia militară stabilită, recalculată sau actualizată, astfel încât pensia netă rezultată prin scăderea impozitului din pensia brută (cuprinzând şi sporul aferent Ordinului Meritul Militar) nu poate depăşi soldele brute cuprinse în baza de calcul, iar interpretarea în sensul că sporul corespunzător Ordinului Meritul Militar se aplică cuantumului pensiei, după aplicarea plafonărilor prevăzute de art. 30 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, ar reprezenta o adăugare la lege, întrucât art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu face o asemenea distincţie. De principiu, orice spor şi majorare se aplică anterior impozitării sau aplicării contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate, fiind (…) opţiunea legiuitorului de a stabili un prag sau procent maxim al pensiei, instanţa nefiind îndreptăţită să nesocotească această voinţă consacrată legislativ, iar argumentul că ar surveni o egalizare a pensiilor între cei care deţin ordinul militar şi cei care nu îl deţin nu poate fi acceptat, întrucât legiuitorul poate să plafoneze pensiile militare în funcţie de resursele bugetare de care statul dispune.

Cum aceste noţiuni sunt certe pentru instanţa de trimitere, aşa cum rezultă şi din motivarea expusă în cuprinsul actului de sesizare, nu se poate reţine existenţa unei chestiuni controversate de drept intern pozitiv care să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile. Acest mecanism nu trebuie transformat într-o procedură dilatorie, care amână finalizarea procesului.

Prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că: „77. Problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o problemă juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni elementare de interpretare a unor dispoziţii legale”. (În acelaşi sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul Deciziei nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Deciziei nr. 5 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 28 februarie 2018, şi Deciziei nr. 48 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 27 septembrie 2018.)

Or, în speţă, chestiunea de drept adusă în dezbatere nu ridică o asemenea dificultate, chiar instanţa de trimitere furnizând în cadrul încheierii de sesizare o mare parte din argumentele de interpretare a textului de lege supus dezbaterii.

De altfel, majoritatea punctelor de vedere teoretice transmise de instanţele judecătoreşti sunt în sensul că sintagma „pensia netă” din cuprinsul art. 60 din Legea nr. 223/2015 se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 din aceeaşi lege, precum şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, pensionarii militari decoraţi cu ordinul „Semnul onorific” clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, iar conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2017, la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.

Art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma expusă mai sus, a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 849 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 13 martie 2020, instanţa de contencios constituţional a reţinut că: „26. Referitor la critica prevederilor art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, care nu mai prevăd actualizarea pensiilor de serviciu, Curtea observă că, potrivit acestor dispoziţii de lege, pensia militară de stat netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de