ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 761/2013

Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta G.I. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, formulând contestație împotriva deciziei 109 din 8 aprilie 2009 emisă de intimată, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a contravalorii părților sociale cu care soțul contestatoarei a contribuit la capitalul social al Cooperativei „T." cu sediul în localitatea Bistrița. În motivarea contestației, reclamanta a arătat că numitul G.E.E., în prezent decedat, a fost membru al acestei cooperative meșteșugărești la al cărei capital social a contribuit cu părți sociale în valoare de 21.130 lei și că începând cu luna ianuarie 1961 Cooperativa „T." a trecut în proprietatea statului cu întreg patrimoniul iar în final respectiva cooperativă a fost preluată de S.C.

M. SA. Bistrița, societate aflată în prezent în lichidare judiciară. A susținut reclamanta că a solicitat printr-o cerere, ca societatea deținătoare S.C. M. S.A. Bistrița cât și autoritatea locală Prefectura Bistrița-Năsăud să-i restituie părțile sociale ce reprezintă contribuția lui G.E.E., iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a refuzat în mod nejustificat să dea curs solicitărilor legitime formulate de aceasta. A fost anexată la dosar decizia contestată emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și prin care a fost respinsă cererea formulată de petentă în raport de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată. Prin Sentința civilă nr. 1190 din 5 iulie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la data de 20 februarie 2009 petenta a solicitat să i se restituie în natură sau în echivalent părțile sociale cu care G.E.E. a contribuit la constituirea capitalului social al Cooperativei „T." Bistrița. Legea nr. 10/2001 care reprezintă o lege specială cu caracter reparatoriu, instituie prin dispozițiile sale o procedură administrativă prealabilă pe care trebuie să o urmeze persoanele îndreptățite ori moștenitorii acestora în vederea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în regimul anterior sau în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

În acest sens în art. 21 alin. (1) din lege se prevede că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (termen ce a fost prelungit succesiv), persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului iar la alin. (5) se arată că nerespectarea acestui termen pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. În cauza de față, reclamanta nu a probat faptul că a formulat această notificare prin executorul judecătoresc, în termenul stabilit de lege, adresată unității deținătoare, situație în care în raport de dispoziția legală menționată, tribunalul a procedat la respingerea contestației ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel contestatoarea G.I. Prin Decizia civilă nr. 740 A din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoare. Împotriva acestei decizii, la data de 27 ianuarie 2011 a declarat recurs reclamanta G.I. Prin Decizia civilă nr. 7853 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta G.I., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Prin considerentele deciziei de casare s-a reținut că, având în vedere că și în dispoziția contestată în prezenta cauză s-a arătat că petenta nu a formulat notificare, se impune a se lămuri situația de fapt în ce privește dovedirea formulării notificării în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, fără de care nu se poate pune în discuție dreptul reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ. În opinia instanței de recurs, adresa SC M. SA nr. 4766 din 11 februarie 2010 nu a lămurit pe deplin împrejurarea dacă reclamanta a înregistrat la sediul acestei societăți o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât din conținutul adresei emisă de aceasta rezultă numai că notificarea nu se găsește în arhiva societății, însă nu clarifică aspectul dacă o atare notificare a fost înregistrată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Întrucât reclamanta a susținut că notificarea sa a fost înregistrată sub nr. 343 la 10 ianuarie 2002, instanța de recurs a dispus să se lămurească, prin orice mijloc de probă, ce apare înregistrat în registrele de evidență ale SC M. SA, la numărul pretins de reclamantă ca fiind cel acordat notificării sale. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 9843/21/2010*, la data de 14 decembrie 2011. În rejudecarea apelului, Curtea, față de cele statuate prin decizia de casare, prin prisma prevederilor art. 315 C. proc. civ., a dispus completarea probatoriului, solicitând relații de la SC M. SA Bistrița, ONRC și Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale.

Prin Decizia civilă nr. 274A din 28 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente: Acțiunea dedusă judecății este o contestație formulată de apelanta în speță împotriva deciziei nr. 109 din 8 aprilie 2009, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de entitate investită cu soluționarea pretențiilor formulate de reclamantă, în temeiul Legii nr. 10/2001, vizând restituirea contravalorii părților sociale cu care soțul contestatoarei a contribuit la capitalul social al Cooperativei „T." cu sediul în localitatea Bistrița.

Susținerea apelantei în sensul că prima instanță ar fi reținut în mod greșit natura cererii sale în cauză s-a considerat a fi vădit neîntemeiată, tribunalul reținând corect - prin raportare la dispozițiile legii speciale de reparație în materia imobilelor preluate abuziv în perioada regimului politic comunist, Legea nr. 10/2001, republicată și modificată - că reclamanta, în calitate de moștenitor al soțului său, pretinde măsuri reparatorii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, susținând că autorul său, avea calitatea de deținător al unor părți sociale din fosta Cooperativă „T." așadar, de asociat al acestei persoane juridice, pretențiile acesteia fiind în mod corect analizate de prima instanță, prin raportare la prevederile legale anterior citate.

De altfel, incidența dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 referitoare la obligația apelantei-reclamante de a formula notificare în termenul instituit de acest act normativ sub sancțiunea decăderii din dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în echivalent a fost irevocabil stabilită prin decizia instanței supreme ca instanță de recurs.

Aceeași instanță de control judiciar a dispus, ținând seama de gravitatea reținerii acestei sancțiuni pentru valorificarea dreptului afirmat de reclamantă, ca instanța de apel, în rejudecarea pricinii să lămurească aspectul invocat în cauză referitor la înregistrarea în registrele de evidență ale SC M. SA, la numărul pretins de reclamantă al notificării pe care aceasta susține că ar fi formulat-o, în condițiile în care din adresa SC M. SA nr. 4766 din 11 februarie 2010 înaintată Tribunalului București (fila 49, dosar fond) rezultă că notificarea nr. 343 din 10 ianuarie 2002 având ca obiect restituirea părților sociale cuvenite defunctului G.E.E., părți sociale cu care a contribuit la capitalul social al Cooperat, T. Bistrița, nu s-a găsit în arhiva societății.

Ca urmare a solicitărilor instanței de apel, C.M.U.I., societatea de insolvență desemnată lichidator al SC M. SA Bistrița, a comunicat în cauză că s-a procedat la predarea documentelor din arhiva societății lichidate la Arhivele Naționale, Secția Bistrița, rămânând în păstrarea lichidatorului doar statele de plată a salariilor și notele contabile, neidentificându-se din verificările efectuate nici registrul de corespondență și nici notificarea înregistrată cu numărul sus-menționat (conform adresei nr. 526 din 8 mai 2012, fila 19). De asemenea, Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale a comunicat instanței (prin adresa nr. 43301 din 29 mai 2012, fila 24) că această autoritate a preluat în regim de urgență de la SC M. SA numai documentele cu valoare istorică, din verificarea inventarelor acestora rezultând că niciun registru de evidență a societății lichidate datând din anul 2002 nu a fost preluat, iar dosarul documentelor aferent acestui an nu conține actul cu nr. 343 din 10 ianuarie 2002 pretins de contestatoarea G.I.

Având în vedere și aceste date comunicate în cauză, Curtea a reținut că, deși reclamanta a susținut expedierea unei asemenea notificări către SC M. SA Bistrița, cu respectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și modificată, nu s-a putut identifica o atare notificare în arhiva acestei societăți și nici nu s-a dovedit că aceasta ar fi fost înregistrată în evidențele unității. Curtea a mai constatat că, așa cum a arătat reclamanta în cererea adresată A.V.A.S. (fila 29 dosar fond), aceasta nu deține nicio o dovadă din care să rezulte expedierea unei astfel de notificări în termenul legal, către SC M. SA, iar notițele vizând înregistrarea unei cereri cu nr. 343/2002 -fila 27 dosar fond sunt simple mențiuni olografe, care nu sunt certificate de respectiva societate și în plus nici nu fac vreo referire la cuprinsul acestei cereri sau titularul ei.

Pe de altă parte, deși apelanta-reclamantă a susținut că o astfel de dovadă ar rezulta din adresa Prefecturii Bistrița-Năsăud (fila 25 dosar fond), respectiva adresă nu menționează faptul că apelanta-reclamantă ar fi expediat notificarea nr. 343/2002 și către Prefectura Bistrița, și nici că această din urmă autoritate avea cunoștință de conținutul concret al acesteia, această adresă nefăcând altceva decât să concretizeze demersurile la care aceasta era obligată potrivit art. 28 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată și modificată, sesizată fiind de către reclamanta cu o petiție, în care se invoca nesoluționarea cererii în raport de care petiționara menționa că are nr. 343/2002 și a fost adresată SC M. SA, prefectura solicitând acestei societăți să comunice modul în care s-a răspuns acestei solicitări.

În conformitate cu art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată și modificată, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptățite sau în termenul prelungit conform art. 28, instituția publică implicată în privatizare va stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată valoarea recalculată a acțiunilor. În același sens sunt și prevederile art. 31 alin. final din Legea nr. 10/2001 și art. III și IV din Legea nr. 302/2009, care menționează expres necesitatea investirii intimatei cu notificarea prevăzută de lege.

În consecință, câtă vreme, apelanta-reclamantă și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile legii speciale de reparație, Legea nr. 10/2001, aceasta avea obligația de a proceda la formularea notificării în condițiile prevăzute de prevederile art. 22, pentru toate măsurile reparatorii solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv pentru măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. Cum corect s-a reținut de către prima instanță, în aplicarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., reclamantei îi revenea sarcina de a proba împrejurarea că a formulat această notificare prin executorul judecătoresc, având în vedere că nerespectarea acestui termen pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta G.I. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că la cererea instanței, lichidatorul judiciar al SC M. SA a comunicat că nu dispune de datele solicitate, întrucât a predat arhiva societății lichidate Arhivelor Naționale, Serviciul Județean Bistrița-Năsăud. La rândul său, această instituție a comunicat instanței că a preluat din arhiva SC M. SA numai documentele cu valoare istorică, din această formulare nerezultând că documentele cu valoare practică, printre care și registrul de corespondență, nu au fost preluate. Mai susține recurenta că este edificator în privința depunerii în termen al notificării, precum și al conținutului acesteia, răspunsul dat reclamantei de Prefectura Bistrița-Năsăud - Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, din care rezultă că SC M. SA nu i-a răspuns nici acesteia.

Având în vedere că SC M. SA nu mai există nici din punct de vedere fizic, fiind demolată, că nu s-au predat la Arhivele Naționale decât documentele cu valoare istorică, nu și cele cu valoare practică, printre care și cel invocat de recurentă, solicită instanței să ia în considerare conținutul adresei emisă de Prefectura Bistrița-Năsăud- Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, ca fiind dovada formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001. Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilității de încadrare a criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică din 18 februarie 2013, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurenta-reclamantă nu numai că nu a indicat prin cererea de recurs vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., dar din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea. Astfel, recurenta contestă concluzia instanței de apel privind împrejurarea că nu a dovedit formularea în termen a notificării în baza Legii nr. 10/2001 și conținutul acesteia, sens în care aduce în discuție probele administrate, tinzând la schimbarea situației de fapt prin reaprecierea probelor. Or, modul în care instanța de apel interpretează probele administrate și stabilește pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive aprecierii eronate a probelor.

În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în realitate recurenții. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, ridicând o problemă ce ține de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta G.I. împotriva Deciziei civile nr. 274A din 28 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 18 februarie 2013. Procesat de GGC - DG