ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2018

Ședința publică din data de 17 mai 2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr. 630 din 15 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2012, a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții A., B. și C., și a respins, ca nefondate, recursurile formulate de recurentul- reclamant D. și E., împotriva deciziei civile nr. 4991 A/16.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți F., G., H., I., Municipiul București- prin Primarul General, J., K., L. și M.; a obligat recurenții la 600 RON cheltuieli de judecată către G. - fila x, onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, în termen, reclamantul D., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 111 R, pronunțată la data de 28 februarie 2018, în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuentul D. împotriva deciziei civile nr. 630/15.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimații A., B. și C., E., F., G., H., I., Municipiul București- prin Primarul General, J., K., L. și M.; a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a obligat pe revizuent la plata sumei de 300 RON către intimata H. și la plata sumei de 300 RON către intimatul A., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat- art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerințe, pentru speța dedusă judecății, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Se observă că recurentul- revizuent pretinde că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece afirmă că după pronunțarea deciziei civile nr. 1713 din 23 octombrie 2007, a Curții de Apel București, ar fi fost soluționată în sens contrar, o altă cauză având același obiect, hotărârea astfel pronunțată încălcând autoritatea de lucru judecat a primeia.

Astfel, recurentul- revizuent D. a susținut faptul că, decizia civilă nr. 1713 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie (irevocabilă), prin care s-au admis recursurile formulate de D., E., N. și K., precum și de G., F. și H. împotriva deciziei civile nr. 1104 din 30.09.2004, a casat această decizie și sentința civilă nr. 352/23.01.2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București și a trimis cauza spre rejudecare la această din urmă instanță, se află în contradicție cu soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 630 din data de 15 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2012, prin care s-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții A., B. și C., și au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții- reclamanți D. și E., împotriva deciziei civile nr. 4991 A/16.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți F., G., H., I., Municipiul București- prin Primarul General, J., K., L. și M..

Înalta Curte constată că recurentul- revizuent circumscrie noțiunii de contrarietate, așa cum este reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., modalitatea procedurală de soluționare a cauzei din perspectiva căilor de atac diferite, formulate de parte împotriva hotărârilor astfel pronunțate.

Față de acestea, se constată că obiectul și cauza analizate succesiv de către instanțele de judecată sunt identice, iar fundamentul legal nu este diferit. Soluțiile astfel pronunțate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menționate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți.

Contrar susținerilor revizuentului, Înalta Curte constată că, pentru admisibilitatea cererii de revizuire în cazul unor hotărâri definitive potrivnice, este necesar ca, în litigiul în care a fost pronunțată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând din hotărârea anterioară ori, deși a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acestei excepții.

Această condiție de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Or, în speță, este necontestat faptul că instanța care a pronunțat hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire (Decizia civilă nr. 630/2017 a Curții de Apel București) a fost învestită și a analizat existența autorității de lucru judecat prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia nr. 1713/2007).

Din examinarea deciziei a cărei revizuire se cere, se constată că instanța a făcut în mod constant referiri la aceasta, inclusiv, reținând că, prin sentința ce face obiectul apelului "instanța de fond nu a încălcat limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, respectiv, prin decizia civilă nr. 1713/23.10.2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, intrată în puterea lucrului judecat, întrucât prin decizia de casare menționată, nu s-a statuat nici în dispozitiv și nici în considerente că reclamantul din cererea principală, D., are calitate procesuală activă pe cererea principală, ci s-au casat decizia din apel și sentința primei instanțe pentru nereguli procedurale în soluționarea cererii principale formulate de reclamantul D. și a cererii conexe formulate de reclamanții C., A. și B.".

Mai mult, instanța de revizuire consideră că, dacă s-ar admite ipoteza antamată de către revizuent, ar stabili implicit că instanța de judecată, în această cale extraordinară de atac, realizează un control judiciar asupra hotărârii, ceea ce nu este permis.

Astfel învestită, instanța anterioară a făcut verificări de fapt și de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorității de lucru judecat care însoțește o hotărâre definitivă ce tranșează un litigiu, fără ca revizuentul să poată pretindă o altă situație juridică (sub aspectul readucerii în discuție a acestei excepții).

Înalta Curte, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condițiilor prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuentul D., reține că în această cale extraordinară de atac, nu este permis a se realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat. Motivul astfel formulat se bazează pe confuzia și ignorarea de către revizuent a modalității în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăților ulterioare.

Reglementată ca principal efect al hotărârii judecătorești, dar și ca excepție absolută, autoritatea de lucru judecat, a cărei incidență nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius, are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată (din rațiuni pentru a se evita un șir nesfârșit de procese, cu pericolul de a se pronunța hotărâri contradictorii) a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care s-ar realiza o examinare a legalității și temeiniciei asupra modului în care Curtea de Apel București a tranșat chestiunile referitoare la litigiul derulat de-a lungul timpului între părți, pe parcursul căilor de atac exercitate, instanța de revizuire ar exercita o competență specifică instanței de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispozițiile procedurale, instanța de revizuire concluzionează în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu are competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga revizuentul D. să plătească intimatei H. suma de 300 RON, și intimatului A. suma de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

Înalta Curte reține că partea care a căzut în pretenții, în speță, revizuentul D., așadar, partea care este în culpă procesuală, este obligată să plătească, la cerere, cheltuielile de judecată suportate de partea căreia i-a fost soluționată favorabil cauza.

Înalta Curte va stabili cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimatei H. la suma de 300 RON, constituită din suma rămasă neacordată la Curtea de Apel (600 RON- 300 RON acordată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la dosar) și intimatului A. suma de 2.700 RON, constituită din suma rămasă neacordată la Curtea de Apel (3.000 RON- 300 RON acordată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la dosar), cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

Ața fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva deciziei civile nr. 630 din 15 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2012.

Obligă revizuentul D. să plătească intimatei H. suma de 300 RON, și intimatului A. suma de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2018.