ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1502/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 august 2016 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței să dispună: rezilierea contractului de vânzare cumpărare masă lemnoasă încheiat între părți la data de 28.10.2014 pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.729.674,4 RON cu titlul de daune interese, constând în: 593.674,4 RON avans achitat, 2.136.000 folos nerealizat, cu aplicarea dobânzii legale.

Prin cerere reconvențională, pârâta B. S.R.L. a solicitat să se dispună rezilierea contractului dintre părți din culpa exclusivă a reclamante, cu obligarea reclamantei la plata daunelor interese moratorii pentru prejudiciul suferit și pentru profitul nerealizat, cu autorizarea societății de a reține contravaloarea prejudiciului din garanția de bună execuție, iar în situația îăn care garanție este neîndestulătoare, cu obligarea reclamantei la plata sumei excedentare.

Prin sentința nr. 2693 din 28 decembrie 2017 Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de pârâta - reclamantă B. S.R.L. și a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare masă lemnoasă încheiat între părți la data de 28.10.2014; a admis în parte cererea formulată de reclamanta - pârâtă A. S.R.L. și a obligat pârâta - reclamantă la plata sumei de 593.674,4 RON, reprezentând avans achitat în baza contractului; a respins în rest cererile părților.

Sentința de fond a fost apelată de ambele părți; reclamanta a criticat sentința din perspectiva nereținerii culpei exclusive a pârâtei în executarea obligațiilor ce îi reveneau, precum și din perspectiva greșitei respingeri a pretențiilor formulate; pârâta a criticat sentința sub aspectul greșitei sale obligări la restituirea către reclamantă a avansului achitat în baza contractului, precum și sub aspectul greșitei respingeri a solicitării de obligare a reclamantei la plata daunelor interese.

Prin decizia nr. 441 din 21 septembrie 2018 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelurile declarate în cauză, reținând următoarele: cu privire la apelul reclamantei, raportat la clauzele contractuale, a apreciat că acestei părți îi reveneau în primul rând obligații contractuale, respectiv aceea de plată a avansului, cu titlu și de garanție, obligație îndeplinită doar parțial, concluzionând că prima instanță a dispus rezilierea contractului din culpa acesteia; cu privire la apelul pârâtei, a reținut incidența dispozițiilor art. 1522 și urm. C. civ., constatând că aceasta deși a notificat reclamantei punerea în întârziere cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale, nu efectuat demersuri nici pentru plata în integralitate a avansului, nici pentru reziliere contractului, neavând în dreptul la despăgubiri, în temeiul art. 1534 alin. (2) C. civ.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Curtea de Apel Ploiești.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

- existența unor considerente contradictorii; sub acest aspect arată că instanța de apel mai întâi a respins apelul reclamantei A. S.R.L., reținând culpa acesteia în îndeplinirea obligațiilor contractuale, pentru ca ulterior să respingă și apelul său, reținând, de asemenea, o culpă contractuală, prin neapelarea la procedura reglementată prin art. 1552 C. civ., corelativ cu clauza contractuală ce îi permitea rezilierea unilaterală a contractului, precum și prin pasivitatea de care a dat dovadă. Recurenta apreciază că aceste considerente sunt contradictorii întrucât stabilesc o culpă contractuală și în sarcina sa, deși soluția menținută în apel a fost aceea de reziliere a contractului din culpa exclusivă a reclamantei.

- greșita aplicare a dispozițiilor art. 1516, art. 1522 alin. (1), art. 1534 alin. (2) și art. 1556 alin. (1) C. civ.; recurenta susține că instanța de apel a ignorat că textele legale instituie un drept, nu o obligație, de a apela la una din măsurile prevăzute de art. 1516 C. civ.; în acest sens a arătat că a folosit orice alt mijloc pentru realizarea dreptului său (pct. 3 al alin. (2) din art. 1516 C. civ.), respectiv a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a raportului contractual, a avut o conduită de bună-credință, a invocat excepția de neexecutare față de conduita cocontractantului său, a notificat punerea în întârziere, formulat cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta își invocă buna-credință deși doar ea s-a folosit de suma ce a reprezentat plata parțială a avansului și garanției, fără a executa nimic din obligațiile pe care și le-a asumat, situația durând aproape 5 ani.

Intimata a formulat, totodată, recurs incident împotriva deciziei civile nr. 441 din 21 septembrie 2018, solicitând casarea deciziei în parte cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului său. Recurenta - incidentă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând hotărârea instanței de apel din perspectiva greșitei aplicări a prevederilor art. 1549 C. civ. A arătat că, deși a achitat o sumă în cuantum ridicat iar partea cocontractantă nu și-a îndeplinit obligația asumată de livrare a masei lemnoase, instanța de apel a reținut culpa sa contractuală pentru rezilierea contractului, fiind greșit aplicate și dispozițiile art. 1170 C. civ. Recurenta - incidentă a mai arătat că recurenta principală a folosit suma achitată timp de aproape 5 ani, fără a livra niciun metru cub de lemn, dezvoltând pe larg situația de fapt cu privire la modalitatea în care s-au desfășurat raporturile dintre părți.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate în cauză, raport ce a fost comunicat părților, conform dispoziției din data de 18 aprilie 2019. În ședința din data de 13 iunie 2019, au fost declarate admisibile în principiu cele două recursuri, fiind acordat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând criticile formulate de părți, precum și apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Nu poate fi reținută critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând o pretinsă contradictorialitate a considerentelor deciziei de apel. Deși recurenta citează paragrafe din decizia recurată care, în opinia acesteia, configurează o contradictorialitate în apreciere culpei contractuale, se reține că acele considerente vizează situații distincte, fără a contura o concluzie de reținere concomitentă a unei culpe contractuale în executarea obligațiilor proprii din partea ambelor părți. Astfel, într-o primă parte a considerentelor, instanța de apel a analizat în mod strict cărei părți îi revine culpa în neexecutarea obligațiilor contractuale. Din această perspectivă, în raport de clauzele contractuale, și în aplicarea dispozițiilor art. 1549 și urm. C. civ., în mod legal instanța de apel a stabilit că există o culpă în executarea contractului din partea A. S.R.L., obligația acestei părți fiind cea neîndeplinită. Prin urmare, instanța de apel, concluzionând că A. S.R.L. a fost cea care în mod culpabil nu și-a îndeplinit obligația astfel cum a fost configurată prin clauzele contractuale, a dispus rezilierea contractului dintre părți.

Deci, doar în acest context a fost stabilită culpa în executarea obligațiilor contractuale, instanța de apel fiind investită cu apelul A. S.R.L. prin care se contesta soluția instanței de fond care reținuse, de asemenea, că rezilierea contractului are la bază neîndeplinirea obligației asumate de această parte.

Se observă, totodată, că instanța de apel a fost investită, prin apelul declarat de B. S.R.L., cu analiza posibilității acordării daunelor interese moratorii, pretenții respinse de prima instanță. În acest cadru de investire instanța de apel a procedat la analiza conduitei părții; deci, nu pentru a stabili partea culpabilă în executarea obligațiilor asumate în vederea rezilierii contractului, ci din perspectiva stabilirii dreptului acestei părți la acordare de daune interese moratorii.

Acest aspect se evidențiază, de altfel, în structura motivării instanței de apel, fiecare aspect criticat de părți în calea de atac fiind analizat distinct, cu indicarea textelor legale incidente, fără a induce, așa cum susține recurenta, o confuzie cu privire la motivul și culpa contractuală ce a determinat măsura de reziliere a contractului dintre părți.

Nu poate fi reținută nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind greșita aplicare a normelor de drept material.

Fără a analiza acele susțineri ale recurentei care ar determina o analiză a situației de fapt, instanța supremă reține că în cadrul criticilor sale parte invocă texte legale pretins a fi greșit aplicate, fără a observa modalitatea în care instanța de apel a procedat, prin analiza coroborată atât a dispozițiilor care reglementează drepturile creditorului (art. 1516 C. civ.), cât și a dispozițiilor care reglementează prejudiciul (art. 1531 și urm. C. civ.).

Astfel, chiar dacă susținerea recurentei este, aparent, corectă, în sensul că art. 1516 C. civ. conferă un drept de opțiune al creditorului de a acționa în oricare din modalitățile arătate în textul legal, această opțiune nu poate fi apreciată decât în contextul posibilității acordării prejudiciului cauzat aceluiași creditor în condițiile neexecutării de către debitor a obligațiilor asumate, în limitele prevăzute de lege. Din această perspectivă, se apreciază legalitatea deciziei de apel în care se reține incidența dispozițiilor art. 1534 C. civ. în analiza solicitării de acordare a daunelor moratorii.

Așa cum s-a menționat deja, instanța supremă nu va analiza acele susțineri ale recurentei care vizează situația de fapt, respectiv conduita sa în raportul contractual, recursul fiind limitat la analiza legalității deciziei de apel din perspectiva corectei aplicări a dispozițiilor legale incidente, raportat și la critica de nelegalitate întemeiată de recurentă pe ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest cadrul se situează criticile recurentei vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1522, 1534 și 1556 C. civ., texte legale invocate doar pentru a expune situația de fapt concretizată în modalitatea în care a acționat în raportul contractual.

Pentru considerentele reținute, recursul principal urmează a fi respins ca nefondat.

Principala critică a recurentei vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 1549 C. civ., sub aspectul greșitei rețineri a culpei sale contractuale pentru a se dispune rezilierea contractului dintre părți.

Prealabil analizei legalității deciziei de apel în raport de critica formulată de recurentă, se subliniază că nu vor fi avute în vedere acele susțineri ale părții care conduc spre o reanalizare a situației de fapt, respectiv acele argumente expuse pe larg în cererea de recurs prin care prezintă modalitatea de derulare a raporturilor contractuale.

În ce privește critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanța supremă apreciază legalitatea deciziei de apel, reținând o corectă aplicare a dispozițiilor legale invocate de recurentă. În acest sens, se reține că în aplicarea art. 1549 C. civ., instanța de apel a procedat la analiza actului juridic dintre părți, stabilind în mod legal modalitatea de executare a obligațiilor asumate de părți, precum și succesiunea în care acestea trebuiau îndeplinite.

Nu poate fi reținută nici critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1170 C. civ. Înlăturând acele susțineri ale părții prin care se susține critica prin raportare la modalitatea în fapt a desfășurării raporturilor contractuale dintre părți, se apreciază că instanța de apel a făcut o legală aplicare a textului legal invocat de recurentă, acesta fiind analizat în contextul aplicării art. 1549 C. civ., coroborat cu modalitatea în care părțile și-au configurat contractual obligațiile asumate.

Pentru considerentele reținute, recursul incident urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere dispoziția art. 496 C. proc. civ., precum și considerentele arătate, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. și recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 441 din 21 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.